Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 41/A/2009

Ședința publică de la 06 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 2: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de intervenienta SC SA C prin administrator judiciar C și pârâta SC SRL D împotriva Sentinței nr.2786/CA din 25 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru intervenienta apelantă SC SA C și avocat în substituirea avocatului pentru intimata reclamantă SC SRL C, lipsă fiind pârâta apelantă SC SRL

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Avocat pentru intervenienta apelantă depune la dosar împuternicirea avocațială pentru intervenienta apelantă SC SA prin adm.jud. și Certificat de grefă eliberat de Tribunalul Hunedoara prin care se certifică că este înregistrat dosar nr- privind pe SC SA în contradictoriu cu SC SRL cu termen la 05.05.2009, având obiect pretenții.

Instanța din oficiu pune în discuția părților competența soluționării cauzei față de împrejurarea că societatea intervenientă era deja în procedura falimentului.

Avocat pentru intervenienta apelantă susține că potrivit art.11 lit.h din Legea nr.85/2006 competența materială aparține judecătorului sindic.

Avocat pentru intimata reclamantă SC SRL susține că competentă este instanța care a soluționat în fond prima cauză.

Avocat pentru intervenienta apelantă depune la dosar Certificat de grefă eliberat de Tribunalul Prahova prin care se certifică că este înregistrat dosar nr-, având obiect obligația de a face privind pe SC SA prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta SC SRL și intervenienta SC Trans C, cu termen de judecată la 18.05.2009

Instanță rămâne în pronunțare pe excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor de față:

Constată că prin sentința nr. 2786/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta "" C și s-a dispus obligarea pârâtei " " D să predea reclamantei bunurile mobile dobândite de la " Industrial Parc"

Prin aceeași sentință s-a respins și cererea de intervenție principală formulată în cauză de către " " prin administrator judiciar C prin care aceasta a solicitat a se constata nulitatea absolută a convenției nr. 25/7.04.2008 prin care reclamanta cumpărat bunurile de la pârâtă cât și predarea acestor bunuri intervenientei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că revine pârâtei obligarea predării bunurilor către reclamantă pe baza contractului nr. 25/7.04.2008 încheiat între părți iar în ce privește pe interveninetă aceasta nu ar putea invoca un drept efectiv și actual asupra bunurilor ce fac obiectul contractului indicat întrucât intervenienta a renunțat irevocabil la orice drepturi legate de aceste bunuri pe care inițial, înainte de renunțare, le-a pretins de la pârâta " " D pe baza contractului nr. 19/2006 și a contractului complex de finanțare din 27.04.2007.

Împotriva acestei soluții au declarat apel pârâta " " D și intervenienta " " C, aflată în ență, prin administrator judiciar.

Pârâta " " D, prin cerere scrisă (fl. 13) declară expres că renunță la apelul formulat, sens în care s-a luat act prin încheierea din 4.03.2009 a acestei instanțe (fl. 17).

Cât privește pe intervenientă aceasta solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale de intervenție așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului se arată,în esență, că pârâta a vândut, sub sancțiunea nulității,lucrul altuia, respectiv bunurile sale, pe care le-a dobândit anterior contractului nr. 25/7.04.2008 încheiat între cele două părți, prin contractul nr. 19/18.04.2006 astfel cum acesta a fost completat și detaliat prin contractul complex de finanțare din 27.04.2006.

Potrivit art.1.1 din contractul nr. 19/18.04.2006 pârâta " " D și-a asumat obligația, ca finanțată de intervenientă, să participe la licitația pentru dezmembrarea echipamentelor, instalațiilor și construcțiilor aferente grupurilor energetice dezafectate și casate din patrimoniul " Industrial Parc" comuna.

În art.1.2 din contract s-a prevăzut că după semnarea contractului de achiziție cu organizatorul licitației și plata lui, pârâta " " să livreze respectivele bunuri dobândite prin licitație către intervenientă, ceea ce, așa cum se observă, pârâta nu a făcut, transmițând reclamantei bunurile în discuție.

