Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 7/
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile formulate de pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA B - SUCURSALA REGIONALĂ CF T și COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA B împotriva sentinței civile nr. 1055/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA B - SUCURSALA REGIONALĂ CF consilier juridic, pentru reclamantă avocat G, lipsă fiind pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 17.01.2007, note privind cheltuielile de judecată, formulate de către pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA, două file copii deconturi, concluzii scrise formulate de aceeași pârâtă.
Reprezentanta pârâtei apelante depune la dosar extras CF la zi pentru imobilul în litigiu, arătând că acesta este identificat la poziția 3 din extras.
Extrasul CF la zi pentru imobilul în litigiu este prezentat reprezentantului reclamantei intimate, care arată că nu solicită comunicarea acestuia sau acordarea unui termen în acest sens.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar concluzii scrise, împreună cu un set de înscrisuri în copie, respectiv: adresa nr-/2004, adresa nr-/30.09.2004, concluzii scrise, certificat constatator emis de către Oficiul Registrului Comerțului
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentanta pârâtei apelante solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată, apreciind că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 12 și 13 din Legea 364/2004, imobilul în litigiu fiind exceptat de la vânzare. Arată că acest activ este valorificat de către apelantă tocmai prin închiriere.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că societatea reclamantă a deținut spațiul respectiv cu contracte succesive de închiriere, contracte actualizate pentru fiecare an, că reclamanta a formulat cerere pentru cumpărarea spațiului și că sunt aplicabile în speță prevederile art. 12. Astfel, arată că imobilul este în afara activităților curente ale apelantei, că a fost amenajat de către societatea reclamantă, iar din extrasul CF rezultă că proprietar este Statul Român, apelanta fiind administrator, motiv pentru care apreciază că aceasta trebuia să treacă spațiul pe lista spațiilor disponibile.
În replică, reprezentanta apelantei învederează instanței că deși trebuia întocmită o astfel listă, la nivel de Companie nu a fost întocmită.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1055/PI/08.06.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins excepția de prematuritate invocată de pârâtele Compania Națională de Ferate "CFR" SA B - Scursala Regionala CF T și Compania Națională de Ferate "CFR" SA, a admis acțiunea reclamantei - SRL în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Ferate "CFR" SA B-Sucursala Regionala CF T și Compania Națională de Ferate "CFR" SA, le-a obligat pe acestea la vânzarea către reclamantă spațiului utilizat de aceasta în baza contractului de închiriere 188 /2004 în suprafață de 900. situat în perimetrul Stației CFR având denumirea de, înscris în nr.- T, nr. top A - 3409/1, precum și la plata, în solidar, a sumei 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâții Compania Națională de Ferate " CFR" SA B și Compania Națională de Ferate " CFR" SA - Sucursala Regională T solicitând obligarea acestora la vânzarea spațiului utilizat de către reclamantă în temeiul contractului de închiriere nr.188/24.06.2004 în suprafață de 900. situat în T,în perimetrul Stației CFR T, motivat prin aceea că a solicitat în mai multe rânduri, în temeiul art.12 din Legea nr.346/2004, cumpărarea acestui spațiu, dar fără rezultat.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâtele au invocat, în principal, excepția prematurității introducerii acțiunii raportat la împrejurarea că bunul ce face obiectul litigiului nu a fost încă calificat ca fiind activ disponibil, nefiind definitivată lista activelor disponibile. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că în speță nu pot fi aplicate dispozițiile art.12 din Legea nr.346/2004, activul fiind utilizat de Sucursala Regională T în vederea îndeplinirii obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, închirierea fiind una din formele de valorificare a bunurilor proprietatea CFR.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisurile la care au făcut referire, iar reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate care să elucideze modul în care pârâtele înțeleg să folosească spațiul din litigiu.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:
Între părțile litigante s-au încheiat contracte de închiriere succesive începând cu anul 1997, ultimul cu nr.188/24.06.2004 având ca obiect folosința mijlocului fix având denumirea de "platformă", situat în Stația CFR T, în suprafață de 900 mp, cu destinația de depozit materiale de construcții. După încheierea contractului, reclamanta, în baza art.12 din Legea nr.346/2004, s-a adresat pârâtelor cu mai multe cereri prin care a solicitat vânzarea spațiului închiriat, cereri rămase nesoluționate, fiind depuse anterior expirării contractului, astfel că, prin Sentința civilă nr.414/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.1337/COM/2006 Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF Taf ost obligată la prelungirea contractului de închiriere nr.188/2004 până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.346/2004 pârâtele au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute de alin.1 lit.b și d, contractele de leasing cu clauze irevocabile de vânzare prevăzute de aliniatul 1 lit.b și c, concesionarea ori leasingul activelor disponibile în condițiile alineatului 1 lit. S-a reținut cp pârâtele nu mai pot invoca prematuritatea introducerii acțiunii sau faptul că încă nu au fost întocmite listele activelor disponibile, față de data apariției actului normativ. Dacă, în litigii asemănătoare instanțele au dat dovadă de toleranță și clemență sub aspectul neîndeplinirii acestei obligații, față de dispozițiile imperative ale legii, această situație nu mai poate continua, pe parcursul celor aproape trei ani de la apariția Legii nr.346/2004, acestea având posibilitatea și perioada necesară elaborării respectivelor liste, ele nemaiputându-se prevala de faptul că, legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ în vederea întocmirii și publicării listelor care să cuprindă activele disponibile. Nu a putut fi reținută motivarea pârâtelor în sensul că activul este utilizat în scopul realizării obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, din expertiza de specialitate dispusă în cauză rezultă că începând cu anul 1997 acesta a folosit ca depozit de materiale pentru - SRL, pe acest teren fiind edificate șoproane pentru depozitare de materiale și un birou, iar alăturat se află alte terenuri aparținând aceleiași pârâte pe care se află resturi de construcții, resturi menajere și mărăcinișuri, ceea ce demonstrează că aceste terenuri nu sunt utilizate de Statul Român prin CFR în scopuri precise și utile obiectului de activitate, refuzul de a proceda la vinderea lor fiind unul șicanator sau are la bază alte interese.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele Compania Națională de Ferate "CFR" SA B-Sucursala Regionala CF T și Compania Națională de Ferate "CFR" SA.
Prin apelul formulat de pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA B-Sucursala Regionala CF T aceasta a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că între părți s-au demarat raporturi contractuale concretizate prin încheierea contractului de închiriere nr.188/24.06.2004 prin care - SRL dobândea un drept de folosință asupra spațiului comercial situat în perimetrul stației CFR T în suprafață de 900 mp cu denumirea de "platformă" pe care l-a utilizat cu destinația de depozit materiale de construcții.
Conform art.8 din contract termenul acestuia a fost stabilit la un an de zile, respectiv de la data de 24.06.2004 până la data de 24.06.2005.
Pe perioada derulării contractului, mai precis spre sfârșitul perioadei de valabilitate a acestuia, reclamanta, în temeiul Legii nr.346/2004 și datorită faptului că la expirarea contractului va trebui să se prezinte la renegocierea prețului de închiriere, a formulat o cerere de cumpărare, scopul acesteia fiind menținerea aceluiași preț până la soluționarea cererii.
Pârâta arată că - SRL nu și-a mai achitat nici contravaloarea chiriei pe care o datora pentru spațiul utilizat, la dosarul cauzei aflându-se cererea de reeșalonare a datoriilor formulată chiar de reclamantă.
Se arată că cererea de cumpărare nu poate fi satisfăcută, deoarece în speță sunt incidente dispozițiile art.15 din Legea nr.346/2004, mijlocul fix fiind situat în incinta stației de cale ferată T, fiind mijloc fix-activ component al patrimoniului stației, așa cum rezultă din Planul de situație pentru spații licitație - Stația T, plan în care se regăsește și spațiul închiriat reclamantei conform contractului de închiriere.
De asemenea, activul în cauză nu intră în categoria activelor disponibile conform art.12 și 13 din Legea nr.346/2004, astfel că, neregăsindu-se în situațiile enumerate de lege, nefiind activ disponibil și fiind utilizat în scopul realizării obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, terenul în cauză nu poate fi vândut reclamantei în temeiul art.12 alin.1 lit.b din Legea nr.346/2004.
Totodată, se arată că potrivit nr.OG12/1998 și nr.HG581/1998, de înființare a CNCF "CFR" SA B, Compania Națională de Ferate "" SA are ca obiect de activitate și gestionarea infrastructurii feroviare și a patrimoniului auxiliar. Valorificarea bunurilor, proprietate CFR, se face cu maximă eficiență, pe principiile economiei de piață, prin una din următoarele forme: "exploatarea directă, închiriere, locație de gestiune, concesionare, asociere cu agenții economici în condițiile prevederilor actelor normative în vigoare și a prezentelor instrucțiuni", potrivit art.11 și 12 din anexa la Dispoziția nr.19/1998 a Directorului General al CNCF "CFR" SA privind preluarea, administrarea, utilizarea și valorificarea bunurilor proprietatea CFR.
Astfel, bunul în litigiu, fiind valorificat de societatea pârâtă prin închiriere, iar închirierea fiind una din formele de valorificare a bunurilor, proprietate CFR, rezultă implicit că acest imobil este utilizat de pârâtă, nu se află în conservare și nu este înscris în vreo listă a activelor disponibile conform art.13 alin.4 și 5 din Legea nr.346/14.07.2004, acest activ neintrând sub incidența dispozițiilor art.12 alin.1 lit.b și alin.2 din Legea nr.346/2004.
Prin recursul declarat de pârâta Compania Națională de Ferate "CFR" SA, aceasta a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca prematur introdusă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta arată că este greșită concluzia instanței de fond în sensul că nu poate fi invocată prematuritatea introducerii acțiunii. Așa cum a mai susținut și în fața primei instanțe, pârâta arată că o condiție esențială de exercițiu a acțiunii civile este actualitatea dreptului reclamantei la data introducerii acțiunii.
Astfel, dreptul reclamantei de a solicita obligarea CNCF "CFR" SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu este născut față de împrejurarea că activul solicitat spre vânzare nu este calificat ca activ disponibil de către societatea deținătoare. La acest moment, dreptul reclamantei este supus condiției suspensive, condiție ce constă în parcurgerea procedurii legale, de calificare și de publicare a activelor disponibile ale societății.
Se învederează faptul că legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ în vedere întocmirii și publicării listelor ce cuprind activele disponibile, iar reținerile instanțe de fond în sensul că" dacă, în litigii asemănătoare instanțele au dat dovadă de toleranță și clemență sub aspectul neîndeplinirii acestei obligații, față de dispozițiile imperative ale legii, această situație nu mai poate continua" sunt eronate. Pârâta consideră că dacă legiuitorul nu a prevăzut un termen imperativ în vederea întocmirii acestor liste, nu este atributul instanței a aprecia care va fi termenul necesar întocmirii acestor liste, instanța nefiind investită cu o astfel de cerere.
Se solicită să se constatate că numai după parcurgerea procedurii legale prealabile, respectiv definitivarea listei activelor disponibile spre valorificare, prin vânzare și publicarea acesteia, și în situația în care cererea îi va fi respinsă, reclamanta va fi îndreptățită să solicite instanței obligarea CNCF "CFR" SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cu condiția esențială ca activul solicitat spre vânzare să fie cuprins în lista activelor disponibile.
O altă critică adusă sentinței apelate este aceea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, invocată de pârâtă, instanța nefăcând nici o apreciere cu privire la această excepție.
Se arată că dispozițiile Legii nr.346/2004, privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății. ce face obiectul judecății este situat în incinta stației CF T, fiind incidente dispozițiile art.15 din Legea nr.346/2004.
Se precizează că acest mijloc fix aparține patrimoniului stației, așa cum rezultă din Planul de situație pentru spații licitație - Stația T, plan în care se regăsește și spațiul închiriat de Regionala CF T reclamantei.
Pârâta consideră că față de interdicția expresă prevăzută de textul art.15 din legea nr.346/2004, în sensul că sunt exceptate de la vânzare activele situate în stațiile de cale ferată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre contrară legii. aplicând greșit legea la datele speței în cauză, încălcând o normă prohibită și nedând astfel eficiență dispozițiilor art.129 alin.5 Cod procedură civilă.
Pârâta arată că din conținutul acțiunii introductive se înțelege că reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art-12 și 13 din Legea nr.346/2004, fapt reținut de instanța de fond, care însă nu a observat că localizarea bunului, ce face obiectul judecății trimite la norma prohibitivă a art.15 din aceeași lege.
De asemenea, pârâta învederează că reținerile instanței de fond, potrivit cărora închirierea nu este o modalitate de valorificare, sunt eronate. Astfel, potrivit Dispoziției nr.19/1998 a Directorului general al CNCF "CFR" SA, închirierea este una din formele de valorificare a bunurilor și serviciilor, proprietate CFR, bunul în litigiu fiind valorificat prin închiriere de către societatea pârâtă potrivit obiectului de activitate, rezultând, fără echivoc, că este imobil este utilizat de pârâtă prin închiriere, acesta nefiind în conservare.
Mai mult decât atât, societatea pârâtă este o societate comercială, funcționează după normele instituite de Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale și are în hotărârea de înființare ca obiect de activitate închirierea bunurilor imobiliare pentru care are aviz de funcționare declarat și la Registrul Comerțului.
Pârâta consideră că instanța de fond nu a cercetat în profunzime actele normative depuse la dosarul cauzei, în speță nr.HG581/1998, privind înființarea CNCF "CFR" SA, Ordinul nr.645/17.04.2002 al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, Dispoziția nr.19/1998 a Directorului General al CNCF "CFR" SA.
Astfel, art.2 pct.8 din nr.HG581/1998 prevede că" Pe perioada în care statul este acționar majoritar, CFR poate vinde active din patrimoniul persoanelor fizice și juridice de drept privat, cu mandatarea reprezentanților săi în adunarea generală a acționarilor.
De asemenea, prin Ordinul nr.645/17.04.2002 al Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței s-a stabilit procedura și documentația necesară aprobării ministerului mai sus menționat în vederea vânzării de active prin negociere directă către locatari și/sau asociați sau încheieri de contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare și acordarea mandatului special împuterniciților mandatați să reprezinte interesele capitatului de stat în AGA al CNCF "CFR" SA.
Potrivit dispoziției nr.19/1998 a Directorului General al CNCF "CFR" SA închirierea este una din formele de valorificare a bunurilor și serviciilor, proprietate CFR, bunul în litigiu fiind valorificat prin închiriere de către societatea pârâtă potrivit obiectului de activitate, rezultând, fără echivoc, că acest imobil este utilizat de pârâtă prin închiriere, acesta nefiind în conservare.
O altă critică adusă sentinței pronunțate de instanța de fond este aceea că aceasta nu a luat în considerare apărările pârâtei, în sensul că nu poate dispune obligarea unei părți la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare contrar voinței sale.
Astfel, în opinia pârâtei, instanțele au obligația de a verifica și cenzura legalitatea clauzelor contractuale, putând constata nulitatea absolută sau dispunând anularea acelor clauze nelegale. Dreptul instanței de a obliga una din părți la încheierea unui contract împotriva voinței sale nu cunoaște nici un temei juridic.
Se apreciază că în nici un caz instanța nu ar putea dispune asupra unor clauze pe care numai părțile le pot stabili în virtutea principiului libertății de voința ce guvernează încheierea actelor juridice, știut fiind că potrivit dispozițiilor art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Mai mult decât atât, pârâta consideră că intervenția instanței judecătorești, prin obligarea unei părți să-și înstrăineze bunurile, contrar voinței sale, reprezintă o imixtiune în activitatea comercială a unei societăți, societatea pârâtă urmărind valorificarea bunurilor din patrimoniul său, având ca scop realizarea unui interes economic.
Considerentele instanței de fond, ce au condus la soluția criticată, tind către o formă de înstrăinare forțată a patrimoniului unei societăți contrar voinței sale, situație ce ar putea conduce la încetarea unei activități comerciale, aceste considerente neputând fi acceptate, deoarece finalitatea lor este contrară legii. Înstrăinarea bunurilor unei societăți, precum și încetarea unei activități, reprezintă atributul exclusiv al societății prin organele sale statutare și nicidecum al instanței de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta - SRL Tas olicitat respingerea apelurilor și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică arătând că apelurile promovate în cauză sunt nefondate, deoarece pârâtele, în calitate de administratori, refuză sistematic și în mod deliberat să respecte voința proprietarului așa cum este dată de legiuitor, în prevederile exprese ale art. 12 lit. b din Legea nr.346/2004.
Este recunoscut în mod expres de către apelante faptul că - SRL deține cu contract de închiriere un spațiu din anul 1997, conform contractului nr.144/25.07.1997. Din anul 1997, prin contracte de închiriere succesive, - SRL deține aceste spațiu pentru care a achitat neîncetat chiria, fără întârzieri și fără nici un fel de probleme.
În temeiul prevederilor art. 12 al.2 din Legea nr. 133/1999 și ulterior, în temeiul art. 12 lit.b din Legea nr. 346/2004, privind întreprinderile mici și mijlocii, reclamata a formulat o primă cerere de vânzare a spațiului deținut cu contract de închiriere, la data de 25.03.2003 și întrucât nu s-a primit nici un răspuns, începând cu data de 20.04.2004, aceasta a formulat alte cereri pentru vânzarea terenului.
Urmare a cererilor repetate ale reclamantei și insistențelor pentru respectarea prevederilor legale, Direcția de Asistență Juridică din cadrul Companiei Naționale de Ferate CFR SA a emis adresa nr. 14/2/p/3935 din 30.09.2004, prin care s-a dispus sucursalelor regionale cu număr 6/3/972/2007, respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit.b din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spațiilor pentru situațiile în care condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.
În mod nejustificat și nelegal, deși textele de lege invocate sunt imperative iar compania națională își dăduse acordul în sensul vânzărilor spațiilor, apelanta - Sucursala Tar efuzat să se conformeze, nesocotind astfel prevederile legii, voința legiuitorului și a proprietarului, Sucursala, ca și Regia fiind doar un administrator, ele trebuind să respecte voința proprietarului consacrată în Legea nr. 346/2004.
Reclamanta arată că sunt nereale susținerile apelantei, că spațiul ar intra sub incidența prevederilor art. 15 din Legea nr. 346/2004, deoarece spațiul ce constituie obiectul contractele de închiriere succesive nu are nicio legătură cu stația de cale ferată sau cu activitățile specifice de cale ferată, expertizele efectuate în cauză stabilind că terenul are destinația de depozit de materiale a - SRL din anul 1997 și că pe acesta au fost edificate de reclamantă șoproane pentru depozitarea materialelor și un birou.
Totodată s-a mai stabilit că acest teren este îngrădit, alăturat aflându-se alte terenuri aparținând apelantelor, pe care se află resturi de construcții, resturi menajere și mărăcinișuri, ceea ce demonstrează că în fapt, aceste terenuri nu sunt utilizate în scopuri corespunzătoare obiectului specific de activitate al Companiei de Ferate Române.
Se mai arată că în mod corect prima instanță a reținut că spațiul este situat în afara activității curente de transporturi pe calea ferată, că acesta nu a fost niciodată folosit de apelante, fiind amenajat de către - SRL, că a fost amenajat inclusiv prin edificarea unor construcții de către reclamantă, și că proprietarul, Statul Român, a dispus în mod imperativ vânzarea spațiilor pentru care sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art.12 lit.b din Legea nr. 346/2004, iar reclamanta a dovedit că se încadrează în aceste prevederi legale.
Sunt lipsite de orice temei afirmațiile apelantelor că activul nu este disponibil și că vânzarea va fi posibilă după privatizarea CFR, deoarece pe de o parte, Legea nr. 346/2004 a stabilit concret modul de vânzare a spațiilor ce intră sub incidența prevederilor art. 12 lit.b, astfel că aceasta, în calitatea sa de administrator, are obligația să aducă la îndeplinire dispozițiile exprese ale legii, iar pe de altă parte, acest spațiu se află în folosința reclamantei din anul 1997, fără ca cineva să-i fi tulburat posesia.
Faptul că pârâtele-apelante au refuzat să pună în aplicare prevederile exprese ale Legii nr. 346/2004 și să întocmească listele cu activele disponibile, dovedește în fapt reaua credință a acestora, deoarece în cei trei ani de la apariția legii, au avut timpul necesar pentru a se conforma dispozițiilor legale.
Analizând apelul din prisma criticilor formulate, raportat la dispozițiile art.295 Cpc, Curtea va respinge apelul, față de următoarele considerente:
În fapt, așa cum a apreciat corect și prima instanță, între părțile litigante s-au încheiat contracte de închiriere succesive începând cu anul 1997, ultimul cu nr.188/24.06.2004 având ca obiect folosința mijlocului fix având denumirea de "platformă", situat în Stația CFR T, în suprafață de 900 mp, cu destinația de depozit materiale de construcții. După încheierea contractului, reclamanta, în baza art.12 din Legea nr.346/2004, s-a adresat pârâtelor cu mai multe cereri prin care a solicitat vânzarea spațiului închiriat, cereri rămase nesoluționate, fiind depuse anterior expirării contractului, astfel că, prin Sentința civilă nr.414/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.1337/COM/2006 Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF Taf ost obligată la prelungirea contractului de închiriere nr.188/2004 până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Raportat la prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.346/2004 pârâtele au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute de alin.1 lit.b și d, contractele de leasing cu clauze irevocabile de vânzare prevăzute de aliniatul 1 lit.b și c, concesionarea ori leasingul activelor disponibile în condițiile alineatului 1 lit.
S-a reținut că pârâtele nu mai pot invoca prematuritatea introducerii acțiunii sau faptul că încă nu au fost întocmite listele activelor disponibile, față de data apariției actului normativ. Dacă, în litigii asemănătoare instanțele au dat dovadă de toleranță și clemență sub aspectul neîndeplinirii acestei obligații, față de dispozițiile imperative ale legii, această situație nu mai poate continua, pe parcursul celor aproape trei ani de la apariția Legii nr.346/2004, acestea având posibilitatea și perioada necesară elaborării respectivelor liste, ele nemaiputându-se prevala de faptul că, legiuitorul nu a stabilit un termen imperativ în vederea întocmirii și publicării listelor care să cuprindă activele disponibile. Nu a putut fi reținută motivarea pârâtelor în sensul că activul este utilizat în scopul realizării obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, din expertiza de specialitate dispusă în cauză rezultă că începând cu anul 1997 acesta a folosit ca depozit de materiale pentru - SRL, pe acest teren fiind edificate șoproane pentru depozitare de materiale și un birou, iar alăturat se află alte terenuri aparținând aceleiași pârâte pe care se află resturi de construcții, resturi menajere și mărăcinișuri, ceea ce demonstrează că aceste terenuri nu sunt utilizate de Statul Român prin CFR în scopuri precise și utile obiectului de activitate, refuzul de a proceda la vinderea lor fiind unul șicanator sau are la bază alte interese.
Mai mult, reclamanta este cea care folosește spațiul în litigiu începând cu anul 1997, ultimul contract de închiriere nr.188/24.06.2004 având ca obiect folosința mijlocului fix având denumirea de "platformă", situat în Stația CFR T, în suprafață de 900 mp, cu destinația de depozit materiale de construcții, prelungit la rândul său prin sentința civilă nr.414/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.1337/COM/2006 Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF Taf ost obligată la prelungirea contractului de închiriere nr.188/2004 până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, reclamanta a folosit spațiul de peste 10 ani, fapt care nu a dus nici la încetarea, nici la perturbarea activității pârâtei apelante.
În susținerea acestei teze și a relei credința a pârâtei vine și Direcția de Asistență Juridică din cadrul Companiei Naționale de Ferate CFR SA care a emis adresa nr. 14/2/p/3935 din 30.09.2004, prin care s-a dispus sucursalelor regionale cu număr 6/3/972/2007, respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit.b din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spațiilor pentru situațiile în care condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.
Deși dispozițiile legale menționate nu au fost respectate de pârâte prin stabilirea și publicarea listei cu spațiile disponibile, apelanta Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF T susține că acest spațiu nu face parte din activele disponibile, însă acest fapt nu este dovedit prin probele de la dosar.
S-a depus, le solicitarea instanței, un extras de CF în care sunt identificate parcelele de teren aparținând apelantei, în zona din T în care se află și imobilul în litigiu. Se poate observa că, la foaia A - descrierea imobilului, poziția 3 Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF Taî nchiriat o suprafață de 900 mp din totalul de 179.219 mp.
Într-adevăr, art. 15 din lege stabilește o excepție în ceea ce privește vânzarea activelor situate în stațiile de cale ferată, însă, din cuprinsul descrierii din cartea funciară rezultă că, alături de stația de cale ferată, în suprafața menționată mai există bazine, hale, centrală termică, post trafo, 2 ateliere auto,magazii, șopron, stație de distribuție gaz metan, drumuri, platforme etc. În faza de judecată anterioară, instanța a efectuat și o expertiză tehnică de specialitate, concluziile acesteia fiind în sensul că imobilul în litigiu nu se încadrează în excepțiile prev. de art. 15 din lege.
Ori, față de cele mai sus expuse rezultă cu certitudine că activul în litigiu ce încadrează în descrierea expresă a art. 13 din nr. 364/2006.
Pe de altă parte, art. 12 din aceeași lege, așa cum a fost modificat, stabilesc la lit. b că: activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune, încheiate cu regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de statvor fi vândute, la solicitarea locatarului sau asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat
Ca urmare, Legea nu lasă la latitudinea societăților care dețin bunurile analizate - regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și cu societățile comerciale cu capital majoritar de stat, o opțiune de vânzare, ci le impune "vor fi vândute".În atare situație, simpla solicitare a locatarului sau asociatului, după caz, duce la demararea procedurii de vânzare în una dintre modalitățile stabilite, în continuare, de text.
Asupra impunerii vânzării prin lege s-au pronunțat mai multe decizii relevante de către Curtea Constituțională, astfel că nu se poate reține apărarea pârâtei conform căreia:" Considerentele instanței de fond, ce au condus la soluția criticată, tind către o formă de înstrăinare forțată a patrimoniului unei societăți contrar voinței sale, situație ce ar putea conduce la încetarea unei activități comerciale, aceste considerente neputând fi acceptate, deoarece finalitatea lor este contrară legii. Înstrăinarea bunurilor unei societăți, precum și încetarea unei activități, reprezintă atributul exclusiv al societății prin organele sale statutare și nicidecum al instanței de judecată".
Tocmai prin analiza pe care a efectuat-o Curtea Constituțională, redată în continuare, se stabilește că nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate al societăților obligate să vândă,
Prin decizia nr. 444 din 15 septembrie 2005 (Publicată în: monitorul oficial nr. 870 din 28 septembrie 2005), referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii s-a respins excepția având în vedere că: dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004 stabilesc căile de sprijin și accesul întreprinderilor mici și mijlocii la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat. Astfel, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locație de gestiune sau a contractului de asociere în participațiune vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau a asociatului, la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, iar contractul în cauză va înceta sau se va transforma, la cererea deținătorului, în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare. Potrivit art. 12 alin. (2) din legea criticată, contractele de vânzare-cumpărare sau de leasing cu clauză irevocabilă, menționate la alin. (1) lit. b) al aceluiași articol, trebuie încheiate în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii.
Curtea constată că textele de lege criticate reprezintă măsuri strategice de reformă economică menite a accelera procesul de privatizare prin stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, statul având obligația, în virtutea art. 135 din Constituție, să asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție", "protecția concurenței loiale", precum și "protejarea intereselor naționale în activitatea economică".Astfel, statul, în calitate de acționar majoritar, urmărește vânzarea activelor disponibile deținute de regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale către diferiți agenți economici, întreprinderi mici și mijlocii care au utilizat aceste active în baza unor contracte.Activele se oferă spre vânzare cu respectarea drepturilor creditorilor și doar în măsura în care acestea nu aparțin proprietății publice și asupra lor nu este instituit sechestru asigurător. Contractul de vânzare-cumpărare parcurge etapele specifice unei asemenea tranzacții, cu singura deosebire, justificată, de altfel, prin specificul de reglementare al Legii nr. 364/2004, că operațiunile trebuie finalizate în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii.
Așadar, Curtea Constituțională constată că susținerile potrivit cărora dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004 contravin prevederilor art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi și alin. (3) din Constituție nu pot fi reținute. Textele legale atacatenuaduc atingere dreptului de proprietate privată, întrucâtmăsurile pe care acestea le dispun privesc proprietateastatuluiîn calitatea sa de acționar majoritarla diverse regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale. Pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate asupra activelor disponibile din patrimoniul regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat în patrimoniul întreprinderilor mici și mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în condițiile legii, deci cu plata unui preț ce reprezintă înlocuirea cu valoarea aferentă a patrimoniului "sărăcit" prin vânzare. Totodată, Curtea a observat că dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004 au preluat soluția legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, în prezent abrogată prin art. 34 din Legea nr. 346/2004. Dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999 au constituit obiect al controlului de constituționalitate, exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate, iar prin Decizia nr. 83 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 17 aprilie 2003 și prin Decizia nr. 214 din 6 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iunie 2004, Curtea a constatat constituționalitatea dispozițiilor legale menționate, în raport cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală. De asemenea, prin Decizia nr. 311 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 26 noiembrie 2002, Curtea a examinat și constituționalitatea dispozițiilor alin. (2) al art. 12 din Legea nr. 133/1999, statuând că nici aceste dispoziții nu încalcă dreptul de proprietate privată.
Pentru aceste motive în fapt și în drept, raportat la textele mai sus evocate, cu aplicarea disp. art. 295 Cpc, Curtea va respinge apelul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B, - SUCURSALA REGIONALĂ CF T, împotriva sentinței civile nr. 1055/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge apelul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B, cu sediul în B,-, sector 1, - SUCURSALA REGIONALĂ CF T, cu sediul în T, Bd. 16 2. nr. 2, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 1055/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL, cu sediul în T,-, jud.
Fără cheltuieli.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. AB/05.02.2008
Tehn. //05.02.2008
Prima instanță -
Judecător -
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Petruța Micu
