Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 591/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.591
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaSC 2000 SRL,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, str.-,.17 G,.13, județul B, împotriva încheierii din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de contencios administrativ în contradictoriu cu reclamanțiiși, ambii domiciliați în B, B-dul -,.13 D,.4, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații-reclamanți și, reprezentați de avocat, din Baroul Buzău, potrivit împuternicirii avocațiale aflate la fila 10 dosar, lipsind recurenta-pârâta SC 2000 SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, după care:
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți și precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Susține că se pot acorda cheltuieli de judecată nu numai în cazul prevăzut de art.274 alin.1 Cod procedură civilă ci și în cazul în care, în timpul procesului, partea pârâtă își aduce la îndeplinire obligațiile care formau obiectul litigiului, temeiul acordării cheltuielilor de judecată reprezentându-l culpa procesuală.
Intimații-pârâți și-au îndeplinit obligația de a ridica copertina de pe peretele proprietatea reclamanților, motiv pentru care la termenul de judecată din 27 ianuarie 2009 au solicitat instanței să ia act că aceștia și-au îndeplinit obligația și astfel acțiunea a rămas fără obiect, însă nici un moment nu au solicitat să se ia act că renunță la judecată.
Arată că în mod întemeiat s-au acordat cheltuielile de judecată, chiar dacă partea pârâtă, în speță, și-a îndeplinit obligația ce a făcut obiectul judecății după 6 luni de la ivirea stării litigioase, onorariul este modest, recurenta și-a recunoscut culpa tocmai pentru că a solicitat reducerea onorariului de avocat. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Prin încheierea din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău -Secția comercială și de contencios administrativ, în baza art.246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea reclamanților și la judecarea cauzei și a fost obligată pârâta SC 2000 SRL la plata sumei de 1510,30 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC 2000 SRL, susținând că potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă pârâta nu a căzut în pretenții, fiind necesară o soluție pe fondul cauzei, prin care partea să fie obligată prin hotărâre judecătorească să facă, să dea, să presteze, etc. în favoarea celeilalte părți.
De asemenea, susține recurenta, în conformitate cu dispozițiile art.246 alin.1,2 și 4 Cod procedură civilă, atunci când reclamantul renunță la judecată, după comunicarea cererii de chemare în judecată, reclamantul este cel care poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în nici un caz pârâtul și, în aceste condiții, soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este o soluție nelegală.
Precizează recurenta că, în subsidiar, în baza dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța trebuia să micșoreze onorariului avocatului reclamanților proporțional cu munca îndeplinită de acesta, respectiv prezența la un singur termen de judecată pentru a renunța la judecată, fiind evident că în aceste condiții onorariul solicitat este vădit disproporțional față de munca depusă.
Solicită recurenta a se admite recursul și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond în mod eronat a interpretat dispozițiile art.246 Cod procedură civilă în sensul că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, la cererea pârâtului reclamantul va fi obligat la cheltuieli de judecată și nu invers cum a procedat.
Se poate observa că prin încheierea atacată s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cauzei și în mod nelegal pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată ca și cum ar fi căzut în pretenții și deci ar fi pierdut procesul, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor art.246 alin.3,4 cu aplicarea art.274 Cod procedură civilă.
În atare context, recursul formulat urmează a fi admis, iar în baza art.304 pct.8,9 Cod procedură civilă urmează a modifica în parte încheierea atacată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, conform art.312 alin.2,3 Cod procedură civilă.
Urmează a se menține restul dispozițiilor încheierii atacate.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâtaSC 2000 SRL,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str.-,.17 G,.13, județul B, împotriva încheierii din data de 27.01.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de contencios administrativ în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în B, B-dul -,.13 D,.4, județul B și în consecință:
Modifică în parte încheierea atacată în sensul că înlătură obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor încheierii judecătorești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 aprilie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.NT/CC
2 ex/06 mai 2009
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Teodor Nițu, Maria