Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 920/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 385

Ședința publică de la 07 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Tatiana Gabriela Năstase

Grefier ---

************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR O, împotriva Sentinței comerciale nr.3235/05.03.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 1584/2007).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata prin consilier juridic, cu delegație depusă la dosar, lipsind apelanta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a prorogat discutarea excepției nulității apelului, invocată de intimată prin întâmpinare, după care:

Reprezentantul intimatei precizează că nu mai susține excepția nulității apelului față de dosare și că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apel.

Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului formulat de AVAS și arată că acesta a votat planul de reorganizare, planul de investiții și că, în urma finalizării acestora, se acopereau creanțele. Între timp s-a modificat legislația de mediu, au fost restructurate investițiile de mediu, dar cestea au fost realizate cu autorizație, fiind depășite în cuantum de 6 milioane și nu au culpă în realizarea acestora cu întârziere.

În acest sens au purtat corespondență cu autoritățile dar acestea nu au răspuns.

După abrogarea art.16, AVAS a depus acțiune în justiție.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin sentința comercială nr.3235/05.03.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 1584/2007) a fost respinsă acțiunea reclamantei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu Asociația Avicola O, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul a constatat că în speță problemele de drept trebuie clarificate ținându-se cont de faptul că există trei entități juridice interesate:

FPS (actualmente AVAS), Asociația Avicola O și SC O SA.

Prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.BH 8/31.01.2000 Asociația Avicola O preia 49,2156% din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor SC O SA, plătind un preț și asumându-și contractuale de natură investițională., Asociația Avicola O nu deținea controlul asupra SC O SA, având doar 49,2156% din drepturile de vot. Prin încheierea din Camera de Consiliu din 06.09.2001 a Tribunalului Bihor O, dosar nr.311/F/2001 (fila 38) s-a deschis procedura prevăzută de Legea nr.64/1995 privind pe debitoarea SC SA Prin încheierea din camera de consiliu din 28.11.2003 a Tribunalului Bihor (fila 40) se aprobă trecerea societății SC SA O din procedura de lichidare în procedura de reorganizare judiciară.

Tribunalul a apreciat următoarele: prin aprobarea planului de reorganizare al SC SA O de către adunarea creditorilor săi (file 45, 46) controlul activității economice a acestei societăți a fost subordonat voinței adunării creditorilor, având prioritate economică și juridică față de obligațiile investiționale asumate de acționarul Asociația Avicola O în raport cu AVAS.

Din punct de vedere economic, SC A SA O era condusă de voința acționarului majoritar, care nu era Asociația Avicola O, întrucât aceasta nu avea controlul societății, deținând doar 49,2156%. Voința acționarilor majoritari și datoriile societății au condus la deschiderea procedurii de lichidare, iar adunarea creditorilor a aprobat un plan de reorganizare. Din punct de vedere economic, reorganizarea e prioritară investiții lor, nu se putea realiza obligația investițională a SC A SA O, deoarece reorganizarea avea prioritate economică vitală. Nu era posibil să se înceapă investiții, atâta timp cât societatea nu era redresată. A raționa în mod contrar, ar fi ca și cum s-ar imagina că o persoană fizică fără venituri și cu datorii la furnizorii de utilități ar putea să realizeze investiții imobiliare de anvergură.

Din punct de vedere juridic, potrivit art.60 alin. 1 din Legea nr.64/1995 "Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului", iar potrivit art.70 alin.3 din aceeași lege. Debitorul va fi obligat să îndeplinească, fără întârziere, schimbările de structură prevăzute în plan". Pe cale de consecință, controlul economico-juridic a fost preluat de creditorii societății SC SA O de la acționarii majoritari prin voința acestora de reorganizare, în caz contrar opțiunea fiind falimentul, vânzarea activelor și neîndeplinirea în tot a oricărei obligații investiționale conexe, cum este cea asumată către AVAS.

Tribunalul a trebuit să pună în balanță interesele AVAS pentru îndeplinirea în tot a obligațiilor debitorului său Asociația Avicola O cu posibilitatea economică efectivă de realizare. Asociația Avicola O pierduse puterea decizională În cadrul SC SA O prin aprobarea planului legal de reorganizare de către adunarea creditorilor, pierduse controlul economic decizional și din acest motiv obligațiile sale nu au putut fi îndeplinite la timp. Chiar și așa unele investiții în domeniul protecției mediului au fost realizate în perioada 31.01.2000 -31.12.2004 (fila 43).

