Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.38/

Ședința publică de la 11 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către reclamanta - SRL G, cu sediul in G,-, -1 D,.13, împotriva sentinței civile nr.2124/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL, având ca obiect - obligație de a face.

La apelul nominal răspunde pentru recurenta-reclamantă - SRL G avocat care substituie pe av.,in baza împuternicirii de pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimata pârâtă - SRL

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este motivat și timbrat.

Apărătorul apelantei sustine că nu mai are de formulat cereri sau probe în apărare.

Nemaifiind alte cereri și probe de formulat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile nr.2124/2007 pronunțată de Tribunalul Galați și in rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Sustine că in mod eronat instanța de fond a reținut că la dosar nu există dovada plății sumei reprezentând chiria, întrucât astfel cum rezultă din conținutul contractului de inchiriere - plata chiriei s-a făcut in avans pentru întreaga perioadă de 4 ani de zile, nemaifiind necesar o altă dovadă. Referitor la prejudiciul încercat prin nefolosirea spațiului de locuit, precizează că a depus dovada realizării de venituri pentru o perioadă anterioară evacuării reclamantei din spațiu pentru o perioadă similară. Acest înscris emanat de la serviciul de contabilitate al reclamantei nu a fost contestat in nici un mod de către intimată. A solicitat în apel majorarea pretentiilor solicitate de la suma de 10.628,44 lei la plata sumei de 23.913,99 lei conform art.294 alin.2 pr.civ. precum si la plata cheltuielilor de judecată pentru fond și apel conform notei pe care o depune la dosar.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2124/4 octombrie 2007 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C ""L G împotriva pârâtei C " "L

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în anul 2002 părțile în litigiu au încheiat un contract de asociere în participațiune nr.15, că mai târziu au convenit să încheie un contract de închiriere pe o perioadă determinată; stabilind cuantumul chiriei, însă mențiunea achitării acesteia a fost făcută pur formal.

Prima instanță a mai reținut că reclamanta nu a plătit în avans chiria pentru întreaga durată stipulată în contract și că aceasta nu a făcut dovada cu documente contabile, care să reflecte situația financiară reală a societății, a daunelor provenite din neexecutarea contractului pe perioada 1 februarie 2003 - 31 mai 2007.

Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamanta C "" LGa declarat apel, invocând faptul că plata chiriei s-a făcut în avans pe o perioadă de 4 ani, că urmare a evacuării din spațiu nu a realizat venituri, că nu se impunea administrarea altor probatorii care să evidențieze situația de fapt, referitoare la prejudiciul încercat prin nefolosirea spațiului la care avea dreptul. Apelanta a depus, ca probe în apel în dovedirea daunelor, raportul caselor electronice de marcat fiscal pe lunile iunie 2006- ianuarie 2007 și a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 23.013,99 lei (2657,11 lei lunar x 9 luni ).

Apelul nu este fondat.

Prima instanță a stabilit corect situația de fapt în sensul că intimata pârâtă C " " LGe ste proprietara spațiului cu destinație comercială în suprafață de 42. situat în G, 21, str.- - între blocurile 12 și 11, că părțile în litigiu au încheiat un contract de închiriere pe o perioadă determinată și că mențiunea achitării în avans a chiriei de către apelanta reclamantă a fost făcută pur formal.

Curtea constată că nici în fața primei instanțe și nici în apel apelanta reclamantă nu a făcut dovada cu acte că într-adevăr ar fi achitat în avans suma totală stabilită cu titlu de chirie pentru toată perioada valabilității contractului de închiriere.

Conform dispozițiilor art.1169 cod civil sarcina probei incumbă celui ce face o propunere înaintea judecății, în speță apelantei-reclamante. Aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus citate, rapoartele fiscale ale caselor electronice de marcat ilizibile de la filele 14- 18 dosar apel nu reflectă situația financiară reală a societății care să antreneze obligarea intimatei- pârâte la plata daunelor rezultate din neexecutarea contractului.

În raport de considerentele expuse mai sus, apelul declarat de apelanta-reclamantă nefiind fondat, în temeiul art.296 Cproc.civ. urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta - SRL G, cu sediul in G,-, -1 D,.13, împotriva sentinței civile nr.2124/04.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehno.O/22.04.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Galati