Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA NR. 36/Ap.
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul și de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 489 din 1 aprilie 2008 și încheierii din ședința camerei de consiliu din 9 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, precum și a cererii de suspendare a executării sentinței apelate, formulat de apelantul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 aprilie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 14 și 21 aprilie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 489/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul.
S-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul, și în consecință:
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 36.850 USD și suma de 655.636,9 lei cu aplicarea dobânzii legale la această din urmă sumă de la data închiderii procedurii de faliment a (4.09.2003) și până la data plății efective.
S-a constatat că între creanța pârâtului în sumă de 92.144 USD, stabilită prin sentința comercială nr. 1094/7.03.2005 (dosar nr. 11.991/2004) și creanța reclamantului în sumă de 36.850 USD a intervenit compensarea legală până la concurența sumei de 36.850 USD și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 55.294 USD.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 24.304,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut Tribunalul că la data de 17.09.2001 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni între pârâtul în calitate de vânzător (cedent) și reclamantul în calitate de cumpărător (cesionar), având ca obiect 2595 acțiuni emise de Z pentru prețul de 48.169 USD/acțiune.
Valoarea contractului a fost stabilită de pârâți la suma de 3.779.629.000 ROL (echivalent a 125.000 USD), plata urmând a fi efectuată prin transfer bancar în două rate.
La data de 7.10.2003 a fost achitată suma de 32.856 USD iar prin Sentința civilă nr. 1094/7.03.2005 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a dispus obligarea cumpărătorului, respectiv a cesionarului la plata sumei de 92.144 USD, în lei la cursul din ziua plății.
Anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în aprilie 2001 Zas olicitat constatarea incapacității de plată a Z și deschiderea procedurii lichidării judiciare a acesteia întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 64/1995, cerere car a făcut obiectul Dosarului de faliment nr. 1024/2001 aflat pe rolul Tribunalului Sălaj.
În 24.04.2001 Zac ontestat cererea de incapacitate de plată promovată de Z, manifestându-și prin adresa nr. 191/05.09.2001 intenția pentru reorganizarea activității.
Prin sentința civilă nr. 575/10.10.2001 JUDECĂTOR 3: Lilioara Nechita l-sindic a luat act de renunțarea debitoarei la contestația formulată, de renunțarea creditorilor Z și Electronice Software la cererile de declarare a incapacității de plată și a deschis procedura reorganizării judiciare a debitoarei.
Prin încheierea din 11 octombrie 2001 fost numit administrator judiciar doamna.
Prin încheierea din 30 octombrie 2002 fost confirmat planul de reorganizare propus de debitoare.
Ca urmare a nerealizării planului de reorganizare prin sentința civilă nr. 121/5.02.2003 (Dosar nr. 511/2003) s-a admis cererea creditoarei Z dispunându-se începerea procedurii falimentului, în baza prev.art. 73 alin. 2 din Legea nr. 64/1995 republicată, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar Reorganizare Lichidare Din raportul lichidatorului a rezultat că în anul 2002 debitoare nu a desfășurat nici o activitate.
Contestațiile promovate împotriva declarațiilor de creanță înregistrate în Dosarul de faliment 1024/2001 au fost soluționate prin sentința civilă nr. 1947/10.07.2003, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 2101/2003.
În urma soluționării contestațiilor lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor situație în care a inclus în acest tabel potrivit susținerilor din raportul final, creanțe în valoare de 12.881.655.477 Rol, din care suma de 6.434.847.004 lei a fost propusă pentru a fi distribuită potrivit Planului de distribuire finală iar suma de 6.446.473 lei a reprezentat creanța creditorului Internațional Zac ărui asociat este reclamantul, creditor cuprins în tabelul definitiv și la a cărei creanță s-a renunțat ulterior.
Potrivit susținerilor lichidatorului judiciar acesta a cuprins în tabelul definitiv al creanțelor pe lângă creanțele în sumă de 12.881.655.969 Rol și suma de 1.710.099.969 Rol reprezentând cheltuieli de lichidare, respectiv cheltuielile aferente procedurii, valoarea sumei totale înscrise în tabelul definitiv fiind astfel de 14.591.755.446 lei.
În data de 28.07.2003, în contul de lichidare aaf ost virată suma de 8.144.946.973 Rol de către reclamant cu explicația că suma reprezintă "contravaloarea plății parțiale, ajutor financiar din partea acționarului majoritar al, sumă din care au fost acoperite prin plată creanțele în valoare de 6.434.847.004 lei, precum și cheltuielile aferente procedurii în valoare de 1.710.099.969 lei.
situației reale din evidența contabilă este reglementată de art. 10 din Legea contabilității, 82/1991 prin care se precizează că documentul oficial de gestiune al unei societăți comerciale îl constituie Bilanțul contabil care trebuie să dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.
Datoriile înregistrate în documentele contabile la data vânzării acțiunilor conform de verificare întocmite la 31.08.2001 au fost în sumă de 6.325.285.512 lei vechi.
Valoarea datoriilor reale contabile stabilite prin Raportul final de către lichidatorul judiciar au fost în sumă de 12.881.655.477 lei vechi. Acțiunile societății au fost dobândite de către reclamant cu asumarea implicită a unor investiții în societate pentru ca aceasta să acopere datoriile și să funcționeze în continuare în vederea realizării obiectului de activitate.
La momentul cumpărării a fost cunoscută o stare financiară a societății care ar fi implicat acoperirea unor datorii de 6.325.285.512 lei vechi pentru ca aceasta să funcționeze în continuare însă ulterior s-a dovedit că datoriile sunt mai mari, neevidențiate în evidențele societății, situație în care a fost achitată în plus suma de - lei pentru ca procedura de faliment să se încheie fără lichidarea societății, în situația de față apreciindu-se că nu prezintă relevanță cuantumul cheltuielilor aferente procedurii în condițiile în care la data achiziționării acțiunilor se cunoștea faptul că societatea are probleme de insolvență asumându-se acest risc, neputându-se însă prevedea întinderea acestor cheltuieli.
Astfel, s-a apreciat că în cazul vânzării-cumpărării de acțiuni sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 cod civil în condițiile în care acțiunile reprezintă bunuri necorporale ce încorporează drepturi de creanță și drepturi corporative, vânzătorul fiind ținut de a garanta existența valabilă a creanței în folosul său, respectiv vânzătorul garantează că dreptul de creanță se regăsește în patrimoniul său și poate fi transmis liber.
În situația de față reclamantul a fost evins iar tulburarea de fapt și de drept s-a produs ca urmare a faptului că dreptul de vot dobândit prin cumpărarea acțiunilor a fost afectat de insolvența acestei societăți, astfel încât pentru ca reclamantul să poată beneficia de acest drept a fost necesară acoperirea tuturor datoriilor societății care s-au dovedit a fi mai mari decât cele evidențiate în evidența contabilă iar pe de altă parte valoarea acțiunilor privite din perspectiva caracterului lor de creanță era în realitate mai mică.
Pentru a stabili valoarea contabilă reală a unei acțiuni la Z experții tehnici judiciari în rapoartele de expertiză întocmite și depuse la dosar au prezentat mai multe formule de calcul.
În acest sens, instanța a avut în vedere faptul că valoarea activelor a fost de 21.267.565.517 lei iar valoarea datoriilor, neluând în calcul datoriile Z (1.399.928.418 lei) și El Soft (752.956.650 lei) s-a ridicat la suma de 10.728.770.409 lei (12.881.655.477 - 752.956.650 - 1.399.928.418). Valoarea activului net contabil reprezintă diferența dintre valoare active și valoare datorii, respectiv activul net contabil este în sumă de 10.538.795.108 lei (21.267.565.517 lei - 10.728.770.409 lei).
În urma împărțirii valorii activului net contabil la numărul de acțiuni (7.711), a rezultat valoarea contabilă reală a unei acțiuni, aceasta fiind de 1.366.722 lei/acțiune (10.538.795.108: 7.711 = 1.366.722 lei/acțiune. Astfel, valoarea contabilă reală a unei acțiuni (1.366.722 lei/acțiune) reprezintă 70,52 % din valoarea contabilă aparentă și declarată /1.937.787 lei/acțiune), situație în care răspunderea pentru garanție la care este ținut pârâtul este antrenată pentru 29,48 % din prețul vânzării acțiunilor (125.000 USD), adică pentru suma de 36.850 USD.
La stabilirea valorii reale a unei acțiuni nu s-a avut în vedere susținerile reclamantului potrivit cărora anterior vânzării operase o majorare a capitalului social ca urmare a unei reevaluări a activelor ce ar fi fost realizată fără bază legală, în condițiile în care reevaluarea capitalului social a fost aprobată prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare din 4.08.1999 iar judecătorul delegat de pe lângă Tribunalul Sălaj prin Încheierea nr. 690/29.08.1999 a admis majorarea capitalului social urmare a acestei reevaluări, hotărârile sus menționate nefiind contestate în instanță.
În baza art. 1143 și următoarele Cod civil s-a constatat faptul intervenirii compensării legale între creanța pârâtului în sumă de 92.144 USD stabilită prin Sentința comercială nr. 1094/7.03.2005 și creanța reclamantului în sumă de 36.850 USD până la concurența sumei celei mai mici, potrivit dispozitivului.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 826.647 lei (Ron), cu dobânda legală, sumă ce a trebuit achitată în plus față de cea declarată pentru ca procedura de faliment să se încheie fără lichidarea societății, a fost admis în parte, respectiv până la concurența sumei de 655.636,9 lei, situație în care s-a considerat că, obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de lichidare aferente procedurii nu se justifică în condițiile în care la data achiziționării acțiunilor se cunoștea faptul că societatea are unele probleme financiare asumându-se acest risc, neputându-se însă prevedea întinderea cheltuielilor de lichidare.
Pentru considerentele susmenționate, în baza art. 1337, 1339 Cod civil, acțiunea precizată s-a admis în parte, potrivit dispozitivului.
În condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat în baza art. 274 și următoarele Cod procedură civilă să plătească reclamantului proporțional cu valoarea pretențiilor admise (aproximativ 60 %), cheltuieli de judecată în sumă de 24.304,12 lei reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și cheltuieli legate de efectuarea expertizelor.
Prin Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 0.06.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- s-a respins excepția tardivității invocată de pârâtul.
S-a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
S-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 489/1.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în sensul că data la care operează compensarea legală între creanța pârâtului în sumă de 92.144 USD stabilită prin sentința civilă nr. 1094/7.03.2005 și creanța reclamantului în sumă de 36.850 USD, este data de 1.04.2008.
A reținut Tribunalul că, la data de 2.06.2008, reprezentantul pârâtului a invocat excepția tardivității motivat de faptul că, aceasta n-a fost formulată în termenul legal de exercitare a căii de atac.
Privitor la această excepție, instanța a respins-o în condițiile în care dispozițiile art. 2811Cod procedură civilă n-au prevăzut în mod expres un termen înăuntrul căruia se poate promova o astfel de cerere, ceea ce înseamnă că o cerere de lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu poate fi introdusă oricând în interiorul termenului de prescripție al titlului executoriu.
Pe fond, s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 489/01.04.2008 în baza art. 1143 și următoarele Cod civil s-a constatat faptul intervenirii compensării legale între creanța pârâtului în sumă de 92.144 USD stabilită prin Sentința comercială nr. 1094/7.03.2005 și creanța reclamantului în sumă de 36.850 USD până la concurența sumei celei mai mici, fără a se preciza însă momentul la care a intervenit compensarea, moment care prezintă o importanță deosebită având în vedere caracterul comercial al sumelor ce sunt compensate, motiv pentru care s-a apreciat că din acest punct de vedere dispozitivul hotărârii este neclar.
Potrivit dispozițiilor art. 1144 Cod civil compensarea legală operează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: obligațiile să fie reciproce, adică să existe între aceleași persoane, fiecare având, una față de cealaltă, atât calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor; obligațiile să aibă ca obiect prestația de a da sume de bani iar creanțele să fie certe, lichide și exigibile, adică neîndoielnice, determinate în întinderea lor și să poată fi cerută executarea.
În această situație creanța reclamantului reprezentând valoarea despăgubirilor datorate în temeiul răspunderii pentru evicțiune, respectiv suma de 36.850 USD, reprezentând 29,48 % din prețul vânzării acțiunilor (125.000 USD), a dobândit caracter cert, lichid și exigibil abia la data pronunțării Sentinței civile nr. 489/01.04.2008.
Pentru considerentele sus menționate, în baza art. 2811Cod procedură civilă cererea va fi admisă, dispozitivul Sentinței civile nr. 489/01.04.2008 fiind lămurit în sensul stabilirii momentului intervenirii compensării legale ca fiind data de 01.04.2008.
Împotriva acestor soluții a declarat apel pârâtul aducându-le critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, în ceea ce privește sentința civilă nr. 489/1.04.2008 a Tribunalului Maramureș, în principal aplicarea art. 297 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, admiterea apelului și anularea în totalitate a sentinței, în sensul trimiterii cauzei spre competentă judecată Tribunalului București - Secția comercială.
În subsidiar, admitere apelului și schimbarea în tot a sentinței sus-amintite în sensul respingerii cererii de chemare-n judecată formulată de reclamantul.
Se solicită cheltuieli de judecată.
Relativ la Încheierea pronunțată în Ședința Camerei de Consiliu din 9.06.2008 prin care s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței apelate se aduc critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitându-se admitere apelului și schimbarea în tot a încheierii, în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului.
În expunerea motivelor de apel se arată că în mod greșit s-a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, instanța competentă să soluționeze în fond cauza fiind Tribunalul București, Secția comercială. Aceasta întrucât, greșit Tribunalul Cluja respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, acesta nefiind competent după criteriul competenței alternative, întrucât contractul s-a încheiat la B, iar executarea sa trebuie să aibă loc tot la B, competența exclusivă fiind Tribunalului București, conform art. 10 pct. 1 și 4 Cod procedură civilă.
Relativ la excepția autorității de lucru judecat, sunt întrunite cerințele art. 1201 Cod civil, față de Decizia civilă nr. 1900/18.05.2007 pronunțată de în dosar nr-.
Astfel, sporul este identic, evitarea plății prețului datorat în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 17.09.2001, ca efect al evicțiunii, cauza este identică, termenul de drept invocat fiind același art. 1336 - 1360 și 1392 Cod civil, respectiv identitatea de părți, și.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, greșit a fost respinsă de instanță, raportat la data de 18.08.2005, când acțiunea reclamantului s-a depus la Tribunalul Cluj.
Aceasta, întrucât termenul general de prescripție este de 3 ani, specific acțiunilor personale, patrimoniale, potrivit art. 3 alin. 1 din 167/1958, acest lucru rezultând și din dispozițiile art. 1350 Cod civil, care trimit la regulile generale ale convențiilor.
Ori termenul de la care începe să curgă prescripția este 10.10.2001, data la care societatea a intrat în procedura de reorganizare și lichidare.
Sub aspectul fondului, greșit reținut instanța că, s-a făcut dovada întrunirii condițiilor răspunderii pentru evicțiune, apreciindu-se că reclamantul cumpărător al acțiunilor a fost evins de pârât.
Aceasta, întrucât instanța a legat presupusa evicțiune a cumpărătorului de starea de insolvență a societății, stare existentă însă, anterior semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și cunoscută în mod evident de reclamant. Ori motivarea instanței excede chiar și susținerilor reclamantului potrivit cărora evicțiunea s-a datorat falsei evidențierii în balanța financiară a Z, pentru luna august 2001, situației financiare a societății.
Relativ la aceste susțineri ale reclamantului, instanțele de judecată (Decizia 2007/2006 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, respectiv Decizia nr. 1900/2007 a, Secția Comercială) au stabilit că nu sunt întrunite condițiile legale ale răspunderii pentru evicțiune, atâta timp cât n-a făcut dovada pierderii dreptului de proprietate asupra acțiunilor cumpărate, ori c-a fost tulburat în folosința acțiunilor dobândit, în sensul că ar fi fost în imposibilitate de a-și exercita drepturile conferite de acțiuni, și anume dreptul de vot, dreptul de-a participa la. dreptul de informare. Ori dreptul de-a încasa dividende.
Se mai arată că, deși susține că, a fost evins prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 17.09.2001, ulterior reclamantul a vândut în favoarea Internațional un număr de 771 acțiuni ale Z, pentru prețul total de 250.000 Euro, rezultând un preț de 324,25 Euro pentru 1 acțiune față de 35,5 USD/acțiune, stabilit în contractul de vânzare-cumpărare din 17.09.2001.
Greșit s-au interpretat de instanța de fond dispozițiile art. 1392 Cod civil, întrucât deși este recunoscută incidența sa în materia transferului de acțiuni acest aspect nu are nicio legătură cu îndeplinirea condițiilor de existență a evicțiunii. Astfel spus, vânzătorul acțiunilor este obligat să garanteze existența valabilă a acțiunilor ce le vinde, faptul că este titularul drepturilor de proprietate asupra acelor acțiuni și în nici un caz bonitatea (valoarea) acțiunilor înstrăinate. În acest sens, s-a exprimat și teoreticianul, în interpretarea dată art. 1392 Cod civil "din textele combinate ale art. 1392 și 1937, rezultă că cedentul garantează de drept existența în momentul cesiunii creanței sau a dreptului ce face obiectul cesiunii, dar nu garantează încasarea creanței sau realizarea dreptului cedat.
Se mai precizează că, părțile sunt libere a stabili de comun acord prețul acțiunilor vândute, cumpărătorul putând cu minimă diligență verifica datele despre societate, informațiile fiind publice.
Se conchide în sensul că, nu pot fi primite concluziile instanței de fond atâta timp cât pârâtul n-a făcut altceva decât să vândă acțiunile deținute, pentru un preț pe care nu l-a încasat, prețul vânzării fiind de comun acord convenit cu cumpărătorul.
Totodată, nelegal a reținut instanța că, apelantul pârât ar fi cosmetizat acțiunile, ascunzând contabilitatea ținută incorect, cât timp din probatoriu n-a reieșit săvârșirea vreunei astfel de acțiuni, în contextul în care acesta nu deținea în cadrul Z vreuna din funcțiile societare, fiind doar acționar.
Se mai critică, greșita încadrare în dispozițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă a unei modificări a acțiunii inițiale. Astfel, prin scriptul "majorare a cuantumului pretențiilor" depus la 24.03.2008 s-a solicitat obligarea pârâtului și la plata sumei de 826.647 RON, ce reprezintă o sumă împrumutată de reclamant societății Z, și care nu are nici o legătură cu suma solicitată inițial 76.760 USD (majorată ulterior la 92.144 USD) cu titlu despăgubire.
Astfel, noua sumă de 826.647 RON are regimul juridic al unei modificări a acțiunii, și care putea fi făcută la prima zi de înfățișare, iar după acel moment putea fi primită numai în măsura în care pârâtul nu se opunea.
Astfel, în mod nelegal s-a admis o modificare a cererii care nu s-a făcut la prima zi de înfățișare și-n lipsa consimțământului pârâtului. În același context, se arată că, cererea s-ar fi cuvenit a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât n-a făcut obiectul concilierii directe, din interpretarea art. 7201Cod procedură civilă rezultând că procedura concilierii se impune a fi îndeplinită pentru fiecare din despăgubirile solicitate.
În fine, compensarea legală a creanței în sumă de 92.144 cu suma de 36.850 USD este nelegală, întrucât compensarea operează doar între creanțe reciproce constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile, ori sentința pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș nu îndeplinea aceste condiții.
În motivarea apelului declarat împotriva Încheierii pronunțate în Ședința Camerei de Consiliu din 9.06.2008 a Tribunalului Maramureș - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, greșit s-a admis, dispunându-se lămurirea, întrucât cerere este inadmisibilă, nefiind incidente art. 2811Cod procedură civilă.
Aceasta întrucât, prin lămurire nu se modifică dispozitivul, ci se clarifică sau se interpretează măsurile dispuse de instanță.
Totodată, prin lămurirea dispozitivului s-a încălcat principiul disponibilității, apreciindu-se că compensarea legală a celor două creanțe a operat la 1.04.2008, alta decât momentul propus de reclamant 17.09.2001.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârilor în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 92.144 USD în loc de 36.850 USD sumă la care a fost obligat acesta prin hotărârea apelată și- dispune compensarea între creanța pârâtului de 92.144 USD cu titlu de preț acțiuni, stabilită prin sentința comercială 1094/2005 a Tribunalului București și suma de care pârâtul intimat este obligat la plată, compensarea operează la data de 20.12.2002.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de apel se arată că greșit s-au admis pretențiile doar în ceea ce privește suma de 36.850 USD față de 92.144 USD și nu s-au avut în vedere concluziile expertului, ce au la bază raportul cenzorilor și care stabilește o valoare a unei acțiuni negativă de - 2.307.766 lei ceea ce echivalează cu o pierdere integrală a prețului acțiunii.
Totodată, se arată că raționamentul instanței de fond a avut în vedere o valoare a activelor de 21.267.565.517 lei, incorectă întrucât nu s-a avut în vedere reducerea capitalului social, ca urmare a sesizării Comisiei de cenzori, ce-a constatat o reevaluare greșită realizată în 1998.
Relativ la acest activ, se precizează în continuare că, raționamentul instanței de fond întemeiat pe existența unei, care a aprobat reevaluarea precum și Încheierea nr. 490/29.08.1999 a judecătorului delegat de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin care s-a aprobat majorarea capitalului social nu poate conduce la neluarea în calcul a activului real, scopul reevaluării neavând alt rol decât ca acționarii să beneficieze de o repartizare a unei sume de peste 1 miliard, în condițiile în care societatea avea pierderi.
Cu privire la pasiv, se arată că-n mod netemeinic s-au avut în vedere de către instanță datorii în cuantum de 2.152.885.068 lei și nu de 1.629.143.310 lei. Concluzia, fiind că modalitatea de stabilire a proporției evicțiunii, dar cu valorile activului și pasivului sus-amintite stabilesc o răspundere antrenată pentru 46,4 % din prețul vânzării, adică 58.000 USD.
În ceea ce privește lămurirea dispozitivului, se arată că-n mod netemeinic a fost stabilit momentul de la care a operat compensarea. Aceasta, față de dispozițiile art. 3 din contract ce prevăd modalitatea de garantare pentru evicțiune în cazul creanțelor invocate de către Z și Electronica Software În același mod, se arată-n continuare trebuia depusă compensarea la momentul datorării prețului de către cumpărător cu sumele datorate de către vânzător ca și garanție pentru evicțiune. Ori, întrucât, chiar la momentul vânzării vânzătorul ascundea situația reală a pasivului și încălca obligația de garantare a existenței și întinderii valabile a creanței, în realitate fiind vorba despre bunuri cu o valoare negativă, compensarea a operat chiar și anterior.
În fine se precizează că deși petitul acțiunii introductive a vizat compensarea judiciară între sumele la care reclamantul a fost obligat și sumele la care pârâtul intimat a fost obligat, instanța de fond a dispus compensarea doar în ceea ce privește suma de 36.850 USD, deși compensarea opera și cu suma de 655.636,9 lei și dobânda legală la care pârâtul a fost obligat pentru identitate de rațiune.
În drept art. 282 și următoarele Cod procedură civilă art. 3 Cod civil, Cod civil Titlul V, cap.IV, sect.III, art. 1336 - 1360 Cod civil, art. 1392 Cod civil, art. 1143 și urm.Cod civil.
În temeiul dispozițiilor art. 280 Cod procedură civilă, s-a solicitat suspendarea executării vremelnice, întrucât chestiunea presupusei evicțiuni a fost soluționată în mod irevocabil de prin Decizia nr. 1900/2007, iar unicul înscris semnat de părți a fost contractul de vânzare-cumpărare din 17.09.2001 prin care au fost cedate reclamantului acțiunile deținute, fără a prezenta acestuia vreo informare, ori înscris contabil la care acesta face referire, condițiile și termenii vânzării fiind stabilite cu claritate și de comun acord de părțile contractante conform contractului încheiat.
Pe de altă parte, cât timp nu s-a reușit încasarea prețului acțiunilor vândute, iar prin hotărârea pronunțată a fost obligat pârâtul a-i achita cumpărătorului acțiunilor și suma de 655.636,9 RON cu titlu daune pentru evicțiune, punerea în executare a hotărârii Tribunalului Maramureș, ar produce consecințe deosebit de grave și imposibil de reparat, iar o eventuală întoarcere a executării silite n-ar avea caracter reparatoriu, dată fiind reaua credință manifestată de reclamant în cursul executărilor silite.
Relativ la cuantumul cauțiunii acesta să fie îndreptat spre minim, întrucât singura avere a pârâtului este apartamentul în care locuiește cu soția iar unica sursă de venit este pensia.
Apelurile reclamantului sunt nefondate, iar ale pârâtului sunt fondate.
Critica apelantului privitoare la greșita respingere a excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Cluj nu se susține.
Astfel, corect s-a apreciat că-n speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 Cod procedură civilă ce stabilesc faptul că în cazul obligațiilor comerciale sunt competente deopotrivă și instanțele locului unde a luat naștere obligația, precum și instanța locului plății.
Ori locul plății, în speță n-a fost determinat expres prin contract, el fiind domiciliul celui obligat la plata prețului, adică domiciliul reclamantului, conform art. 59 alin. 2 Cod comercial, coroborat cu art. 897 Cod comercial și cu norma generală art. 1104 Cod civil, respectiv C Este irelevant dacă prețul a fost, sau nu achitat, câtă vreme legiuitorul a avut în vedere locul unde obligația de plată trebuie executată și nu dacă aceasta a fost sau nu executată.
Relativ la excepția autorității de lucru judecat, corect a fost respinsă, nefiind întrunită tripla identitate prevăzută de art. 1201 Cod civil, obiectul dosarului nr- fiind plata prețului, iar al dosarului nr- al Curții de APEL BRAȘOV despăgubiri pentru evicțiune.
Apărările invocate de în dosarul având obiect plata prețului relativ la evicțiune, au dobândit autoritate de lucru judecat în legătură cu obiectul litigiului, ce-a fost soluționat prin dispozitiv și care-a privit plata sumei de 95.376 USD datorată cu titlu preț.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, greșit a raționat instanța fondului că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție este cel la care lichidatorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanțelor, urmare a soluționării contestațiilor promovate împotriva declarațiilor de creanță înregistrate în dosarul de faliment 1024/2001 prin sentința civilă nr. 1937/10.07.2003.
Acesta întrucât termenul de prescripție, în situația care cumpărătorul pretinde pe cale principală dezdăunare ca urmare a evicțiunii suferite este cel de 3 ani, potrivit art. 3 alin. 1 din nr. 167/1958 și conform dispozițiilor art. 1350 Cod civil. Astfel, punctul de pornire al curgerii termenului de prescripție este data cunoașterii evicțiunii ce-n speță este 17.09.2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între și (art. 3 din contract stipulând că, împotriva Z, s-a formulat cerere de deschidere a procedurii de reorganizare și lichidare.)
Chiar acceptând raționamentul instanței de fond că, la momentul cumpărării balanța n-ar fi evidențiat în mod corect situația financiară a societății, ori că la data încheierii contractului reclamantul n-ar fi cunoscut această situație, 10.10.2001 este data la care acesta a luat cunoștință de tabelul preliminar, prin semnătură olografă aplicată pe acesta, respectiv înregistrarea acestui înscris la Internațional Z (unde reclamantul este unicul asociat).
Ori în raport cu ambele date 17.09.2001, 10.10.2001, acțiunea în desdăunare ori pentru evicțiune este prescrisă față de cererea introductivă de instanță, 18.08.2005.
Cu privire la fondul cauzei, corect a stabilit Tribunalul că în cazul vânzării - cumpărării de acțiuni sunt aplicabile dispozițiile art. 1392 Cod civil fără însă ca aceasta să echivaleze cu îndeplinirea condițiilor de existență a evicțiunii. Ori, vânzătorul acțiunilor era obligat să garanteze existența valabilă a acțiunilor vândute, respectiv că este titularul drepturilor de proprietate asupra acțiunilor, și nu bonitatea acțiunilor înstrăinate.
Astfel, interpretând art. 1392 Cod civil teoreticianul apreciază că "din textele combinate ale art. 1392 și 1397 rezultă că cedentul garantează de drept existența în momentul cesiunii creanței sau a dreptului ce face obiectul cesiunii, dar nu garantează încasarea creanței sau realizarea dreptului cedat".
Greșit deci, s-a apreciat că insolvența și acoperirea datoriilor ce s-au dovedit a fi mai mari decât cele evidențiate, respectiv valoarea mai mică a acțiunilor privite din perspectiva caracterului de creanță ar constitui evicțiune a cumpărătorului.
Aceasta întrucât garanția datorată de înstrăinător este limitată la " veritatea titlului" nu și la "bonitatea" lui, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nu s-a prevăzut în sarcina vânzătorului vreo obligație de informare ori de prezentare vreunui înscris contabil.
Astfel, nu sunt întrunite condițiile evicțiunii, reclamantul nefăcând dovada faptului că pierdut dreptul de proprietate asupra acțiunilor cumpărate, ori că a fost tulburat în folosința acțiunilor dobândite, respectiv a fost împiedicat să culeagă dividendele.
Se susțin criticile apelantei privitoare la greșita calificare de către instanța de fond a precizării de acțiune din 24.03.2009, intitulată "majorare a cuantumului pretențiilor, drept majorare a câtimii cu suma de 826.647 RON. Ori, de fapt, câtimea inițială privea suma de 76.760 USD, ulterior majorată la 92.144 USD, cu titlu despăgubire datorată în virtutea răspunderii pentru evicțiune, iar suma de 826.647 RON reprezintă suma împrumutată de reclamantul societății debitoare
Astfel, corecta calificare era de precizare de acțiune ce se formulează la prima zi de înfățișare, ori ulterior cu acordul pârâtului, ce-n speță n-a existat. Așa fiind, majorarea câtimii nu putea fi primită conform art. 132 alin. 2, ea constituind modificarea obiectului cererii, conform art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă.
Relativ la greșita compensare legală a creanței de 92144 USD stabilită în mod irevocabil în favoarea pârâtului apelant (prin sentința civilă nr. 1094/7.03.2005 pronunțată de Tribunalul București, respectiv Decizia nr. 1900/2001 a ) cu creanța de 36850 USD, dispusă în favoarea reclamantului prin sentința nr. 489/1.04.2008 a Tribunalului Maramureș, ea nu se susține.
Aceasta întrucât compensarea legală operează în condițiile art. 1145 Cod civil cu respectarea art. 379 Cod procedură civilă și art. 7208Cod procedură civilă, în materie comercială.
În ceea ce privește apelul pârâtului privitor la Încheierea Ședinței Camerei de Consiliu din 9.06.2008 nu se susțin criticile privitoare la încălcarea principiului disponibilității, întrucât instanța nu a modificat dispozitivul sentinței, ci doar l-a lămurit, stabilind momentul de la care operează compensarea, respectiv 1.04.2008.
Nu constituie încălcare a principiului disponibilității stabilirea ca moment al compensării a unei alte date decât cea reținută în motivarea cererii de către reclamantul.
Aceasta întrucât obiectul acțiunii civile este lămurirea dispozitivului, instanța procedând în consecință, fără a încălca art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Nu se susțin criticile reclamantului din apelul declarat împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului. Aceasta întrucât, la 17.09.2001 data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, creanțele constatate și compensate prin sentința 480/2008 a Tribunalului Maramureș nu erau născute și nu întruneau condițiile art. 1145 Cod civil.
Totodată, compensarea cu suma de 655.636,9 lei nu putea opera întrucât față de dispozițiile art. 132 alin. 1 greșit s-a investit instanța cu cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 826.647 lei (RON) și dobânda aferentă, neexistând identitate de rațiune.
Criticile reclamantului privitoare la admiterea parțială a pretențiilor, 36.850 USD, față de 92.144 USD, pe raționamentul că determinarea activului și pasivului Z este greșită, nu se susțin, întrucât acțiunea în răspundere pentru evicțiune este prescrisă iar reclamantul nu a fost evins de către pârâtul. Aceasta întrucât starea de insolvență a fost cunoscută de reclamant și menționată la art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare raportul juridic dintre părți fiind guvernat de principiile libertății contractuale și nu de dispozițiile Legii nr. 64/1995 republicată.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus amintite, conform art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul pârâtului, respingând apelul reclamantului, ambele declarate împotriva sentinței civile nr. 489/2008 a Tribunalului Maramureș, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
În ceea ce privește apelurile declarate împotriva încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 489/2008, urmează a fi admis apelul pârâtului, consecință a admiterii apelului declarat de pârât împotriva sus amintitei sentințe în temeiul devoluțiunii integrale, obiectul acțiunii fiind indivizibil respectiv, respins apelul reclamantului.
Cererea de suspendare a executării vremelnice, întemeiată pe art. 280 Cod procedură civilă, urmează a fi respinsă ca lipsită de interes, consecință a soluționării apelurilor.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca lipsită de interes, cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 489/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-.
Respinge apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 489/1.04.2008 și apelul declarat împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu din 9.06.2008, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr-.
Admite apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 489/1.04.2008 și apelul declarat împotriva Încheierii Ședinței Camerei de Consiliu din 9.06.2008, ambele pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr-, pe care le schimbă în tot, în sensul că:
Respinge, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul.
Respinge cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 489/1.04.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr-.
Obligă pe intimatul să plătească apelantului, suma de 34.057,49 lei cheltuieli de judecată, la fond și-n apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./20.05.2009
Dact./29.05.2009/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Gabriel Ștefăniță, Lilioara Nechita
