Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 53/

Ședința publică din 22 Iunie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- - Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta, cu sediul în Tg.-M,-, jud.M, împotriva Sentinței nr.1283/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: apelanta-pârâtă prin avocat și intimata-reclamantă COM prin consilier juridic cu delegație la dosar (14).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei prin chitanța aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Nemaifiind cereri, instanța, închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în fond părților prezente.

Reprezentantul pârâtei-apelante SC." " T-M solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii promovate ca nefondată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul disp.art.274 Cod pr.civ. pentru motivele expuse în cuprinsul memoriului aflat la dosar (9-11). Învederează că fiecare dintre părți au proprietățile bine delimitate.

Reprezentantul reclamantei-intimate " COM "SRL solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării aflată la dosar (15-17). Nu solicită cheltuieli de judecată. Învederează că cercetarea la fața locului a pus în lumină anumite aspecte, motiv pentru care nu se impune admiterea acestui apel.

CURTEA,

Prin sentința nr.1283/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr- s-a dmis acțiunea formulată de reclamanta " COM " L, Tg.-M, în contradictoriu cu pârâta " " L Tg.-M și, în consecință: a fost bligată pârâta să nu obstrucționeze accesul mijloacele de transport aparținând reclamantei sau ale beneficiarilor acesteia la imobilul aflat în proprietatea reclamantei, să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 8,3 lei și s-a espins cererea pârâtei pentru acordarea cheltuielilor de judecată

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Între părți s-au încheiat două tranzacții imobiliare.

Prima a avut ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra edificatelor identificate sub C 79/1 și C 79/2 și a terenului aferent, imobile situate în Tg.-M,-, înscrise sub Bl în CF nr.7815/N/III Tg.-M, nr.top.4857/1/2/2, 4857/2/2, 4857/4/2/2, 4859/D/1/1/2, nr.cadastral 799/2 - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2941/08.10.2004.

Cea de a doua, cea invocată de către reclamantă, care a transferat, de asemenea, dreptul de proprietate asupra edificatelor identificate sub nr. /4 și C 79/5 și a terenului aferent, imobile situate în Tg.-M,-, înscrise sub B 1 în CF 7815/N/III Tg.-M, nr.top. 4857/1/2/2, 4857/2/2, 4857/4/2/2, 4859/b/l/l/2, nr.cadastral 799/2 - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2635/12.10.2005.

În cadrul celei de-a doua tranzacții, părțile au convenit în cadrul art.6 astfel: "se obligă reciproc să nu se obstrucționeze în asigurarea accesului mijloacelor de transport proprii sau ale beneficiarilor la imobilele proprietatea lor".

Așa cum bine a remarcat reclamanta, suntem în prezența unui raport juridic obligațional bilateral sinalagmatic(art.943 Cod civil), care dă naștere la drepturi și obligații în sarcina ambelor părți contractante, fiecare din acestea având calitatea atât de creditor, cât și de debitor al obligației, fiind vorba de o convenție "legal făcută"(art.969 Cod civil) și, ca urmare, "trebuie executată cu bună credință"(art.970 Cod civil).

Instanța nu poate interveni în acest raport pentru a modifica termeni contractuali decât în situația în care sunt invocate motive de nulitate sau anulabilitate sau pentru a constata că o clauză este caducă, ineficace, ori că intenția reală a părților a fost cu totul alta decât cea în sensul în care una sau ambele părți au înțeles să o aplice. Or, în speță nu s-au invocat motive de nulitate sau anulabilitate a clauzei și, cu toate că instanța a dispus administrarea unui probatoriu adecvat pentru a fi analizată intenția reală a părților în momentul încheierii contractului pentru această clauză, nu au fost aduse dovezi în acest sens. Ca atare, interpretarea clauzei se va face după regulile de drept enunțate de art. 977 și următoarele Cod civil, și anume în sensul în care ar avea un efect și nu în acela ce nu ar putea produce nici unul - art. 978 Cod civil, întrucât odată ce părțile au înțeles să introducă o astfel de clauză, în baza relațiilor de bună vecinătate, este cert că au dorit ca această să aibă efecte și nu să fie considerată caducă sau ineficace doar pentru că are un caracter prea general. Mai mult, nu se poate spune că termeni sunt mult prea generali - pentru că e cert că părțile au convenit cu privire la imobilele alăturate asupra cărora au tranzacționat prin contract și cu privire la accesul autovehiculelor necesare desfășurării obiectului lor de activitate - după cum rezultă în urma aplicării dispozițiilor art. 984 Cod civil.

Întrucât ambele părți se obligă prin această clauză este anulat efectul favorabil prevăzut de art. 983 Cod civil.

Pe de altă parte, susținerea pârâtei cu privire la lipsa de eficacitate a clauzei disputate sau la caducitatea ei, în condițiile în care a fost încheiat cel de-al doilea contract, este lipsită de relevanță. Astfel, arată că în urma încheierii celui dintâi contract, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate doar asupra edificatelor și a terenului aferent, astfel că a fost necesară introducerea acestei clauze pentru a avea acces efectiv la aceste edificate, iar la încheierea celui de-al doilea contract, prin transmiterea unui drept de proprietate asupra unei alei de 10 lățime de-a lungul edificatelor clauza nu ar mai avea eficiență. Or, este cert că prin ambele contracte s-a transmis dreptul de proprietatea asupra edificatelor și asupra terenului aferent acestora, iar clauza disputată nu a fost inclusă în cel dintâi contract, așa cum susține pârâta, ci în cel de-al doilea contract, când, deci, era transmis reclamantei și dreptul de proprietate asupra acelei alei de 10 lățime. Ca atare, nu se poate reține ineficacitatea clauzei sau caducitatea ei datorită succesiuni în timp a acestor contracte.

clauzei nu poate fi determinată de simplul fapt că reclamanta și-a edificat o poartă de intrare de-a lungul întregului său front de ieșire la drumul public (fapt constatat în cadrul cercetării la fața locului - fila 15), întrucât această cale de acces nu este o împrejurare ce nu putea fi prevăzută la data încheierii contractului. Deci, părțile aveau posibilitatea dacă doreau să stabilească încă de la început această modalitate de acces a reclamantei pentru a nu se stingheri, dar au omis această posibilitate din considerente care nu au fost stabilite cu certitudine de către instanță din lipsa probelor. Astfel, se pare că și pârâta - la rândul său - folosea terenul aflat în proprietatea reclamantei pentru accesul la anumite parcele aflate în proprietatea sa. Nu este relevant însă în acest litigiu dacă reclamanta și-a respectat sau nu obligația asumată prin aceeași clauză, întrucât pârâta avea aceeași cale deschisă împotriva reclamantei pentru aoo bliga să-și respecte obligația asumată.

Prin urmare, ne aflăm în prezența unei clauze ce reprezintă voința concordantă a părților și care, având putere de lege între părți, trebuie respectată, astfel că se impune să admitem acțiunea reclamantei.

Pe de altă parte, este cert că suntem în prezența unei obligații contractuale ce a născut în favoarea fiecărei părți un drept de creanță pe care cealaltă parte trebuie să-l respecte și nu în prezența unei obligațiipropter inrem,sub fomra unei servitutii legale prevăzută de dispozițiile art. 616 Cod civil.

În aceste condiții, prima instanță nu a fost investită să se pronunța asupra dreptului pârâtei de a-și îngrădi proprietate, drept statuat de disp.art. 585 Cod civil. Deși demararea lucrărilor de edificarea a unui gard între cele două proprietăți este dovedită (fapt constatat în cadrul cercetării la fața locului - fila 15) și a stat la baza disputei dintre părți, instanța nu poate statua asupra acestei probleme întrucât nu a fost chemată să o facă și astfel s-ar afla în situația de plus petit (nu s-a cerut obligarea pârâtei de a înceta edificarea gardului), iar problema edificării acestui gard în condițiile în care părțile au inclus clauza prevăzută de art.6 din contract, urmează să fie dezlegată de instanța chemată să se pronunțe asupra grănițuirii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SA solicitând schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei, arătând în cererea de apel că instanța de fond s-a aflat într-o veritabilă confuzie, reținând în considerente că prin încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare au transmis dreptul de proprietate asupra edificatelor și asupra terenului aferent, iar clauza disputată a fost inclusă doar în cel de-al doilea contract. În realitate primul contract încheiat între părți viza doar dreptul de proprietate asupra edificatelor și a terenului de sub acestea, situație în care intimata se bucura de disp.art.616 civ. întrucât apelanta era proprietara întregului teren liber de construcții. Odată cu încheierea celui de-al doilea contract intimatei i-a fost transferat și dreptul de proprietate asupra terenului cu o lățime de 10 metri care avea destinația de acces la drumul public, intimata asigurându-și accesul la propriul fond edificând și o poartă de intrare, astfel că nu se mai pune problema utilizării terenului ce formează proprietatea apelantei. O altă critică adusă hotărârii este aceea că instanța de fond nu analizează ineficiența clauzei prevăzută în disp.art.6 din contractul 2635/2005 raportată la excepția de neexecutare, nu se face analiza culpei debitorului obligației de a nu face sau dovada încălcării acestei obligații. Nu se verifică în ce măsură apelanta a încălcat obligațiile contractuale și care sunt în fapt actele materiale care au împiedicat-o pe intimată să-și utilizeze calea de acces pentru mijloacele de transport propriu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, susținând că prima instanță a făcut o corectă interpretare a clauzelor înscrise în convențiile încheiate între părți.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Între părți s-au încheiat două tranzacții imobiliare, prima a avut ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra construcțiilor situate în Tg.-M,-(contractul de vânzare-cumpărare nr.2941/8.10.204), iar cea de-a doua convenție viza transferul dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, în acest al doilea contract la art.6 se prevede că părțile "se obligă reciproc să nu se obstrucționeze în asigurarea accesului mijloacelor de transport propriu sau ale beneficiarilor la imobilele proprietatea lor", aceasta fiind și clauza disputată prin acțiunea dedusă judecății, obiectul acesteia fiind obligarea pârâtei respectiv a vânzătoarei să nu obstrucționeze accesului mijloacelor de transport propriu sau ale beneficiarilor la imobilele proprietatea lor.

Dispozițiile cuprinse în art.970, 977 - 985.civ. stabilesc câteva reguli de interpretare a contractelor, una dintre aceste reguli fiind aceea a priorității voinței reale a părților potrivit căruia "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante"(art.977 civ.) ceea ce presupune că trebuie luat în considerare toate mobilurile de ordin intern pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea contractului.

Verificând în speță care au fost împrejurările ce au determinat înscrierea clauzei de la art.6 din contract, instanța de control constată așa cum s-a reținut mai sus, că între părți s-au încheiat două convenții.

Prima convenție viza transferul de proprietate asupra edificatelor și a terenului de sub acestea, apelanta în calitate de vânzătoare fiind în continuare proprietara întregului teren liber de construcții, ori pentru accesul cumpărătoarei la aceste edificate avea nevoie de acordul proprietarei terenului să folosească poarta amplasată pe terenul vânzătoarei, care la rândul ei în raport de disp.art.616 civ. era obligată să-i asigure cumpărătoarei accesul la drumul public.

Odată cu încheierea celei de-a doua convenții, ce viza transferul dreptului de proprietate asupra terenului, reclamanta-intimată a avut posibilitatea să-și asigure accesul la drumul public pe fondul propriu deschizându-și din proprie inițiativă calea de acces printr-o poartă cu o lățime de 10 metri, împrejurare constatată în mod direct de instanța de control prin cercetarea la fața locului.

Cu aceeași ocazie s-a putut constata că lățimea terenului achiziționat de către apelanta-reclamantă este de aproximativ 10 metri, suprafața se întinde de-a lungul proprietății cuprinde toate construcțiile, este amenajată sub formă de platformă betonată, iar la data efectuării cercetării la fața locului erau parcate mai multe autovehicule inclusiv unul de mare tonaj și de asemenea erau depozitate mai multe mărfuri.

De altfel la data la care s-a încheiat prima convenție s-au purtat discuții între cele două părți în legătură cu accesul cumpărătoarei la edificate și de comun acord ele au stabilit ca vânzătoarea să fie de acord ca în mod temporar până la clarificarea situației juridice a terenului aferent construcțiilor, cumpărătoarea să folosească calea de acces la drumul public prin poarta amplasată pe terenul proprietatea vânzătoarei.

Caracterul temporar al clauzei înscrise în contract la pct.6 rezultă și din depoziția martorului care precizează că a facilitat încheierea celor două convenții și că la data la care s-au purtat discuții despre vânzarea construcțiilor s-a pus și problema accesului cumpărătoarei la edificatele ce urma să le achiziționeze și în aceste condiții vânzătoarea și-a dat acordul ca până la amenajarea halei și mutarea efectivă a cum,părătoarei în spațiul cumpărat să folosească calea de accesa la drumul public deschisă de către vânzătoare pe terenul ce forma proprietatea ei.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat și faptul că reclamanta-intimată a inițiat și o delimitare a celor două fonduri ridicând un gard despărțitor între cele două proprietăți pe o anumită suprafață de teren, atitudine ce poate fi apreciată de instanța de fond ca o recunoaștere a împrejurării că fiecare dintre părți își poate exploata edificatele și terenul aferent acestora fără a depinde de conduita celuilalt proprietar al fondului învecinat.

În condițiile în care din probele administrate în cauză se poate trage concluzia că efectele clauzei înscrise în contract la pct.6 erau temporare, că accesul la calea publică a cumpărătoarei de pe terenul ce forma proprietatea vânzătoarei era necesar doar până la clarificarea situației juridice a terenului aferent construcțiilor și până la încheierea convenției de vânzare-cumpărare asupra terenului, că în prezent fiecare dintre părți își pot exercita dreptul de proprietate în mod liber fără a depinde de conduita pe care o adoptă proprietarul fondului vecin, instanța de control apreciază că prevederile cuprinse la pct.6 din contract nu mai produc efecte.

În cauză nu se poate pune problema recunoașterii unui drept de servitute pe un termen nelimitat în condițiile în care cumpărătoarea are asigurată ieșirea la calea publică și nici nu a demonstrat că poarta de ieșire la calea publică pe care a deschis-o ar prezenta inconveniente grave sau că ar putea fi periculoasă.

Mai mult prin probele administrate în cauză reclamanta nu a fost în măsură să dovedească săvârșirea de către pârâta apelantă a vreunui act material care să obstrucționeze accesul mijloacelor de transport proprii la edificatele ce formează proprietatea ei.

În atare situație, acțiunea reclamantei apare ca fiind nefondată, astfel că în baza disp.art.296 pr.civ. apelul va fi admis, hotărârea primei instanțe va fi schimbată în sensul respingerii acțiuni reclamantei.

În baza disp.art.274 pr.civ. intimata reclamantă va fi obligată să-i plătească apelantei-pârâte suma de 1.004 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta, cu sediul în Tg.-M,-, jud.M, împotriva Sentinței nr.1283/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.

Schimbă în tot hotărârea apelată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta COM, cu sediul în Tg.-M,-, jud.M, în contradictoriu cu pârâta Tg.-

din cuprinsul hotărârii dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,3 lei.

Obligă reclamanta intimată să-i plătească pârâtei apelante suma de 1.004 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și apel.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător, -
Grefier,

Red./Tehn.

21.07.2009/4 exemplare

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial: