Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 40/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 40/2009
Ședința publică din 10 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, în rejudecare după casare prin Decizia nr. 2916 din 12 octombrie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, apelul declarat de către pârâta - ROMÂNĂ SA P, împotriva Sentinței civile nr. 1134 din 21 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 4257/2005, în contradictoriu cu reclamanții intimați și, având ca obiect obligarea la eliberarea rezervorului și scoaterea restului de combustibil lichid ușor tip I din acest rezervor.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 februarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru 3 martie 2009 și ulterior pentru data de azi.
CURTEA:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului M sub numarul de dosar 4257/2005, reclamantii si au chemat in judecata pe parata - SA solicitand instantei obligarea paratei sa elibereze imobilul,rezervor, avand o capacitate de 3150. situat in M, iar in caz de neexecutare din partea paratei sa fie autorizat reclamantul la eliberarea rezervorului prin scoaterea cantitatii de combustibil ramasa in rezervor, pe cheltuiala paratei, sa oblige parata la plata unor despagubiri pentru lipsa de folosinta a rezervorului, evaluate estimativ la suma de 668.430 Ron, calculate pentru perioada 18.09.2002 pana la data introducerii actiunii 15.08.2005, precum si la plata dobanzii legale aferente acestei sume, calculata de la data introducerii actiunii si pana la plata ei integrala, sa fie obligata parata la plata pentru viitor a lipsei de folosinta a rezervorului, in cunatum de 1500 Ron/zi, incepand cu data introducerii actiunii, 15.08.2005 si pana la eliberarea rezervorului.
Prin sentința civilă nr. 1.134 din 21.11.2005 pronunțată în dosarul nr. 4.527/2005, Tribunalul Maramureșa admis acțiunea precizată formulată de reclamanții și împotriva pârâtei Rafinăria " Română" Pârâta a fost obligată să elibereze imobilul "rezervor" cu capacitate de 3.150 mc situat în S-M,- prin scoaterea-ridicarea restului cantității de combustibil lichid ușor tip 1 din acest rezervor, iar în caz contrar, a fost autorizat reclamantul să efectueze această operațiune pe cheltuiala pârâtei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului 269.560 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a rezervorului în perioada 9.09.2002 - 4.11.2003 și reclamantului 408.970 RON cu același titlu pentru perioada 5.11.2003 - 15.08.2005, cu dobândă legală, pentru ambele sume de la data înregistrării acțiunii și până la achitarea integrală a sumei.
Pentru perioada 16.08.2005 - 21.11.2005 pârâta a fost obligată la plata sumei de 147.000 RON în favoarea reclamanților, cu dobândă legală până la achitarea sumei. De asemenea, s-au acordat cheltuieli de judecată în sumă de 63.902,4 RON.
În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții sunt proprietarii rezervorului și că în această calitate au solicitat pârâtei să ridice combustibilul proprietatea ei depozitat în acel rezervor.
Inițial, asupra combustibilului existent în rezervor s-a aplicat un sechestru asigurator, acesta fiind ridicat la 18.09.2002 când întreaga cantitate de combustibil a fost predată reprezentanților pârâtei. Aceasta a ridicat o parte din combustibil, dar rezervorul a rămas în continuare ocupat, reclamanții fiind lipsiți de folosința rezervorului.
Prin expertiza realizată în cauză s-a stabilit valoarea prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsa utilizării rezervorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Rafinăria " Română"
A solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
S-a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, în considerarea stării de fapt referitoare la rezervorul în litigiu. În acest sens s-a arătat că la 18.09.2002 când s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator, reclamantul era arestat preventiv. La aceeași dată s-a dispus ca marfa existentă în rezervor să fie predată reclamantei. La momentul aplicării sechestrului, rezervorul era în proprietatea " Zona" și era deținut de " " cu titlu de închiriere. Imediat după data ridicării sechestrului, apelanta a ridicat o parte din combustibil, rămânând în rezervor încă 119 tone de combustibil. sigilat a rămas în grija proprietarului " Zona". Reclamanții au devenit proprietarii rezervorului prin cumpărare. Se susține că la data de 19.01.2005 când s-a prezentat delegatul rafinăriei, rezervorul a fost găsit desigilat, lipsind cele 119 tone combustibil, iar pe fundul rezervorului nu se mai găsea decât un de 2 cm. slam. În considerarea acestei stări de fapt, apelanta susține că nu se află în culpă, ea fiind cea prejudiciată, că " " a depozitat marfa care nu corespundea din punct de vedere tehnic și că obligația de a curăța rezervorul revine exclusiv reclamanților întrucât aceștia au cumpărat rezervorul cu restul de produs petrolier.
În completarea motivelor de apel, prin înscrisul depus la termenul din 1.03.2006. apelanta susține că nu poate fi obligată la plata despăgubirilor întrucât nu sunt îndeplinite condițiile generale pentru răspunderea civilă delictuală. Se susține că instanța de fond nu a stabilit care este fapta cauzatoare de prejudiciu, dacă această faptă are caracter ilicit, dacă prejudiciul este cert, dacă există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și dacă apelanta se află în culpă.
În opinia apelantei, natura raporturilor intervenite între părți prin stocarea combustibilului în rezervorul proprietatea reclamanților are natură contractuală și nu delictuală. Astfel, acordul dat de " " pentru stocarea combustibilului pentru sine sau pentru altul a obligat această societate să asigure paza juridică a combustibilului. Răspunderea pentru paza juridică a combustibilului a fost reconfirmată prin semnarea procesului-verbal de aplicare a sechestrului. La momentul în care s-a stabilit că proprietarul combustibilului este Rafinăria " Română", aceasta dobândea calitatea de parte contractantă față de beneficiarul dreptului de folosință al rezervorului ( " " sau reclamanții persoane fizice).
Analizând condițiile necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, apelanta susține că instanța nu putea reține existența faptei ilicite fără a stabili dacă depozitul a fost realizat cu combustibilul proprietatea apelantei.
Întrucât la 20.01.2005 s-a stabilit că în rezervor nu mai există nici o cantitate de combustibil proprietatea apelantei, curățarea rezidurilor nu este în sarcina rafinăriei. În plus, o astfel de obligație nu s-a prevăzut în procesul-verbal din 18.09.2002.
În ceea ce privește prejudiciul, apelanta susține că acesta nu este cert, că instanța de fond nu a stabilit perioada pe care se întinde și nici dacă la data formulării acțiunii sau a pronunțării hotărârii mai există vreo împiedicare din partea apelantei pentru folosirea rezervorului de către intimați.
În privința valorii despăgubirilor, apelanta arată că aceasta a fost stabilită exclusiv prin expertiza-contabilă extrajudiciară, deși trebuia ca instanța să administreze o astfel de probă.
Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, se susține că aceasta lipsește atâta timp cât nu s-a stabilit existența faptei ilicite în sine.
Intimații, prin întâmpinare și oral prin reprezentanți, au solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civila numarul 49/2006, pronuntata la data de 8.03.2006, Curtea de APEL CLUJa respins apelul declarat de catre apelanta
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut ca în mod întemeiat instanța de fond a stabilit răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei, contrar susținerilor făcute în apel că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru antrenarea acestei răspunderi. Pentru aceasta, Curtea a avut în vedere starea de fapt ce rezultă din probele existente la dosar.
Astfel, Curtea de Apel a retinut ca în 26.02.2002 se aplică sechestru asigurator asupra combustibilului existent în rezervorul în litigiu ( 104). Potrivit procesului-verbal încheiat la aceea dată, ca urmare a ordonanței emisă în dosarul nr. 0045/26.02.2002 de către Inspectoratul de Poliție M, dosar ce privea alte persoane fizice și juridice decât părțile din prezentul dosar, la data aplicării sechestrului s-a menționat că acesta este proprietatea Zona și că este închiriat de " ". În baza analizei probelor prelevate din rezervor s-a stabilit că produsul existent în rezervor și sechestrat este produs exclusiv de către Rafinăria " Română" P, astfel că aparține acesteia.
În baza Ordonanței nr. 239/P/2002 a Parchetului de pe lângă fosta Curtea Supremă de Justiție, cantitatea de 1.650.000 litri a fost predată reprezentanților apelantei la 18.09.2002 ( 60) "urmând a fi încărcat în vagoane cisternă și cântărit la Rafinăria " Română în prezența organelor de urmărire penală."
