Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 70/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția comercială și de contencios administrativ
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 70
Ședința publică din 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtaSC SRL,cu sediul în,- județul P, împotriva sentinței nr. 1758 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanțiiși, domiciliați în - județul
Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4.00 lei potrivit chitanței nr. 36953 și timbru judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta-pârâtă SC SRL reprezentată de avocat din cadrul Baroului P și intimații, reprezentat, și, asistată de avocat din cadrul aceluiași barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, pentru apelanta-pârâtă SC SRL, depune la dosar schița de plan - modernizare și crearea unui spațiu comun între chioșcuri existente.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-pârâti, învederează instanței că are cunoștință de această schiță deoarece a fost depusă și la instanța de fond.
Părțile având cuvântul prin apărătorii lor, menționează că nu au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea apelului.
Curtea, luând act că părțile nu au cereri de formulat, constată cauza în starede judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat, având cuvântul pentru apelanta- pârâtă, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, aceasta fiind, în opinia sa, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finală Cod civil, dispoziții invocate de apelantă în apărare.
Din probele administrate în cauză rezultă că apelanta este constructor de bună-credință, aceasta necunoscând de existența reclamanților la momentul edificării construcției în anul 1999, prezumție pe care reclamanții nu au răsturna-o în niciun fel. Reclamanții trebuiau să comunice apelantei notificări din care să rezulte că este terenul altcuiva și nu au voie să construiască.
Chiar și expertul desemnat în cauză menționează că ar necesita cheltuieli mari demolarea construcției.
Solicită admiterea apelului, shimbarea sentinței în sensul respingerii primului capăt de cerere, iar în subsidiar solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței,în sensul obligării pârîtei la demolarea magaziei.Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinicăși legală.
În mod corect instanța de fond reținut că nu este vorba de o bună-credință pârâtei care a construit chioșcul deși știa că nu este proprietara terenului, iar autorizația i-a fost eliberată cu caracter provizoriu. Apelanta construit și o magazie deși nu avea autorizație de construcție.
Potrivit disp.art. 494 alin. 2 proc. civ, proprietarul terenului poate cerere ridicarea construcțiilor pe cheltuiala celui care le-a făcut.
Depune concluzii scrise și solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Având cuvântul în replică, avocat pentru apelanta-pârâtă, susține că autorizația eliberată de primărie nu a avut caracter provizoriu, ci unul definitiv.
CURTEA
Prin sentința nr. 1758 din 5 decembrie 2007 Tribunalul Prahovaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta SC SRL,obligând pârâta să desființteze construcțiile aflate pe terenul proprietatea reclamanților în suprafață de 21 mp situat în -,așa cum a fost identificat în schița de plan întocmită de expert -u, sau abilitează reclamanții să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâtei, respingând în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1225/29-11-206 Judecătoria Sinaiaa admis acțiunea în revendicare formulată de recțamanți și a obligat pârâta să lase acestora în deplină proprietate și posesie suprafața de 21 mp teren situat în - județul P, așa cum a fost identificată de expertiza topo întocmită de expert.
Cu ocazia punerii în executare silită sentinței menționate, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal nr. 85/7.05.2007, prin care a constatat că pârâta are edificată o construcție în baza autorizației nr. 215/3.12.1999 eliberată de Primăria Orașului. Autorizația seaflă depusă în copie la dosarul cauzei la fila 25, pârâtei fiindu-i permisă modernizarea și crearea unui spațiu comun între chioșcurile existente.
Din expertiza tehnică de specialitatea construcții întocmită în cauză de expertul -u a rezultat că tot terenul revendicat de reclamanți, în suprafață de 21 mp, este ocupat de construcția edificată de pârâtă și poziționată pe schița de plan aferentă. Expertul a constatat că la edificarea construcției, pârâta nu a respectat autorizația de construire, în sensul că magazia amplasată la partea posterioară a construcției, suprafață utilă de 3,52. și suprafața construită de 4,38 mp, nu este inclusă înm autorizație, iar o parte din magazin amplasată pe partea laterală nordică în suprafață construită de 0,90 mp. Nu este de asemenea inclusă în autorizație. A mai menționat expertul că desființarea construcției aflată pe terenul proprietatea reclamantilor nu afectează structura de rezistență a construcției aflată pe terenul proprietatea pârâtei, dezafectarea impunând doar costuri materiale.
În condițiile în care construcție se află pe terenul unui alt proprietar,
acesta din urmă are dreptul să rețină pentru sine construcția sau să oblige pe terț să le ridice. La rândul său, proprietarul construcției poate solicita instituirea în favoarea sa a unui drept de superficie în temeiul disp.art. 494 Cod civ. În cauză, nu pot fi aplicate prevederiule art. 494 alin. 3 cod civ. invocate de pârâtă, deoarece aceasta nu a făcut dovada bunei sale credințe la momentul ridicării construcției în litigiu. Astfel, nu s-a făcut dovada titlului prin care a deținut terenul proprietatea reclamanților, iar autorizația de construire emisă de Primărie a fost încălcată, așa cum a constatat expertul desemnat.
Prin urmare, la solicitarea reclamantilor, proprietari ai terenului, instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 494 alin. 2 cod civ, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la ridicarea construcțiilor aflate pe terenul în suprafață de 21,iar în caz de refuz vor fi abilitați reclamanții să ridice construcțiile pe ceheltuiala pârâtei.
În ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, instanța a dispus respingerea acestuia, întrucât o astfel de soluție ar presupune o dublă sancțiune pentru încălcarea aceleiași obligații, reclamanții având posibilitatea ca în cazul în care pârâta nu-și execută obligația prevăzută în prezentul titlu, să procedeze ei la executare, pe cheltuiala pârâtei. Prin urmare, instanța a apreciat că nu se mai impune adoptarea unei noi garanții de executare, cum este acordarea de daune cominatorii, așa cum au solicitat reclamanții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL, susținând că prin sentința atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finală cod civil, invocate de pârâtă în apărare.
Deși recunoaște că în speță cererea reclamantilor se rezolvă după regulile de la accesiunea imobiliară artificială, instanța nu a avut în vedere faptul că, atunci când constructorul este de bună credință, proprietarul terenului nu mai poate cere dărâmarea și ridicarea lucrărilor efectuate, ci,în mod obligatoriu, dacă invocă drepturi asupra construcției o va reține urmând a-l indemniza pe constructor.
Apreciază apelanta că este greșită susținerea primei instanțe privind posibilitatea instituirii în favoarea la solicitarea sa unui drept de superficie, întrucât acesta nu se poate dobândi decât prin titlu sau prin lege, or, în cauză, nu există niciuna din aceste situații care să permită grevarea dreptului de proprietate la reclamantilor asupra terenului.
În legătură cu buna credință terțului constructor,este de principiu că acesta se prezumă,proprietarul terenului revenindu-i sarcina de a face dovada relei credințe.Reaua credință trebuie dovedită de cel care afirmă că a existat, ceea ce în cauză nu s-a efectuat, neexistând nicio notificare din partea reclamantilor la momentul la care s- efectuat incoporarea materialelor la sol, deci la momentul edificării construcției, respectiv anul 1999.
B sa credință trebuie apreciată din anul 1999, moment în raport de care a fost pronunțată sentința nr. 1225/2006 a Judecătoriei Sinaia, când a aflat pentru prima dată de pretențiile reclamantilor și au fost obligați să le lase terenul în deplină proprietate și posesie, și când au solicitat și i s-a eliberat autorizația de construire nr. 215/3.12.1999, autorizație valabilă și în prezent.
Recunoscându-se de către autoritățile administrative dreptul de a construi pe terenul deținut, reprezintă o dovadă în plus a bunei credințe a apelantei.
Referitor la susținerea expertului,potrivit căruia apelanta nu a respectat autorizația de construire, nu este de natură să înlăture buna sa credință, motivarea instanței de fond fiind greșită. În primul rând, întreaga suprafață de teren de 21 mp era deținută de apelantă la momentul construirii si eventuală nerespectare a autorizației interesează autoritățile administrative care pot aplica sancțiuni.
În al doilea rând, buna credință se impune a fi apreciaqtă distinct: pentru partea de constructie edificată legal, conform autorizației, și cealaltă parte care depășește limitele ei,adică magazia amplasată în partea posterioară a constructiei, în suprafața utilă de 3,52 si suprafața construită de 4,38 care nu este inclusă în autorizație.
Referitor la partea din magazin amplasată pe latura nordică, nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii reclamantilor, deoarece nu are legătură cu cauza, pentru că nu se află pe terenul reclamantilor, adică pe cei 21 în litigiu. Așa cum susține apelanta și cum rezultă si din expertiza intocmită în cauză, cererea reclamantilor privind desființarea constructiei sale pentru 21 mp presupune desființarea partială acesteia, deoarece suprafața totală a constructiei saleeste de 52. Prin urmare, pentru ceea ce excede celor 21 de reclamantii nu au niciun drept, nefiind proprietarii terenului respectiv.
Apelanta consideră că, din probele administrate în cauză, rezultă cî este constructor de bună credință,necunoscând de existența reclamantilor la momentul edificării constructiei în anul 1999,prezumție pe care reclamantii nu au răsturnat-o sub nicio formă.
Se solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensuș respingerii capătului nr. 1 din acțiune privind desființarea construcției.
În subsidiar, se solicită schimbarea în parte a sentinței,în sensul obligării pârâtei numai la demolarea magaziei aflată în partea posterioară a construcției în litigiu în suprafață utilă de 3,52. și suprafața construită de 4,38. astfel cum a fost identificată în expertiza constructor -u.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel în raport cu legislatia incidentă în cauză, precum și actele și probele avute în vedere de prima instanță, se constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Apelanta executat o construcție (chioșc) pe terenul proprietatea intimatilor reclamanti, fără se încheia un contract de închiriere în acest sens, Primăria acordând o autorizație provizorie pentru această construcție.
Intimații sunt proprietarii terenului de 21. unde s-a edificat chioscul de către apelanta-pârâtă, teren situat în orașul -.
Apelanta știa că la momentul edificării construcției aceasta are caracter provizoriu, respectiv autorizația prevedea executarea unor lucrări de modernizare si crearea unui spațiu comun între chioșcurile existente.
Instanța de fond a interpretat in mod just si legal cauza dedusă judecății, în sensul art. 494 alin. 2 civ. unde se arată că proprietarul terenului poate cerere ridicarea constructiilor, ridicarea acestora făcându-se pe cheltuiala celui ce le-a făcut, acesta din urmă putând fi obligat și la plata daunelor interese pentru prejudiciile ce le-a suferit proprietarul terenului.
Apelanta,în mod abuziv și-a edificat o constructie definitivă, fără a avea un act scris din partea proprietarilor care să-și dea acordul în acest sens, iar constructorul de rea-credință este persoana care edifcă o constructie pe un teren despre care știe că nu-i aparține.
Se poate observa că prima instanță a avut in vedere și sentința civilă nr. 1125/2006 a Judecătoriei Sinaia, rămasă definitivă și irevocabilă, unde instanța a obligat apelanta-pârâtă SC SRL să lase intimatilor-reclamanți si, în deplină proprietate și posesie suprafața de 21. teren situat în - judetul P, se poate observa faptul că apelanta, pârâtă în dosarul respectiv a fost de acord cu admiterea acțiunii promovată de reclamanți.
Prima intanță a retinut în mod corect și just faptul că nu se poate vorbi de un bună credință a apelantei, întrucât aceasta știa că nu este proprietara terenului și nici nu respectă autorizația emisă de autoritățile publice locale, în sensul că magazia amplasată la partea posterioară a constructiei, în suprafață utilă de 3,52 și suprafață construită de 4,38 mp, nu este inclusă în autorizație, iar o parte din magazin amplasată pe partea laterală nordică în suprafață construită de 0,90 nu este inclusă in autorizația de construcție.
Se poate sesiza faptul că prima instanță a ținut cont și de concluziile expertizei tehnice de specialitate dispuisă în cauză, arătând că desființarea chioșcului aflat pe terenul proprietatea intimatilor-reclamanti nu afectează structura de rezistență a construcției aflată pe terenul proprietatea societății comerciale, dezafectarea impunând numai costuri materiale.
Având în vedere cele arătate mai sus si intrucât sentința atacată este legală si temeinică urmează a fi păstrată prin respingerea apelului ca nefondat, în temeiul art. 296 proc. civ.
Deoarece apelanta-pârâtă este în culpă procesual civilă, urmează ca în temeiul art. 274 si urm. proc. civ. să plătească intimaților -reclamanti suma de 1000 lei, reprezentând onorariu avocat, cu titlu de judecată din apel.
În cauză s-a dispus prin încheiere suspendarea provizorie a executării silite a hotărârii atacate și pentru care s-a plătit o cauțiune de 1000 RON. Ținând seama că se va respinge apelul, urmează a se dispune restituirea către apelantă a cauțiunii depusă în cuantum de 1000 RON cu recipisa nr. -/1/5.02.2008, aflată la Registrul de valori de la Primul grefier al instanței.
Văzând că apelul a fost legal timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtaSC
SRL,cu sediul în,- județul P, împotriva sentinței nr. 1758 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanțiiși, domiciliați în - județul
Obligă apelanta-pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 1000 RON depusă de apelantă cu recipisa nr. -/1/5.02.2008.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. NT
Davct MC
5 ex./ 18. 04.2008
f-
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Alexandrina Urlețeanu
