Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 672/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie Președinte secție

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, cu domiciliul în G,-, bloc 6.. 4, împotriva sentinței comerciale nr. 2717/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, G,-, CO G,-, -A, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentul reclamant, lipsă, avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că, prin cererea formulată, recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. prin Serviciul registratură, la data de 08.09.2008, de pe lângă Tribunalul Galația înaintat înscrisurile solicitate, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul, solicită să se observe că și din documentele emise de rezultă că nu s-a depus raportul final, aceasta fiind o dovadă în plus față de cererea de admitere a recursului de față.

Pe fond, arată că s-a solicitat obligarea lichidatorului judiciar să procedeze la lichidarea societății și a administratorului de a duce până la capăt procedura de lichidare. Mai arată că, chiar dacă societatea a apărut lichidată la. pârâții nu ar fi realizat procedura din punct de vedere contabil, în sensul că, potrivit disp. art. 253 din Legea nr. 31/1990, lichidatorul era dator să facă inventarul bunurilor societății și să încheie bilanțul prin care să se constate activul și pasivul societății, iar potrivit art. 255 din aceeași lege, era obligat să efectueze operațiunile și să procedeze la valorificarea patrimoniului societății, să plătească și să distribuie sumele cuvenite. La această oră, deși apare că societatea este lichidată, din punct de vedere contabil aceasta nu este lichidată.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul de a obliga lichidatorul judiciar și administratorul societății să procedeze la lichidarea societății, conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:

Reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții " CO" G și, ca lichidatorul judiciar să lichideze societatea G și, de asemeni, ca să predea toate actele, documentele și registrele contabile ale societății.

În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentința comercială nr. 1496 din 8 decembrie 2004, fost admisă acțiunea formulată de în contradictoriu cu reclamantul și a fost numit lichidator judiciar al G " CO"

Deși au trecut 3 ani, cu toate demersurile făcute la lichidatorul judiciar (cu scrisorile anexe 2, 3 și 4) și la (cu scrisorile anexe 5 și 6), până în prezent nu s-a început lichidarea, singurele rezultate fiind câteva întâlniri la sediul lichidatorului.

În drept, au fost invocate disp. art. 252 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta Gaa rătat că, în prezent, societatea comercială are denumirea de CO G, s-a reorganizat și poartă noua denumire, vechea societate fiind radiată din Registrul Comerțului

De asemeni, a precizat că Gaf ost radiată și din Registrul Comerțului.

În raport de această situație de fapt, reclamantul a arătat că dorește să se judece cu SC

Prin sentința comercială nr. 2717/2007 pronunțată de Tribunalul Galați, a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a Af ost respinsă ca nefondată acțiunea comercială având ca obiect obligație de a face formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții CO G și.

S-a reținut că prin sentința comercială nr. 1496/2004 a Tribunalului Galați, a fost numit lichidator judiciar al societății G, " CO" G (în prezent G).

Instanța reține, din extrasul de pe site-ul Ministerului Justiției -, că societatea Gaf ost radiată la data de 06.08.2004.

S-a reținut lipsa capacității de folosință a societății comerciale G, aceasta nemaiavând personalitate juridică, fiind lichidată și radiată.

În ceea ce privește fondul cauzei, a fost respinsă acțiunea motivat de faptul că lichidatorul și-a îndeplinit mandatul cu care a fost investit de instanță, deci a procedat la lichidarea societății conform art. 253, art. 260 din Legea 31/1990 și radierea acesteia.

Împotriva menționatei sentințe, a declarat recurs, criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii - art. 304 pct. 7.pr.civ.

Faptul că este lipsită de capacitatea de folosință și de personalitate juridică este irelevant, fiindcă nu este parte în proces, obiectul cererii constituindu-l lichidarea ei, reclamant recurenta în calitate de asociat.

Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9.pr.civ.

Potrivit art. 253 din Legea nr. 31/1990, lichidatorul era dator să facă inventarul și să încheie bilanțul care să constate situația activului și pasivului, să primească și să păstreze patrimoniul societății și să efectueze operațiunile din art. 255 din Legea nr. 31/1990.

Or, greșit s-a reținut de către instanță că lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile.

Societatea nu a fost lichidată, administratorul desfășoară în continuare activități comerciale prin închirierea spațiului comercial proprietatea societății, încasând chiria pe care o folosește în interes personal.

Solicită obligarea lichidatorului să efectueze operațiunile de lichidare și repartizare a sumelor încasate la zi către asociați.

Recursul este nefondat;

Instanța de fond, printr-o temeinică și legală interpretare a probelor administrate în cauză, a pronunțat o soluție cu respectarea disp. art. 253, art. 260 din Legea nr. 31/1990, corectă în cauză.

Recurenta a fost lichidată și ulterior radiată la data de 06.08.2004, aceasta nu mai are personalitate juridică.

Probele analizate de către instanța de fond au atestat că lichidatorul și-a îndeplinit obligațiile care-i reveneau conform mandatului primit de la instanță, societatea fiind lichidată și radiată.

În cauză au fost îndeplinite disp. art. 253 și art. 260 din Legea nr. 31/1990.

La data de 03.08.2004 a operat radierea din oficiu conform Legii nr. 428/2002 a firmei, așa cum rezultă din conținutul formularului comunicat de G referitor la Firma - fila 61 dosar recurs.

Motivele de recurs invocate în cauză sunt infirmate prin conținutul probelor analizate, ceea ce impune, conform art. 312.pr.civ. respingerea recursului de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul, cu domiciliul în G,-, bloc 6.. 4, împotriva sentinței civile nr. 2717/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, ca fiind nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

dr.

Grefier,

ST//2 ex/16.10.2008

Fond:

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 672/2008. Curtea de Apel Galati