Considerând că prin efectele juridice-economice ale planului de reorganizare și ale dispozițiilor Legii nr.64/1995 pârâta a fost pusă în imposibilitate de a controla deciziile societății În cadrul căreia trebuia să efectueze investiții conform contractului cu FPS (AVAS), Tribunalul a apreciat că executarea cu întârziere a unor obligații de către pârâtă nu îi este imputabilă. Planul de reorganizare și efectele Legii nr.64/1995 au reprezentat o cauză străină exoneratoare, conform art. 1082 cod civil.

Luând în considerare că AVAS avea o obligație de a monitoriza procesul de privatizare conform articolului 1 din OG nr.25/2002 și atribuții de adaptare a contractelor de privatizare conform art.10 pct. IX din OG nr.25/2002, Tribunalul a apreciat că In raport cu situația de la SC SA O s-ar fi impus cel puțin o corespondență de răspuns față de atitudinea de bună-credință a pârâtei.

Ținând cont de buna-credință a pârâtei conform art. 970 cod civil și de incidența art.1082 cod civil, Tribunalul a mai apreciat că interdicția prevăzută de art. 16 din OG nr.25/2002 "Este interzisă exceptarea de la plata dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel, calculate de Autoritate pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor Contractuale referitoare la plata ratelor/prețului, realizarea investițiilor de orice fel, vărsarea capitalului de lucru" nu poate fi interpretată fără a ține cont de cauzele străine exoneratoare, ce trebuie analizate de la caz la caz.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI criticând-o sub următoarele aspecte:

În mod greșit tribunalul a apreciat că deși investițiile de mediu impuse prin contract s-au realizat cu întârziere, această întârziere nu este imputabilă pârâtei fiind justificată de starea de faliment a acesteia precum și de schimbările legislației naționale de mediu în concordanță cu cea europeană.

Se învederează faptul că realizarea investițiilor nu a fost condiționată de starea de faliment în care s-a aflat SC SA și nu constituie forță majoră exoneratoare în accepțiunea clauzelor contractuale privind forța majoră sau în accepțiunea codului civil.

Părțile au convenit de comun acord că se datorează către penalități de întârziere.

În cauză, pârâta intimată a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și a depus la dosar autorizația integrată de mediu nr. 41- din 27.11.2006 emisă de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenția Regională pentru Protecția Mediului C N, precum și autorizația integrată de mediu nr. 85 NV din 30.10.2007.

Criticile aduse sentinței sunt neîntemeiate.

Deși prin contract pârâta intimată s-a obligat la realizarea unor investiții de mediu în cuantum de 1.373.000 lei, sumele totale plătite de asociație, ca investiții de mediu, se ridică la 2.003.576 lei. Această depășire rezultă din raportul de expertiză depus în cauză.

de finanțare a investițiilor sunt conforme cu legea și contractul și au fost constituite încă de la 8.03.2004.

O dovadă în acest sens este emiterea autorizației integrate de mediu.

Obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităților, penalități care se acordă în cazul unei neexecutări culpabile a obligațiilor contractuale.

Acest fapt însă nu poate fi reținut în cauză.

Pe de o parte, starea de faliment a societății SA nu permitea realizarea de investiții. Aceasta însă nu reprezintă o culpă a pârâtei. Pe de altă parte legislația în domeniul mediului și protecția acestuia a cunoscut schimbări radicale odată cu adaptarea legislației la cerințele europene.

Instanța de fond a motivat într-un mod deosebit de amplu respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, argumentând clar inexistența culpei pârâtei în realizarea cu întârziere a investițiilor de mediu.

Este de apreciat faptul că pârâta intimată a realizat investiții cu mult peste valoarea celor la care s-a obligat prin contract.

Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază criticile aduse sentinței ca fiind neîntemeiate și pe cale de consecință,potrivit dispozițiile articolului 296 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1,--11, în contradictoriu cu intimata pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR O cu sediul în O,-, Cod poștal -, Județ B, împotriva Sentinței comerciale nr.3235/05.03.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 1584/2007).

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 07 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

5.11.2008

.

Tribunalul București

Secția a VI a Comercială

Judecător:

.

05 2008

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Bucuresti