În zilele următoare, respectiv 19.09.2002, s-a ridicat de către apelantă o parte din produs, dar potrivit procesului-verbal din 23.09.2002 ( 74), construcția tehnică a rezervorului nu a permis golirea completă și recuperarea mărfii. Această situație se perpetuează și în prezent.
Reclamantul și acestuia au dobândit dreptul de proprietate la 25.04.2002, transmițând la 4.11.2003 dreptul de proprietate în favoarea reclamantului.
În raport de starea de fapt reiterată anterior, Curtea a retinut ca începând cu data de 18.09.2002, pârâta răspunde față de reclamanți pentru lipsa de folosință a rezervorului. De la această dată, pârâta este în culpă prin omisiunea de a elibera rezervorul și de a-l pune la dispoziția proprietarilor.
Prin urmare, fapta ilicită omisivă este aceea de a nu elibera rezervorul proprietatea reclamanților, iar prejudiciul constă în lipsa de folosință a rezervorului de către aceștia.
cauzală între faptă și prejudiciu este evidentă întrucât prin negolirea rezervorului, acesta nu putea fi folosit de reclamanți, iar lipsa de folosință este concretizată în prejudiciul echivalând cu valoarea sumei pe care ar fi încasat-o proprietarii dacă închiriau rezervorul.
În ceea ce privește culpa, Curtea reține că aceasta s-a manifestat sub forma neglijenței de a elibera în timp util rezervorul, iar sub aspectul răspunderii civile delictuale, forma vinovăției nu prezintă nici un interes. În ceea ce privește valoarea prejudiciului, Curtea a avut in vedere că acesta a fost determinat de către instanță în baza expertizei tehnice extrajudiciare care a fost comunicată apelantei.
În fața instanței de fond, pârâta nu a contestat concluziile acestei expertize și nici nu a solicitat administrarea unei expertize judiciare. Drept consecință, în apel, Curtea a făcut aplicarea dispozitiilor art. 295 alin. 2 și art. 292 alin. 1.pr.civ. apreciind că în raport de soluția pronunțată și motivele de apel formulate, administrarea unor probe noi nu rezultă cu necesitate din dezbateri.
Prin urmare, în ceea ce privește valoarea prejudiciului, Curtea a apreciat că în mod întemeiat s-au avut în vedere valorile determinate prin raportul de expertiză în varianta reprezentând prețul de închiriere frecvent utilizat în relațiile contractuale de închiriere pentru rezervoare de carburanți.
În considerarea celor reținute anterior și care în opinia instanței confirmă existența condițiilor pentru răspunderea civilă delictuală, sunt nefondate susținerile apelantei în sensul că o astfel de răspundere nu se poate stabili în condițiile în care instanța de fond nu a clarificat mai multe aspecte pe care le enumeră și le analizează.
Problemele privind împrejurările în care combustibilul aparținând rafinăriei a ajuns în rezervorul proprietatea reclamanților, dacă depozitarea inițială s-a realizat cu acordul proprietarului, cine a depozitat combustibilul și în ce împrejurări s-a dispus restituirea lui, sunt aspecte anterioare datei de 18.09.2002 și care nu au consecințe în raporturile dintre părțile din cauză. Numai din momentul în care s-a predat apelantei combustibilul din rezervor, aceasta și-a recunoscut calitatea de proprietar asupra combustibilului, astfel că numai din acest moment s-au născut obligațiile de ridicare a combustibilului și de golire al rezervorului.
Instanta de apel a apreciat ca, aspectele legate de modalitatea in care a ajuns combustibilul în rezervor, cine l-a depozitat, etc. sunt aspecte ce interesează în dosarul penal, iar nu în raporturile juridice dintre apelantă și actualii proprietari ai rezervorului. Nici problema condițiilor în care s-au aplicat sigiliile nu privește proprietarii rezervorului, întrucât nu aceștia au fost obligați să asigure paza juridică și materială a rezervorului.
Existența în rezervor a unui rest de combustibil, pur sau reziduri, rezultă cu certitudine din procesul-verbal de constatare din 23.09.2002 (74) încheiat după ridicarea a 1.260.897 kg. combustibil tip Conform actului menționat, "s-a procedat la măsurarea rezervorului și a rezultat măsura finală de 50 cm. Construcția tehnică a rezervorului nu a permis golirea completă și recuperarea mărfii."
Existența unui rest de combustibil, chiar dacă nu în cantitatea stabilită la 23.09.2002 este confirmată și de actul încheiat la 20.01.2005, de raportul încheiat la 19.01.2005 ( 7) precum și din corespondența purtată de apelantă cu B ( 56 - 57).
Împiedicarea reclamanților de a folosi rezervorul s-a concretizat prin omisiunea ridicării combustibilului, omisiune care a operat începând cu data de 18.09.2002 și până în prezent, așa cum rezultă și din actul nr. 155/19.01.2004 / 54).
De la acest moment s-a născut obligația apelantei de a elibera rezervorul și dreptul intimaților de a exercita dreptul de folosință ca atribut al dreptului de proprietate. Fiind stabilită cu certitudine calitatea de proprietară a apelantei asupra combustibilului și calitatea intimaților de proprietari ai rezervorului, nu era necesar ca părțile să încheie o convenție pentru a se stabili un termen limită până la care să fie eliberat rezervorul.
Obligația stabilită în sarcina apelantei de către instanța de fond este aceea de a elibera rezervorul prin scoaterea întregii cantități de combustibil, iar nu de a curăța rezervorul pentru că nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit că există reziduri sau că acestea provin din depozitarea altui tip de combustibil, anterior celui în litigiu.
Reținând caracterul delictual al răspunderii pârâtei Rafinăria " Română" este exclusă o răspundere contractuală.
Pentru aceasta se are în vedere că s-a dovedit existența răspunderii civile delictuale, că aceasta exclude existența răspunderii contractuale și că între părțile din prezenta cauză nu a intervenit nici un raport contractual.
De altfel, din modul în care apelanta susține natura contractuală a raporturilor dintre părți se tinde la stabilirea unei răspunderi în sarcina intimaților în temeiul unor raporturi de depozit, conform susținerilor făcute în ședința publică din 1.03.2006.
Anterior încheierii procesului-verbal din 18.09.2002, nici una dintre părți, nu avea cunoștință de existența depozitului, iar actele încheiate ulterior de către rafinărie nu sunt opozabile reclamanților, proprietari - persoane fizice.
Raporturile dintre părți nu au nici caracterul unui depozit necesar sau a unui depozit neregulat pentru că modul în care combustibilul a ajuns în rezervor nu este consecința manifestării de voință a apelantei sau a intimaților, iar sechestrul instituit de organele penale a fost o măsură cu caracter asigurator, iar nu un sechestru judiciar în sensul art. 598.pr.civ.
Față de toate considerentele reținute anterior, Curtea a apreciat apelul ca nefondat. În baza art. 274 raportat la art. 298.pr.civ. instanta de apel a obligat apelanta să plătească intimatului 5.000 RON cheltuieli de judeactă în apel.
Impotriva acestei decizii a fost formulat recurs de catre recurenta - SA, solicitand instantei casarea deciziei din apel si trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin decizia comerciala numarul 2916/12.10.2006, Inalta C de Casatie si Justitie a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut ca au fost incalcate dispozitiile art. 292. Astfel, fata de motivele de apel si de apararile facute de intimata, instanta de recurs a apreciat ca se impunea administrarea unei expertize judiciare tehnico-contabile. Mai mult, instanta de apel a procedat intr-o maniera procedurala eronata atunci cand a confirmat o solutie intemeiata pe o proba cu expertiza contabila extrajudiciara, fara nici o putere probanta. In consecinta, instanta de recurs a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare.
Dupa casarea primei decizii din apel si trimiterea cauzei spre rejudecare, dosarul a fost inregistrat sub numarul - pe rolul Curtii de APEL CLUJ, in vederea rejudecarii apelului. Probatoriul a fost completat conform dispozitiilor instantei de recurs prin efectuarea unei expertiza judiciare in specialitatea contabilitate. S-a solicitat si administrat deasemenea proba cu martori, fiind audiati in acest sens: ( 95 - martor propus de catre apelanta) si (96, 97). A fost administrata proba cu interogatoriul scris al apelantei (84-90), a fost administrata proba cu interogatoriul reclamantilor intimati ( 91-96, volumul I).
In plus fata de completarea de probatoriu dispusa de catre Inalta C de Casatie si Justitie, instanta de apel a dispus la solicitarea apelantei si efectuarea unui raport de expertiza in specialitatea petrol si gaze, in vederea identificarii produsului petrolier care a fost depozitat in rezervor si determinarii calitatilor chimice ale acestui produs. Reclamanti intimati s-au opus administrarii acestei probe. Asupra utilitatii acestui raport de expertiza instanta se va pronunta cu prilejul analizarii probatoriului administrat. A fost efectuat un prim raport de expertiza de catre expert ( 224-234), s-a raspuns la obiectiuni (.322 - 325 ). A fost dispusa si efectuata si o contraexpertiza in aceasta specialitate ( 554-570).
A fost efectuat un raport de expertiza in specialitatea contabilitate de catre expert (327-340), expertul a raspuns si la obiectiunile formulate de catre parti (548-551, 648-650, 677-681).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de apel retine urmatoarele:
Avand in vedere parcursul procesual al dosarului, se impun,ab initio, anumite precizari raportat la sustinerile intimatilor formulate prin concluziile scrise (696). Astfel, prin aceste concluzii, intimatii afirma ca la rejudecarea apelului trebuie observate si respectate limitele in care a fost admis recursul, asa cum rezulta din motivarea deciziei 2916/2006, respectiv,exclusiv pentru motivul de nelegalitate privind administrarea unei expertize judiciare tehnico contabile, Mai mult, conform afirmatiilor intimatilor a ignorat aspectul de recunoastere din partea - SA a debitului, fapt care rezulta din adresa apelantei cu numarul 2419/29.07.2006, depusa de catre intimati in recurs, prin care apelanta propune stingerea debitului formuland o oferta de a preda o cantitate de produse.
In opinia instantei de apel, recursul nu fost admis in anumite limite, a fost admis in intregime, decizia recurata a fost casata in intregime, nu mai poate produce vreun efect juridic. Dispozitia instantei de recurs privind efectuarea unei expertize judiciare in specialitatea contabilitate este conforma art. 315 alin 1. insa aceasta dispozitie nu exclude si administrarea altor probe propuse de catre parti in conditii procedurale, sau probe a caror necesitate ar rezulta din dezbateri si nici aplicarea principiilor generale de interpretare a probelor.
Afirmatia conform careia instanta de recurs a ignorat un inscris depus de catre intimati in probatiune echivaleaza cu o critica adusa unei decizii de casare irevocabile si este deopotriva inutila, neprocedurala si neintemeiata. Astfel, in opinia instantei de apel, teza sustinuta de catre intimati conform careia apelanta a recunoscut debitul pretins este total eronata. In realitate, adresa cu numarul 2419/28.07.2006 ( 72 din dosarul - al Inaltei Curti de Casatie si Justitie) reprezinta o manifestare de vointa in sensul exprimarii disponibilitatii de a executa benevol dispozitiile unui titlu executoriu, sentinta pronuntata in materie comerciala numarul 1134/2005 a Tribunalului M care are valoare de titlu executoriu in conformitate cu dispozitiile art. 720 indice 8. si care mai mult, a fost pusa in executare in dosarul executional 119/2006 al Biroului Executorului Judecatoresc.
In consecinta, nu suntem in prezenta unei recunoasteri a debitului, ci a manifestarii intentiei de respectare a dispozitiilor titlului executoriu prin solicitarea unei esalonari de plata. Chiar si in aceste conditii ale existentei unui titlu executoriu pronuntat de catre prima instanta, pe care orice debitor are obligatia de a-l respecta, acesta nu pierde in nici un caz dreptul de a urma procedurile judiciare in vederea anularii hotararii judecatoresti, asa cum s-a si intamplat si in cazul concret dedus judecatii.
Ceea ce trebuie enuntat este faptul ca, la rejudecarea apelului instanta nu are nici o ingradire in analiza intregului material probator, in suplimentarea acestuia si cu alte probe decat cele obligatorii conform indrumarilor instantei de casare, iar prin raportare la cazul concret dedus judecatii are obligatia, in lipsa vreunei limite rezultate din decizia de casare sa analizeze elementele raspunderii civile delictuale prin prisma intregului probatoriu administrat.
Trebuie deasemenea precizat in acest context ca starea de fapt anterior enuntata cu prilejul descrierii deciziei casate a fost corect retinuta cu prilejul primului ciclu procesual, probele administrate dupa casarea cu trimitere spre rejudecare nu aduc elemente noi cu privire la starea de fapt. Insa problema fundamentala in solutionarea litigiului dedus judecatii nu consta in principal in stabilirea starii de fapt, ci in analiza elementelor raspunderii civile delictuale, asa cum sunt reglementate prin dispozitiile art. 998-999 cod civil si cum au fost dezvoltate prin doctrina si practica judiciara.
Cu privire la starea de fapt, Curtea de Apel retine ca în data de 26.02.2002 s-a aplicat sechestru asigurator asupra combustibilului existent în rezervorul în litigiu ( 104 din dosar 767/A/2006). Potrivit procesului-verbal încheiat la aceea dată, ca urmare a ordonanței emisă în dosarul nr. 0045/26.02.2002 de către Inspectoratul de Poliție M, dosar ce privea alte persoane fizice și juridice decât părțile din prezentul dosar, la data aplicării sechestrului s-a menționat că acesta este proprietatea Zona și că este închiriat de " ". În baza analizei probelor prelevate din rezervor s-a stabilit că produsul existent în rezervor și sechestrat este produs exclusiv de către Rafinăria " Română" P, astfel că aparține acesteia.
În baza Ordonanței nr. 239/P/2002 a Parchetului de pe lângă fosta Curtea Supremă de Justiție, cantitatea de 1.650.000 litri a fost predată reprezentanților apelantei la 18.09.2002 ( 60) "urmând a fi încărcat în vagoane cisternă și cântărit la Rafinăria " Română în prezența organelor de urmărire penală."
În zilele următoare, respectiv 19.09.2002, s-a ridicat de către apelantă o parte din produs, dar potrivit procesului-verbal din 23.09.2002 ( 74), construcția tehnică a rezervorului nu a permis golirea completă și recuperarea mărfii.
Reclamantul-intimat și acestuia au dobândit dreptul de proprietate la 25.04.2002, transmițând la 4.11.2003 dreptul de proprietate în favoarea reclamantului.
În raport de starea de fapt reiterată anterior, Curtea retine ca începând cu data de 18.09.2002, poate fi teoretic angajata raspunderea pârâtei apelante față de reclamanții-intimati pentru lipsa de folosință a rezervorului. De la această dată, pârâta este în culpă prin omisiunea de a elibera rezervorul și de a-l pune la dispoziția proprietarilor.
Conditia esentiala pentru angajarea raspunderii delictuale a apelantei este insa producerea unui prejudiciu, iar instanta de apel va analiza cu prioritate aspectele legate de pretinsul prejudiciu creat reclamantilor intimati prin imposibilitatea de folosire a rezervorului. Conform notiunilor unanim acceptate din materia raspunderii civile delictuale, pentru ca un prejudiciu sa fie reparat, acesta trebuie sa fie cert sub raportul existentei, determinat sau determinabil in baza unor elemente concrete, lipsite de echivoc.
Un prejudiciu este cert atunci cand existenta lui este neindoielnica, sigura si poate fi evaluat in prezent. In opinia instantei, reclamantii parati nu au facut dovada vreunui prejudiciu cert, deoarece nu au probat intr-o maniera apta sa formeze convingerea instantei faptul ca pentru intreg intervalul de timp analizat existau oferte concrete de inchiriere a bunului imobil pentru a fi folosit in conformitate cu destinatia sa specifica.
In opinia instantei este vorba despre un bun a carui exploatare conform destinatiei presupune existenta unei activitati economice de amploare care sa determine necesitatea stocarii unor cantitati insemnate de produse petroliere pentru un interval semnificativ de timp. Este vorba despre un bun greu valorificabil la capacitatea sa maxima de 3150 m3 (!) avand in vedere si dezvoltarea industriala redusa a zonei in care se afla situat. In consecinta, pentru a dovedi un prejudiciu cert in cuantumul invocat de catre reclamantii intimati, acestia aveau in mod esential si prioritar sarcina sa probeze faptul ca pentru un interval de trei ani, in mod neintrerupt, aveau posibilitatea sa inchirieze imobilul unor terte societati comerciale (comertul si depozitarea produselor petroliere in cantitati industriale presupune o activitate organizata a unui agent economic) la pretul practicat pe piata produselor petroliere pentru facilitati similare. Nici o proba administrata nu poate forma convingerea instantei in temeinicia unei astfel de sustineri.
Astfel, reclamantii intimati au solicitat in probatiune administrarea probei cu inscrisuri si martori. La termenul din data de 16.03.2007, intimatii prin reprezentant au solicitat admiterea probei cu martori si au propus audierea a doi martori pentru a dovedi cate oferte de contracte au avut si ce prejudiciu efectiv au suferit. A fost admisa audierea martorilor si. A fost audiat martorul (95). La termenul din data de 27.04.2007 (176), instanta a decazut reclamantii intimati din proba cu audierea martorului, deoarece fiind vorba despre un cetatean ucrainean, reclamantii si-au asumat expres obligatia de a-l prezenta fara citatie in vederea audierii, obligatie pe care nu au respectat-o, fara a face dovada temeiurilor concrete care l-au impiedicat pe martor sa se prezinte in fata instantei.
Martorul a declarat (95) faptul ca se ocupa,de tot felul de intermedieri, si in cursul anului 2002 fost impreuna cu numitul la reclamantul intimat, in vederea inchirierii de catre aceasta persoana a celor doua rezervoare. nu s-a putut intermedia datorita sechestrului aplicat asupra rezervoarelor, desi a existat o oferta de 20.000 de dolari pe luna, pentru cele doua rezervoare aflate in proprietatea reclamantilor - intimati. Declaratia este confuza, contradictorie, lipsita de relevanta in dovedirea caracterului cert al prejudiciului. Astfel martorul nu a precizat care este perioada pentru care se dorea inchirierea rezervoarelor, daca aceasta persoana si-a manifestat intentia de a inchiria bunurile in calitate de persoana fizica sau ca reprezentant al unei societati comerciale. Mai mult, nu a declarat faptul ca rezervorul de 3150 mc nu putea fi inchiriat pentru ca era ocupat de catre apelanta, ci din cauza sechestrului aplicat de catre autoritatile competente. In concluzie, in opinia isntantei o astfel de declaratie nu poate dovedi caracterul cert al prejudiciului, iar ocupatia declarata a martorului,ma ocup de tot felul de intermedieri, plaseaza o suspiciune intemeiata asupra legalitatii operatiunilor pe care le desfasoara, asupra credibilitatii sale si a onestitatii marturiei, in conditiile in care astfel de activitati presupun o forma de organizare specifica domeniului comercial, inregistrata si impozitata. O astfel de proba nu poate forma convingerea instantei in privinta temeiniciei demersului dedus judecatii.
Pentru a dovedi acelasi caracter cert al prejudiciului, reclamantii intimati au mai depus inscrisuri in probatiune, constand in doua contracte de inchiriere, dintre care unul este anterior perioadei analizate, iar cel de al doilea este ulterior acestei perioade. Astfel la fila 44 se afla un contract de inchiriere incheiat intre si,in calitatea sa de viitor (!) asociat si administrator al unei societati comerciale nou infiintata, Instanta retine faptul ca primul rezervor, de 1000 mc a fost predat chiriasului la data semnarii contractului, 20.10.2006, desi nu exista o societate comerciala constituita care sa exploateze bunul conform destinatiei sale, iar folosirea bunului de catre o persoana fizica in interes personal este o ipoteza neplauzibila. Nu s-a facut nici dovada achitarii efective a chiriei, ulterior incheierii contractului, situatie in care inscrisul este apreciat drept unui incheiat,pro causa, cu intentia evidenta de a constitui probe in vederea dovedirii unui pretins prejudiciu, nu in conditiile libertatii contractuale si in scopul punerii in valoare a imobilelor cu destinatie industriala.
Al doilea contract este incheiat la data de 28.11.2001, pentru interval de 36 de zile (389) anterior perioadei vizate prin cererea de chemare in judecata. Contractul este incheiat de catre, reclamant intimat care la data respectiva nu era proprietar al rezervorului de 3150 mc. Mai mult, contractul se refera la rezervorul de 1000 mc si nu poate dovedi astfel un pretins prejudiciu produs prin lipsa de folosinta a celuilalt rezervor.
Coroborarea probelor administrate releva si un alt aspect: este cert ca la data de 23.09.2002 in rezervor existau 50 cm de produs petrolier, corespunzator unei cantitati de 116 tone, iar la data de 20.01.2005 mai existau doar 2 cm de reziduri, rezervorul putea fi folosit pentru depozitare, aspecte care rezulta din expertiza in specialitatea produse petroliere efectuata in cauza. In mod clar rezervorul a fost golit undeva in acest inteval, momentul nu a fost determinat cu certitudine, in lipsa vreunei probe concludente in acest sens.
Pentru acest motiv instanta va respinge si cererea de obligare a paratei apelante la eliberarea rezervorului, deoarece toate probele administrate certifica ideea ca rezervorul a fost golit chiar anterior introducerii cererii de chemare in judecata de catre persoane necunoscute prin folosirea unor mijloace improvizate.
Retinand acelasi aspect, rezulta ca devine imposibila calcularea unui prejudiciu virtual pentru intervalul solicitat de catre reclamanti, deoarece rezervorul a fost ocupat doar o parte a acestui interval indicat de catre proprietarii.
In consecinta, pentru toate argumentele anterior expuse, instanta concluzioneaza ca reclamantii intimati nu au dovedit in nici un mod producerea unui prejudiciu cert, conditie esentiala pentru angajarea raspunderii civile delictuale. Probele administrate pentru dovedirea acestui aspect nu pot fi coroborate, nu au caracter temeinic si nici forta probanta de a forma convingerea instantei. Expertiza contabila se rezuma la un simplu calcul matematic cu privire la acest aspect, fara a putea stabili daca suma rezultata putea fi efectiv obtinuta intr-o maniera concreta sau ramane la stadiul de deziderat. probelor administrate nu dovedit ca aceasta suma solicitata putea fi obtinuta, mai mult, nu a dovedit ca putea fi obtinuta vreo suma prin exploatarea imobilelor. In lipsa prejudiciului, este exclusa angajarea raspunderii civile delictuale, iar analiza indeplinirii celorlalte conditii ale acestei forme de raspundere civila devine inutila.
In baza art. 296. instanta va admite apelul declarat de catre apelanta in contradictoriu cu intimatii si impotriva sentintei civile numarul 1134/21.11.2005 pronuntata in dosarul numarul 4257/2005 al Tribunalului M pe care o va schimba in sensul ca va respinge cererea de chemare in judecata formulata si precizata de catre reclamantii si impotriva paratei - SA P, avand ca obiect despagubiri.
In baza art. 274 alin.1 Cpc, cererea de obligare a apelantei parate la plata cheltuielilor de judecata va fi respinsa ca neintemeiata, deoarece parata apelanta nu a cazut in pretentii. Instanta are in vederea de asemenea faptul ca apelanta nu a solicitat obligarea intimatilor aflati in culpa procesuala la plata vreunor cheltuieli de judecata, rezervandu-si dreptul de a-i actiona pe cale separata pentru recuperarea prejudiciului astfel produs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite apelul declarat de catre apelanta - SA, cu sediul in P, Bulevardul, nr. 59, jud. P in contradictoriu cu intimatii, domiciliat in M,-, bloc 1,. 38, jud. M si, domiciliat in M, cartier 1 Mai, bloc. 4,. 23, jud. M impotriva sentintei civile numarul 1134/21.11.2005 pronuntata in dosarul numarul 4257/2005 al Tribunalului M pe care o schimba in sensul ca:
Respinge cererea de chemare in judecata formulata si precizata de catre reclamantii si impotriva paratei - SA P, avand ca obiect despagubiri.
Respinge ca neintemeiata cererea de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 10.03.2009.
Presedinte Judecator Grefier
Red/Dact/ 5 ex.
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu
