Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2268/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.496
Ședința publică de la 20 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
GREFIER - -
*******************************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanții pârâți ASOCIAȚIA LOCATIVĂ A PROPRIETARILOR " " și, împotriva sentinței comerciale nr.8857/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 06.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 13.11.2009 și apoi la 20.11.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 08.01.2007, sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Asociația de Locatari, și Comerț și Servicii SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desființarea punctului de lucru al Comerț și Servicii SRL și deblocarea uscătorului situat la nivelul 8, garsonierele 45 - 46, pe care pârâtul îl folosește pentru depozitarea materialelor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul este președintele Asociației de Locatari.103,- și președinte al Comert și Servicii L, societate ce își are sediul în apartamentul situat deasupra apartamentului nr.103, proprietatea sa și că pârâtul și-a dat singur acordul pentru desfășurarea activității societății, încălcându-se prevederile Legii nr. 114/1996. De asemenea, reclamantul a arătat că uscătoria situată la nivelul 8 al imobilului este folosită pentru uscarea rufelor fiind un bun comun.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei de interes, pârâții au arătat că reclamantul nu justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, acesta neprecizând despre ce punct de lucru este vorba și ce înseamnă deblocarea uscătorului, în condițiile în care face vorbire despre o proprietate în cotă indiviză.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, aceștia au arătat nu pot sta în judecată având în vedere obiectul cauzei neavând nicio legătură cu pretențiile reclamantului.
Prin sentința comercială nr.11473/16.1O.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, instanța în favoarea căreia Judecătoria Sectorului 3 B și-a declinat competența a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Asociația de Locatari, și SC Comert și Servicii SRL.
Ulterior pronunțării acestei sentințe, reclamantul a contestat obligarea sa la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cererea sa fiind calificată ca fiind apel împotriva hotărârii mai sus menționate, fiind investită cu soluționarea acestuia Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială, instanță care prin decizia nr. 380/11.09.2008, a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureștia apreciat că acțiunea reclamantului nu este lipsită de interes, deoarece acesta, în calitate de locatar al blocului 103 este îndreptățit să pretindă atât asigurarea folosinței liniștite și utile a propriului apartament, cât și recunoașterea și respectarea drepturilor locative asupra spațiilor pretins comune.
Întrucât la termenul de judecată din 18 decembrie 2008 instanța i-a pus în vedere reclamantului să precizeze în scris cadrul procesual pasiv și să indice temeiul juridic pentru fiecare capăt de cerere, acesta prin cererea depusă la dosar la data de 22.01.2009, și-a precizat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv arătând că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu pârâtul.
La termenul din data de 05.02.2009, instanța a luat act de modificarea acțiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv și a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, pe care, a admis-o, pe capătul de cerere privind desființarea punctului de lucru al SC Comert și Servicii SRL situat în apartamentul nr. 44 din-. 103,. 2,. 7 sector 3 și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pe capătul de cerere privind deblocarea uscătoriei situate la nivelul 8 al imobilului.
La data de 23.03.2009 reclamantul a depus la dosar o nouă cerere precizatoare prin care a arătat că persoanele responsabile de blocarea accesului în uscătoria blocului situată la etajul 8 al imobilului și cu care înțelege să se judeca sunt Administrația Asociației de Locatari, președintele Asociației de Locatari, și, proprietarul garsonierelor nr.45-46 din-.
La termenul din 26.03.2009 instanța a solicitat reclamantului lămuriri cu privire la persoanele cu care înțelege să se judece, având în vedere lipsa cunoștințelor juridice și inconsecvența reclamantului în stabilirea cadrului procesual pasiv manifestată prin cereri depuse la dosar.
Reclamantul a precizat verbal că înțelege să se judece, în contradictoriu doar cu Asociația de Locatari și cu.
În urma analizării probatoriilor administrate în cauză, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială prin sentința comercială nr. 8857/4.06.2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului pe capătul 2 de cerere, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația de Locatari (Proprietari), a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta Asociația de Locatari (Proprietari) la desființarea zidul ce blochează accesul în uscătoria situată la nivelul 8 al blocului 103,.2 situat în-, a respins acțiunea față de pârâtul, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, luându-se totodată act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că prin probele administrate în cauză reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul, i-a încălcat dreptul de acces în spațiul comun cu destinație de uscătorie, situat la etajul 8 al imobilului din B,-,. 103 sector 3, astfel că nu are calitate procesuală pasivă în raport de capătul doi al cererii reclamantului - obligarea pârâților la deblocarea accesului în uscătorie.
Având în vedere faptul că la termenul de judecată din 5.02.1009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și pe capătul de cerere privind desființarea punctului de lucru al SC COMERȚ ȘI SERVICII SRL, prin sentința anterior menționată, acțiunea a fost respinsă față de acest pârât.
Prima instanță a apreciat că Asociația de proprietari are calitate procesuală pasivă, deoarece este cea care administrează condominiul, iar în ceea ce privește fondul cauzei s-a apreciat că din probatoriul administrat rezultă că reclamantul în calitate de proprietar al. nr. 41 este împiedicat să folosească spațiul comun cu destinația de uscătorie situat la etajul 8 al blocului în care locuiește, ca urmare a zidirii ușii de acces dinspre casa scărilor și a schimbării destinației acestuia spațiu fără acordul proprietarilor.
Împotriva sentinței comerciale anterior menționată, a declarat apel pârâta, susținând, în esență, faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că a închiriat uscătoria de la etajul 8 al imobilului fără a respecta prevederile legale, deoarece acordul proprietarilor a existat încă din anul 2006, de când s-au încheiat succesiv contracte de închiriere cu un cabinet de avocatură.
A arătat apelanta că în adunările generale ale asociației din 20.02.2007 și din 13.02.2008 propunerea de închiriere a fost aprobată în unanimitate și, respectiv majoritate, cu respectarea prevederilor legale cuprinse în articolul 11 alineat 1 din OG nr.85/2001, privind organizarea și funcționarea asociaților de proprietari.
De asemenea, apelanta a învederat și faptul că apartamentul - intimatului - reclamant nu se învecinează cu spațiul în litigiu, acesta aflându-se la etajul 8 al imobilului în timp ce apartamentul reclamantului este situat la etajul 6, astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că se impunea obținerea acordului intimatului privind schimbarea destinației spațiului.
În cauză nu a fost formulată întâmpinare.
Examinând apelul potrivit articolului 295 Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe pentru considerentele ce vor fi arătate.
Prima instanță a fost investită cu soluționarea cauzei trimisă spre rejudecare în fond după desființare.
Prin decizia comercială nr. 380 din 11.09.2008, Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială s-a stabilit că în mod greșit s-a apreciat că reclamantul nu justifică un interes legitim, personal, născut și actual în promovarea acțiunii obiect al prezentei cauze deduse judecății și a trimis cauza primei instanțe, spre rejudecare în vederea cercetării fondului.
Decizia de trimitere obligă instanța care rejudecă să antameze fondul cererii cu care a fost investită inițial și față de pârâții care, tot inițial au fost chemați în judecată, astfel încât rezultă că în rejudecarea în fond nu se mai putea modifica nici petitul acțiunii, nici cadrul procesual (decât în caz de transmitere legală sau convențională a calității procesuale).
Așa fiind, Curtea a apreciat că judecătorul fondului în mod greșit a procedat atunci când a încuviințat modificarea cererii, trecând practic peste limitele impuse de decizia prin care a fost trimisă cauza spre rejudecare.
Pe de o parte, instanța de trimitere a considerat că reclamantul are interes în promovarea cererii pe care o formulase inițial ori modificarea acesteia ar conduce în mod forțat la o reaprecierea interesului ca o condiție de exercitare a acțiunii civile, iar pe de altă parte, în acest stadiu al procesului, reclamantul nu mai putea să se prevaleze de dispozițiile articolului 132 Cod procedură civilă privind întregirea sau modificarea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, judecătorul fondului a nesocotit și aceste dispozițiile legale atunci când în mod succesiv (la data de 5.02.2009 și, respectiv 26.03.2009) a luat act de modificarea cererii.
Curtea a constatat că toate aceste neregularități intervenite în derularea soluționării cauzei au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, deoarece pe de o parte instanța de fond nu a pronunțat sentința și în contradictoriu cu SC COMERȚ ȘI SERVICII SRL B, primul capăt de cerere al acțiunii reclamantului vizând desființarea unui punct de lucru al acestei societăți comerciale, acesta fiind considerentul pentru care s-a apreciat că litigiul are natura comercială.
Pe de altă parte, această cerere a rămas nesoluționată de către instanța de fond, întrucât din actele dosarului nu rezultă că în baza dispozițiilor articolului 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a acesteia, astfel încât Curtea a constatat că în cauză devin incidente dispozițiile articolului 297 alineat 1 Cod procedură civilă, prima instanță rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Pentru toate aceste considerente, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții pârâți ASOCIAȚIA LOCATIVĂ A PROPRIETARILOR " ", cu sediul B,-,. 103,. 2 sector 3 și, domiciliat în B,-,. 103,. 2,. 7,. 44 sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.8857/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în B,-,. 103,. 2,. 6,. 41 sector 3.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 20.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda