Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 46/2009
Ședința publică din data de 23 martie 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelurile declarate de reclamanta și pârâtele, și -, împotriva sentinței civile nr. 3.470 din 06.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, având ca obiect obligația de a face.
În data de 20.03.2009 a trimis la dosarul cauzei, prin fax, concluzii scrise,
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra prezentelor apeluri constată:
Prin sentința comercială nr. 3.470/2008 din data de 6 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Cluja fost dmisă în parte cererea formulată de reclamanta B, împotriva pârâților D, și - și, în consecință, s-a constatat că pârâții au săvârșit acte de concurență neloială împotriva reclamantei și s-a dispus interzicerea săvârșirii pe viitor a acestor acte precum și a oricăror alte acte contrare uzanțelor comerciale cinstite de natură să prejudicieze imaginea și activitatea reclamantei.
Totodată, au fost obligați pârâții, în solidar, să-i achite reclamantei cu titlu de daune materiale suma de 18.665 lei.
Prin aceeași sentință au fost respinse capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii și a daunelor morale și a fost respinsă cererea reclamantei având ca obiect publicarea în presa scrisă, pe cheltuiala pârâților, a dispozitivului hotărârii sub sancțiunea daunelor cominatorii.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor depusă la termenul din 29.11.2007.
În final, au fost obligați pârâții, în solidar, să-i achite reclamantei suma de 1.203,16 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, contravaloarea onorariului raportului de expertiză efectuat de expert în sumă de 15.890 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând cererea precizată formulată de reclamantă, cu luarea în considerare a poziției procesuale exprimată de pârâți, a ansamblului probator existent la dosarul cauzei, constând în înscrisuri, declarații de martori, interogatoriile părților și expertiza contabilă efectuată de expert, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform disp. art. 1 din Legea nr. 11/1991 actualizată privind combaterea concurenței neloiale, comercianții sunt obligați să-și exercite activitatea cu bună credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale, art. 2 al aceluiași act normativ definind concurența neloială ca fiind orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuarea prestărilor de servicii.
Conform susținerilor reclamantei din cuprinsul cererii introductive, pârâta ar fi săvârșit acte de concurență neloială, constând în faptul că, ulterior înființării acesteia ca persoană juridică, a procedat la atragerea personalului salariat al reclamantei, pârâta atrăgându-i cu oferte de muncă, utilizând informațiile deținute de unul dintre salariați privind produsele comercializate, politica de prețuri și prețurile practicate în interesul său.
Analizând susținerile reclamantei, instanța a constatat faptul că acestea sunt reale și că într-o perioadă relativ scurtă, respectiv în cursul perioadei iulie 2005 - februarie 2006 un număr însemnat de salariați ai reclamantei au migrat către pârâta T
Astfel, la data de 24 iunie 2005 demisionat din calitatea detinută - șef departament în cadrul punctului de lucru al, pârâtul, încetarea contractului de muncă făcându-se în baza deciziei nr. 509/25 iunie 2005.
Din cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă încheiat între reclamantă și acest pârât rezultă faptul că acesta s-a obligat, în calitate de salariat al reclamantei, să nu presteze în interesul propriu sau al unui terț o activitate care se află în concurență cu cea prestată la SRL ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terț care se află în relații de concurență cu angajatorul său. În cuprinsul aceluiași act adițional, la clauza de neconcurență, acceptată de către pârât și inserată în contractul său de muncă, sunt prevăzute activitățile prestate în cadrul reclamantei și de la care pârâtul urma să se abțină, acestea fiind vânzarea materialelor de construcție și finisaje, activități de marketing, consiliere, ofertare spre vânzare către potențiali clienți a materialelor de construcții și finisaje, precum și activități specifice de distribuție datorită cărora se ia cunoștință despre numărul de clienți ai reclamantei, denumirea și adresa acestora, nivelul prețurilor oferite etc.
Clauza de neconcurență își produce efectele și după încetarea contractului individual de muncă, conform convenției părților, pe o perioadă de 6 luni.
În cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă părțile au inserat și o clauză de confidențialitate, stabilind ca pe durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia să nu transmită date sau informații de care a luat cunoștință în timpul executării contractului, nerespectarea acestei clauze atrăgând obligarea celui în culpă la plata de daune interese.
Ulterior încetării raporturilor de muncă cu reclamanta, pârâtul a fost angajat în cadrul societății pârâte, devenind salariatul acesteia.
De altfel, din cuprinsul interogatoriului luat pârâtului la termenul de judecată din data de 8 februarie 2007, interogator depus la dosarul cauzei la filele 125-127 vol. II, pârâtul a recunoscut că în perioada ianuarie 2004 - iulie 2005 fost angajat al și că în calitatea de șef departament materiale pentru construcții din cadrul punctului de lucru al reclamantei ave a acces la informațiile privind prețurile practicate pe segmentul activității materialelor de construcții și clienții societății. Totodată, pârâtul a recunoscut că prin funcția deținută avea legături directe cu unii dintre clienții societății și că a colaborat cu pârâtul, ce detinea funcția de administrator statutar în cadrul, societate care s-a aflat printre partenerii comerciali ai reclamantei.
De asemenea, din răspunsul la întrebările nr. 5, 6 și 7, instanța a reținut faptul că pârâtul, în calitate de șef de departament, avea în subordine un număr de 10 agenți de vânzări și coordona distribuția pentru un număr de 7 județe, pârâtul recunoscând că la puțin timp după demisie, după aproximativ 2-3 săptămâni s-a angajat la pârâta, în funcția de director general. În această calitate a fost contactat de angajați ai reclamantei, pe care i-a angajat în cadrul societății pârâte în funcție de necesitățile pe care le avea, pârâtul recunoscând, de asemenea, și faptul că în ceea ce-l privește pe, fost angajat al reclamantei, i-a solicitat în mod expres să se angajeze în cadrul societății pârâte.
În cuprinsul interogatoriului, pârâtul a recunoscut și faptul că o parte din clienții pârâtei sunt clienți sau foști clienți ai reclamantei, arătând însă că nu a utilizat legăturile stabilite cu clientela acesteia pentru a atrage clientelă în interesul pârâtei.
Din înscrisurile depuse la dosar la filele 273 - 274 vol. I instanța a reținut faptul că în perioada mai sus menționată au demisionat din posturile deținute în cadrul reclamantei și alți salariați: - agent de vânzări, care avea la rândul său încheiat un act adițional la contractul de muncă cuprinzând clauza de confidențialitate și obligația de neconcurență asumată pe o perioadă de 6 luni de la data încetării raportului de muncă ( 284-291 vol. I); - referent vânzări specialitatea agent comercial, al cărui contract de muncă cu reclamanta a încetat conform deciziei nr. 626 la data de 5 septembrie 2005 ( 296 vol. I); - facturist, care și-a prezentat demisia la data de 14 martie 2006, încetarea raporturilor de muncă cu reclamanta făcându-se în baza deciziei nr. 320/31 martie 2006 ( 7-13 vol. II); - gestionar al departamentului hidroizolații, care și-a prezentat demisia la data de 6 martie 2006 ( 14 vol. II), desfacerea contractului de muncă operând în baza deciziei nr. 202/2 martie 2006 ( 1423 vol. II); - agent comercial, care și-a prezentat demisia la data de 16 martie 2006, iar încetarea raporturilor de muncă s-a făcut în baza deciziei nr. 315/30 martie 2006 și care, aferent contractului de muncă, a încheiat cu reclamanta un act adițional ce cuprinde obligația de neconcurență asumată pe o perioadă de 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă ( 24-37 vol. II).
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri ce atestă încetarea contractelor de muncă încheiate cu reclamanta și în ceea ce-l privește pe - agent comercial ( 38-46 vol. II) care și-a prezentat demisia la data de 8 aprilie 2005, decizia de încetare a contractului nr. 302 fiind emisă la data de 26 aprilie 2005, - angajat în cadrul departamentului materiale de construcții ca reprezentant vânzări care și-a prezentat demisia la data de 28 iulie 2005, decizia de încetare a contractului nr. 535 fiind emisă la data de 1 august 2005 ( 47-53 vol. II), - manipulant care și-a prezentat demisia la data de 13 martie 2006, decizia de încetare a contractului nr. 227 fiind emisă la data de 13 martie 2006, ultimii doi încheind și act adițional la contractul de muncă în cuprinsul căruia era prevăzută obligația de neconcurență asumată pe o perioadă de 6 luni de la data încetării raporturilor de muncă cu reclamanta.
Cerere de demisie a formulat și - manipulant la departamentul feroase la data de 16 martie 2006 ( 71 vol. I I), - manipulant la data de 27 martie 2006 ( 79 vol. II) care își asumase și obligația de neconcurență față de reclamantă, - șef departament materiale de construcții, ale cărui raporturi de muncă au încetat la data de 16 august 2005 ( 88-89 vol. II), - agent vânzări departamentul chimice, care a demisionat la data de 26 octombrie 205 ( 93 vol. II), - șef de departament materiale de construcții, al cărui contract de muncă a încetat la data de 25 ianuarie 2006 tot prin demisie ( 103-104 vol. II), - agent comercial și ulterior șef departament instalații, semnatar al actului adițional la contractul de muncă cuprinzând clauza de neconcurență și confidențialitate.
Se impune a se face precizarea că toți acești foști angajați ai reclamantei au migrat către pârâtă, fiind angajați în posturi similare sau identice cu cele deținute anterior.
De altfel, pârâta a recunoscut această împrejurare, depunând la dosarul cauzei la filele 152-153 vol. II un tabel cu angajații săi preluați de la reclamantă.
Instanța a apreciat că acești angajați, prin funcțiile în care au fost numiți în cadrul societății pârâte, și-au adus un aport substanțial în ceea ce privește desfășurarea activității acesteia, obiectul de activitate al pârâtei fiind identic cu obiectul de activitate al reclamantei.
Astfel, pârâtul a ocupat în cadrul pârâtei funcția de director general, funcția de director comercial fiind ocupată de, iar funcțiile de directori vânzări în cadrul pârâtei denumiții,.
Faptul că pârâta a desemnat în posturi cheie persoane care anterior fuseseră angajate ale reclamantei, demisionate din funcțiile pe care le deținuseră la aceasta, și încadrate ulterior, la o perioadă foarte scurtă de timp, de o societate concurentă, denotă împrejurarea că, în realitate, a avut loc o captare a foștilor angajați ai reclamantei și o preocupare pentru atragerea acestora, împrejurare care rezultă din numărul mare de lucrători care s-au angajat urmare demisiei la pârâtă, precum și din faptul că aceștia au desfășurat activități specifice funcției ocupate anterior în cadrul unei societăți concurente.
