Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 42/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 42/
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de - 2002 prin administrator G și prin reprezentant și ASOCIAȚII, împotriva sentinței nr. 450 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 27 aprilie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 4 mai 2009 și apoi pentru ziua de astăzi 11 mai 2009.
CURTEA,
Prin sentința nr. 450/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău în dos. nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta "" B în contradictoriu cu pârâtele " " și " 2002" B și, în consecință, a dispus ca pârâta să încheie contractul de vânzare - cumpărare și să livreze reclamantei cantitatea de 39.000 tone borhot.
A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare borhot nr. 2157.
A obligat pârâta " " la plata sumei de 1300 Euro/zi (echivalent lei) cu titlu de daune începând cu data de 01.05.2007 și până la momentul încheierii contractului.
A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.08.2007, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței cele de mai sus, motivând că în luna aprilie pârâta " " a lansat o ofertă de licitație publică către agenții economici pentru atribuirea contractului de vânzare - cumpărare în privința cantității de aproximativ 39.000 tone borhot, contract ce urma să se deruleze pe perioada 01.05.2007 - 31.03.2008. Reclamanta pretinde, în acțiunea introductivă de instanță, că a făcut investiții, având în vedere oferta, în valoare de 1.000.000 euro după care s-a înscris la licitație. Reclamanta arată că deși oferta acesteia era cea mai avantajoasă, pârâta de ordin 1 ( "" ) a refuzat să încheie contractul de vânzare - cumpărare borhot, atribuind, în schimb, cea mai mare cantitate din totalul de 39.000 tone pârâtei de ordin 2 ( " 2002" ). Cu toate că, precizează reclamanta, pârâta de ordin 1 i-a comunicat că oferta sa a îndeplinit toate cerințele.
Prin întâmpinarea formulată, se arată în continuare în hotărârea atacată, pârâta de ordin 1 invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, conform art. 2 și 7 Cod procedură civilă raportat la art. 7 din contractul de vânzare - cumpărare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii motivând că a încheiat cu reclamanta un contract pentru livrarea de 20.000 tone cu valabilitate până la 31.05.2008, față de care nu a formulat obiecțiuni.
Excepția teritorială a fost admisă de Tribunalul Buzău, prin sentința 2427/23.10.2007, și s-a dispus declinarea competenței teritoriale Tribunalului București - Secția comercială, însă prin decizia nr. 3/08.01.2008 a Curții de Apel Ploieștis -a dispus admiterea recursului reclamantei și trimiterea cauzei spre continuarea judecății aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Buzău.
De asemenea, mai reține instanța de fond, a formulat întâmpinare și pârâta de ordin 2 care a solicitat respingerea acțiunii motivând că licitația a fost perfect legală și transparentă.
Pe fondul cauzei, prima instanță reține că la oferta făcută de pârâta de ordin 1, făcută în luna aprilie 2007, au răspuns trei societăți, printre care s-a numărat reclamanta și pârâta de ordin 2.
Cu ocazia deschiderii ofertelor și întocmirea procesului verbal de licitație, s-a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile ofertate, lucru confirmat în procesul verbal de chiar pârâta de ordin 1. Totuși, relevă instanța de fond, au fost încheiate două contracte prin care s-a stipulat vinderea a câte 20.000 tone borhot pentru reclamantă și pentru pârâta de ordin 2.
Instanța de fond a apreciat că contractul, astfel încheiat, cu pârâta de ordin 1 este lovit de nulitate absolută, reclamanta fiind fraudată. Faptul că acțiunea a fost promovată de reclamantă după încheierea contractului nu prezintă relevanță, consideră instanța de fond, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost prejudiciată, ținând cont că a angajat și investiții făcute prin credite bancare, sancțiunea fiind desființarea retroactivă a actelor juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Pârâta de ordin 1, argumentează prima instanță, trebuia să încheie un singur contract de vânzare - cumpărare exclusiv cu reclamanta, câștigătoare a licitației, având posibilitatea ca, în funcție de resurse, să încheie încă un contract prin care să onoreze oferta pârâtei de ordin 2.
În probațiune instanța de fond invocă și adresa cu nr. 170/22.02.2007 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale către pârâta de ordin 1.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, apel ambele pârâte.
Prin apelul formulat, " " aceasta a solicitat ca, prin admiterea apelului, să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii civile ca nefondată. Apelanta invocă, ca motive de apel, atât motive de drept procesual civil, cât și motive de drept material, și anume: faptul că prima instanță a soluționat litigiul prin raportare la un alt temei de drept decât cel invocat de părți, contrar dispozițiilor art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă, în sensul în care intimata și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului comercial, iar instanța de fond a dat soluția pe un alt temei juridic, respectiv art. 948, 969 și 1082 Cod civil; instanța de fond nu s-a pronunțat asupra prematurității acțiunii, în sensul în care nu ar fi fost respectate dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă, excepție invocată în apărare de către apelantă în fața instanței de fond; instanța de fond ar fi reținut în mod greșit faptul că cele două contracte de vânzare - cumpărare încheiate de apelantă cu intimata și cu " 2002" sunt încheiate în baza unei proceduri de licitație publică, deși în cauză este vorba de un contract de vânzare - cumpărare precedat de o oferta de a contracta; în mod greșit s-a dispus anularea contractului de vânzare - cumpărare cu " 2002", fără ca intimata să indice dispozițiile legale, în acțiunea introductivă, care au fost încălcate la încheierea acestui act anulat și în ce a constat, astfel, fraudarea intereselor sale; în mod greșit, apreciază apelanta, instanța de fond a obligat pe aceasta la plata daunelor cominatorii de 1.300 euro/zi față de intimată, nefiind întrunite condițiile pentru aplicarea acestei sancțiuni, ținând cont că apelanta, după cum aceasta consideră, nu și-a asumat obligația de a încheia un contract cu intimata pentru cantitatea de 39.000 tone de borhot, ci s-a încheiat un contract, în urma acordului liber de voință, pentru cantitatea de 20.000 tone borhot, cu atât mai mult cu cât, precizează apelanta, instanța de fond nu a cerut intimatei să precizeze cuantumul daunelor, în sensul indicării unei sume globale, obligație imperativă potrivit art. 112 Cod procedură civilă.
În completarea motivelor de apel, la instanța la care s-a strămutat cauza, această apelantă aduce critici noi în ce privește obligarea la plata daunelor cominatorii, în sensul că deși obligația s-a născut de la data pronunțării hotărârii judecătorești, respectiv 17.04.2008, prima instanță a acordat daunele cominatorii, ce trebuie să garanteze executarea, retroactiv de la data de 01.05.2007, cu atât mai mult cu cât aliniatul 5 al art. 580 Cod procedură civilă statuează că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în acest text de lege nu se pot acorda daune cominatorii.
" 2002" a formulat recurs, calificat ulterior în mod corect ca fiind apel, și prin care a arătat că hotărârea este nelegală întrucât în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei - intimate fără a stabili o legătură între susținerea acesteia și cauza în speță; copiile facturilor depuse de intimată nu au relevanță, consideră apelanta, deoarece activitatea intimatei este cea de transport rutier, astfel că autovehiculele achiziționate, și despre care afirmă că ar fi fost achiziționate în vederea derulării contractului cu " ", ar fi putut fi folosite și în alt scop; certificatul 9001 prezentat de intimată nu are valabilitate, acesta fiind eliberat pentru activități de transport, comerț cu animale și depozitare deșeuri și nu pentru activitatea pentru care se derula contractul; recomandarea DADR B este o recomandare standard.
După strămutarea cauzei, apelanta și-a completat și precizat motivele de apel. Astfel, în primul rând relevă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității cererii de chemare în judecată, impunându-se desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Pe fondul cauzei, apelanta apreciază că prima instanță era obligată să analizeze ofertele celor două contractante, lucru pe care nu l-a făcut. Totodată, precizează că nu se înțelege, din hotărârea atacată, în ce constă "fraudarea" intimatei. Nu există corespondență logică între temeiurile de drept, pe care se bazează prima instanță, și motivele de fapt indicate de aceasta. În fine, instanța de fond, apreciază apelanta, nu a analizat înscrisurile însoțitoare ale ofertelor. Ca și concluzie, apelanta subliniază că prima instanță a admis o acțiune introductivă neîntemeiată pronunțând, la rândul ei, o hotărâre nemotivată cu încălcarea dispozițiilor art. 251 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata "" a solicitat respingerea apelurilor formulate, motivând că instanța de fond în mod legal a admis acțiunea și chiar dacă motivarea sentinței se întemeiază pe alte motive de drept decât cele invocate în acțiune, nu era obligatoriu ca instanța de fond să rețină aceleași temeiuri de drept; este greșită susținerea apelantelor cum că prima instanță s-ar fi raportat la dispozițiile OG34/2006, ci trebuie făcută distincția între achizițiile publice și oferta publică lansată de " "; intimata se consideră prejudiciată ca urmare a atitudinii discreționare a aceleiași apelante întrucât i s-a impus un contract ce privea doar Ja din cantitatea de borhot ofertată, cealaltă J fiind acordată unei societăți ce nu îndeplinea condițiile ofertate, lucru pe care intimata afirmă că l-a constatat cu ocazia deschiderii ofertelor.
În fața instanței de apel, în raport cu care s-a strămutat cauza, aceeași intimată a depus note de ședință. În primul rând, a invocat excepția tardivității apelului formulat de " ", excepție față de care instanța s-a pronunțat anterior intrării în dezbateri (încheierea de ședință din 27.04.2009). În ce privește excepția prematurității acțiunii, prin omisiunea de a îndeplini procedura prevăzută de dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă, intimata consideră că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, în raport cu care acțiunea este neevaluabilă în bani; chiar dacă se invocă decizia nr. 32/2008, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, intimata consideră că aceasta are efect doar pentru viitor, astfel, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior pronunțării acestei decizii, aceasta nu se aplică, dimpotrivă s-ar crea o adevărată discriminare a intimatei dacă i s-ar imputa lipsa concilierii directe pentru o acțiune promovată în 2007 în condițiile în care, apreciază intimata, în mod unanim practica și literatura de specialitate în materie comercială a statuat că nulitatea contractului de vânzare cumpărare este un litigiu nepatrimonial. În continuare, formulează apărări în esență aceleași ca cele formulate prin întâmpinare.
Prin încheierea nr. 3709/09.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus-/42/2008, înregistrat în apel pe rolul Curții de Apel Ploiești, la Curtea de Apel Tg. - M, astfel că prin încheierea din 18.12.2008, Curtea de Apel Ploieștia dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea cauzei ultimei instanțe menționate.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de apel invocate de ambele apelante, cât și ale apărărilor formulate prin întâmpinare și notele de ședință de la dosar, ale intimatei, precum și în temeiul principiului devolutiv al prezentei căi de atac ordinare, instanța de apel reține următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Într-adevăr, excepția neparcurgerii procedurii prevăzute de art. 720 Cod procedură civilă a fost invocată de pârâta - apelantă " " încă de la primul termen de judecată, prin întâmpinare ( 23 dos- al Tribunalului Buzău ).
Este adevărată susținerea apelantei " 2002" potrivit căreia instanța de fond nu a cercetat și nici nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, a prematurității acțiunii întrucât intimata nu ar fi parcurs procedura prealabilă.
Această din urmă apelantă susține că soluția instanței de apel, având în vedere faptul că prima instanță nu a cercetat și nici nu s-a pronunțat asupra excepției peremptorii privind prematuritatea acțiunii formulate de intimată, ar fi cea de desființare a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.
Potrivit art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța poate dispune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în două cazuri, primul fiind acela în care, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar cel de-al doilea este cel în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.
Se observă, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, că instanța de fond a intrat "în cercetarea fondului", nepunându-se problema primului caz. Cu atât mai puțin nu este îndeplinit cel de-al doilea caz, legat de citarea nelegală.
Faptul că s-a invocat o excepție peremptorie, asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat, nu intră în unul din cazurile ce impun ca soluție în apel desființarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
De altfel, fiind o instanță devolutivă, instanța de apel este datoare să cerceteze cauza sub toate aspectele.
În al doilea rând, nu este un mijloc de apărare nou invocat în apel, ci un mijloc de apărare invocat în termen, chiar la primul termen de judecată, de pârâta " ", astfel că sunt incidente dispozițiile art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că părțile se vor putea folosi de mijloacele de apărare invocate în fața primei instanțe.
În altă ordine de idei, deși mijlocul de apărare, legat de excepție peremptorie menționată anterior, a fost invocată de coparticipantul procesual, " ", acest mijloc de apărare poate fi invocat în continuare de apelanta " 2002" pentru simplul fapt că-i profită și ei. Dar și pentru că, în fapt, o astfel de excepție de procedură este un motiv de ordine publică ce poate fi invocată oricând în cursul procesului, cu atât mai mult în cursul procedurii căii de atac ordinare a apelului, caz în care chiar și instanța poate invoca chiar și din oficiu această excepție peremptorie, cum prevăd dispozițiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cu alte cuvinte, instanța de apel reține că nu se impune desființarea hotărârii atacate și trimiterea acesteia în vederea rejudecării pentru faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare invocat de una dintre pârâte, nefiind întrunit niciunul din cazurile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, și că poate cerceta excepția prematurității acțiunii potrivit principiului devolutiv al prezentei căi de atac ordinare.
Așadar, instanța reține că prin acțiunea introductivă reclamanta - intimată a solicitat, pe de-o parte, obligarea pârâtei - apelante " " la încheierea contractului privind livrarea a 39.000 tone borhot. De asemenea, al doilea capăt de cerere se referă la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare borhot încheiat între cele două pârâte - apelante. Ultimul capăt de cerere contează mai puțin, în economia discuției, întrucât este accesoriu primului capăt de cerere.
Intimata susține, în primul rând, că decizia nr. 32/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii și care dispune, prin admiterea recursului, că "sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare", nu poate fi aplicată în speță întrucât dezlegarea de drept dată este obligatorie pentru instanțe doar pentru viitor, deci doar pentru acele litigii prin care instanțele sunt sesizate după publicarea acestei decizii în Monitorul oficial al României.
Instanța de apel reține ca fiind justă această apreciere, ținând cont că decizia 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 830/10.12.2008. astfel, instanța nu se consideră obligată în a respecta această decizie având în vedere că prezentul litigiu a fost soluționat în primă instanță înainte de pronunțare asupra recursului în interesul legii, aceasta și în lumina dispozițiilor art. 329 aliniat ultim Cod procedură civilă.
În ce privește, în schimb, cea de a doua afirmație, potrivit căreia în unanimitate practica și literatura de specialitate s-au pronunțat că astfel de cereri, ca cele două capete de cerere menționate anterior, instanța nu o va primi reținând că tocmai recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect relevat de altfel în decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ, demonstrează contrariul, adică că a existat o practică neunitară la nivelul instanțelor, în sensul în care multe instanțe au apreciat că astfel de litigii, ca cel de față, sunt evaluabile în bani, având un obiect patrimonial.
Or, instanța de apel apreciază că prin cele două capete de cerere, acțiuni în realizare, sunt în fapt acțiuni patrimoniale. Așadar, obligarea la încheierea unui contract de livrare borhot, ceea ce înseamnă că în structura raportului juridic de drept substanțial dedus prezentei judecăți, intră un drept patrimonial (tinde la crearea unui drept real mobiliar în patrimoniul intimatei, iar pentru apelanta - pârâtă " " un drept de creanță); la fel se întâmplă și în cazul solicitării de constatare a nulității absolute a contractului încheiat de apelantele - pârâte, în sensul în care prin acțiune se tinde ca patrimoniul celor două apelante să fie modificat.
Ca atare, concluzia este una simplă: din moment ce cele două capete de cerere sunt acțiuni patrimoniale (acțiuni personale și cu caracter economic) și, astfel, ele pot și trebuie să fie evaluate în bani.
Pe cale de consecință, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul în care în cazul de față cele două capete de cereri ale acțiunii introductive de instanță (primul și al doilea capăt de cerere) sunt cereri evaluabile în bani, astfel că este necesară derularea procedurii premergătoare acțiunii introductive prevăzute de acest text de lege.
Intimata - reclamantă nu a respectat această procedură, obligatoriu prevăzută de legiuitor în cazul cererilor comerciale evaluabile în bani, cum este și cazul de față, motiv pentru care excepția prematurității acțiunii introductive de instanță, invocată de pârâta - apelantă " " în fața primei instanțe și susținută de apelanta - pârâta " 2002" prin motivele de apel, este întemeiată, urmând ca prin admiterea apelurilor formulate în cauză să se dispună schimbarea în tot a hotărârii atacate și să se respingă ca prematur formulată acțiunea introductivă de instanță.
În ce privește cel de al treilea capăt de cerere al acțiunii, referitor la daune, acest capăt de cerere, așa cum s-a menționat mai sus, este accesoriu primului capăt de cerere, astfel că potrivit art. 17 Cod procedură civilă va urma soarta capătului de cerere principal.
Reținând culpa procesuală a intimatei - reclamante cu privire la declanșarea prezentului proces, în condițiile în care se va dispune admiterea apelurilor, schimbarea hotărârii și respingerea acțiunii introductive de instanță, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă și va dispune obligarea acesteia la plata sumei totale de 89.322,28 lei către apelanta " ", reprezentând cheltuieli de judecată în apel, astfel cum le-a solicitat apelanta, respectiv taxele judiciare și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile, cu sediul în B,--28 și 2002, cu sediul în sat, comuna Vadu-Pașii, județul B, formulate împotriva sentinței nr. 450/17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr- și, în consecință:
Schimbă în tot hotărârea atacată și respinge ca prematură acțiunea formulată de în contradictoriu cu și 2002.
Obligă intimata la plata sumei totale de 89.322,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta, efectuate de apelanta-pârâtă în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
Președinte JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Grefier
Pt.
fiind în concediu de odihnă, semnează
Prim-grefier
Red.
Tehnored.
5 exp./22.07.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DIN
Decizie nr. 42/
Ședința publică din 11 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pentru motivele de fapt și de drept ce vor rezulta cin cuprinsul deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile SC SA, cu sediul în B,--28 și SC. 2002 SRL, cu sediul în, sat, com. Vadu-Pașii, jud. B, formulate împotriva sentinței nr. 450 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr- și, în consecință:
Schimbă în tot hotărârea atacată și respinge ca prematură acțiunea formulată de SC SRL în contradictoriu cu SC SA, și SC 2002 SRL.
Obligă intimata SC SRL la plata sumei totale de 89.322,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelanta SC SA,efectuate de apelanta-pârâtă în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.
Președinte/ss/semnătură indescifrabilă
judecător/ss/semnătură indescifrabilă
judecător/ss/semnătură indescifrabilă
Grefier
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
