Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 68/
Ședința publică din 02 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta ""SRL, cu sediul în T,-, jud.H, înregistrată la. de pe lângă Tribunalul Harghita sub nr. J/-, împotriva Sentinței civile nr. 907 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamanta apelantă ""SRL T prin avocat cu delegație la dosar (14) și pârâta intimată ""- MCp rin avocat cu delegație la dosar (21), lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, conform disp.art.284, 287 cod pr.civ. fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.410,00 lei prin chitanța aflată la dosar la fila 15 și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Se constată înregistrată la dosar cu data de 29 octombrie 2009, întâmpinarea formulată de ""- M Un exemplar al întâmpinării se înmânează reprezentantului reclamantei apelante ""SRL
Reprezentantul pârâtei intimate ""- MCd epune în instanță dovada cheltuielilor de judecată și procesul verbal de predare primire întocmit ulterior divizării societății (29,30,31).
Cauza fiind în stare de judecată, instanța, față de actele existente la dosar acordă cuvântul în fond părților prezente.
Reprezentantul reclamantei apelante ""SRL T solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei intimate să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 955 mp. aferent celor trei spații comerciale dobândite de societatea pe care o reprezintă prin participarea la divizarea "", cu obligare la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul cererii aflată la dosar. Susține că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică deoarece cuprinde motive contradictorii străine de natura pricinii, aspecte pe care le-a dezvoltat în scris prin considerentele cererii de apel.
Reprezentantul pârâtei intimate ""- M C, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar. Precizează că, obligația de înstrăinare invocată de apelantă este inopozabilă societății intimate, cu capital privat în momentul divizării și transmiterii dreptului de proprietate. În consecință nu poate fi obligată la transmiterea dreptului de proprietate întrucât regimul juridic al terenurilor în speță este guvernat de dreptul comun privind proprietatea privată, neexistând un acord de voință pentru înstrăinarea terenurilor.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr. 907 din 30 aprilie 2009, Tribunalul Harghitaa luat act de renunțare la judecată față de pârâtul, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SRL invocată de pârâta SRL, a respins cererea formulată de reclamanta SRL în contradictoriu cu pârâta, a anulat ca netimbrată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta - T, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că, reclamanta și-a stabilit cadrul procesual doar cu pârâta -, iar ca obiect al cererii, obligarea la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor care fac obiectul proiectului de divizare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, instanța a apreciat că este neîntemeiată, deoarece potrivit încheierii judecătorului delegat la ORC nr. 4172 din 29 iunie 2006 și a Actului adițional autentificat sub nr. 508 din 13 iunie 2006, Com SRL a fost dizolvată fără lichidare, prin transmiterea universală a patrimoniului reclamantei SRL, asociat unic. Totodată, prin Hotărârea AGA din 17 decembrie 1998 SRL s-a hotărât divizarea acesteia iar societății reclamante înființată după divizare, i s-a transmis un drept de folosință asupra terenurilor în speță, considerându-se între părți ca privitor la teren, reclamanta să obțină titlu de proprietate.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că pârâta -, societate cu capital de stat, prin Hotărârea AGA din 17 decembrie 1998 s-a divizat, fiind înființate alte societăți printre care și Com SRL iar prin proiectul de divizare, activele reprezentând cele trei spații comerciale expuse în cererea introductivă, au trecut în patrimoniul societății divizate Com SRL, convenindu-se cu pârâta ca terenurile aferente activelor divizate să se transmită în folosință acestora, urmând ca societatea divizată să obțină titlul de proprietate conform Legii nr. 15/1990 și HG nr. 834/1990, pârâta - renunțând la acest drept. Cu toate acestea, - a obținut certificatele de atestare a dreptului de proprietate nr. 0027 din 22 decembrie 2000 și 0028 din 26 iunie 2001 privind terenurile aferente activelor, motiv pentru care, societatea divizată Com SRL, printr-o acțiune în contencios administrativ a solicitat anularea acestora. Prin sentința civilă nr. 717 din 5 iunie 2002, Tribunalului Harghita, irevocabilă prin decizia nr. 602/R/17 octombrie 2002 Curții de Apel Târgu -M, cererea a fost respinsă. În esență, instanța a reținut că eliberarea celor două certificate privind atestarea dreptului de proprietate își găsește temeiul de drept în dispozițiile art. 1 și 5 din HG nr. 834/1991, iar faptul divizării și al vânzării activelor comerciale nu modifică imperativele art. 1 și 5 din HG nr. 834/1991. Pârâta - nu putea renunța la dreptul de a obține certificatele de atestare a dreptului de proprietate, această decizie fiind inaptă de a produce consecințe juridice.
În motivarea respingerii cererii reclamantei, instanța de fond a avut în vedere faptul că prin Hotărârea AGA și proiectul de divizare, pârâta nu s-a obligat să transmită dreptul de proprietate asupra terenurilor deși a renunțat să obțină acest drept, doar societatea cu capital de stat la acest moment, cere a dobândi proprietatea terenurilor în temeiul Legii nr. 15/1990, fiind îndreptățită la atestarea dreptului său de proprietate prin emiterea celor două certificate.
Procedura de vânzare a terenurilor a fost apoi prevăzută de HG nr. 331/1992, în speță nefăcându-se dovada inițierii unei astfel de proceduri, de altfel reclamanta a și recunoscut la interogator că nu s-a adresat cu vreo cerere pârâtei pentru a-și manifesta intenția de a cumpăra terenurile. Mai mult decât atât, la intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999, art. 32/1 alin. 1 și 2 lămurit situația în speță, în sensul că a prelungit folosința terenurilor până la clarificarea regimului juridic iar prin art. 32/2 alin. 1 și 3, stabilit majorarea de drept a capitalului social cu valoarea terenurilor menționate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, care va fi considerată ca aport în natură al statului, ori al unei unități administrativ teritoriale, după caz. În concluzie, instanța a subliniat că, obligarea pârâtei de a transmite dreptul de proprietate reclamantei, așa cum a solicitat, pe motivul celor prevăzute în proiectul de divizare și hotărârea AGA, nu are temei legal, la acest moment neexistând nicio obligație asumată și neexecutată de pârâtă.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e pârâta SRL care a solicitat schimbarea în sensul admiterii acțiunii sale și obligarea pârâtei să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 955 mp aferent celor trei spații comerciale dobândite prin participarea la divizarea -, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea atacată conține motive contradictorii, străine de natura pricinii, deoarece respinge excepția lipsei calității procesuale active a SRL pe considerentul că societății reclamante după divizare i s-a transmis un drept de folosință asupra terenurilor aferente celor trei spații comerciale dobândite prin divizare, existând și convenție cu privire la teren, dar respinge cererea reclamantei pe motiv că nu există o obligație asumată de pârâtă și neexecutată.
Apelanta mai invocă faptul că la data divizării pârâta nu putea asuma obligația de transmitere a dreptului de proprietate, deoarece nu era proprietar al terenului iar după ce a transmis dreptul de folosință, nu era îndreptățită să beneficieze de prevederile art. 1 și 5 din HG nr. 834/1991 pentru că terenul a ieșit din patrimoniu și nu era necesar desfășurării activității.
De asemenea, s-a justificat de ce nu s-a inițiat procedura prevăzută de HG nr. 331/1992, pe motiv că inițial aceste terenuri au fost cumpărate de membrii consiliului de administrație ai pârâtei și au revenit în patrimoniul acesteia în timpul derulării procesului, în plus a existat o negociere asupra prețului, de 15 euro/mp.
S-a susținut de către apelantă că obligația pârâtei de a transmite dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente spațiilor comerciale rezultă din hotărârea de divizare și că instanța nu a ținut cont de faptul că în cursul procesului pârâta a schimbat poziția inițială și a menționat că acordă dreptul primordial ca aceste terenuri să fie vândute reclamantei, în plus, în cartea funciară este înscris dreptul de superficie pe numele reclamantei fiind firesc să se transmită dreptul de proprietate din moment ce terenul oricum nu poate fi utilizat decât de proprietarul spațiilor comerciale.
În notele de ședință depuse la dosar, ce s-a dorit a fi completarea motivelor de apel, apelanta a subliniat că, prin hotărârea AGA din 17 decembrie 1998 devenită ulterior proiect de divizare adoptat și aprobat în condițiile legii, pârâta s-a obligat cu forța legii să transfere dreptul de folosință asupra terenurilor aferente spațiului comercial și să renunțe în favoarea părții la dreptul de a mai cere și obține certificate de proprietate asupra acestor terenuri. Apelanta a conchis că din această situație rezultă mai întâi un temei contractual și anume proiectul de divizare și apoi temeiuri legale: art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, art. 5 alin. 1 raportat la art. 1 din HG 834/1991, art. 66 din Norma metodologică privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active publicat în Monitorul Oficial nr. 66 din 12 februarie 1998, adoptată prin HG 55/1998.
Pârâta intimată - a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
În esență, intimata a punctat că apelanta este succesoarea în drepturi a Com SRL, că terenul aferent unității comerciale nu era în proprietatea -, astfel că s-a transmis numai dreptul de folosință, că societățile divizate nu aveau dreptul la obținerea dreptului de proprietate, iar terenurile respective au intrat în proprietatea - în condiții legale, deoarece numai această societate era îndreptățită să obțină certificat de atestare potrivit HG nr. 834/1991. Legalitatea certificatului de atestare a fost confirmată prin hotărâre judecătorească irevocabilă iar renunțarea prin hotărârea de divizare este nulă de drept, inaptă să producă consecințe juridice.
Intimata a mai subliniat inexistența unui temei legal sau contractual pentru a fi obligată la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, iar singurul act cu valoare contractuală care are în vedere soarta terenurilor aferente spațiului comercial în cauză, este procesul verbal de predare-primire a activelor prin care s-a stabilit că terenurile aferente clădirilor predate nu fac obiectul actului respectiv, situația urmând a fi reglementată conform înțelegerii părților.
Intimata a mai arătat că proprietatea la cumpărare va fi acordată în cazul în care societatea va hotărî să vândă terenul, ea netrebuind a fi înțeleasă ca o obligație în acest sens.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, instanța constată că apelul este nefondat.
Obiectul analizei în cadrul acestei căi de atac îl reprezintă fondul cauzei deduse judecății și anume cererea de obligare a pârâtei la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent spațiului comercial intrată în proprietatea reclamantei ca efect al actului de divizare a -, pârâta neformulând apel pentru că i s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, de altfel în întâmpinare acceptând că reclamanta este succesoare în drepturi a Com SRL, ca efect al transmiterii universale a patrimoniului către asociatul unic.
Argumentele pentru care instanța a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă nu vine în contradicție cu argumentele pentru care a respins pe fond acțiunea reclamantei.
Instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt în raport cu actele întocmite între părți, efectul acestora, mai precis susceptibilitatea de a produce efecte juridice legale sub aspectul tuturor obligațiilor asumate în actul de divizare și necesității respectării unor dispoziții imperative ale legilor incidente, de la care nu se pot abate părțile prin convenția lor.
În primul rând trebuie avut în vedere faptul că, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, certificat emis în baza nr. 834/1991, se constată că societatea adevenitproprietară în baza Legii nr. 15/1990,pe un teren pe care l-a avut în administrare. Prin urmare, dreptul de administrare directă a fost transformat în drept de proprietate. La data încheierii actului de divizare pârâta nu era proprietară asupra terenului din litigiu. Vocația pârâtei la dobândirea terenului aferent construcțiilor spațiilor comerciale aflate în proprietatea reclamantei ca efect al divizării a făcut deja obiectul unei judecăți iar o instanță de contencios administrativ a statuat în mod irevocabil că cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferente activelor, eliberate pârâtei -, sunt legale iar faptul divizării și apoi al vânzării unor active comerciale nu modifică imperativele art. 1 și 5 din HG nr. 834/1991. Instanța de fond nu putea să ignore acest aspect, iar motivele invocate de apelantă, în sensul că terenurile nu mai erau în patrimoniul - urmare a divizării și nici că nu îi mai erau necesare pentru desfășurarea activității, nu mai pot fi puse în discuție, cu atât mai puțin în acest cadru procesual dedus judecății, în contextul în care legalitatea emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate a făcut obiectul unei judecăți iar contravaloarea acestor terenuri a fost inclusă în capitalul social al respectivei societăți.
Cert este că pârâta este deținătoarea unor certificate de atestare a dreptului de proprietate care se referă și la terenul care face obiectul prezentului litigiu și se invocă o obligație asumată într-un act de divizare încheiat anterior atestării dreptului de proprietate, ca temei al obligării pârâtei la transmiterea dreptului de proprietate.
În procesul verbal al de la -, din data de 17 decembrie 1998, (fila 6 dosar fond) s-a consemnat că se transmitedreptul de folosințăasupra terenului iar succesoarele de drept urmeazăsă obțină titlul de proprietateîn conformitate cu Legea nr. 15/1990 și HG nr. 834/1991, un drept pentru care renunță - în favoarea Com SRL și Com SRL.
Ceea ce s-a transmis ca urmare a divizării, a fost dreptul de folosință, asupra terenului din litigiu, nu dreptul de proprietate, întrucât la vremea respectivă pârâta era doar titularul unui drept de administrare, situație care nu-i conferă dreptul de dispoziție asupra terenului.
În mod corect a reținut prima instanță, așa cum de altfel a statuat irevocabil și instanța de contencios administrativ prind decizia 602 din 17 octombrie 2002, că renunțarea la obținerea certificatului de atestare în favoarea societăților înființate prin divizare, nu putea produce consecințe juridice, fiind stabilit prin lege cine putea fi beneficiara unui asemenea certificat și cine putea iniția demersurile în vederea eliberării lui, potrivit 834/1991. Societatea comercială îndreptățită nu putea transmite dreptul lor de a li se elibera certificate de atestare altor societăți, fie și pentru faptul că legiuitorul a stabilit clar cine este titular, fiind vorba de terenuri care fac parte fin patrimoniul societății respective.
Dispozițiile legale ulterioare privind situația juridică a terenurilor menționate în certificatul de atestare, așa cum au fost ele reținute în considerentele hotărârii primei instanțe, sunt argumente în plus care să justifice soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei de a transmite dreptul de proprietate asupra terenului cuprins în certificatul de atestare. Cererea reclamantei față de considerentele arătate, nu are nici temei contractual și nici temei legal, astfel că, hotărârea primei instanțe, fiind temeinică și legală, apelul va fi respins ca nefondat, iar apelanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei în cuantum de 3000 lei, constând în onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta SRL, cu sediul în T,-, județul H, împotriva sentinței civile nr. 907 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Obligă apelanta să plătească intimatei - M C, cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/5ex
Jud.fond:
-4.01.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