Cât privește tranzacția despre care s-a făcut vorbire în cuprinsul sentinței atacate, prin care, intervenienta a renunțat la drepturile conferite de contractul nr. 19/18.04.2006 asupra bunurilor în discuție, se apreciază această tranzacție lovită de nulitate absolută față de împrejurarea că, încheiată în numele intervenientei de către administratorul judiciar, tranzacția nu a fost aprobată, potrivit art. 20 lit. m din Legea nr. 85/2006 de către adunarea generală a creditorilor sub condiția confirmării de către judecătorul sindic. Mai mult, așa cum rezultă din sentința nr. 580/6.03.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Constanța, acesta a respins o atare cerere de confirmare a tranzacției efectuată de lichidatorul judiciar.

Reclamanta intimată "" C solicită respingerea apelului cu motivarea că este un cumpărător de bună-credință, achiziționând bunurile de la pârâta " " D după ce intervenienta, prin tranzacția despre care s-a făcut vorbire mai sus, a renunțat la orice drepturi asupra bunurilor ce au făcut obiectul cumpărării.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate se constată că instanța a ridicat în apel, din oficiu, excepția competenței de soluționare a cauzei în primă instanță de către Tribunalul Hunedoara, ca instanță comercială, de la sediul pârâtei în condițiile în care bunurile ce fac obiectul procesului sunt reclamate în egală măsură atât de către reclamanta "" cât și de către intervenientă cu mențiunea că această din urmă societate se află în stare de ență, împotriva sa fiind deschisă procedura enței prevăzută de Legea nr. 64/1995 prin sentința nr. 3925/COM/22.06.2006 în dosar nr. 765/COM/2006 al Tribunalului Constanța.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului, sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul și sunt exercitate de către un judecător-sindic.

În textul art. 11 alin. 1 sunt reglementate principalele atribuții ale judecătorului sindic cu mențiunea făcută în textul alin. 2 al aceluiași articol că atribuțiile acestuia sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii enței.

Prezentul proces, în care, prin cererea intervenientei " " C aflată în procedura enței, se afirmă proprietatea sa asupra bunurilor ce fac obiectul prezentului litigiu, dobândește caracterul unui proces privitor la procedura enței acestei societăți, în concret, cu privire la stabilirea activelor patrimoniale ale acestei societăți în cadrul procedurii de ență în care se află.

Mai mult, cererea intervenientei prin care, în calitatea sa de administrator judiciar al " " C solicită a se constatat ineficiența tranzacției încheiate de ea cu privire la bunurile în discuție, apreciată ca fiind lovită de nulitate absolută, dobândește caracterul unei cereri privitoare la contestații împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator în sensul art. 11 alin. 1 lit. j din Legea nr. 85/2006 sau, într-un sens mai general, de control judiciar al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului prevăzut de textul art. 11 alin. 2 din același act normativ, în ambele situații competența fiind atribuită în mod exclusiv judecătorului sindic.

Așa fiind, în considerarea celor menționate, se va aprecia că aparține judecătorului sindic din dosarul de faliment privind pe intervenienta " " C competența de soluționare a prezentei cauze în primă instanță, sens în care se va admite excepția invocată în acest sens de către instanță din oficiu și în temeiul art. 297 alin. 2.pr.civ. se va anula hotărârea primei instanțe ca fiind pronunțată de către o instanță necompetentă material, cauza urmând a fi trimisă potrivit aceluiași articol instanței competente, respectiv judecătorului sindic din dosarul de faliment al " "

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Hunedoara.

Anulează sentința nr. 2786/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și trimite cauza spre competentă soluționare judecătorului sindic din dosar nr- al Tribunalului Constanța privind pe debitoarea " "

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6.05.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Ex.5/19.05.2009

Jud. fond

Președinte:Gilica Popescu
Judecători:Gilica Popescu, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 41/2009. Curtea de Apel Alba Iulia