Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 318/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2753/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 318
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 3: Elisabeta
GREFIER
*******************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă - SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 29 dosar fond.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul e ședință, care învederează Curții că intimata pârâtă a depus prin serviciul registratură întâmpinare.
Recurenta reclamantă prin apărător solicită să i se comunice întâmpinarea.
Curtea comunică în ședință publică întâmpinarea recurentei reclamante prin apărător, care, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua cunoștință de aceasta.
Curtea lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare se prezintă recurenta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 29 dosar fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă prin apărător solicită admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii recurate și arată că hotărârea primei instanțe îi prejudiciază. Consideră că pentru o simplă prezență, chiar dacă este la prim termen, instanța poate admite cererea și modificarea cuantumului acestor cheltuieli. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și depune dovada achitării acestuia. Consideră că recursul este nefondat pentru că pârâtul poate solicita plata cheltuielilor de judecată. Susține că articolul 246 alin.3 din Codul d e procedură civilă este un articol care conferă judecătorului un drept de apreciere, dar nu este o chestiune de legalitate.
Având cuvântul în replică recurenta reclamantă prin apărător susține că este inadmisibil să-ți asumi un termen la care nu ai fost prezent.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială sub nr- la data de 12.06.2009 reclamanta - SRL a solicitat obligarea pârâtei - SRL la concretizarea într-un înscris a contractului de locațiune de gestiune (închiriere) intervenit între părți pentru magazinul nr. 2 în suprafață de 7,55. situat în B,- Complex sector 6, cu cheltuieli de judecată.
La data de 19.11.2009, în ședință publică reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata cauzei, solicitând instanței ca în baza articolului 246 Cod procedură civilă să ia act de renunțarea la judecată.
Prin încheierea pronunțată la data mai sus menționată, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în baza articolului 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de chemare în judecată și având în vedere dispozițiile articolului 246(3) coroborat cu articolul 274 Cod procedură civilă a obligat-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă în valoare de 1.500 lei reprezentând onorariu avocat.
La data de 11.12.2009, în termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva încheierii pronunțată la data de 19.11.2009, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, raportat la dispoziția primei instanțe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
A susținut recurenta că judecătorul fondului a obligat-o la cheltuieli de judecată excesive, fără ca în dispozitiv să fie indicată proveniența și felul cheltuielilor iar cuantumul acestora în raport cu obiectul cererii este nejustificat.
Argumentând această susținere recurenta a arătat că la termenul din data de 19.11.2009, instanța nu a făcut altceva decât să analizeze cererea de renunțare la judecată a reclamantei iar pârâta, deși a avut apărător ales, acesta nu a depus înscrisuri.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că intimata pârâtă în mod repetat și în cadrul altor litigii purtate între părți, pretind cheltuieli de judecată în cuantum apreciabil.
La data de 10.02.2010, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, întrucât obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod real efectuate de pârâtă și care se încadrează în limitele unui cuantum rezonabil, constituie o sancțiune care intervine în cazul în care reclamanta se află în culpă procesuală ca și în cauza dedusă judecății.
Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Temeiul juridic al cheltuielilor de judecată îl constituie articolul 274 alineat 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia partea care cade în pretențiuni, va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
A cădea în pretenții înseamnă a pierde procesul însă nu este obligatoriu ca partea să fi învestit instanța cu o cerere pe care aceasta să o fi respins, ci este suficient să păstreze o atitudine procesuală pasivă și să fie obligat la o anumită pretenție ca efect al admiterii cererii celeilalte părți.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa procesuală, dedusă din expresia "partea care cade în pretențiuni".
În cauza dedusă judecății, prima instanță în mod corect a apreciat că reclamantei îi aparține culpa procesuală, întrucât a renunțat la judecată, după comunicarea cererii de chemare în judecată ori potrivit articolului 246 alineat 3 Cod procedură civilă, în această situație, la cererea pârâtului, instanța va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Această normă juridică instituie o obligație a judecătorului și nu conferă acestuia o facultate, cum în mod greșit susține recurenta.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor articolului 274 alineat 3 Cod procedură civilă, potrivit cu care judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților [], ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, Curtea arată că această dispoziție este lăsată la aprecierea judecătorului, iar în lipsa unui tablou al onorariilor avocațiale minimale potrivit articolului 133 alineat 1 din statutul profesiei de avocat, rămân valabile celelalte criterii de apreciere a cuantumului în care cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocațial, urmează a fi suportate de către partea aflată în culpă procesuală, respectiv valoarea cauzei și munca depusă de avocat.
Pentru a reține faptul juridic constând în exercițiul abuziv al dreptului de a solicita cheltuieli de judecată, cuantumul acestora trebuie apreciat distinct, în funcție de natura cheltuielilor, de titlul cu care au fost efectuate.
În ceea ce privește gradul de complexitate al cauzei, Curtea arată că acesta nu este unul de neglijat și, prin urmare nu se poate reține faptul că pricina nu ar fi una importantă pentru intimata pârâtă, iar în ceea ce privește munca depusă în cauză de către avocatul ales al acesteia, nu se poate reține îndeplinirea defectuoasă, necorespunzătoare a obligațiilor ce reveneau acestuia cu privire la exercițiul drepturilor procesuale, astfel încât să-i corespundă în consecință un cuantum mai redus al onorariului avocațial.
Prin urmare, nu se poate reține nici un criteriu a cărui apreciere să ducă la considerarea culpei procesuale a intimatei-pârâte, din perspectiva art.723 Cod procedură civilă, sub aspectul reducerii cuantumului în care reclamanta - recurentă să suporte cheltuielile de judecată efectuate cu titlu de onorariu avocațial.
Față de cele reținute, în temeiul articolului 312 alineat 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în baza articolului 274 alineat 1 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei 3.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în stadiul procesual al recursului, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - SRL, împotriva încheierii de ședință din data de 19.11.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
Obligă recurenta să plătească intimatei 3000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda, Elisabeta
