Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 470/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 470
Ședința publică din 27 martie 2008
PREȘEDINTE: Artene Doina
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Primăria com. - prin Primar - jud. S, împotriva deciziei nr. 1409 din 11 octombrie 2007 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatoarea recurentă - Primarul comunei- și intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care se constată la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 9 lei, conform chitanței nr. - din 19.03.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și concluziile scrise formulate de contestatoarea recurentă Primăria com. - prin Primar, întâmpinarea formulată de intimatul precum și cererea de intervenție formulată de și.
Intimatul depune la dosar în copie două certificate de grefă de la Judecătoria Rădăuți, precum și adresa nr. P/18574 din 09.11.2007 ce i-a fost înaintată de Poliția municipiului
Din oficiu, instanța pune în vedere reprezentantului contestatoarei să-și precizeze temeiul contestației în anulare promovată, dat fiind, că în conținutul ei au fost menționate dispozițiile art. 317 - 321 Cod procedură civilă.
Reprezentantul contestatoarei arată că decizia ce face obiect de contestație în anulare este rezultatul unei greșeli, materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă.
Instanța, constatând contestația în anulare legal timbrată și în stare de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, acordă cuvântul la dezbateri.
Primăria comunei, reprezentată legal de către primarul - contestatoare recurentă - solicită admiterea contestației, pentru motivele invocate în scris la dosar și cu precizările de la termenul de astăzi.
Intimatul pune concluzii de respingerea contestației în anulare ca nefondată, motivele invocate neâncadrându-se în art. 318 Cod procedură civilă și menținerea deciziei nr. 1409 din 11.10.2007 a Curții de APEL SUCEAVA.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 25 februarie 2008, Primăria Comunei reprezentată de primar - în contradictoriu cu intimatul a solicitat să se dispună retractarea deciziei nr. 1409 din 11 octombrie 2007 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Contestatoarea și-a motivat contestația în anulare arătând că, decizia criticată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă - în sensul că instanța de recurs nu a procedat la o verificare temeinică a înscrisurilor depuse la dosar, care atestau că intimatul nu este adevăratul proprietar al suprafeței de teren disputate, că situația juridică a acestui teren face și în prezent obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești și încă nefinalizate.
Din verificarea contestației în anulare promovată, cât și a dosarului atașat în care s-a pronunțat decizia criticată, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 1409 din 11 octombrie 2007 Curtea de APEL SUCEAVAa respins - ca nefondat - recursul promovat de contestatoare împotriva sentinței nr. 405 din 22 februarie 2007 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin care a fost admisă cererea intimatului din prezenta cauză privind obligarea contestatoarei la eliberarea autorizației de construire cu privire la casa de locuit situată în com., jud.
Instanțele au procedat la analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 50/1991 - republicată - sens în care au statuat că: autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentației depuse: certificatul de urbanism, dovada titlului de proprietate asupra terenului și/sau construcțiilor, proiectul pentru autorizația executării lucrărilor de construcție, avizele și acordurile legale necesare și dovada privind achitarea taxelor legale - documentație prezentată de intimat.
Instanțele au mai arătat că, existența unor eventuale litigii nu poate constitui temei pentru refuzul eliberării autorizației de construire, în condițiile în care intimatul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului respectiv, iar litigiul care a făcut obiect al Dosarului - al Judecătoriei Rădăuți nu vizează parcela 1879/2 - pe care intimatul urmează să-și edifice construcția.
Textul art. 318 teza I Cod procedură civilă se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs și nu la greșeli de judecată - pe care de altfel le invocă contestatoarea - legea neurmărind astfel, să deschidă părților calea recursului la recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea Primăria com. - prin Primar - jud. S, împotriva deciziei nr. 1409 din 11 octombrie 2007 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 2/25.04.2008
Președinte:Artene DoinaJudecători:Artene Doina, Galan Marius, Mitrea Muntean Daniela