Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 505/
Ședința publică din 19 mai 2009
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului promovat de reclamanta - M SRL prin lichidator judiciar, cu sediul în municipiul Târgu M,-,.7, împotriva Încheierii de suspendare a judecății pronunțată de Tribunalul Comercial N. la data de 9 decembrie 2008, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta-reclamantă - M SRL prin avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul recurentei-reclamante - M SRL depune împuternicirea avocațială (17 dosar) prin care lichidatorul judiciar își însușește acțiunea.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate ca nelegală și netemeinică și continuarea judecății, susținând oral motivele de recurs.
CURTEA,
Prin încheierea din 9 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Ma dispus suspendarea soluționării acțiunii obligației de a face, respectiv de a preda condiționări de linie pentru stabilizatoare de tensiune, acțiune formulată de reclamanta -" M"SRL împotriva pârâtei -" 2000"SRL, în temeiul dispozițiilor art.36 din Legea nr.85/2006.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea promovată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, societate în insolvență, la predarea unor bunuri achiziționate de către reclamant, având astfel de realizat o creanță asupra bunurilor debitoarei.
S-a apreciat că invocarea dispozițiilor art.90 din Legea nr.85/2006 nu exclud aplicarea dispozițiilor art.36 din lege având în vedere faptul că art.90 alin.2 prevede că în situația în care bunul nu există, valoarea acestuia va fi înscrisă în tabelul de creanță.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs -" M"SRL prin administratorul judiciar, solicitând admiterea recursului, desființarea încheierii și dispunerea continuării judecății.
În motivele de recurs s-a menționat că scopul dispozițiilor art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006 este acela de a permite terților să solicite restituirea bunurilor proprietatea acestora aflate în detenția debitorului, având în vedere faptul că averea debitorului "prezintă falsa aparență că ar cuprinde și aceste bunuri".
S-a apreciat că dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006 nu sunt aplicabile deoarece acțiunea are alt obiect decât realizarea creanței.
Pârâta -" 2000"SRL a depus întâmpinare prin administratorul judiciar C și a solicitat respingerea recursului, apreciind că sunt incidente dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006, deoarece în patrimoniul societății pârâte nu s-a identificat nici un stoc de stabilizator de tensiune.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041pr.civ. instanța reține următoarele:
Între cele două părți au existat raporturi comerciale care au determinat încheierea unui proces verbal de custodie (fila 8 dosar fond) prin care s-a stabilit că marfa din factura nr.-/05.12.2002 achiziționată de reclamantă de la pârâtă rămâne în custodia pârâtei până la primirea documentației tehnice și a instrucțiunilor de montaj.
Această marfă consta în "condiționări de linie pentru stabilizatoare de tensiune ".
Potrivit dispozițiilor art.90 alin.1 din Legea nr.85/2006 "Daca un debitor deține marfa in calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia la data înregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestației debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul să își recupereze bunul, in afara de cazul in care debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului".
Nu s-a făcut vorbire în cadrul dosarului despre existența vreunui drept de garanție, astfel că bunurile în litigiu îndeplinesc condițiile stabilite de legiuitor, respectiv aparțin reclamantei și se află în posesia pârâtei.
Art.90 alin.2 din Legea nr.85/2006, prevede că"Daca la una dintre datele menționate la alin. (1) marfa nu se afla in posesia debitorului si el nu o poate recupera de la deținătorul actual, proprietarul va fi îndreptățit sa aibă creanța înregistrată în tabelul de creanțe, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Daca debitorul se afla in posesia mărfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a mărfii sa fie înscrisă in tabelul de creanțe".
Nu există nicio dovadă în dosarul de fond cu privire la faptul că bunurile nu s-ar mai afla în posesia debitorului, în speță a pârâtei.
Există doar susținerea reclamantei că marfa s-ar afla în posesia pârâtei și susținerea pârâtei că aceste bunuri nu ar exista în posesia sa.
Instanța de fond trebuia să verifice dacă marfa se mai află sau nu în posesia debitoarei, respectiv a pârâtei, deoarece în această situație nu mai putea să aplice dispozițiile art.36 din Legea nr.85/2006, care au caracter general în raport de cele ale art.90 din lege.
Interpretarea dispozițiilor art.90 din Legea nr.85/2006 trebuie făcută în sensul aplicării acestora. Ori, dacă mergem pe varianta primei instanțe, ar însemna că acestea nu s-ar putea aplica niciodată, deoarece vizează debitorul privit în sensul Legii nr.85/2006, adică o societate comercială față de care s-a deschis procedura insolvenței.
Numai în situația în care debitorul nu se mai află în posesia bunurilor se pune problema înscrierii creanței în tabelul de obligații. Dacă bunurile se află însă în posesia debitoarei, acestea pot fi recuperate de către proprietarul bunurilor.
După cum am arătat mai sus, instanța de fond nu a solicitat depunere de probe pentru a se constata dacă bunurile se mai aflau sau nu în posesia debitoarei la momentele prevăzute de legiuitor în art.90 din Legea nr.85/2006.
Singurul act depus în probațiune este procesul verbal de custodie care confirmă faptul că bunurile se află în posesia pârâtei.
În consecință, constatând că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv nu a analizat dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art.90 din Legea nr.85/2006, vom admite recursul, vom casa încheierea atacată și vom trimite cauza primei instanțe în vederea continuării judecății.
Instanța de fond va face toate demersurile necesare, respectiv va solicita depunerea de dovezi (rapoarte ale administratorului judiciar, inventar, martori sau orice alte probe va considera necesare) pentru a determina dacă bunurile se aflau sau nu în posesia pârâtei la momentele stabilite de legiuitor în art.90 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de -" M"SRL, cu sediul în Tg-M-,.7, județul M, prin administratorul judiciar, cu sediul în Tg-M-.3, județul M, împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.
Casează încheierea atacată și trimite cauza primei instanțe în vederea continuării judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
- ptr., fiind
plecat în concediu,semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
02.07.2009.
3 exp.
jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