Aceasta, în condițiile în care pârâta s-a înființat la data de 29 iunie 2005, având în calitate de administrator statutar pe pârâtul. De altfel, pârâtul, derula raporturi comerciale cu, societate aparținând aceleiași persoane, în virtutea funcției pe care a deținut-o inițial la societatea reclamantă.
Practic, după înființarea pârâtei a avut loc o dislocare a personalului aparținând reclamantei și migrarea lui în bloc către pârâtă, societate nou înființată care avea nevoie de personal în vederea derulării propriei ei activități.
Cert este faptul că pârâtul - și-a prezentat demisia din funcția pe care o deținea în cadrul reclamantei imediat înființării pârâtei și la circa 2-3 săptămâni, conform recunoașterilor sale, s-a angajat la pârâtă, după care, pe o perioadă de aproximativ 6 luni, personal din cadrul reclamantei a demisionat din funcțiile deținute și a migrat către noua societate concurentă, desfășurând în cadrul acesteia activități specifice atribuțiilor avute și la fosta societate.
Procedând în această manieră, instanța a apreciat că au fost săvârșite fapte de concurență neloială, constând în atragerea unor salariați a unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clientii acelui comerciant.
Din declarațiile martorilor ( 130-132 vol. II), ( 133 vol. II), ( 137-138 vol. II), ( 142-143 vol. II), ( 145 vol. II), instanța a reținut faptul că activitățile pe care acești angajați le desfășurau la reclamantă au fost desfășurate sau aveau legătură cu cele desfășurate în cadrul pârâtei și că informațiile dobândite, precum și clienții cu care avusese reclamanta relații comerciale, au fost ulterior folosite și în activitatea desfășurată la SRL.
Din aceleași declarații a rezultat faptul că angajarea în cadrul pârâtei s-a făcut urmare legăturilor pe care foștii salariați le păstraseră cu angajații reclamantei și că în această modalitate, practic, s-a procedat la racolarea personalului care ulterior și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte.
Martorii aveau cunoștință despre prețurile practicate de reclamantă, precum și de condițiile efective în care se realizau vânzările, susținând că prețurile mai mici practicate de pârâtă au avut drept rezultat atragerea unei părți din clientela reclamantei către noua societate concurentă înființată.
Instanța de fond a apreciat însă faptul că acte de concurență neloială desfășurate de pârâtă au avut loc tocmai prin oferirea serviciilor de către foștii angajați ai reclamantei, aspect ce a presupus, implicit, și punerea în slujba acesteia a informațiilor deținute și a experienței dobândite în cadrul acesteia, chiar fără manifestarea unei intenții directe în acest sens, întrucât în momentul în care fiecare dintre angajați își îndeplinea atribuțiile specifice postului deținut, utiliza întregul bagaj de cunoștințe și informații, cu atât mai mult cu cât au intrat în raporturi comerciale cu foști clienți ai reclamantei și desfășurau același gen de activitate comercială.
O anumită migrare a clienților către pârâta a fost dovedită, de altfel, și prin expertiza contabilă de specialitate efectuată în cauză de expert, expertiză ale cărei obiective au avut drept scop stabilirea pretinsului prejudiciu invocat de reclamantă urmare săvârșirii faptelor de concurență neloială din partea pârâților.
Raportul de expertiză a avut în vedere acei clienți care la data înființării societății pârâte erau clienți ai reclamantei și care au devenit ulterior clienți comuni ai ambelor societăți, expertizarea vizând doar două produse comercializate atât de reclamantă, cât și de pârâtă, respectiv plasă sudată și beton.
Astfel, expertul judiciar a confirmat existența a 36 de clienți comuni în contabilitatea ambelor societăți comerciale, pârâta realizând cu aceștia într-un singur an un venit de 2.000.000 RON.
Așa fiind instanța de fond a apreciat că în sarcina pârâților poate fi reținută și săvârșirea faptei prev. de art. 4 lit. g din Legea nr. 11/1991 actualizată, deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției reținute anterior la acel comerciant.
În cuprinsul raportului de expertiză au fost estimate veniturile contabile brute și veniturile nete, profitul nete, nerealizate de reclamantă, expertul precizând în cuprinsul raportului că prin prejudiciu trebuie înțeles profitul net nerealizat estimat pe baza unor ipoteze agreate de expert și prezentate pe parcursul raportului.
Valoarea prejudiciului suferit de reclamantă, conform aceluiași raport, poate fi asociată doar cu valoarea estimată a profitului net nerealizat, existând o diferențiere pe care expertul a surprins-o între profitul net și profitul brut, expertul precizând că profitul net se calculează prin scăderea cheltuielilor aferente oricărei activități, în speță de vânzare, cheltuieli care sunt reflectate de costurile de achiziție ale mărfurilor, costurile cu personalul, transportul, depozitarea mărfurilor, utilitățile, alte costuri comune și generale atribuibile activității în sine, reducerile de preț acordate clienților ulterior facturării și cheltuielile cu impozitul pe profit.
Instanța a apreciat că, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu suferit de reclamantă prin săvârșirea de către pârâți a faptelor de concurență neloială se impune a fi avut în vedere profitul net care ar fi fost obținut în caz contrar.
Deși în cuprinsul obiectivului la raportul de expertiză s-a stabilit în sarcina expertului obligația de a stabili prejudiciul suferit de reclamantă pe perioada 1 octombrie 2005 - 31 octombrie 2006, data introducerii cererii de chemare în judecată, atât la sortimentul plasă sudată, cât și beton, expertul a arătat în cadrul raportului că nu a luat în calcul oțelul beton întrucât urmare analizării reducerilor de valoare la vânzările reclamantei către clienții comuni în semestrul II al anului 2005 și 2006, comparativ cu vânzările către alți clienți, a constatat că aceste reduceri sunt incomparabil mai mari decât vânzările pârâtei și că din această analiză a tras concluzia că reducerea vânzărilor a fost determinată de alte cauze decât concurența pârâtei.
Expertul a arătat că și în situația în care ar lua în calcul oțelul beton, valorile estimate în urma evaluării nu ar suferi modificări semnificative.
S-a mai arătat faptul că în stabilirea prejudiciului și întocmirea concluziilor finale o relevanță limitată o are informația conform căreia prețurile practicate de pârâtă în perioada supusă analizei sunt mai mici decât cele înregistrate de reclamantă.
În opinia expertului, valoarea estimată a veniturilor nete care ar putea fi asociată prejudiciului suferit de reclamanta - punct de lucru C-N, pe perioada 01.10.2005 - 31.10.2006, ca urmare a încetării și/sau reducerii relațiilor cu clienții de plasă sudată (deveniți și clienți ai D) este de 18.665 lei, expertul precizând că doar în situația în care se vor avea în vedere veniturile nerealizate, venituri care cuprind și costurile aferente, prejudiciul ar fi în cuantum de 559.606 lei.
Instanța a apreciat însă că prejudiciul efectiv suferit de reclamantă este doar în cuantum de 18.665 lei și că aceasta este suma reală de care, prin actele de concurență neloială, pârâta a privat-o pe reclamantă, neputând fi luată în considerare suma precizată de expert ca fiind venituri nerealizate, întrucât aceasta include și costurile pe care oricum reclamanta le-ar fi avut în vederea realizării profitului.
Din analiza comparativă a cantităților de mărfuri vândute instanța a reținut că în semestrul II al anului 2005, comparativ cu semestrul I al anului 2005 reclamanta a înregistrat o reducere a cantităților de plasă sudată și beton cu 16,89% pentru primul sortiment și 15,16% pentru cel de al doilea sortiment, însă, în anul 2006, comparativ cu anul 2005, s-a înregistrat o creștere a acestor cantități vândute la 112,28% pentru plasă sudată și 130,31 % pentru beton, situație față de care instanța a apreciat că în cursul anului 2006 reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu.
Pretențiile formulate de reclamantă, precizate prin scriptul depus la dosar la data de 13 octombrie 2008 la suma de 578.271 lei, cuprind atât veniturile nerealizate, cât și veniturile nete, reclamanta procedând în mod eronat la o însumare a celor două modalități de stabilire a prejudiciului avute în vedere de expert, neînțelegând faptul că în prima situație, în "veniturile nerealizate" au fost incluse toate costurile pe care pârâta le-ar fi ocazionat în vederea producerii celor două tipuri de produse.
Pe cale de consecință, apreciind că s-a făcut dovada prejudiciului doar în ceea ce privește suma în cuantum de 18.665 lei, instanța, în baza prev. art. 9 din Legea nr. 11/1991 actualizată, a obligat pârâta să îl suporte, pentru această sumă fiind dovedită și culpa pârâtei și raportul de cauzalitate între faptele de concurență neloială și prejudiciul cauzat.
În ceea ce-i privește pe cei doi pârâți persoane fizice instanța a apreciat că se impune și obligarea acestora la plata prejudiciului întrucât, pe de o parte, în ceea ce-l privește pe pârâtul, din ansamblul probatoriului administrat a rezultat în mod clar săvârșirea faptelor de concurență neloială, fiind principalul factor care a determinat migrarea personalului angajat al către pârâta, iar în ceea ce-l privește pe pârâtul, în calitate de administrator statutar, răspunde de întreaga activitate a societății, nefiind primite susținerile acestuia în sensul că nu a avut cunoștință despre fostul loc de muncă a personalului angajat la societatea al cărei administrator este administratorul statutar fiind răspunzător atât de angajarea personalului cât și de repartizarea acestuia pe compartimente.
Cei doi pârâți nu au dovedit faptul că nu erau în măsură să prevină comiterea faptei, mai mult decât atât, din modul în care s-a derulat cooptarea salariaților reclamantei rezultând faptul că cei doi pârâți erau direct implicați în această activitate și aveau reprezentarea faptelor lor, atâta timp cât pârâta societate comercială are un obiect de activitate identic cu cel al reclamantei.
Instanța a respins însă capetele de cerere formulate de reclamantă având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor morale, întrucât, pe de o parte, acestea nu au fost dovedite, nefiind făcută dovada faptului că, urmare uzanțelor comerciale necinstite săvârșite de pârâți, reclamanta ar fi suferit un prejudiciu de această natură, cu atât mai mult cu cât cuantumul prejudiciului material pe care reclamanta l-a dovedit este mult sub cel estimat în cuprinsul cererii introductive și, pe de altă parte, întrucât instanța a apreciat că despăgubirile pe care le-a acordat instanța sunt de natură să acopere eventualele daune morale pe care reclamanta le-a suferit urmare actelor de concurență neloială săvârșite împotriva sa.
Totodată, instanța a respins și cererea reclamantei având ca obiect publicarea în presa scrisă pe cheltuiala pârâților a dispozitivului hotărârii, sub sancțiunea daunelor cominatorii, considerând că, față de valoarea prejudiciului, această publicare nu se impune a fi realizată, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu își mai desfășoară activitatea în cadrul pârâtei, ca de altfel și ceilalți salariați ai reclamantei, angajați la pârâtă în funcția de director. În această modalitate, practic, pârâta a înțeles ea însăși să procedeze la încetarea faptelor de concurență neloială și să-și sancționeze persoanele care au generat aceste fapte în detrimentul reclamantei.
A fot respinsă ca inadmisibilă, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii întrucât, fiind vorba de o obligație de a nu face, de o faptă cu caracter personal, în speță sunt incidente dispozițiile prev. de art. 5803alin. 5.pr.civ.
În baza prev. art. 246.pr.civ. instanța a luat act de renunțarea reclamantei la soluționarea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor depusă la termenul din 29.11.2007, majorare care, în fapt, nu preciza cuantumul acestor pretenții și prin care se solicita doar obligarea expertului să calculeze prejudiciul eventual suferit de reclamantă până la data întocmirii raportului de expertiză, atâta timp cât reclamanta a arătat că nu mai înțelege să susțină această cerere și că pretențiile sale sunt cele formulate prin cererea introductivă.
În baza prev. art. 274.pr.civ. pârâții au fost obligați în solidar, să achite reclamantei suma de 1.203,16 lei taxă judiciară de timbru proporțional cu pretențiile admise, 5 lei timbru judiciar și suma de 15.890 lei contravaloarea raportului de expertiză efectuat de expertul, reținând faptul că cererea reclamantei a fost admisă doar în parte și că pârâta este în culpă procesuală doar pentru suma pentru care a căzut în pretenții.
În ceea ce privește onorariul avocațial solicitat de reclamantă, instanța nu l-a acordat, fiind nedovedit, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acestuia ( 252-266 vol. III) nu rezultă faptul că virările de numerar din contul reclamantei în contul avocatului s-au făcut în baza contractului de asistență judiciară și nici titlul cu care s-au făcut aceste viramente, în cuprinsul extraselor de cont nefiind identificate facturile în baza cărora reclamanta sustine că ar fi achitat onorariul avocatial.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu există, de altfel, o similitudine între viramentele făcute de către reclamantă nici în ceea ce privește sumele și nici datele, astfel încât acestea să poată fi coroborate și să se poată deduce că plățile făcute au reprezentat onorariul pe care reclamanta l-ar fi achitat avocatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâții D, și - precum și reclamanta
Prin apelul lor, pârâții D și precum și - au solicitat schimbarea sentinței comerciale atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta B și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate cu purtarea procesului în fața instanței de fond constând în onorariile expertului și avocatului.
Reclamanta, dimpotrivă, prin apelul său a solicitat schimbarea în parte a acestei sentinței, în sensul admiterii în întregime a acțiunii sale, așa cum a fost precizată, respectiv obligarea pârâților-intimați, în solidar, la plata sumei de 578.271 RON cu titlu de daune materiale, a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale cauzate prin săvârșirea actelor de concurență neloială, să se dispună publicarea în presa scrisă, în cel puțin 5 numere consecutive a două cotidiene naționale, pe cheltuiala pârâților a dispozitivului hotărârii ce se va pronunța, într-un termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a acesteia, sub sancțiunea de daune cominatorii de 10.000 RON pe zi de întârziere, precum și obligarea la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Dezvoltându-și motivele de apel, pârâții D și, bazându-se pe dispozițiile art. 282 și 296.pr.civ. precum și pe prevederile Legii nr. 11/1991, au adus critici de nelegalitate și netemeinicie soluției pronunțate de prima instanță constând în următoarele:
1.1. In mod eronat, fără să se aiba în vedere prevederile art. 4 din Legea nr. 11/1991, instanta de fond a retinut în sarcina pârâtilor săvărsirea de"fapte de concurență neloială, constând în atragerea unor salariatiaunui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clientii acelui comerciant."si"săvărsirea faptei prev. de art.4lit. g din Legea nr.11/1991actualizată, deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientela în cadrul functiei detinute anterior la acel comerciant.
Instanta de fond nu a sesizat faptul că:
a) dispozitiile art. 4 din Legea nr. 11/1991 se referă la contraventii("Constituie contraventii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârsite în astfel de conditii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni:);
b) nu există vreun proces-verbal de contraventie în care să se mentioneze că pârâții au săvârsit vreuna din faptele prevăzute la art. 4 literele 9 si h din Legea nr. 11/1991 (retinute în considerentele hotărâii atacate).
c) instanta nu a fost sesizată cu solutionarea unei plângeri contraventionale, cu referire la faptele prevăzute la art. 4 lit. g si h din Legea nr. 11/1991, astfel că, în absenta unui proces-verbal de contraventie în care să se menționeze că pârâții au săvârșit faptele prev. la art. 4 literele g si h, nu se poate retine că există aceste fapte.
1.2. In ce priveste pârâta C " " L si pârâtul este exclusa posibilitatea săvărsirii faptei prev. la art. 4 alin. 1 litera g din Legea nr. 11/1991("g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant;),deoarece:
- pârâtul nu a avut si nici nu putea avea vreo funcție la reclamantă;
- pârâta a fost înfiintată la data de 29 iunie 2005, astfel că, înainte de aceasta dată nu a avut activitate si nici legături cu clientela reclamantei;
- pârâtul nu a avut niciodată calitatea de salariat ori vreo alta functie la reclamantă.
1.3. Nu constituie concurență neloială încadrarea în muncă, de către apelantă, a unor persoane care anterior au fost angajate ale intimatei-reclamante, nefiind întrunite nici unul din cazurile prev. de art. 4 din Legea nr. 11/1991.
Argumentele primei instante contravinprincipiului libertății muncii,consacrat de prevederile art. 3 din Codul muncii "(1)Libertatea muncii este garantată prin Constitutie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
(2)Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă siaprofesiei, meseriei sau activității pe care urmează săopresteze.
(3)Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea."
În acelasi sens sunt si dispozitiile art. 41 din Constitutia României:"Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei,ameseriei sauaocupatiei, precum șialocului de muncă este liberă."
De vreme ce atât Constitutia României, cât si Codul muncii reglementează dreptul fiecărei persoane de a-si alege în mod liber locul de muncă, respectiv societatea la care doreste să lucreze, nu se poate retine că reprezintă un act de concurență neloială angajarea unei persoane care a lucrat si la altă societate comercială.
Contrar celor retinute de instanță, faptul că angajatii C " ""au desfășurat activități specifice functiei ocupate anterior în cadrul unei societăți concurente"nu denotădesfășurareaunor acte de concurență neloială. Acceptând solutia instantei ar însemna să se admită ca orice persoană care decide sa-si aleagă un alt loc de muncă, la o altă unitate economică, este obligată implicit să-si schimbe si domeniul de activitate în care a lucrat anterior, ceea ce contravine evident Codului muncii si Constitutiei României. Dreptul persoanei de a lucra în acelasi domeniu, de a presta acelasi tip de activitate, dar la o altă societate, nu poate fi îngrădit.
In pagina nr. 9 din sentinta atacată, instanta a retinut că pârâta a desfășurat acte de concurență neloială "chiar fără manifestarea unei intentii directe în acest sens, întrucât, în momentul în care fiecare dintre angajati îsi îndeplinea atributiile specifice postului detinut, utiliza întregul bagaj de cunostinte si informatii.".
Dobândirea cunostintelor si competenta fostilor angajati nu se datorează intimatei-reclamante, ci efortului propriu al respectivelor persoane, astfel că reclamanta nu este îndreptățită să le interzică acestora să-si manifeste experienta profesională în cadrul activităților desfășurate ulterior, în calitate de angajati ai unei alte societăți comerciale.
Este contrară principiilor care reglementează dreptul la muncă, referitor la prestarea unei munci conform pregătirii si calificării profesionale, ideea că trebuie să se schimbe felul muncii si să se renunte la cunostintele profesionale dobândite prin studii si experienta la fiecare schimbare a locului de muncă.
In mod firesc, fiecare persoană aspiră să lucreze în domeniul în care este pregatită profesional pentru a-si valorifica cunostintele, astfel că, în mod inevitabil, salariatii, cu ocazia schimbării unităților la care lucrează, vor alege o unitate cu acelasi profil cu cel pe care I-a avut unitatea la care au lucrat anterior.
1.4. Nu au fost săvârsite, de către pârâți, "fapte de concurență neloială, constând din atragerea unor salariati a unui comerciant în scopul înființării unei societăți comerciale concurente care să capteze clientii acelui comerciant",prin urmare nu exista cazul prev. de art. 4 lit. h din Legea nr. 11/1991.
Nu este real că "s-a procedat la racolarea personalului care ulterior si-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte".
In sprijinul sustinerilor sale, pârâta relevă următoarele aspecte:
Din situatia personalului angajat de, cuprinzând persoanele care anterior au lucrat si la intimata-reclamantă, rezultă că angajarea celor 15 persoane s-a făcut într-un interval de cca. 11 luni, cu număr redus de persoane pe lună, după cum urmează: - în luna august 2005 au fost încadrate 4 persoane, din care o persoana pentru punctul de lucru din B, iar o alta pentru punctul de lucru din S; în lunile septembrie si noiembrie 2005 au fost angajate câte o persoană, iar în lunile octombrie, decembrie 2005 si ianuarie 2006 nu a fost încadrată nici o persoană; în luna februarie 2006 fost încadrată o persoană si tot o persoană a fost încadrată si în luna iulie 2006; în luna martie 2006 au fost încadrate 3 persoane, iar în luna aprilie 2006 au fost încadrate 4 persoane.
Din situatiile depuse de la dosarul instantei de fond, rezultă că aceasta a avut o fluctuatie foarte mare de personal, iar ponderea persoanelor care au fost încadrate ulterior de este extrem de scăzută față de numărul de persoane care au plecat de la intimata-reclamantă.
Astfel: în luna iulie 2005 au plecat de la intimata-reclamantă 15 persoane si nici una nu a fost încadrată la; în luna septembrie 2005 au plecat 8 persoane, din care doar o persoană a fost încadrată ulterior de apelantă; în luna decembrie 2005 au plecat 6 persoane, fără ca vreo persoană să fie încadrată de apelantă; în luna februarie 2006 au plecat 10 persoane, din care doar o persoană a fost încadrată ulterior de apelantă pentru punctul de lucru din B; în luna mai 2006 au plecat de la intimata-reclamanta 22 persoane, fără ca vreo persoană să fie încadrată de apelantă; în luna iunie 2006 au plecat 6 persoane, fără ca vreo persoană să fie încadrată de
Este de observat faptul că din 15 persoane, care au fost încadrate de din rândul persoanelor care anterior au lucrat la, 14 au plecat prin demisie, asa cum rezultă din actele aflate la filele 153-246 din volumul II, împrejurare care evidentiază nemultumirea acestor salariati față de conditiile de lucru si/sau salarizare oferite de intimata-reclamantă.
Din actele existente la dosar rezulta ca a plecat prin demisie de la reclamanta la data de 22.04.2005, adică cu doua luni înainte de înfiintarea societății pârâte, împrejurare care evidentiază că nu există vreo legătură între concedierea acestei persoane si înfiintarea pârâtei si, în mod evident, nici fapta de concurență neloială.
Pârâtului i-a încetat contractul de muncă la data de 25 iulie 2005, adică după 26 zile de la înfiintarea societății pârâte, si a fost încadrat la această pârâta la data de 1 august 2005, adică la o luna 2 zile după înfiintarea societății pârâte, societate de la care a plecat apoi la data de 06.03.2007.
redusă a persoanelor încadrate de apelantă din rândul persoanelor care au plecat prin demisie de la intimata-reclamantă, lipsa continuității în încadrarea de personal care anterior a lucrat la, precum si numărul foarte ridicat de persoane cărora le-a încetat contractul de muncă fără ca ulterior să fie încadrate la demonstrează că nu a existat fapta prev. la art. 4 alin. 1 lit. h din Legea nr. 11/1991, invocată de intimata-reclamantă (atragerea unor salariați a unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale).
personalului a fost constantă si independentă de înfiintarea
Această fluctuatie este caracteristică si altor societăți de profil, inclusiv apelantei, pentru că o mare parte dintre persoanele care au lucrat anterior la au demisionat si de la si s-au încadrat la alte societăți cu acelasi obiect de activitate, împrejurare care dovedeste că trecerea unor salariati de la intimata-reclamantă la apelanta-pârâtă nu reprezintă acte de concurență neloială, ci acte obisnuite ale salariatilor, efectuate în conditiile prev. de art. 3 din Codul muncii si art. 41 din Constitutia României.
Cu titlu de exemplu, s-a arătat că pârâtului i-a încetat contractul de muncă, prin demisie, la data de 06.03.2007 si ca încă 8 persoane din cele care au lucrat la au încetat să lucreze la L în perioada anterioară solutionării prezentei cauze la instanta de fond.
Nu s-a dovedit existenta scopului prevăzut de lege (concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente), salariatii fiind angajati în număr mic, ulterior înființării societății pârâte, la interval destul de mare de timp de la înfiintarea acesteia.
Nu s-a probat existenta celuilalt scop prevăzut de legiuitor (în scopul dezorganizării sale) si nici reclamanta nu a afirmat că ar fi existat vreun astfel de scop.
Nu s-a probat că pretinsul prejudiciu este consecinta plecării unui număr redus de salariati la pârâta ori consecinta plecării masive de salariati de la reclamantă la alte societăți comerciale.
1.5. Contrar aprecierilor instantei de fond, C " " nu s-a constituit în scopul atragerii unei părti din clientela intimatei-reclamante sau pentru a disloca personalul acesteia.
si functionarea " " nu poate fi asimilată unui act de concurență neloială, orice persoană având dreptul să înfiinteze si să dezvolte o activitate comercială cu obiect de activitate permis de lege.
Activitatea desfasurată de C " " se încadrează în principiul liberei concurente consacrat de prevederile art. 135 alin. 1 si 2 din Constitutia României.
Imprejurarea că C " " vinde mărfuri si unor beneficiari ai intimatei-reclamante nu reprezintă acte de concurență neloială, pentru că nu are si nici nu poate avea un monopol al vânzărilor si al clientilor, iar clientii nu se aprovizionează doar de la aceste doua societăți.
Functionarea unei economii de piață presupune libertatea de actiune a operatorilor, libertatea accesului pe piață, posibilitatea de a structura si determina oferta, precum si dreptul cumpărătorului de a alege vânzătorul care îi oferă conditiile cele mai avantajoase privitoare la calitatea mărfii, pret, conditii de plată, garantii.
Rezultatele economice pe care le obtine un agent economic sunt determinate, în principal, de eficienta managementului, de politica de preturi, de modalitatea în care se stabileste plata pretului, de seriozitatea cu care sunt tratati clientii si nu de existenta ori inexistenta altor agenti economici care desfășoară acelasi tip de activitate.
Volumul vânzărilor intimatei-reclamante nu este în relatie directă cu aparitia si functionarea C " ", deoarece din situatiile depuse de intimata-reclamantă la dosar si din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că clientii traditionali ai acesteia cumpără mărfuri de la mai multi furnizori, iar optiunea pentru alti furnizori de mărfuri este determinată, în principal, de oferta mai bună de preturi, de o politică mai flexibilă în privinta termenelor de plată.
II. PRIVITOR LA ADMISIBILITATEA SI RESPINGEREA DE CERERE REFERITOR LA OBLIGAREA -APELANTI LA PLATA MATERIALE IN SUMA DE 18.665 LEI.
Suma de 18.665 lei nu este datorată de apelanti, atât pentru faptul ca acestia nu au savârsit fapte de concurență neloială, cât si pentru următoarele motive:
11.1. Prin activitatea apelantilor-pârâți nu s-a produs vreun prejudiciu intimatei reclamante, în mod categoric nu există un prejudiciu pentru asa-zisele acte de concurență neloială.
Pe piata materialelor de constructie există foarte multe societăți comerciale, cu ponderi diferite, astfel ca evolutia în plan economic a intimatei-reclamante nu poate fi analizată doar prin prisma înființării în anul 2005
Câtă vreme în perioada iulie - decembrie 2005 au plecat de la intimata-reclamanta 46 de salariati, din care doar 6 au fost încadrati ulterior de către, iar în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2006 au demisionat de la reclamanta 64 de persoane din care doar 8 persoane au fost încadrate de apelanta-pârâtă, nu se poate sustine că pretinsele efecte economice se datorează activitatii si nu altor cauze, între care si plecarea celorlalti salariati la alte societăți comerciale concurente.
Din declaratiile martorilor audiați în cauza, filele 128 - 130, filele 131 - 133, filele 134 - 138 si din răspunsul la interogatoriu al pârâtului, filele 125 - 127 din volumul 1, rezultă că:
a) Pe piata materialelor de constructii există societăți din B, B, B, Constanta, G, etc. cu ponderi foarte mari în aprovizionarea beneficiarilor, a căror influență depășeste cu mult consecintele care au putut apărea în urma înființării;
b) intimata-reclamantă nu avea o clientelă formată cu privire la produsele plasă sudată si beton, comercializarea acestor produse fiind relativ recentă;
c) înfiintarea este consecinta existentei producătorului, producător care o aprovizionează atât pe intimata-reclamantă cât si pe apelanta-pârâtă.
plasei sudate si a otelului beton în cifra de afaceri a intimatei-reclamante este extrem de scăzută, aspect evidentiat si prin raportul de expertiza la pag. 18, in care se precizează că ponderea cumulată a valorii celor două produse se situează între 4 si 9 %, iar "ponderea individuală a plasei sudate este de maximum 1,32% ".
La pag. nr. 23, din raportul de expertiză, filele 94 -169, din volumul 3 expertul arată că pentru semestrul II 2005 si anul 2006 ponderea celor două mărfuri în cifra de afaceri este situată între 5 si 7% la reclamantă si intre 23 si 26 % la pârâtă.
d) unei societăți comerciale nu este prin ea însăsi o activitate de concurență neloială chiar dacă realizează acelasi obiect de activitate cu intimata-reclamantă.
Martorii audiati în cauză au relevat împrejurarea că cele doua societăți s-au adresat unor segmente diferite de clienti si doar în mică măsură ambele societăți au vândut mărfuri la aceiasi clienti, motiv pentru care activitatea PLAS nu putea să aibă o influență importantă asupra cifrei de afaceri si rezultatelor economico-financiare ale
e) Nu există probe concludente din care să rezulte că pretinsul prejudiciu al reclamantei nu este consecința activității comerciale realizate de ceilalti distribuitor existenti pe piata materialelor de constructie.
f) Instanta de fond a pornit de la premisa gresită că doar salariații angajati de pârâta cunosteau preturile materialelor de constructie si cele oferite de reclamantă.
Instanta nu a retinut cele declarate de martori referitoare la posibilitatea cunoasterii preturilor si a clientilor din cataloagele de mărfuri, informatiile aflate pe internet sau informatiile furnizate de bursa mărfurilor, ofertele lansate pe piață, precum si posibilitatea aflării acestor informatii prin telefon si fax.
Nici una din informatiile detinute de fostii salariati ale reclamantei nu erau secrete de serviciu sau de altă natură, ele fiind stabilite pe baza cererii si ofertei.
11.2. Intimata-reclamanta nu este îndreptatită să pretindă, cu titlu de daune materiale, venitul net pretins a fi nerealizat în suma de 18.665 lei mentionată în anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
Nici si nici expertii care au efectuat expertiza nu au luat în considerare efectele care decurg din existenta altor agenti economici care realizează activități de comercializare a materialelor de constructie, desi era firesc să se aibă în vedere si acest aspect.
11.3. Reclamanta nu a avut pierderi, volumul de activitate si volumul vânzărilor fiind în crestere față de perioada anterioară, asa cum rezultă din raportul de expertiză depus în cauză. Nu se poate determina un ipotetic prejudiciu pornind de la ideea că dacă nu ar fi existat C " ", reclamanta ar fi realizat venituri mai mari, fiindcă reclamanta putea realiza venituri mai mari sau mai mici indiferent de existenta si functionarea pârâtei, în contextul în care piata materialelor de constructie are numerosi furnizori, distribuitori si beneficiari.
Nu este lipsit de importanță faptul că pârâta a practicat adausuri comerciale mai mici si că între aceasta si principalii beneficiari exista o distanță mai mică, cu multiple consecinte pozitive asupra preturilor si operativității cu care se realizează aprovizionarea, aspect sesizat si în raportul de expertiză.
III. Sunt lipsite de temei legal si neclare mentiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii prin care se "dispune interzicerea săvârsirii pe viitor a acestor acte si a oricăror alte acte contrare uzantelor comerciale cinstite de natură să prejudicieze imaginea si activitate reclamantei.
Nu se știe ce s-a avut în vedere prin formularea acestor dispozitii, deoarece:
- se poate întelege că pârâta nu mai are dreptul să angajeze persoane care au lucrat ca salariati la reclamantă, fiindcă nu se poate retine ipoteza înființării unei noi societăți si captarea de salariati ai reclamantei;
- este posibilă si interpretarea potrivit căreia pârâta nu ar mai avea dreptul să aibă activități comerciale cu agenti economici care sunt si clientii reclamantei, dispozitie care ar contraveni flagrant prev. art. 135 alin. 1 si 2 din Constitutia României;
Mentinerea dispozitiilor instantei de fond crează pericolul înlăturării prin intermediul instantei a unui agent economic, respectiv a unui comerciant care este pe aceeasi piață cu reclamanta.
-. Instanta de fond a făcut o gresită aplicare a dispozitiilor art. 274 si 276 din pr.civ.
Instanta a obligat pârâții în solidar să achite reclamantei suma de 15.890 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză efectuat de expertul, precum taxa judiciară de timbru în sumă de 1203,16 lei.
In conditiile în care instanta a admis în parte actiunea si a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 18.665 lei, sumă care reprezintă 1,77% din pretentiile initiale, respectiv 3,22% din pretentiile cuprinse în modificarea cererii de chemare în judecată, fără să aibă în vedere si alte pretentii solicitate si care nu au fost admise (daune cominatorii, daune morale, publicarea în presă a dispozitivului hotărârii) se impunea ca la stabilirea cheltuielilor de judecată să se aplice dispozitiile art. 274 si 276.pr.civ. avându-se în vedere atât cheltuielile privitoare la taxa judiciară de timbru cât si cele care vizau contravaloarea raportului de expertiză.
Prin aplicarea dispozitiilor art. 274 - 275 si 276.pr.civ. chiar în conditiile admiterii în parte a actiunii, nu era legală obligarea pârâților să plătească mai mult de 28, 12 lei din costul raportului de expertiză, iar reclamanta trebuia să plătească pârâților cheltuieli de judecată corespunzătoare capetelor de cerere respinse de instanta de fond.
Nici cheltuiala aferenta taxei judiciare de timbru nu putea depăși procentul de 1,77% din suma achitată de reclamantă.
Se sustine însă ca prin admiterea apelului se impune respingerea în totalitate a pretentiilor reclamantei si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Apelantul - a considerat, de asemenea, sentința primei instanțe nelegală și netemeinică, în principal pe motivul că acțiunea reclamantei ar fi prescrisă, iar în subsidiar, a considerat-o ca neîntemeiată.
Astfel, în dezvoltarea motivelor de apel se arată că:
1. În primul rând, instanța de fond nu a observat faptul că dreptul la acțiune al reclamantei era prescris la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 11/1991, potrivit cărora "dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei."
Acțiunea introductivă a fost înregistrată la data de 01 noiembrie2006,iar raporturile de muncă dintre apelant și reclamantă au încetat la data de 25 iunie 2005, n baza deciziei reclamantei nr. 509/25.06.2005 ( 278 voI. 1). Apelantul a fost angajat de către SRL începând cu luna iulie 2005,acest, aspect fiind cunoscut de către pârâtă după cum reiese din dosarul cauzei.
Pârâta a pretins faptul că apelantul ar fi săvârșit fapte de concurență neloială începând cu luna iulie 2005, provocându-i grave prejudicii, pentru repararea cărora s-a adresat instanței de judecată competente, în temeiul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.
Astfel, pretinsele fapte de concurență neloială săvârșite de către apelant au avut loc în vara anului2005,fiind cunoscute de către reclamantă, dar aceasta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată abia la 01 noiembrie 2006.În aceste condiții, dreptul la acțiune al reclamantei este evident prescris.
II.1. Instanța de fond a reținut în mod cu totul nefondat faptul că apelantul ar fi săvârșit alături de pârâți acte de concurență neloială.
Astfel, se reține faptul că apelantul a semnat un act adițional la contractul de muncă cuprinzând o clauză de neconcurență care își produce efectele și după încetarea contractului individual de muncă pe o perioadă de 6 luni.
Instanța de fond nu a observat însă prevederile art. 21 din Codul muncii potrivit cărora obligația angajatului de a respecta clauza de neconcurență este corelativă obligației angajatorului de plată a "unei indemnizații de ne concurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență".
Menționează faptul că apelantul nu a încasat niciodată de la reclamantă vreo sumă reprezentând indemnizație de neconcurență înainte sau după încetarea contractului individual de muncă. În aceste condiții, chiar dacă o clauză de neconcurență ar fi fost asumată în mod valabil, ea nu putea să își producă efectele cât timp angajatorul nu își respectă obligația de plată a indemnizației de neconcurență.
- mult decât atât, o eventuală nerespectare a clauzei de neconcurență ar fi trebuit să facă obiectul unui litigiu de dreptul muncii și nicidecum obiectul unui litigiu comercial, instanța de fond nefiind competentă material a se pronunța asupra respectării clauzelor contractului individual de muncă al apelantului.
De altfel, reclamanta a și formulat anterior formulării acțiunii introductive în prezentul dosar, o acțiune întemeiată pe prevederile Codului muncii care a făcut obiectul dosarului nr. 2840/C/2005 al Tribunalului Galați, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca nefondată la data de 16.12.2005.
11.2. Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că a avut loc o captare a foștilor angajați ai reclamantei. Apelantul nu am efectuat nici o manoperă dolosivă în vederea atragerii acestor persoane, ele demisionând de la reclamantă ca urmare a nemulțumirilor pe care le aveau cu privire la condițiile de muncă și salarizare. Nimic nu o împiedica pe pârâtă să le prefere acestora condiții similare pentru a-și păstra angajații. Este binecunoscut faptul că în domeniul distribuției, forța de muncă specializată are o volatilitatea ridicată, fiecare salariat căutând în orice moment condițiile cele mai bune de muncă și salarizare.
Dacă am accepta punctul de vedere al instanței de fond, s-ar ajunge la situația inacceptabilă de a sancționa toți managerii firmelor de distribuție din țară pentru "captarea foștilor angajați" ai firmelor concurente, știut fiind că între firmele din acest domeniu există o permanentă migrație a forței de muncă.
Practic, abordarea rigidă a instanței de fond contravine prevederilor art. 41 alin. 1 din Constituția României care prevede că:"Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum și a locului de muncă este liberă."
II. 3. În ceea ce privește informațiile deținute de către apelantul și de persoanele care au fost anterior angajate la societatea reclamantă, învederăm onoratei instanțe de apel faptul că aceste informații nu aveau un caracter secret fiind cunoscute de către foarte multă lume, inclusiv de către clienți.
Astfel, nu se poate susține faptul că prețul produselor vândute de către reclamantă ar reprezenta un secret care ar putea fi folosit în mod neloial în condițiile în care chiar reclamanta, la fel ca alte societăți din domeniu, își face publică oferta prin diverse modalități (pliante, media etc.).
Interpretarea instanței de fond contravine principiului libertății comerțului precum și celui a liberei concurențe. economiei de piață constă în întâlnirea cererii cu oferta și în concurența ofertanților pentru a satisface în cele mai bune condiții cererea.
II.4. În ceea ce privește expertiza avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei, considerăm că aspectele analizate sunt fundamental greșite.
Astfel, la stabilirea pretinsului prejudiciu suferit de către reclamantă s-a folosit o metodă nerealistă, în condițiile în care pe piața plasei sudate există mai mulți concurenți, este imposibil ca diminuarea vânzărilor reclamantei să determine creșterea vânzărilor numai în cazul societății pârâte. O analiză pertinentă și corectă trebuia să vizeze întreaga piață de plasă sudată cu toți concurenții semnificativi precum și evoluția vânzărilor acestora.
De altfel, această situație este recunoscută chiar de către expert în ceea ce privește piața oțelului beton, reținându-se că reducerile de valoare la vânzările reclamantei "sunt incomparabil mai mari decât vânzările pârâtei și că din această analiză a tras concluzia că reducerea vânzărilor a fost determinată de alte cauze decât concurența pârâtei".
II.5. În ceea ce privește prejudiciul stabilit efectiv de către instanța de fond, aceasta a stabilit în mod eronat valoarea acestui prejudiciu, susținerile din cuprinsul sentinței apelate fiind contradictorii.
Astfel, în opinia expertului valoarea estimată a prejudiciului suferit de reclamantă pe perioada 01.10.2005 - 31.10.2006 este de 18.665 lei. La pag. 11 sentinței apelate, instanța de fond reține că"În cursul anului 2006, reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu".
Cu toate acestea, în dispozitivul sentinței apelate, instanța dispune obligarea mea în solidar cu ceilalți pârâți la plata sumei de 18.665 lei cu titlu de daune materiale, adică întreg prejudiciul stabilit de expert inclusiv pentru anul 2006.
Dacă instanța de fond a stabilit că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu în anul 2006, atunci este evident că valoarea prejudiciului suferit în anul 2005 este mult inferior celui calculat de expert pe perioada 01.10.2005-31.10.2006 și era necesară recalcularea acestuia.
Având în vedere toate motivele expuse mai sus, se solicită, în principal, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca nefondată.
La rândul său, apelanta-reclamantă Bac riticat aceeași sentință, în esență, pentru că a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului acordând reclamantei daune materiale doar partial. Gresit nu a fost acordată reclamantei suma de 559.606 lei ce reprezenta "venituri nerealizate";
2. In mod gresit prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale. Motivarea instantei este contradictorie si s-a apreciat vădit nelegal că prejudiciul suferit de apelantă ar fi acoperit prin acordarea partială a daunelor materiale;
3. In mod gresit a respins prima instanță capătul de cerere privind publicarea în presă a dispozitivului hotărârii judecătoresti apreciindu-se nejustificat ca această modalitate de reparare a prejudiciului nu se mai impune;
4. In mod gresit nu s-au acordat cheltuielile de judecată compuse din taxa de timbru în totalitate si onorariul de avocat.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că:
Prima instanță a admis primul capăt de cerere si a constatat că pârâții au săvârsit acte de concurență neloială împotriva reclamantei si a dispus interzicerea săvârsirii pe viitor a acestor acte si a oricăror alte acte contrare uzantelor comerciale cinstite.
1. Prima instanță a dat o interpretare si o apreciere gresită raportului de expertiză administrat si a încălcat principiul reparării integrale a prejudiciului acordând reclamantei daune materiale doar partial. Gresit nu a fost acordată reclamantei suma de 559.606 lei ce reprezenta venituri nerealizate.
i) Actiunea în concurență neloială are în cele din urmă ca fundament principiile care guvernează răspunderea civilă delictuală.
Această concluzie se desprinde atât din însăși natura juridică a actiunii în concurență neloială, cât si din interpretarea art. 3 conform căruia"încălcarea obligatiei comerciantilor de exercitare a activității cu respectarea cerintelor concurentei loiale atrage răspunderea civilă-",
precum si din art. 6 potrivit căruia"persoana care săvârseste un act de concurență neloială va fi obligată să,plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislatiei în vigoare",dar si din art. 9 care vorbeste despre actiunea în răspundere civilă corespunzătoare, precum si din art. 11 din Legea nr. 11/1991.
Un principiu general al răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale al prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv(damnum emergens),dar si beneficiul nerealizat de victimă(lucrum cessans)ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, in acest mod urmarindu-se asigurarea restabilirii situatiei anterioare a victimei prejudiciului.
De asemenea, este de retinut ca autorul prejudiciului raspunde integral, chiar si pentru culpa cea mai usoara si in acelasi timp raspunde atat pentru prejudiciile previzibile cat si pentru cele imprevizibile.
ii) Obiectivul nr. 1 al raportului de expertiza efectuat in cauza a fost urmatorul: sa se stabileasca care este valoarea reala a prejudiciului suferit de, respectiv veniturile nerealizate in perioada octombrie 2005, pana in prezent, ca urmare a încetării sau reducerii relatiilor comerciale cu societatile comerciale care achizitioneaza aceleasi produse de la parata Distribution avandu-se in vedere: 1) veniturile realizate de in anii 2004 si 2005 din relatiile comerciale cu respectivii clienti precum si 2) evolutia schimburilor comerciale si a preturilor pe piata materialelor de constructii in anul 2006 in judetul
Raportul de expertiza efectuat in cauza a stabilit la obiectivul 1 urmatoarele:
Valoarea estimata care ar putea fi asociata veniturilor nerealizate de in perioada 01.10.2005 - 31.10.2006 ca urmare a incetarii si/sau reducerii relatiilor cu clientii de plasa sudata (deveniti si clienti ai Distribution D incepand cu 04.07.2005), este de 559.606 lei;
Valoarea estimata a veniturilor nete care ar putea fi asociata prejudiciului suferit de reclamanta in perioada 01.10.2005 - 31.10.2006, ca urmare a incetarii si/sau reducerii relatiilor cu clientii de plasa sudata (deveniti si clienti ai Distribution D, incepand cu 04.07.2005), este de 18.665 lei.
Subliniem din nou, in acord cu doctrina relevanta in materie, faptul ca in cazul raspunderii civile delictuale cel raspunzator este dator sa acopere atat prejudiciul efectiv, cat si foloasele nerealizate, in aceasta materie raspunderea fiind integrala; astfel, cel care a savarsit fapta ilicita este tinut pentru toate pagubele cauzate, atat pentru cele previzibile, cat si pentru cele imprevizibile.
Pentru aceste motive rezulta ca in mod nelegal si netemeinic a respins prima instanta capatul de cerere privind acordarea de daune materiale in ceea ce priveste suma de 559.606 lei, incalcand astfel principiul repararii integrale a prejudiciului suferit de reclamanta.
Potrivit doctrinei de specialitate, repararea prejudiciului material "se poate realiza printr-un ansamblu de măsuri practice, ca de pildă obligarea la încetarea faptei ilicite, publicarea hotărârii în presă, dar, mai ales, prin acordarea de daune interese.
În privința stabilirii cuantumului acestora, jurisprudența ia în considerație că răspunderea civilă pentru concurența neloială îndeplinește, alături de funcția indemnitară, șj o mai marcată functie punitivă."
II. In mod gresit prima instanta a respins capatul de cerere avand ca obiect plata daunelor morale. Motivarea instantei este in plus contradictorie apreciindu-se in mod nejustificat si nelegal ca prejudiciul suferit de reclamanta ar fi acoperit prin acordarea unei mici parti din daunele materiale.
In conformitate cu art. 6 din Legea nr. 11/1991, "Persoana care săvârșește un act de concurență neloială va fi obligată să înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidențiale însușite în mod ilicit de la deținătorul lor legitim și, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislației în vigoare".
Iar potrivit art. 9,"Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanței competente cu acțiune în răspundere civilă corespunzătoare ".
i) In doctrina s-a retinut posibilitatea acordarii de despagubiri banesti pentru daunele morale suferite de o persoana juridica.
ii) Pe de alta parte, posibilitatea acordării de daune morale societăților comerciale este recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca "o garantare a unor drepturi concrete și efective".
Astfel, în cauza Comingersoll contra Portugaliei din 6.04.2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "o reparație pecuniară poate să fie acordată și pentru un prejudiciu moral, inclusiv unei societăți comerciale".
În lumina celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea drepturilor nepatrimoniale prevăzute de Legea nr. 11/1991 - ca drepturi concrete și efective acordate participanților la activitatea comercială de către statul român, implică repararea pecuniară a prejudiciilor morale cauzate.
În consecință, obligarea pârâților la plata daune lor morale cauzate prin actele de concurență neloială ale paratilor reprezintă o justă reparare a încălcării dreptului la exercitarea activității comerciale în condiții de concurență loială.
De asemenea, în cauza PARMALAT si PARMALAT ROMANIA contra Romania(cererea nr. 37442/03) pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului la data de 21.02.2008, Curtea a obligat statul R la plata de daune materiale si morale catre prima reclamanta, constatând încălcarea art. 6 par. 1 si art. 1 din Primul Protocol aditional la, ca efect al încălcării dreptului la marcă al reclamantei.
Concluzia care rezulta este ca in cauze avand ca obiect incalcarea drepturilor asupra marcilor, asupra numelor comeciale, precum si concurenta neloiala, in urma constatarii incalcarii acestor drepturi se impune acordarea si a daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit de titularii acestor drepturi.
iii) Prima instanta a considerat gresit ca daunele morale, mai exact prejudiciul moral suferit de reclamanta nu ar fi fost dovedit, intrucat nu am fi dovedit ca, urmare a uzantelor comerciale necinstite savarsite de parati reclamanta ar fi suferit un prejudiciu moral.
Săvârșirea faptelor ilicite de către pârâți a adus atingere in primul rand dreptului de a desfășura o activitate comercială În condiții de concurența loiala.
Din formularea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 11/1991 rezultă că faptele de concurență neloială sunt prin natura lor apte să aducă atingere unor drepturi nepatrimoniale. Respectarea uzanțelor și desfășurarea unei activități comerciale cu bună-credință presupune respectarea drepturilor personale nepatrimoniale ale celorlalți concurenți de a exercita o activitate comercială în condiții de concurență loială.
Prin admiterea primului capat de cerere si constatarea savarsirii de acte de concurenta neloiala, precum si prin acordarea in parte a daunelor materiale prima instanta practic a stabilit implicit ca reclamanta a suferit un prejudiciu.
Desfasurarea actelor de concurenta neloiala de catre parati constituieper seun act care a generat prejudicierea morala a reclamantei, prin acapararea clientelei, deturnarea angajatilor, scaderea cifrei de afaceri.
Prejudiciul moral este de asemenea dat de scaderea increderii clientilor, partenerilor de afaceri ai, ca urmare a actelor de concurenta neloiala desfasurate de parati, toate avand ca si consecinta in cele din urma un prejudiciu de imagine adus reclamantei, probate prin declaratiile clientilor din care rezulta orientarea acestora catre Distribution.
- mult, pierderea angajatilor suferita ca urmare a actelor paratilor, pierdere constatata, de altfel, de prima instanta a ramas nesanctionata.
In aprecierea daunelor morale produse reclamantei referirile instantei de fond la acoperirea acestora prin acordarea de dau-ne materiale sunt nejustificate.
Sentinta primei instante este totodata si contradictorie intrucat desi sustine pe de o parte ca prejudiciul moral nu a fost dovedit, pe de alta parte apreciaza ca daunele materiale acordate ar fi de natura sa acopere eventualele daune morale suferite.
Cu alte cuvinte, chiar prima instanta admite că reclamanta ar fi suferit si un prejudiciu moral, însă consideră nejustificat că suma acordată cu titlu de daune materiale ar acoperi si acest prejudiciu moral.
III. In mod gresit a respins prima instanta capatul de cerere privind publicarea in presa a dispozitivului hotararii judecatoresti apreciindu-se nejustificat ca aceasta modalitate de reparare a prejudiciului nu se mai impune.
In conformitate cu art. 11 din Legea nr. 11/1991, "Odată cu condamnarea ori obligarea la încetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanța poate obliga la publicarea hotărîrii, în presă, pe cheltuiala făptuitorului ".
Textul legal, care constituie temeiul juridic al cererii de publicare in presa a dispozitivului hotararii, nu contine nicio alta conditie necesar a fi îndeplinita, pentru a se dispune publicarea hotararii in presa.
Din acest punct de vedere prima instanta a analizat o conditie inexistenta, neprevazuta de lege, adaugand practic la textul legal, si a considerat in mod nejustificat ca un criteriu inexistent valoarea prejudiciului - ar putea sa determine sau nu publicarea in presa a hotararii, ar, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga(ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
De altfel, chiar in functie de acest criteriu, aprecierea instantei este oricum incorecta deoarece prejudiciul suferit de reclamanta atat cel material, cat si cel moral, este intr-un cuantum mult superior celui retinut de instanta, astfel incat publicarea hotararii in presa se impunea cu necesitate.
Faptul ca paratul si ceilalti salariati ai paratei nu isi mai desfasoara activitatea in cadrul Distribution nu poate evident constitui un motiv justificat pentru respingerea acestui capat de cerere.
De altfel, temeinicia acestui capat de cerere rezulta din admiterea primului capat de cerere, prin care instanta a constatat ca paratii au savarsit acte de concurenta neloiala si a dispus interzicerea savarsirii pentru viitor a acestor acte.
Este irelevant ca parata a incetat actele de concurenta neloiala si eventual a sanctionat persoanele responsabile, intrucat faptele de concurenta neloiala deja comise trebuie sa fie sanctionate inclusiv prin publicarea in presa a hotararii judecatoresti.
-. In mod gresit nu s-au acordat toate cheltuielile de judecata compuse din taxa de timbru si onorariul de avocat. Cuantumul total al cheltuielilor de judecata la care trebuia sa fie obligati pârâțtii era de 104.197 RON.
Or, in conformitate cu art. 274 Cod proc. civ. "Partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere sa plateasca cheltuielile de judecata.
Judecătorii nu pot micsora cheltuielile de timbru, taxe de procedura si impozit proportional, plata expertilor, despăgubirea martorilor, precum si orice alte cheltuieli pe care partea care a castigat va dovedi ca le-a facut".
i) Prima instanta a încălcat astfel art. 274 alin. 2.pr.civ. acordând reclamantei taxa de timbru "proportional" cu pretentiile admise (1203,16 lei), în loc de întreaga sumă achitată cu titlu de taxă de timbru, respectiv 14.369 lei.
De asemenea, prima instanță nu a acordat suma reprezentând timbrul judiciar, în cuantum de 15 lei (acordand doar 5 lei).
Chiar dacă pretentiile au fost admise numai în parte, prima instanta ar fi trebuit sa acorde suma reprezentând taxa de timbru si timbrul judiciar în totalitate, in conformitate cu art. 274 aIin. 2 Cod proc. civ.
ii) In mod gresit prima instanță nu a acordat reclamantei onorariul de avocat aferent asistentei juridice si reprezentarii in faza litigiului de fond, in cuantum de 73.923 lei.
Chiar daca ar fi considerat ca se impune admiterea numai în parte a cererii de chemare în judecată, instanta era obligată să acorde reclamantei onorariul de avocat.
Instanta a omis să se pronunte în dispozitivul sentintei atacate asupra onorariului de avocat, din formularea acestuia deducându-se că a fost respins în totalitate, greseală ce poate fi îndreptată numai pe calea apelului.
Din considerente rezultă ca prima instanță a apreciat că onorariul avocatial aferent reprezentării reclamantei de către & nu ar fi fost dovedit.
Procedura de achitare a onorariilor avocatiale a fost următoarea: factura proforma (in euro) pentru serviciile juridice aferente asistentei juridice si reprezentării în prezentul dosar pentru prima instanță este ulterior achitată la cursul leu-euro din ziua plății si pentru suma încasată în lei se emite factura fiscală.
Pe facturile depuse la dosar figurează onorariile aferente asistentei juridice SI reprezentării in dosarul nr-, dar si alte onorarii aferente altor proiecte, însă pentru acelasi client.
Onorariile încasate pentru alte proiecte nu au fost luate în calcul la stabilirea onorariilor în prezentul dosar. de cont corespunzătoare facturilor fiscale atesta efectuarea plății întregii facturi, dar cuantumul care trebuie avut in vedere este numai cel de pe factura, aferent dosarului nr-.
Procedând în acest mod,suma de 73.923 lei reprezintă cuantumul total al onorariului avocatial aferent reprezentării în prezentul dosar în primă instanță, pe deplin dovedit conform actelor de la dosar, justificat în raport de numărul de avocati implicati în redactarea actelor procedurale si reprezentarea în instanță, obiectul si natura litigiului, durata îndelungată a procesului, precum si de complexitatea dosarului.
- mult, onorariul avocatial de 73.923 RON a fost integral achitat/încasat si în acord cu practica Tribunalului Suprem: - cheltuielile de judecata cuprind taxele de timbru si de procedura, plata expertizelor si despîăgubirea martorilor. Totodată, ele cuprind orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi ca le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat -, costul dactilografierii actelor depuse la dosar etc. dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății; - partea este îndreptatită la cheltuieli de judecată care să reprezinte si cheltuielile ocazionate de deplasarea apărătorului sau la sediul instantei; - faptul ca actiunea a fost admisă în parte nu justifică reducerea cheltuielilor corespunzătoare onorariului plătit.
Apoi, toți apelanții au formulat întâmpinări, combătând susținerile părților adverse, solicitând respingerea apelurilor acestora.
Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel, a dispozițiile legale incidente, Curtea reține că apelurile pârâților sunt întemeiate, pe când cel al reclamantei nu este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În primul rând, Curtea observă că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale Legii nr. 11/1991, cu completările și modificările aduse prin Legea nr. 21/1996 și nr. 298/2001.
Primul articol al acestei legi instituie principiul potrivit căruia "Comercianții sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale".
Așadar, într-o economie de piață, concurența dintre agenții economici reprezintă confruntarea deschisă, bazată pe competiția dintre agenții economici, vânzători-ofertanți în scopul atragerii de partea lor a clientelei compusă din cumpărători-solicitanți. Concurența însă trebuie să fie loială și să satisfacă interesele tuturor participanților la viața economică.
Prin Legea nr. 298/2001 a fost introdus art. 11care arată la lit. a) că: "Este considerată ca fiind contrară uzanțelor comerciale cinstite, utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzuri de încredere, incitări la delict și achiziționării de secrete comerciale de către terții care cunoșteau că respectiva achiziție implică astfel de practici, de natură să afecteze poziția comercianților pe piață", iar la litera b) este definită sintagma secretului comercial în următoarea formulare:"Constituie secret comercial informația care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă personalului din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deținătorul a luat măsuri rezonabile, ținând seama de circumstanțe pentru a fi menținută în regim secret; protecția secretului comercial operează atâta timp cât condițiile enunțate anterior sunt îndeplinite".
Totodată, este definitivă în următorul articol concurența neloială în accepțiunea acestui act normativ "ca orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii", arătându-se că încălcarea obligației de concurență loială atrage răspunderea civilă, contravențională ori penală, în art. 3, reglementându-se faptele considerate contravenții și infracțiuni la această lege în art. 4 - 5, modalitățile de sesizare și constatare a acestora, sancțiunile ce pot fi aplicate, art. 9 consfințind dreptul celui prejudiciat printr-o faptă din cele prevăzute ca infracțiuni sau contravenții la daune materiale sau morale.
Aceasta nu înseamnă că cel care se consideră prejudiciat prin fapte de concurență neloială este în drept să sesizeze instanța competentă cu acțiunea în răspundere civilă delictuală numai dacă au fost constatate contravențiile și infracțiunile respective.
Faptul că art. 9 din lege, care se referă la răspunderea civilă, face trimitere la faptele incriminate în art. 4 și 5 ca fiind contravenții și infracțiuni, nu este de natură a conduce la ideea că sesizarea instanței comerciale trebuie să se facă numai după ce fapta a fost constatată ca și contravenție sau infracțiune, așa cum au pretins în primul motiv de apel apelanții-pârâți. Acest motiv de apel nu poate fi primit deoarece acceptarea unui astfel de punct de vedere ar contraveni dispozițiilor art. 3 din lege ce reglementează distinct cele trei forme de răspundere civilă, contravențională sau penală, iar pe de altă parte, nici o altă dispoziție a legii nu prevede condiționarea introducerii acțiunii în răspundere civilă de constatare în prealabil a faptelor imputate ca infracțiuni sau contravenții.
Nici primul motiv de apel al apelantului-pârât - nu poate fi primit, deoarece termenul de prescripție nu a început să curgă de la data angajării acestuia la societatea pârâtă, iulie 2005 ci de la data la care societatea reclamantă a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel ce a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșiri faptei, conform art. 12 din Legea nr. 11/1991, or, acțiunea a fost introdusă la data de 1 noiembrie 2006, nefiind prescrisă.
În al doilea rând, Curtea reține că celelalte motive de apel ale pârâților sunt întemeiate.
În analiza acestora se are în vedre că acțiunea în concurență neloială este o acțiune în responsabilitate delictuală, de tip special, care pe lângă cerințele generale, fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea, îmbracă și o serie de trăsături caracteristice.
Astfel, acțiunea în concurență neloială nu-și are temeiul în încălcarea unui drept a unui agent economic ci în exercițiul unui drept de un agent economic, așa încât prin nerespectarea regulilor unui comerț onest prejudiciază pe un altul.
Concurența este confruntarea pe piață între comercianți care desfășoară activități economice identice sau asemănătoare, se bazează pe libertatea comerțului, respectiv jocul cererii și al ofertei și are un dublu scop, și anume unul imediat care constă în câștigarea și păstrarea clientelei și unul mediat care constă în maximizarea profiturilor.
Concurența loială este considerată acel tip de concurență care asigură confruntare cu bună-credință pe piață a tuturor comercianților cu efect benefic, atât asupra nivelului prețurilor cât și cu privire la calitatea mărfurilor.
În cazul de față, reclamanta, societate-comercială ce acționează pe piața materialelor de construcție a formulat o acțiune în concurență neloială împotriva unei alte societăți comerciale care are același obiect de activitate, a administratorului acesteia și a unui fost angajat care a devenit salariat la societatea pârâtă, pretinzând deturnarea clientelei prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținută anterior la societatea comercială-reclamantă și apoi angajarea salariaților reclamantei pe care același pârât îi cunoștea anterior pentru dezorganizarea activității reclamantei, cu consecințe păgubitoare în plan material și moral.
Așadar, esențial în rezolvarea acestei acțiuni este de a se verifica îndeplinirea tuturor cerințelor generale pentru angajarea răspunderi delictuale ale pârâților, în condițiile specifice ale concurenței neloiale.
Aceasta presupune verificarea acelor acțiuni clare și neechivoce, dar neoneste de orientare a clientelei reclamantei spre societatea comercială pârâtă care ar fi profitat de astfel de manevre.
Deși prima instanță a administrat un vast material probatoriu, acesta nu conduce la concluzia existenței faptei ilicite.
Astfel, pârâtului -, fost salariat al reclamantei și apoi angajat ca director al societății pârâte nu i se pot imputa manopere de deturnare a clientelei care oricum ar fi fost pretinse trebuiau să fie temeinic dovedite.
clientelei spre societatea pârâtă nu se poate presupune că a fost determinată de datele cunoscute din activitatea anterioară desfășurată de acest pârât la societatea reclamantă și folosirea lor neonestă, ci aceasta trebuie dovedită efectiv, deoarece preferințele clientelei spre produsele noului comerciant, apreciat obiectiv sau subiectiv ca fiind superioare calitativ în raport cu produsele celuilalt comerciant, nu pot da naștere răspunderii pentru concurență neloială.
Unii dintre clienții ambilor comercianți ascultați ca martori au arătat care au fost motivele pentru care au preferat produsele oferite de pârâtă chiar și la prețuri egale, existând alte condiții de transport sau termene de plată considerate mai avantajoase, nici un martor nu a descris vreo manoperă necinstită a acestui pârât.
Prima instanță s-a bazat însă pentru acest pârât, în angajarea răspunderii sale, în solidar cu societatea pârâtă și administratorul ei și pe o clauză de neconcurență accesorie contractului individual de muncă cu societatea-reclamantă.
Astfel, clauza de neconcurneță este reglementată de art. 21 din Codul muncii și-l obligă pe salariat să nu presteze în interesul său sau al unui terț o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, or, în favoarea unui terț care se află în relații de concurență cu angajatorul său și-l obligă pe angajator să-i plătească salariatului o indemnizație lunară care nu poate fi mai mică de 25 % din salariu, angajatorul fiind obligat să o plătească întocmai și la timp.
Pentru a fi valabilă o clauză de neconcurență este necesar ca în contractul de muncă să fie prevăzute în concret activitățile interzise, datorită caracterului ei de excepție care ar aduce o restrângere a principiului libertății muncii.
De regulă, clauza de neconcurență își încetează efectele la data încetării contractului individual de muncă, părțile putând prelungii efectele ei și după încetarea raportului de muncă cu maximum 6 luni pentru cei ce au funcții de execuție și 2 ani pentru cei cu funcții de conducere, cu plata indemnizației de către angajator.
În cazul de față, din punct de vedere formal, pârâtul avea încheiată o astfel de clauză cu societatea reclamantă care avea prevăzută ca durată o perioadă de încă 6 luni după încetarea raporturilor de muncă, însă această clauză nu și-a produs efectele, atâta timp cât nu a fost respectată chiar de angajator în privința determinării secretelor comerciale, stabilindu-se numai dispoziții generale și nici nu s-a făcut dovada plății indemnizației.
Apoi, natura juridică a raporturilor dintre societatea reclamantă și pârât bazate pe această clauză, este aceea a unor raporturi de dreptul muncii, iar dispozițiile art. 23 din același cod prevăd că o "clauză de neconcurență" nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării care o deține.
Deși, în principiu, societatea-creditoare a obligației de neconcurență, în cazul nostru reclamanta, se poate îndrepta, în baza regulilor privind răspunderea pentru concurență neloială împotriva unui terț care prin înțelegere cu debitorul obligației de neconcurență a săvârșit fapte care se încadrează în sfera ilicitului, acestea trebuie însă identificate în raport de secretele comerciale asupra căreia s-a prevăzut clauza și apoi, dovedite efectiv, ceea ce în prezenta cauză nu s-a petrecut.
În privința faptei prev. de art. 4 lit. g din Legea nr. 11/1991, respectiv deturnarea clientelei, prima instanță a reținut-o bazându-se pe faptul că expertul judiciar a confirmat existența a 36 clienți comuni în contabilitatea ambelor societăți comerciale, iar pârâta ar fi realizat într-un singur an vânzări de 2.000.000 lei, expertiza vizând din totalitatea materialelor de construcții doar plasa sudată și fierul beton, pretinzând că acest lucru a fost determinat de foștii angajați ai reclamantei care au migrat spre societatea pârâtă unde și-au oferit serviciile bazându-se pe experiența profesională dobândită și pe întregul bagaj de cunoștințe și informații cunoscute de la reclamantă, inclusiv pe practicarea unor prețuri mai mici.
În lipsa identificării a unor uzanțe necinstite, simpla practicare a unor prețuri inferioare celor prestate de reclamantă, nu poate crea prin ea însăși caracterul unei concurențe neloiale.
Așadar, pentru a putea fi reținută deturnarea clientelei și dezorganizarea funcțională a reclamantei, trebuie dovedit în mod cert că fostul salariat, pârâtul - s-a folosit efectiv de relațiile personale cu clienții fostei sale firme, acționând de așa manieră încât a atras prin mijloace neoneste clientela avută de societatea la care a lucrat anterior, afectându-i veniturile.
Simpla orientare a unei părți a clientelei reclamantei, după apariția pe piața materialelor de construcție, pe un segment limitat a pârâtei, urmată de o scădere nesimnificativă a vânzărilor a acelui produs de reclamantă pe perioada unui semestru, nu conduce automat la exercitarea unei practici neloiale, atâta timp cât nu s- dovedit în ce fel pârâtul respectiv a folosit informațiile pe care le deținea pentru deturnarea clientelei și că intenția lui a fost clar orientată spre acest obiectiv.
Desigur, aflându-ne în cazul unui litigiu comercial căruia îi sunt aplicabile, în general, regulile din materia litigiilor civile, nu este exclusă folosirea prezumțiilor judiciare, însă acestea trebuie extrase din fapte și împrejurări dovedite fără echivoc.
Or, în privința acestei pretinse fapte de neconcurență neloială, nu poate fi reținută existența acesteia față de coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză.
Nici cea de-a doua fapta de concurență neloială, constând în atragerea unor salariați a unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant, prev. de art. 4 lit. h din Legea nr. 11/1991 nu poate fi reținută.
Astfel, pentru existența acestei fapte, așa cum este ea incriminată, ar trebui ca acțiunea de destructurare a societății rivale prin atragerea unor salariați ai săi, să preceadă înființarea noii societăți, acțiune care să vizeze tocmai acest scop cât și captarea clienților acesteia.
Așa după cum s-a arătat mai sus și în privința acestei fapte, circumscrise celei prevăzute în textul legal citat, acțiunile trebuie dovedite în mod cert, atâta timp cât ele sunt particularizate de legiuitor printr-o intenție calificată.
Tocmai de aceea, atât doctrina cât și jurisprudența au conturat categoria faptelor ce ar putea intra în genul celor la care se referă prevederile legale arătate, cum ar fi: angajarea simultană a mai multor foști salariați a unei societăți concurente, având drept consecință dezorganizarea acelei societăți, demisia simultană și în mod necesar concertată al întregului personal a unei societăți, urmată de angajarea la o altă societate concurentă, crearea de către fostul angajat al unei societăți comerciale a unei societăți concurente și angajarea în noua societate a totalității salariaților primei societăți.
În cazul de față însă, după înființarea societății pârâte, la aproximativ o lună, pârâtul - a demisionat de la societatea reclamantă la data de 21 iulie 2005 și s-a angajat la noua societate pe un post de direct-general la data de 1 august 2005.
Actele depuse de părți pentru a demonstra fluctuația personalului atestă că în luna iulie 2005, după înființare societății pârâte, deși de la societatea reclamantă au plecat 15 salariați, nici unul nu s-a angajat la societatea pârâtă, în luna septembrie au plecat 8 persoane și doar una s-a angajat la societatea pârâtă, pe când în luna decembrie din cele 6 persoane care au părăsit societatea reclamantă nici una nu a fost angajată de societatea pârâtă.
Nu este mai puțin semnificativ că unul dintre angajați a demisionat la data de 22.04.2005, cu două luni înainte de înființarea societății pârâte, neexistând vreo legătură cu vreo faptă de concurență neloială, majoritate salariaților îndeplinind la societatea reclamantă atribuții de agenți de vânzări și manipulanți.
Se observă astfel că, plecarea personalului de la societatea reclamantă nu se poate imputa pârâților, atâta timp cât acest fenomen s-a încadrat în fluctuația normală a personalului societății, deoarece față de numărul total de plecări de 46 persoane, doar 6 persoane au fost încadrate la societatea pârâtă în intervalul iulie - decembrie 2005, când s-a perceput o scădere a vânzărilor de plasă sudată, iar în perioada ianuarie - iunie 2006 64 de persoane au plecat și numai 8 au fost angajate de pârâtă, această situație neputând fiind încadrată într-o acțiune concertată de atragere a salariaților reclamantei în scopul captării clienților săi.
Prin urmare, greșit a apreciat prima instanță că înființarea și funcționare societății pârâte constituie un act de concurență neloială, deoarece orice persoană are dreptul să înființeze și să dezvolte o activitate comercială cu obiect de activitate permis de lege, într-un domeniu ce nu constituie monopol.
Procedând la luarea interogatoriului pârâților și ascultarea ca martori a persoanelor care au plecat de la societatea reclamantă, nici unii dintre aceștia nu au recunoscut vreo manoperă neonestă în desfășurarea activității lor, ei netăgăduind că se cunoșteau și că au intrat în relații de serviciu cu unii dintre foști clienți ai reclamantei. Martorii însă au arătat motivele ce i-aui determinat să-și schimbe locul de muncă, referindu-se la condițiile mai bune la noua societate, opțiune calificată ca legitimă.
De altfel, prețurile practicate pe piața materialelor de construcții, condițiile de vânzare, clienții, nu sunt date cu caracter secret, ele fiind accesibile publicului larg și agenților economici prin diferite căi și mijloace licite.
În egală măsură, prima instanță ar fi trebuit să coroboreze constatările și concluziile expertizei judiciare efectuată în cauză cu celelalte probe administrate, interogatoriul pârâților și documentele prezentate, precum și declarațiile martorilor.
Este semnificativ faptul că examinarea acțiunii în concurență neloială s-a făcut doar pe două produse comercializate de cele două societăți, respectiv plasă sudată și fier beton care au o pondere cumulată de doar 4 - 9 % din totalul vânzărilor, iar ponderea individuală a plasei sudate nu a depășit 1,32 %.
Apoi, din analiza comparativă a cantităților de mărfuri vândute, expertiza a scos în evidență că doar în semestrul II 2005 s-a înregistrat o scădere a cantităților vândute cu 16,89 % pentru plasă sudată și respectiv 15,16 % pentru beton, pe când în anul 2006, comparativ cu anul 2005, s-a înregistrat o creștere a cantităților vândute cu 112,28 % pentru plasă sudată și 130,31 % la fier beton, această constatare a expertului nefiind valorificată de instanța de fond.
Din examinarea contractelor de achiziție a clienților comuni, experții au conchis că nici un contract nu conținea clauze de exclusivitate în favoarea societății reclamante sau pârâte, iar pe piața materialelor de construcții acționează mai mulți comercianți, unii de anvergură națională, care au putut afecta vânzările reclamantei în acel interval, respectiv semestrul II 2005.
Față de această situație, Curtea nu mai este ținută să examineze pretinsa acțiunea de racolare a personalului reclamantei și în anul 2006.
Cum principalul element al răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, în cazul de față activitatea de concurență neloială, nu este îndeplinit, devine de prisos analizarea și a celorlalte, atâta timp cât toate elementele trebuie cumulate pentru a-și produce efectele.
Așa fiind, față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, ținând cont și de dispozițiile art. 296 teza I pr.civ. apelul pârâților va fi admis, cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de societatea reclamantă în concurență neloială.
Aceleași argumente folosite " per a contrario" conduc la respingerea apelului societății reclamante ca nefundat.
Examinarea celorlalte motive de apel atât a pârâților cât și a reclamantei devine astfel inutilă.
Față de soluția preconizată, de dispozițiile art. 274.pr.civ. de cererea pârâților cât și de dovezile depuse, cheltuielile de judecată vor fi acordate în cuantum de 13.003,28 lei pârâților D și și 4.309 lei pârâtului -.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de pârâții D, prin reprezentantul său legal, cu sediul în D,-, jud. C,. în D,-, jud. C și -,. în C-N,-, jud. împotriva sentinței civile nr. 3.470 din 06 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei B, cu sediul în B,-, sector 1, prin reprezentantul său legal și cu sediul ales în B, Cl., mezanin, nr. 143, la sediul & în contradictoriu cu pârâții D și și -.
Respinge apelul reclamantei împotriva aceleiași sentințe.
Obligă reclamanta să plătească pârâților D și, suma de 13.003,28 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtului suma de 4.309 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.Gh.
Dact./8 ex./16.04.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț
