Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 547/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.547
Ședința publică de 17 decembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații REGIA AUTONOMĂ A PROTOCOLULUI DE STAT - RA APPS și SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR -.
Dezbaterile au avut loc la data de 10.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 17.12.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5166/09.04.2008, Tribunalul București - Secția a Vl-a Comercială a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - și excepția lipsei competenței sale materiale. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat" și - Sucursala pentru Administrarea și întreținerea Fondului Imobiliar, a admis cererea reconventională formulată de către pârâta-reclamantă - Sucursala pentru Administrarea și întreținerea Fondului Imobiliar și a dispus evacuarea reclamantei-pârâte din spațiul în suprafață de 58,22. situat la parterul imobilului din B, nr. 4, sector 2.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că a fost sesizată cu judecata unei cereri prin care reclamanta a urmărit să cumpere spațiul în suprafață de 58,22. situat la parterul imobilului din B, nr. 4, sector 2, fie pe calea procedurii prevăzute de Legea nr.133/1999, fie - în subsidiar, pe cea a procedurii reglementate de nr.OG19/2002.
În acest context, instanța de fond a mai constatat că reclamanta a deținut spațiul în litigiu în temeiul contractului de locațiune nr. 282/1998, prelungit succesiv până la data de 30.06.2006, a evocat dispozițiile art.12 din Legea nr.13/1999 și a luat act de împrejurarea că Legea nr.133/1999 a fost abrogată prin Legea nr. 346/2004.
Pe de altă parte, prima instanță a mai constatat că, în condițiile în care spațiul în litigiu este administrat de către, sunt incidente dispozițiile nr.OG 19/2002, care reglementează procedura de vânzare a unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea acestei regii.
Cu referire la acest capăt de cerere, configurat de reclamantă ca unul subsidiar, Tribunalul a reținut că a fost învestit cu o solicitare de obligare a pârâtelor la a încheia contractul de vânzare-cumpărare, în urma finalizării negocierii directe și a apreciat ca fiind aplicabilă decizia nr. 38/30.01.2008, prin care Curtea Constituțională a declarat că dispozițiile privind "vânzarea prin negociere directă" din cuprinsul nr.OG19/2002 sunt neconstituționale, ceea ce implică faptul că în viitor spațiile urmează a fi vândute doar prin licitație publică.
Considerând că decizia nr. 38/2008 a Curții Constituționale era pe deplin aplicabilă la data introducerii acțiunii, Tribunalul a respins acțiunea principală și, cum reclamanta nu mai deține vreun titlu care să-i justifice dreptul de folosință, a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantei-pârâte din spațiul în litigiu.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, solicitând schimbarea sa în tot, în sensul admiterii cererii principale și, în principal, al obligării pârâtelor la îndeplinirea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 133/1999, cu referire la spațiul în suprafață de 58,22. situat la parterul imobilului din B, nr. 4, sector 2, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la îndeplinirea aceleiași proceduri, în temeiul nr.OG 19/2002; de asemenea, apelanta a mai solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reconventionale, ca neîntemeiate.
În motivare, apelanta a arătat că la data de 07.12.1999 a solicitat, în temeiul art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 133/1999, cumpărarea spațiului închiriat, situat în B, nr. 4, sector 2.
Apelanta a precizat că, deși îndeplinea cerințele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 133/1999 - încadrându-se în categoria întreprinderilor mici și mijlocii și deținând spațiul în temeiul unui contract de locațiune -, intimatele nu și-au îndeplinit obligația impusă de art. 12 alin. 2 din aceeași lege, aceea ca în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii, să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
În acest context, apelanta a subliniat că în mod eronat instanța de fond a respins capătul principal de cerere, motivat de abrogarea Legii nr. 133/1999, arătând că abrogarea acestui act normativ ulterior depunerii cererii de cumpărare este lipsită de relevanță juridică. Invocând faptul că la data formulării cererii de cumpărare, 07.12.1999, Legea nr. 133/1999 era în vigoare, apelanta a arătat că în aplicarea principiului tempus regit actum, dreptul său este născut în temeiul unei legi speciale, valorificarea sa făcându-se în baza aceluiași act normativ.
De asemenea, apelanta a precizat că, deși în cursul anului 2000, intimata a solicitat mai multe înscrisuri, în vederea completării dosarului de prezentare a activului, care i-au fost puse la dispoziție, însă contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat nici până în prezent.
În altă ordine de idei, apelanta a subliniat că înseși intimatele au înțeles să nu se prevaleze de abrogarea Legii nr. 133/1999, de vreme ce la data de 10.12.2001, a înregistrat o notă, avizată favorabil de către Ministrul pentru Coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin care s-a propus prelungirea contractelor de locațiune, în vederea clarificării situației juridice a imobilelor, în condițiile în care fuseseră depuse notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 - apelanta precizând că, până la data de 14.02.2002, când a expirat termenul reglementat de Legea nr. 10/2001, nu s-a depus nici o notificare vizând spațiul în litigiu.
În continuare, a arătat că, deși imobilul este un activ disponibil, în sensul art. 12 din Legea nr. 133/1999, intimata nu și-a îndeplinit obligația legală de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în termen de 90 de zile, astfel încât s-a văzut nevoită să promoveze cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința ce constituie obiect al prezentului apel.
de cererea de mai sus, apelanta a solicitat schimbarea sentinței atacate în sensul ca, în subsidiar, pârâtele să fie obligate la îndeplinirea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare potrivit nr.OG 19/2002, cu referire la spațiul în suprafață de 58,22. situat la parterul imobilului din B, nr. 4, sector 2.
Motivând această cerere, pe care a configurat-o ca una subsidiară, apelanta a precizat că la data de 27.06.2003, a solicitat intimatelor să aprobe vânzarea spațiului menționat mai sus, prin negociere directă, cu plata în rate, potrivit art. 31 din nr.OG 19/2002.
După ce a citat prevederile art. 11 alin. 1 și cele ale art. 31 din nr.OG19/2002, apelanta, evocând dispozițiile art. 32 alin. 2 din aceeași ordonanță, a apreciat că procedura cuprinde două etape: cea a formulării cererii de cumpărare, soluționată pozitiv sau negativ și cea - care se declanșa doar în ipoteza admiterii cererii de cumpărare - a negocierii directe a vânzării.
În acest context, apelanta a susținut că intimata a admis cererea sa de cumpărare a spațiului, de vreme ce, prin adresa nr. 4221/14.04.2006, a invitat-o să se prezinte la sediul său, pentru susținerea negocierii prețului de vânzare și a condițiilor de plată, precizând că o recunoaștere a acestei afirmații a fost făcută și prin răspunsul intimatelor la interogatoriu.
că părțile au ajuns la un acord și cu privire la prețul vânzării, apelanta a arătat că nici până în prezent intimata nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare.
Referindu-se la considerentele sentinței atacate, apelanta a criticat afirmația potrivit căreia la data sesizării primei instanțe ar fi fost pe deplin aplicabilă decizia nr. 38/30.01.2008 a Curții Constituționale, arătând că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată anterior, la data de 14.03.2007.
Pe de altă parte, apelanta a mai subliniat că decizia nr. 38/2008 vizează constituționalitatea art. 13 și art. 181din Legea pentru aprobarea nr.OG 28/2007 pentru modificarea nr.OG 19/2002, dar în speță nu se pune problema aplicării modificărilor aduse prin nr.OG 28/2007.
Susținând că între părți s-a încheiat acordul de voință asupra vânzării, rămânând nefinalizat doar contractul de vânzare-cumpărare, în sens de instrumentum probationis, dar și că decizia nr. 38/2008 nu se poate aplica retroactiv, apelanta a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul ca, în subsidiar, dacă nu se va încuviința obligarea pârâtelor la a-i vinde imobilul în temeiul Legii nr. 133/1999, acestea să fie obligate la aceeași prestație, dar în baza nr.OG 19/2002.
În final, apelanta a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale, ca lipsită de obiect sau de interes, susținând că în prezent între părți a fost încheiat un nou contract de locațiune, care poartă nr. 487/07.07.2008, valabil până la 31.12.2008.
La data de 02.10.2008, prin, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia comercială nr.518/ 11 11 2008 Curtea de Apel Bucureștia admis apelul declarat de către apelanta - SRL împotriva sentinței nr.5166/ 9 04 2008, schimbat în parte hotărârea, în sensul că: a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, în sens material -cu privire la capătul principal de cerere, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Prin decizia nr.1645/ 27 05 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva deciziei pronunțată în apel care a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de recurs a reținut că instanța de apel a soluționat cauza prin admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată din oficiu în apel, ignorând prevederile art.296 proc.civ. potrivit cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât în hotărârea atacată.
La rejudecarea cauzei nu s-au mai solicitat și nu s-au administrat probe noi.
Deliberând asupra apelului, Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond a fost învestită de către reclamanta - SRL cu soluționarea unei acțiuni, prin care s-a solicitat, în principal, obligarea pârâtelor la îndeplinirea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul legii nr.133/1999, privind spațiul în suprafață de 58,22 mp situat în B, nr. 4, sector 2 și în subsidiar, obligarea pârâtelor la îndeplinirea aceleiași proceduri, dar în temeiul nr.OG 19/2002. Instanța de fond a respins capătul principal în considerarea faptului că legea nr.133/1999 a fost abrogată.
Curtea apreciază că interpretarea primei instanțe nu poate fi menținută, întrucât această împrejurare nu are relevanță juridică, dat fiind principiul de drept civil "tempus regit actum", potrivit căruia legea nouă reglementează numai situațiile juridice ivite după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situațiilor juridice ivite înainte de abrogarea ei.
Așadar, Curtea va verifica dacă reclamant îndeplinea condițiile legale pentru aplicarea prevederilor din legea nr.133/1999 în ceea ce privește încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pentru spațiile închiriate persoanelor interesate.
Conform art.12 alin.2 din Legea nr.133/1999, "regiile autonome sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către persoanele interesate, să încheie contracte de vânzare-cumpărare prevăzute la alin.1 lit. a) - d)". Deci, legiuitorul a recunoscut prin acest text de lege, nașterea, în patrimoniul regiilor autonome, a unei obligații de a vinde spațiile închiriate persoanelor interesate și, pe cale de consecință, nașterea unui drept corelativ în patrimoniul persoanelor interesate, de a cumpăra imobilele integrate domeniului de aplicare a legii. Din actele dosarului rezultă că la data de 3 12 1999, prin adresa nr.8239, apelanta-reclamantă a solicitat intimatei să-i vândă spațiul comercial situat la parterul imobilului din B, nr.4, sector 3, închiriat prin contractul de locațiune nr. 282/1998.
Așadar, intimata era obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii.
Intimata nu și-a respectat obligația și nu a încheiat contractul, deși apelanta -reclamantă a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de lege și anume:
Reclamanta face parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii, conform adresei nr.20064/16 12 1999 emisă de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială B, fapt recunoscut și de către intimata -pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.
Potrivit art.12 lit.a) din legea nr.133/1999, "întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale societăților comerciale, regiilor autonome, în condițiile în care activele disponibile sunt utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere. Deci, în raport cu titularul contratului de închiriere, activul utilizat în temeiul unui contract de închiriere reprezintă un activ disponibil. În acest context, Curtea reține că apelanta -reclamantă îndeplinea și această cerință, având în vedere contractul de închiriere nr.282/1998, prelungit până în 2006.
Curtea va înlătura apărarea intimatei referitoare la neîncheierea contractului din culpa apelantei care a depus o procură nevalabilă și că abia la data de 21 06 2006 s-a depus o procură valabilă, dată la care legea nr.133/199 fusese abrogată, având în vedere argumentele evocate mai sus în ceea ce privește obligația intimatei de a încheia contratul potrivit legii în vigoare la data formulării cererii, în conformitate cu adagiul"tempus regit actum".
În concluzie, Curtea constată că apelanta-reclamantă îndeplinea cerințele prevăzute de legea nr.133/199 și ca urmare, va admite apelul, va schimba sentința atacată în parte, în sensul că, va admite cererea principală și va obliga pârâtele la îndeplinirea procedurii de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare și la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în temeiul legii nr. 133/199 privind spațiul situat în imobilul din nr. 4 sector 4, parter, în suprafață de 58,22 mp, conform contractului de locațiune încheiat cu pârâtele.
În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, privind obligarea pârâtelor la îndeplinirea procedurii de încheiere și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul nr.OG19/2002 referitor la același spațiu în litigiu, Curtea reține că, prin decizia Curții Constituționale nr.38/2008 s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art.1 pct.6 din legea pentru aprobarea nr.OG28/2007 pentru modificarea nr.OG 19/2002, dar și neconstituționalitatea prevederilor referitoare la "vânzarea prin negociere directă" din art. 1 pct.3, raportat la art. 13 din ordonanță.
Potrivit art.11 alin.3 din legea nr.47/1992, decizia Curții Constituționale are caracter general obligatoriu, ceea ce conduce la concluzia că, soluția primei instanțe, de respingere a cererii cu caracter subsidiar, este legală, temeinică și va fi păstrată ca atare.
În ceea ce privește criticile aduse soluție pronunțate asupra cererii reconvenționale, Curtea reține că părțile au încheiat un nou contract de locațiune, cu nr. 487/ 7 07 2008, în baza căruia apelantei i s-a transmis dreptul de folosință asupra spațiului în litigiu până la data de 31 12 2008, astfel că dispoziția instanței de evacuare a apelantei din spațiu este nefondată, urmând a fi schimbată prin admiterea apelului și schimbarea în acest sens a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - SRL, cu sediul în B,-,.1,.5, B, împotriva sentinței comerciale nr.5166/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații REGIA AUTONOMĂ A PROTOCOLULUI DE STAT - RA APPS cu sediul în B,--8, sector 1 și SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI IMOBILIAR - cu sediul în B,-, sector 2.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite cererea principală.
Obligă pârâtele la îndeplinirea procedurii de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare și la încheierea contractului de vânzare cumpărare a spațiului în suprafață de 58,22 mp. situat la parterul imobilului din B, nr.4, sector 2, întemeiat pe Legea nr.133/1999.
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
I
GREFIER,
-
Red.Jud.IP. - 19.01.2010
Tehnored.E - 19.01.2010
4 ex.
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Liliana Crîngașu
