Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.388

Sedința publică din 08 octombrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Mirela Politeanu

GREFIER - - -

****************

Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă COMPANIA NATIONALA ROMÂNĂ SA împotriva sentinței comerciale nr.3682/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INTERNATIONAL SRL.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 24.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 01.10.2008 și apoi la 08.10.2008, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială sub nr-, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ ROMĂNĂ SA a chemat în judecată pârâta SC INTERNATIONAL SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-și execute obligația asumată potrivit art. 3.2 din contractul nr.43/9/04.05.2000 încheiat între părți cu modificările ulterioare în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului - apartament situat în B,-, -5, 2,.17, sector 3 către dl. domiciliat în B,-, -S 4,.V,.9,.197, sector 6. Se solicită de asemenea obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii calculate pentru fiecare zi de refuz a executării obligației de transmitere a dreptului de proprietate trecută după pronunțarea hotărârii judecătorești, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâta a ridicat excepția prematurității acțiunii, pentru neefectuarea procedurii obligatorii, excepția inadmisibilității conform articolului 109 al 2 pr.civ. excepția inadmisibilității cererii de daune cominatorii față de modificarea pr.civ. prin Legea 459/2006 privind modificare articolului 580 ind. 3 pr.civ care prin al 5 elimină daunele cominatorii. Pe fond se arată că reclamanta și-a încălcat obligațiile din contractul 43/2000 astfel ca pârâta invocă excepția de neexecutare a contractului.

Prin încheierea din 10.05.2007 a fost respinsă excepția prematurității introducerii acțiunii întrucât față de obiectul cauzei nu sunt aplicabile prevederile art. 7201pr.civ. Ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a renunțat la judecarea capătului de cerere subsidiar privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii calculate pe fiecare zi de refuz a executării obligației de către pârâtă.

Prin sentința comercială nr.3682/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA ROMÂNĂ SA, în contradictoriu cu pârâta SC INTERNATIONAL SRL, pârâta a fost obligată să-și execute obligația asumată potrivit articolului 3.2 din contractul nr.43/2000 în sensul transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat în B-, - 65, tronson 2,. 17, sector 3, către domnul; a fost respins capătul doi al acțiunii ca neîntemeiat; pârâta a fost obligată la plata sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr.3682/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a declarat apel COMPANIA NATIONALA ROMÂNĂ SA arătând după expunerea situației de fapt că în situația în care la 14.06.2007 a renunțat la capătul 2 de cerere instanța trebuia să ia act prin încheiere conform prevederilor articolului 246 alin.2 Cod procedură civilă fără să se pronunțe asupra capătului de cerere la care renunțase în mod expres prin cererea precizatoare.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.3682 din 13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALA ROMÂNĂ SA în contradictoriu cu pârâta SC INTERNATIONAL SRL. Pârâta a fost obligată să-și execute obligația asumată potrivit articolului 3.2 din contractul nr.43/2000.

S-a respins capătul doi al acțiunii ca neîntemeiat. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține că deși la termenul din 14.06.2007 reclamanta a renunțat la judecarea capătului 2 al cererii de chemare în judecată referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, instanța de fond nu a luat act de renunțarea în conformitate cu dispozițiile articolului 246 alin. 2 Cod procedură civilă.

Este de reținut că din încheierea de ședință de la 14.06.2007 nu rezultă că pârâtul s-a opus la cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant pentru capătul doi.

Având în vedere că în conținutul principului disponibilității intră și dreptul părților de face acte procesuale de dispoziție, în speță renunțarea la judecată, Curtea în baza articolului 246 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 296 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va lua act de cererea de renunțare la judecata capătului subsidiar privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii calculate pentru fiecare zi de refuz a executării obligației de transmitere a dreptului de proprietate.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă COMPANIA NATIONALA ROMÂNĂ SA cu sediul în B, sector 4,-, împotriva sentinței comerciale nr.3682/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC INTERNATIONAL SRL cu sediul în B, sector 4,--74.

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că ia act de cererea de renunțare la judecata capătului subsidiar privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii calculate pentru fiecare zi de refuz a executării obligației de transmitere a dreptului de proprietate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 8 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 4

17.10.2008

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Mirela Politeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Bucuresti