Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.326

Ședința Publică de la 08.07.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Alina Pănescu

JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu

GREFIER - - -

Pe rol fiind pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta SC -O SA, împotriva sentinței comerciale nr.1220 din 28.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.06.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2009, 03.07.2009 și ulterior, pentru astăzi, 08.07.2009.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând, constată:

Prin decizia nr. 107/21.01.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a fost admis recursul declarat de reclamanta -O împotriva deciziei nr. 351/30.06.2008 a Curții de Apel București, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI-a Comercială la 20.09.2005, reclamanta -O a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând să se dispună refacerea procesului-verbal nr. 12/15.09.2005 încheiat la sediul pârâtei în sensul declarării câștigătoare a ofertei - O, refacerea aceluiași proces-verbal în sensul recalculării punctajului în conformitate cu prevederile convenite prin procesul verbal nr.11/13.09.2005 și legislația în materie; anularea procesului verbal nr.12/15.09.2005 și repunerea părților în situația anterioară. Acțiunea a fost motivată în sensul că reclamanta a arătat că la data de 15.09.2005 a încheiat procesul verbal nr.12 privind vânzarea pachetului de acțiuni de către la Tractorul B, iar reclamanta a semnat acest act cu obiecțiuni. Reclamanta a susținut că numai oferta sa privind investițiile pentru protecția mediului îndeplinea condițiile din caietul de sarcini, situație în care se impune refacerea caietului de sarcini. De asemenea, a arătat că prin procesul verbal nr. 11 din 13.09.2005 părțile au convenit modificarea formulei de calcul a prețului pe acțiune în sensul ca acesta să fie exprimat în lei (RON), iar calculele se vor face având două zecimale, situație ce corespunde și pentru valuta convertibilă. Dacă s-ar fi respectat aceste prevederi, calculul punctajului pentru societatea declarată câștigătoare ar fi fost diferit și ar fi rezultat 30 de puncte și nu 40 așa cum s-a reținut, astfel că se solicită refacerea punctajului în sensul recalculării acestuia conform procesului verbal nr.11/13.09.2005 și anularea procesului verbal nr. 12/15.09.2005.

Prin întâmpinarea depusă la 21.10.2005, pârâta a invocat excepția netimbrării fiecărui capăt de cerere, cu privire la primul capăt de cerere privind refacerea procesului verbal nr. 12/15.09.2005 a invocat excepția inadmisibilității în raport de dispozițiile art. 5 alin.1 din Legea nr. 137/2002, și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A susținut că metoda de evaluare și selectare a ofertelor are în vedere prețul pe acțiune, investițiile pentru dezvoltarea societății, aportul în numerar, astfel încât îndeplinirea condițiilor privind investițiile de mediu nu constituie singurul criteriu avut în vedere. În aceste condiții, susținerile reclamantei potrivit cărora ar fi singura care îndeplinea cerințele privind investițiile de mediu sunt nefondate. La calculul punctajului au fost respectate prevederile procesului-verbal nr.11/13.09.2005 și dispozițiile art. 44 alin. 4 și art. 4 alin. 7 din nr.HG 577/2002, al treilea capăt de cerere ar fi lipsit de interes, deoarece în situația admiterii primelor, s-ar ajunge la faza de selectare a uneia dintre oferte.

Prin sentința comercială nr. 6364/05.09.2006 a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei și a fost respinsă acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta -O, iar prin decizia comercială nr. 623/05.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială a fost admis apelul formulat de apelanta C -O și a fost desființată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva deciziei Curții de Apel Bucureștia declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a pronunțat decizia nr. 1687/08.05.2007 prin care a respins recursul ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-. Prin sentința comercială nr. 1220 din 28.01.2008 Tribunalul Bucureștia respins ca neîntemeiată acțiunea. În motivarea sentinței s-a reținut că, în urma deciziei comerciale nr. 623/5.12.2006 a Curții de Apel București, tribunalul se consideră investit cu soluționarea capătului 3 al cererii de chemare în judecată referitor la anularea procesului verbal nr. 12/15.09.2005 încheiat de în cadrul procedurii de privatizare a pachetului de acțiuni deținut de pârâtă la Tractorul S-a arătat că procesul verbal nr. 12/15.09.2005 încheiat cu ocazia deschiderii plicurilor conținând ofertele finale, îmbunătățite și irevocabile, în care se stabilește punctajul obținut de către cele două ofertante, a fost semnat cu obiecțiuni de către reclamantă, având în vedere că a fost selectată pentru continuarea negocierilor în vederea încheierii contractului de privatizare. În ceea ce privește motivul de nulitate referitor la punctajul obținut de, tribunalul a reținut că prețul pe acțiune, exprimat în valută, se transformă în lei (RON) la cursul de schimb valabil pentru data de 15.09.2005, rezultatul obținut se exprimă cu două zecimale, prin metoda rotunjirii la ordinul sutelor, aplicându-se formula de calcul prevăzută la art. 6.1 din dosarul de prezentare, procesul verbal nr.11/13.09.2005 a stabilit că toate rezultatele calculelor în moneda națională se vor exprima cu două zecimale. În baza nr. 1849/2004 și a procesului verbal nr. 11/2005 noțiunea de calcul al rezultatelor nu se confundă cu prețul pe acțiune exprimat în valută, acesta din urmă fiind suma de la care pornește punctajul potrivit pct. A din grilă. Cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate privind faptul că oferta depusă de nu îndeplinea condițiile de calificare privind investițiile de mediu, instanța a arătat că potrivit art. 2.1 secțiunea C și Nota la Capitolul 6 lit. b din dosarul de prezentare, oferta competitorilor trebuie să cuprindă și investițiile pentru protecția mediului și că, în cap. VI din secțiunea Cad osarului de prezentare se arată că volumul investițiilor de mediu nu se punctează prin grila de punctaj. Referitor la ultimul motiv de nulitate, respectiv oferta tehnico-financiară nu era fermă și necondiționată, cuprinzând o serie de condiționări nelegale, s-a apreciat că acele cerințe fundamentale invocate de către reclamantă sunt simple considerații ce nu au calitatea de contraofertă și care nici nu atrag sancțiunea nulității relative a actului atacat.

Împotriva sentinței comerciale nr. 1220/28.01.2008 a Tribunalului Bucureștia declarat apel reclamanta.

În motivarea apelului s-a susținut că în mod greșit prima instanță a respins motivul de nulitate al procesului verbal nr. 12/2005, deoarece a calculat greșit punctajul obținut de, calculul corect al acestuia fiind inferior punctajului obținut de -O a făcut oferta în moneda Euro, oferind un preț global pe pachetul de acțiuni, contrar prevederilor art. 6.1 din secțiunea Bad osarului de prezentare, conform căruia, elementul avut în vedere la calcularea punctajului era prețul pe acțiune. Se arată în continuare că oferta de preț formulată de pentru fiecare acțiune nu este de 0,04 ron, cum greșit a reținut, ci de 0,03 ron, ceea ce conduce la un punctaj de 30 de puncte pentru preț și nu cum eronat s-a stabilit de 40 de puncte.

O altă critică a apelantei se referă la netemeinicia hotărârii de respingere a acțiunii, deoarece oferta depusă de nu îndeplinea cerințele de calificare stabilite prin caietul de sarcini în ceea ce privește investițiile de mediu. S-a susținut că instanța face o gravă confuzie între criteriile de calificare a ofertelor și criteriile referitoare la punctarea ofertelor calificate și că asumarea investițiilor de mediu era obligatorie, chiar dacă nu era punctată potrivit grilei din dosarul de prezentare. Simpla neasumare a acestor investiții trebuia să conducă la descalificarea ofertei ca fiind necorespunzătoare. S-a mai învederat de către apelantă că oferta tehnico-financiară prezentată de nu întrunea condițiile de calificare, cuprinzând o serie de condiționări nelegale. Condiționarea cu privire la limitarea numărului de salariați care urmau a fi preluați atrăgea sancțiunea descalificării ofertei depusă de.

Curtea de Apel Bucureștia pronunțat decizia nr. 351/30.06.2008 prin care a respins ca nefondat apelul reclamantei - O

În considerentele deciziei s-a arătat că motivele de nulitate a procesului-verbal nr. 12/15.09.2005 au fost în mod corect respinse ca nefondate de către prima instanță. Astfel, procesul-verbal întocmit la 15.09.2005 respectă prevederile din dosarul de prezentare referitoare la stabilirea prețului pe acțiune oferit conform formulei de calcul indicată la art. 6.1 la conversia în ron a prețului exprimat în valută, precum și dispoziția ca rezultatul obținut să fie exprimat cu două zecimale, prin metoda rotunjirii cu ordinul sutelor. Prețul oferit de apelantă a fost de 0,- euro pe acțiune, reprezentând 0,02 ron, în timp ce a oferit un preț de 0,- euro pe acțiune, reprezentând 0,- lei, evident mai mare decât prețul apelantei, chiar și fără a se efectua rotunjirea la ordinul sutelor. S-a considerat că nefondată este și critica privind neîndeplinirea de către oferta -O a condițiilor de calificare referitoare la investițiile de mediu. În capitolul VI, secțiunea din dosarul de prezentare se prevede că investițiile de mediu sunt obligatorii, vor fi garantate, dar volumul investiției pentru protecția mediului nu se punctează prin grila de punctaj. Așadar, în mod corect la stabilirea prețului final nu au fost luate în calcul și investițiile de mediu. a propus o ofertă care conține și obligația efectuării unor investiții de mediu, nivelul acestora fiind de 13,43 milioane de euro. Cu privire la clauzele nelegale cuprinse în oferta tehnico-financiară finală, îmbunătățită și irevocabilă depusă de, clauze referitoare la cuantumul datoriilor și numărul angajaților Tractorul, apelanta nu a arătat care sunt prevederile legale încălcate și care ar atrage sancțiunea nulității procesului verbal nr.12/2005. Elementele care au relevanță în selecționarea ofertantului sunt prezentate în dosarul de prezentare Secțiunea C, respectiv: prețul pe acțiune, investițiile pentru dezvoltarea societății și aportul de numerar. Pe baza acestora, Comisia de negociere, conform art. 44 alin. 4 din nr.HG 577/2002 selectează societatea care întrunește cel mai mare punctaj, clauzele privind cuantumul datoriilor și numărul angajaților sunt supuse negocierii dintre cele două părți care ar urma să încheie contractul, conform art. 44 alin. 6 din nr.HG 577/2002.

Împotriva deciziei nr. 351/30.06.2008 a Curții de Apel Bucureștia declarat recurs reclamanta -O, susținând, în esență, că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ.), întrucât, deși fiecare cauză de nulitate absolută a procesului verbal nr.12/15.09.2005 a fost pe deplin demonstrată, instanțele au respins acțiunea.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a pronunțat decizia nr. 107/21.01.2009 în considerentele căreia a arătat că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9.pr.civ. S-a constatat că instanța de apel a respins apelul reținând că prețul oferit de apelanta-reclamantă pe acțiune a fost mai mic decât cel oferit de intimata-pârâtă, ceea ce în opinia instanței de apel este suficient pentru a considera legală hotărârea instanței de fond, deși, ceea ce s-a criticat prin motivele de apel și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat privește chiar calcularea greșită a punctajului pentru preț cu consecință asupra punctajului final și a calificării nelegale a celuilalt ofertant și nu numai prețul pe acțiune.

Instanța de recurs a subliniat că ceea ce trebuia cenzurat era modul în care instanța de fond a verificat respectarea de către pârâtă a formulei de calcul indicată în dosarul de prezentare cu respectarea legislației incidente, cu atât mai mult cu cât s-a contestat faptul că nu a oferit un preț pe acțiune, iar sub acest aspect concluziile expertizei contabile nici nu au fost luate în considerare de instanța de fond, ci a oferit un preț în euro global, pe întregul pachet de acțiuni.

S-a considerat că aprecierea generală, nesusținută de o motivare concretă prin raportare la conținutul dosarului privind procedura de privatizare și la toate apărările apelantei-reclamante din perspectiva încălcării legii în privința condițiilor de calificare a ofertei referitoare la prețul oferit, echivalează cu o nepronunțare, ceea ce atrage incidența art. 312 (5) pr.civ. casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care va avea în vedere și celelalte critici invocate.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel București reține că apelul declarat de apelanta-reclamantă -O nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse.

Referitor la primul motiv de apel, prin decizia de casare a instanței de recurs, care este obligatorie potrivit prevederilor art. 315 alin. 1.pr.civ. s-a reținut că instanța de apel trebuia să cenzureze "modul în care instanța de fond a verificat respectarea de către pârâtă a formulei de calcul indicată în dosarul de prezentare cu respectarea legislației incidente".

În ceea ce privește formula de calcul a punctajului în raport de oferta financiară constând în prețul pe acțiune și pe pachetul de acțiuni oferit spre vânzare, se constată că aceasta este cuprinsă în Dosarul de prezentare - cap.2 "Instrucțiuni pentru întocmirea ofertei finale de cumpărare acțiuni". Se menționează că oferta de cumpărare de acțiuni are două componente, astfel: oferta financiară și oferta tehnică.

Oferta financiară conține:

a)prețul pe acțiune și pe pachetul de acțiuni;

b)angajamente privind efectuarea de investiții din sursele de finanțare prevăzute de legislația în vigoare, eșalonarea în timp, dar nu mai mult de 5 ani, pentru modernizarea/ retehnologizarea/ dezvoltarea societății, protecția muncii, etc;

c)investițiile pentru protecția mediului ( se va prezenta totalul investițiilor angajate pentru îndeplinirea obligațiilor de mediu și realizarea programului de conformare, anexa la avizul de mediu pentru privatizare și defalcarea pe ani a acestora în funcție de termenele maxime stabilite de autoritatea de mediu competentă);

d)capitalul de lucru asumat de cumpărător;

e)numărul de salariați pe care ofertantul se angajează să-l păstreze pe perioada planului de afaceri (personalul nou angajat/an și volumul cheltuielilor salariale nete/an cu acesta);

f)modalitatea de plată a prețului pachetului de acțiuni;

g)motivarea și avantajele ofertei de cumpărare prezentate.

La Cap. 6 intitulat " de punctaj a ofertelor finale, îmbunătățite și irevocabile", la oferta financiară este prezentat calculul punctajului pentru prețul pe acțiune astfel:

preț pe acțiune oferit de ofertant

A= --------------------------------------x100=.puncte

1.000

Total (1)= A puncte

în punctajul total alocată pentru A este: = 60%

Modalitatea de plată a fost prevăzută la cap.4 ca fiind "plata integrală în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni".

În cadrul acestui capitol s-a prevăzut o notă în care s-a consemnat "investitorii persoane fizice sau juridice străine vor face oferta în devize convertibile".

La cap.6 pct. 4 Nota s-a prevăzut la lit. h) că "investitorii persoane fizice/juridice străine vor prezenta oferta financiară (preț, investiții) în devize convertibile".

Respectând aceste prevederi din Dosarul de prezentare, ofertantul a depus oferta financiară privind prețul pe acțiune și pe pachetul de acțiuni precizând suma globală cu privire la întregul pachet de acțiuni scos la vânzare în moneda Euro, respectiv suma de 7.740.000 Euro.

Prin procesul verbal nr.11/13.09.2005, de comun acord, părțile participante, respectiv, și cei doi ofertanți și -O au stabilit că "evaluarea și selectarea ofertelor se va face conform Cap.6, Secțiunea Ba D osarului de prezentare, cu următoarele precizări și clarificări:

1. Având în vedere că începând cu data de 1 iulie 2005 devenit obligatorie denominarea monedei naționale, pentru aplicarea grilei de punctaj, calculele în moneda națională vor fi exprimate în lei noi (RON), ca urmare se vor efectua modificările corespunzătoare în formula de calcul a prețului pe acțiune, respectiv 1000 devine 1;

2. Toate rezultatele calculelor în moneda națională se vor exprima cu două zecimale, prin rotunjirea la ordinul sutelor, folosindu-se metoda descrisă în Anexa la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1840/10.12.2004;

3. Părțile convin ca rezultatele calculelor în valuta convertibilă să fie exprimate cu două zecimale, prin rotunjirea la ordinul sutelor, conform aceleiași metode aplicate pentru calculele în moneda națională, de la pct. 2 de mai sus (respectiv metoda descrisă în Anexa la Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1840/10.12.2004;

4. Pentru transformarea în Ron a sumelor exprimate în Euro, se va lua în calcul cursul RON/EURO, valabil pentru data de 15.09.2005."

Aplicarea formulei de calcul prevăzute la art. 6.1 din Dosarul de prezentare presupune ca să se ajungă de la suma global oferită pentru întregul pachet de acțiuni la "prețul pe acțiune oferit de ofertant", preț exprimat în moneda națională.

Determinarea ofertei privind prețul pe acțiune exprimat în moneda națională pornind de la prețul global al pachetului de acțiuni exprimat în euro se poate realiza prin trei modalități:

1.a) . prețului global al pachetului de acțiuni exprimat în euro la numărul de acțiuni și calcularea astfel a prețului pe acțiune exprimat în euro; b) aproximarea prețului pe acțiune în euro prin rotunjirea cu două zecimale la ordinul sutelor; c) transformarea în moneda națională a prețului în euro pe acțiune astfel aproximat; d) o nouă aproximare a prețului pe acțiune transformat în lei, prin metoda rotunjirii cu două zecimale la ordinul sutelor;

În concret, oferta potrivit acestei metode de calcul propuse de apelanta-reclamantă și ținând cont de cursul Euro/Ron la data de 15.09.2005: 1=3,47970 Ron, este:

a) 7.740.000: 740.168.673 acțiuni = 0,-/acțiune

b) 0,- /acțiune ≈ 0,01 /acțiune

c) 0,01 x 3,4797 ron = 0,- ron/acțiune

d) 0,- /acțiune ≈ 0,03 ron/acțiune

Potrivit acestui mod de calcul ar fi obținut un punctaj al prețului oferit pe acțiune de 30 de puncte.

2.a) . prețului global al pachetului de acțiuni exprimat în euro la numărul de acțiuni și calcularea astfel a prețului pe acțiune exprimat în euro; b) transformarea prețului pe acțiune exprimat în euro în preț pe acțiune exprimat în moneda națională, aplicând cursul de schimb la data de 15.09.2005; c) aproximarea prețului pe acțiune astfel exprimat în lei prin rotunjirea cu două zecimale la ordinul sutelor;

În concret, oferta potrivit acestei metode de calcul, efectuate de la stabilirea punctajului, și ținând cont de cursul Euro/Ron la data de 15.09.2005: 1=3,47970 Ron, este:

a) 7.740.000: 740.168.673 acțiuni = 0,- /acțiune

b) 0,- /acțiune x 3,4797 ron = 0,- ron/acțiune

c) 0,- ron/acțiune ≈ 0,04 ron/acțiune

Potrivit acestui mod de calcul ar fi obținut un punctaj al prețului oferit pe acțiune de 40 de puncte.

3.a) sumei globale oferite ca preț al pachetului de acțiuni din euro în moneda națională potrivit cursului de schimb stabilit de R pentru data de 15.09.2005; b) împărțirea prețului global al pachetului de acțiuni exprimat în moneda națională la numărul de acțiuni pentru a afla prețul în lei pe acțiune; c) aproximarea prețului în moneda națională pe acțiune, prin aplicarea metodei rotunjirii cu două zecimale la ordinul sutelor;

În concret, oferta potrivit acestei metode de calcul, și ținând cont de cursul Euro/Ron la data de 15.09.2005: 1=3,47970 Ron, este:

a) 7.740.000 x 3,4797 ron = 26.932.979 ron

b) 26.932.878 ron: 740.168.673 acțiuni = 0,03637ron/acțiune

c) 0,03637ron/acțiune ≈ 0,04 ron/acțiune

Potrivit acestui mod de calcul ar fi obținut un punctaj al prețului oferit pe acțiune de 40 de puncte.

Dintre aceste modalități de calcul al prețului pe acțiune exprimat în moneda națională și, în consecință, a punctajului prețului oferit pe acțiune, instanța consideră că cea care este în concordanță cu principiul egalității de tratament ce trebuie aplicat participanților la licitație, potrivit art. 1 lit. c din nr.OUG 88/1997, este ultima modalitate de calcul.

Aceasta deoarece apelanta-reclamantă, în calitate de ofertant, a oferit prețul pe pachetul de acțiuni exprimat în moneda națională, iar ajungerea la prețul pe acțiune exprimat în moneda națională s-a făcut prin împărțirea prețului global oferit la numărul de acțiuni, urmată de aproximarea prețului pe acțiune astfel obținut în moneda națională.

Calculul prețului pe acțiune exprimat în monedă națională oferit de -O constă în concret în următorul algoritm: a) împărțirea prețului global pe pachetul de acțiuni exprimat în moneda națională, respectiv suma de 14.803.373,46 ron, la numărul de acțiuni, respectiv la 740.168.673. rezultând prețul pe acțiune de 0,-; b) aproximarea prețului pe acțiune exprimat în monedă națională prin rotunjirea la două zecimale, rezultând prețul pe acțiune de 0,02 ron/acțiune. Prin aplicarea formulei de calcul al punctajului prețului pe acțiune se obțin 20 de puncte.

Dacă s-ar lua în considerare metoda de calcul propusă de apelantă și care reprezintă, dintre cele redate de instanță, prima modalitate de calcul, atunci s-ar aplica celor doi ofertanți un tratament diferit, discriminatoriu în ceea ce privește pe ofertantul cu privire la calculul prețului pe acțiune exprimat în monedă națională. În timp ce pentru -O acest calcul presupune o singură aproximare a prețului pe acțiune exprimat în monedă națională, aproximare care se face în favoarea acesteia potrivit normelor nr. 1840/2004, pentru s-ar aplica două aproximări ale prețului pe acțiune, în defavoarea acesteia, potrivit aceluiași nr. 1840/2004, respectiv o aproximare a prețului pe acțiune exprimat în euro și o aproximare a prețului pe acțiune exprimat în lei.

Modul de calcul al prețului pe acțiune exprimat în lei și care reprezintă cea de-a doua modalitate de calcul redată de instanță nu este corect, deoarece nu ia în considerare regulile stabilite de părți prin procesul verbal nr.11/13.09.2005 cu privire la aplicarea aproximărilor, inclusiv cu privire la calculele în valută convertibilă.

Însă, se are în vedere faptul că modalitatea de calcul considerată de instanță ca fiind cea care respectă principiul egalității de tratament a ofertanților conduce la un punctaj al prețului pe acțiune identic cu cel calculat de către intimata

Cenzurarea concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de expert contabil trebuie realizată din perspectiva celor expuse cu privire la modalitățile de calcul al punctajului prețului pe acțiune.

Ca urmare, se apreciază că punctajul la prețul pe acțiune de 40 de puncte obținut de este cel corect potrivit modului de calcul arătat și că nu este fondată cererea de constatare a nulității procesului verbal nr. 12/15.09.2005 pentru acest motiv, sens în care a hotărât și prima instanță.

Critica privind neîndeplinirea de către oferta a condițiilor de calificare referitoare la investițiile de mediu nu este de asemenea întemeiată. În dosarul de prezentare, cap. 6 pct. 4 Note se prevede că "volumul investiției pentru protecția mediului necesar îndeplinirii obligațiilor de mediu și realizării prevederilor Programului de conformare - anexa la Avizul de Mediu pentru Privatizare, estimat de specialiștii societății împreună cu consultantul pe probleme de mediu este de 4.285.600 euro. Volumul investiției pentru protecția mediului nu se punctează prin grila de punctaj. Investițiile de mediu sunt obligatorii și vor fi garantate".

Rezultă că la stabilirea punctajului final nu au fost luate în calcul investițiile de mediu. Acest aspect reiese și din cercetarea grilei de punctaj a ofertelor finale, îmbunătățite și irevocabile redată în dosarul de prezentare, respectiv la stabilirea punctajului final nu se iau în calcul investițiile de mediu, ci doar cele pentru dezvoltarea societății comerciale privatizate. De altfel, a propus o ofertă care conține și obligația efectuării de investiții de mediu.

Cu privire la clauzele referitoare la cuantumul datoriilor și numărul angajaților Tractorul din oferta tehnico-financiară îmbunătățită și irevocabilă depusă de, se constată că nu s-a arătat care sunt prevederile legale încălcate și care ar fi fost de natură să atragă descalificarea ofertantului. Totodată eventualele astfel de clauze sunt supuse negocierii dintre cele două părți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, conform art. 44 din nr.HG 577/2002.

Având în vedere aceste considerente, se apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, astfel că, în baza art. 296.pr.civ. va fi respins apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - O împotriva sentinței comerciale nr. 1220/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.07.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red. 7/4 ex./07.08.2008

Președinte:Alina Pănescu
Judecători:Alina Pănescu, Cosmin Mihăianu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 326/2009. Curtea de Apel Bucuresti