Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 63/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 63
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMARUL ORAȘULUI -, împotriva sentinței civile nr. 657/3.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, care depune împuternicire la dosar și intimatul-reclamant, lipsă fiind intimatul-pârât - PRIMĂRIA - URBANISM.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Consilier juridic pentru recurenții-pârâți depune taxa judiciară de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Instanța pune în discuție natura căii de atac a acțiunii.
Cu privire la natura căii de atac, consilier juridic pentru recurenta-pârâtă consideră că este recurs.
Intimatul consideră că natura căii de atac în prezenta cauză este recursul.
Instanța, cu privire la natura căii de atac având în vedere dispozițiile art.20 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, recalifică apelul promovat în cauză în recurs.
Instanța constată că a fost promovat recursul de către pârâții Unitatea Administrativ Teritorială și primarul orașului, recurs declarat și motivat în termen, legal timbrat la termenul de astăzi.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului pentru motivele invocate și depuse la dosar și solicită să se constate că cererea formulată de intimat este nefondată și netemeinică.
Intimatul precizează că sunt îndeplinite toate condițiile pentru eliberarea nomenclaturii stradale, dar conducerea primăriei refuză acordarea acesteia. Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.657/3.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială, primarul orașului și, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului nomenclatura stradală la imobilul proprietate personală situat în orașul, str.-, județul B și să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit sentinței civile nr. 1659/10.08.2006 reclamantul este proprietarul unui imobil casă construcție și a unei suprafețe de teren de 3820,954 mp, imobil situat în str.-, -.
Reclamantul a depus certificatul de urbanism și procesul-verbal de recepție finală a imobilului, iar existența unui litigiu între reclamant și terțe persoane nu este un impediment în eliberarea nomenclaturii stradale.
Față de aceste considerente instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din Legea nr.544/2001, astfel că acțiunea a fost admisă astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâții Unitatea Administrativ Teritorială și primarul orașului, legal timbrat cu timbru judiciar de 0,15 lei și taxa judiciară de timbru de 20 lei.
În motivarea recursului s-a susținut că refuzul eliberării nomenclaturii stradale a fost motivat de nedepunerea unor documente necesare, în înscrisurile depuse existând neclarități ce reprezintă impedimente în eliberarea certificatului de nomenclatură stradală, acestea vizând existența unui litigiu asupra terenului și neconcordanța dintre extrasul de carte funciară și autorizația de construire nr. 77/25.11.2003 emisă de Primăria Orașului.
Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Intimatul-reclamant, legal citat, s-a prezentat în fața instanței solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art.247 lit.c din Codul fiscal, nomenclatura stradală reprezintă lista care conține denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate administrativ teritorială, numărul de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte, precum și titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; aceasta se organizează pe fiecare localitate urbană și rurală și reprezintă evidența primară unitară care servește la atribuirea adresei domiciliului/reședinței persoanei fizice, a sediului persoanei juridice, precum și a fiecărui imobil, teren și/sau clădire.
În acest cadru normativ reclamantul a solicitat eliberarea certificatului de nomenclatură stradală, pârâtul justificându-și refuzul prin existența anumitor neclarități constând într-un litigiu având ca obiect revendicare imobiliară, neconcordanțele dintre autorizația de construcție nr. 77/25.11.2003 și extrasul de carte funciară cu privire la construcția realizată, precum și referitoare la procesul-verbal de recepție a lucrării.
Referitor la aceste împrejurări, apreciate de către pârât ca fiind impedimente la eliberarea certificatului de nomenclatură stradală, instanța constată că însuși pârâtul recunoaște că în baza practicii anterioare s-a stabilit eliberarea nomenclaturii stradale după efectuarea recepției finale a lucrării, fără a exista o reglementare în acest sens care să stabilească documentele necesare și procedura de urmat.
Pe de altă parte, având în vedere sensul noțiunii de nomenclatură stradală, astfel cum este indicat de dispozițiile art.274 lit.c Cod fiscal, instanța apreciază ca fiind irelevante împrejurările referitoare la existența unui litigiu asupra terenului pe care este edificată construcția sau la imobilul construit. Astfel, litigiul menționat vizează revendicarea suprafeței de 193, 90 mp din suprafața totală de 3820,957 mp și grănițuirea cu proprietatea vecină, fără a afecta dreptul de proprietate al reclamantului asupra diferenței de suprafață și a construcției, vizate prin cererea de eliberare a certificatului de nomenclatură stradală.
În ceea ce privește neconcordanțele dintre autorizația de construcție și mențiunile înscrise în cartea funciară cu privire la construcția edificată, instanța apreciază că acestea nu pot avea drept consecință afectarea atribuirii numărului de identificare a imobilului, ci eventual pot forma obiectul verificărilor conformității lucrării executate cu actele emise, potrivit legislației aplicabile în această materie.
Situația este similară în cazul modalității de realizare a recepției finale a construcției consemnate în procesul-verbal contestat de către pârât, verificarea legalității procedurii invocate depășind cadrul procesual stabilit de prezentul litigiu.
În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ și PRIMARUL ORAȘULUI -, cu sediul în loc.,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 657/3.09.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu domiciliul în loc., str. -, jud. B și intimat-pârât - PRIMĂRIA - URBANISM, cu sediul în loc., jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, |
Red.
Red./5.02.2010
Tehnored.
Ex.5
8.02.2010
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela