Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 7/
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie Președinte secție
Grefier- - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului declarat de către reclamanta - domiciliată în F,-, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.145/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatii SC SRL F, Filiala F, Sud B- Sucursala G și Consiliul Local F, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2010 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 22.01.2010, pronunțând următoarea hotărâre;
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focșani sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pârâții F, Filiala DISTRIGAZ F, DISTRGAZ SUD B - Sucursala G și Consiliul Local F solicitând anularea pretențiilor F din cauza cărora nu s-a pus în funcțiune timp de 3 ani furnizarea gazelor la domiciliul reclamantei, obligarea Filialei DISTRIGAZ F să recupereze contorul de gaze de la F, să îl instaleze la imobilul reclamantei în vederea distribuției de gaze și verificarea modului în care Fae fectuat lucrările.
În motivarea cererii a arătat că nu a fost racordată la rețeaua de furnizare a gazului metan pe motiv că are datorii la firma care s-ar fi ocupat de branșarea la instalația de furnizare a gazului.
A fost solicitată efectuarea unei expertize tehnice privind lucrările executate de INSTALAȚII F cu privire la felul și calitatea unor materiale folosite la lucrări efectuate în ianuarie 2005, costul materialelor folosite la o " așa zisă lucrare de branșare gaze stradale".
Prin întâmpinare, pârâta DISTRGAZ SUD B - Gai nvocat lipsa calității procesuale pasive, lucrările de instalații gaze fiind făcute de firme specializate și, numai după efectuarea acestor lucrări, punerea în funcțiune a instalațiilor de gaze putându-se face la solicitarea scrisă a instalatorului autorizat care a efectuat lucrarea, după încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, cerere care nu există.
Prin Întâmpinare, pârâtul Consiliul local Fai nvocat lipsa calității procesuale pasive, care nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, acțiunea fiind neîntemeiată față de această instituție.
Prin Sentința civilă nr.1958/13.04.2009, Judecătoria Focșania admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a stabilit că cererea promovată de către reclamantă cuprinde mai multe capete de cerere, neevaluabile în bani, competența de soluționare a cauzei fiind stabilită prin aplicarea dispozițiilor art.2 pct.1 lit.a pr.civilă.
Cererea a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr-.
Prin sent.civ.145/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții C - Filiala F, Sud B- Sucursala G și Consiliul Local F solicitând anularea pretențiilor SRL din cauza cărora nu s-a pus în funcțiune timp de 3 ani furnizarea gazelor la domiciliul reclamantei, obligarea Filialei F să recupereze contorul de gaze de la. F, să îl instaleze la imobilul reclamantei în vederea distribuției de gaze precum și verificarea modului în care C SRL Fae fectuat lucrările.
Tribunalul a motivat că nu a făcut dovada susținerilor sale cu nici un mijloc de probă cu toate că instanța de judecată, dovedind rol activ, a acordat două termene pentru a da posibilitatea punerii în discuție a probelor pe care părțile și-ar fi bazat susținerile.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta -, înregistrat inițial pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.
Prin încheierea din 22.10.2009 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal și înregistrarea sa pe rolul secției comerciale a Curții de Apel.
La secția comercială cauza s-a înregistrat sub nr-.
În motivarea apelului reclamanta a învederat că prin intermediul căii de atac și susține acțiunea promovată în fața instanței de fond, unde nu s-a putut prezenta deoarece a fost ocupată cu serviciul.
A arătat că anularea facturii nr.- din 25.01.2005 în sumă de 5.412,88 lei o solicită deoarece timp de 4 ani de zile pârâta SRL nu a efectuat nici un fel de lucrări și nu a pus în funcțiune instalația de gaze la domiciliul său.
În acest context a solicitat și rezilierea precontractului încheiat cu pentru a putea să-și angajeze o altă firmă autorizată a executa și pune în funcțiune instalația de gaze la domiciliul său.
A mai motivat că prin nepunerea în funcțiune a gazelor la domiciliu, L i-a prejudiciat instalația interioară de încălzire neracordată la gaze respectiv 6 calorifere de aluminiu pe gaze, centrala pe gaze "" care au ruginit datorită refuzului de a pune în funcțiune gazele.
A mai precizat că a încheiat contract de furnizare gaze cu B, sucursala G în data de 30.12.2005 pentru care a plătit 831 lei dar nu a beneficiat de furnizarea gazelor pentru încălzire.
Solicită a se constata vinovăția și răspunderea solidară a pârâților Filiala de Gaze F și față de încălcarea normelor tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Susține că lucrările menționate pe factura emisă de SRL nu au fost executate pentru domiciliul său ci pentru alte locații și alte persoane din dispoziția Consiliului Local și a Primăriei F pe criterii politice și pentru a favoriza pe unii și aop ersecuta pe reclamantă și familia sa.
În raport de cele expuse a solicitat anularea sentinței atacate, anularea facturii nr.-/25.07.2005 rezilierea contractului din 30.12.2004 și efectuarea unei expertize judiciare.
A depus în copie următoarele înscrisuri: factura nr.-/25.07.2005, contract încheiat cu, chitanța din 18.11.2004 de plată a avansului în sumă de 1000 lei, contract încheiat cu Sud B, chitanța nr.-/30.12.2005, facturi fiscale emise de, chitanțe de plată către.
S-au citat legal intimatele pârâte.
Intimata-pârâtă România (fostă SC Sud ) a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A învederat că potrivit art.13.7 din Normele Tehnice pentru și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei și Comerțului nr.58/2004 "punerea în funcțiune a instalațiilor de gaze se face pe baza procesului verbal de recepție tehnică, după încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, la solicitarea scrisă a instalatorului autorizat care a efectuat lucrarea.
A precizat faptul că, în cauză nu exista cerere din partea instalatorului autorizat, în vederea punerii în funcțiune a instalației de gaze eferente imobilului situat în F,-.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Apelanta reclamantă prin calea de atac formulată nu aduce critici hotărârii instanței de fond care a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că nu a prezentat dovezi în susținerea pretențiilor sale.
A arătat că prin promovarea căii de atac urmărește să-și susțină acțiunea promovată în fața instanței de fond.
Tinând seama de limitele investirii primei instanțe de prev. art.292 alin.2 pr.civ. și art.294 alin.1 pr.civ. potrivit cu care, în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, instanța de apel urmează a analiza toate problemele de fapt și de drept deduse judecății în fond, cu excepția capătului de cerere în rezilierea contractului încheiat de reclamantă cu pârâta L, formulat pentru prima dată în apel.
Apelanta-reclamantă nici în fața instanței de fond și nici în calea de atac a apelului nu a dovedit, contrar art.1169 civ. existența vreunei cauze de nulitate care să ducă la anularea facturii fiscale nr.-/25.07.2005 și nici nu a justificat interesul, ca și folos practic urmărit prin promovarea acțiunii civile.
De asemeni, nu s-a putut stabili, în absența unui probatoriu pertinent, dacă reclamanta și-a respectat obligațiile ce-i revin în baza contractului încheiat cu pârâta sau că este să le respecte iar pârâta, L nu și le-a respectat.
În ceea ce privește pretențiile formulate împotriva pârâților, filiala F și Sud, sucursala G reclamanta nu a dovedit că a îndeplinit toate formalitățile prev. de art.137 din Normele tehnice pentru proiectarea și executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale aprobate prin Ordinul nr.58/2004 al Ministerului Economiei și Comerțului respectiv existența procesului-verbal de recepție tehnică a instalației de gaze și cererea scrisă a instalatorului autorizat care a efectuat lucrarea pentru punerea în funcțiune a instalației de gaze. Prin urmare, capetele de cerere privind obligarea pârâtei Filiala de Distribuție gaze F să recupereze contorul de gaze de la pârâta, să-l instaleze la imobilul său și să pună în funcțiune furnizarea gazelor sunt lipsite de fundament legal astfel că nu se poate stabili în sarcina acestor pârâte obligațiile pretinse de reclamantă.
Față de cele ce preced, în temeiul art.296 pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de reclamanta declarat de către reclamanta - domiciliată în F,-, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.145/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/8.02.2010/7 ex.
Fond-
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie