Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 502/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.502

Ședința publică de la 04.11.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Mincu

JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar

GREFIER - -

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței comerciale nr.6320/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și intimatul-pârât.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelanta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.

Curtea, reține cauza în pronunțare pe aspectul netimbrării apelului.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 14.01.2008 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia, în calitate de custode, să restituie bunurile proprietatea asupra cărora a fost instituit sechestru, măsură infirmată de primul procuror prin ordonanța din 16 aprilie 2007 prin care s-a dispus restabilirea situației anterioare.

Prin sentința comercială nr.49 F/05.02.2008 pronunțată în dosarul nr- (nr. vechi 32/COM/2008) Tribunalul Ialomițaa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.

După declinare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială sub nr-.

Prin cererea depusă la dosar la data de 12.03.2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a -, pentru ca sentința ce se va pronunța să-i fie opozabilă.

La dosarul cauzei pârâții și - au depus întâmpinări prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea și excepția prematurității acțiunii, solicitând respingerea acțiunii ca prematur introdusă.

De asemenea, pârâta - a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că între reclamanta și - nu există nici nu raport de drept.

Totodată, pârâta - a solicitat ca, în situația respingerii excepțiilor invocate, acțiunea formulată de reclamantă să fie respinsă ca inadmisibilă, întrucât acțiunea se întemeiază pe un contract nul.

Prin încheierea de la termenul din 06.05.2008 tribunalul a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate cât și cererea de suspendare a cauzei întemeiată pe dispozițiile art.244 alin.1 pct.2 Cod pr.civ. formulată de pârâți la acest termen.

Prin sentința comercială nr.6320/13.05.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și -

În consecință, pârâtul a fost obligat să predea reclamantei, bunurile proprietatea acesteia aflate în custodie în baza ordonanței emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița la 9.02.2007 sub nr.24/P/2007, desființată prin ordonanța nr.19/II/2/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, constând în mărfurile identificate în procesul-verbal din 8.02.2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente.

Împotriva acestei sentințe pârâta - a formulat apel, care nu a fost timbrat și nici motivat.

Astfel, deși apelanta a fost legal citată și cu mențiunea de a achita suma de 4 lei - taxă judiciară de timbru și de a depune la dosar timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, situație ce rezultă din dovada de citare (fila 8 din dosar), aceasta nu s-a prezentat și nici nu depus taxele de timbru legal datorate.

Față de această împrejurare și având în vedere dispozițiile art.20 alin.1,2 și 3 din Legea nr.146/1997 și dispozițiile art.9 din G nr.32/1995, dispoziții completate și modificate, Curtea va anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează apelul formulat de apelanta - cu sediul în C, Bd.- nr.61 A, Județul C împotriva sentinței comerciale nr.6320/13.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul în R V, str.-.- nr.39,.104,.A,.19, Județul V și sediul ales la avocat în V,-, Județul V și intimatul-pârât cu domiciliul în Comuna, sat,-, Județul I, ca netimbrat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04.11.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. Jud. -13.11.2008

5 ex.

Fond - Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte -

Președinte:Elena Mincu
Judecători:Elena Mincu, Florica Bodnar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 502/2008. Curtea de Apel Bucuresti