Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 70/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.70
Ședința publică de la 15.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 2: Alina Pănescu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă - SA, împotriva sentinței comerciale nr.9098 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta pârâtă, prin consilier juridic dna. și intimata reclamantă, reprezentată de avocat dna..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Apelanta-pârâtă depune la dosar înscrisuri privind situația terenului ce face obiectul contractului între părți, respectiv extras de carte funciară, Hotărârea A nr. 99/9.02.2010 și notă de fundamentare privind propunerea de aprobare a vânzării prin negociere directă a terenului.
Curtea comunică intimatei reclamante exemplare ale înscrisurilor depuse de apelanta-pârâtă.
Intimata reclamantă de asemenea, depune la dosar încheiere de intabulare nr.-/10.09.2009 și extras de carte funciară cu privire la construcție și terenul litigios, exemplare fiind comunicate apelantei pârâte.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulate și probe noi de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii introductive, ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, urmând a se constata că dispozițiile art.969, art.970 și art.1073 cod civil sunt aplicabile în speță, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului de fata:
. Prinsentinta comercialanr.9098 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, s-a admis actiunea formulata de reclamanta - SRL in contradictoriu cu pârâta - SA, fiind obligata parata sa vanda reclamantei cota-indiviza de 22,24 mp din terenul situat in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2, la un pret ce va fi stabilit de ambele parti prin negociere directa.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare nr. 2727/28.11.2002, pârâta - SA a transmis catre reclamanta dreptul de proprietate asupra imobilului spatiu comercial situat in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2, precum si dreptul de folosinta a cotei-indivize de terene de 22,24 mp. Prin contract parata s-a obligat ca dupa obtinerea titlului de proprietate asupra terenului (ceea ce in cauza a avut loc), sa instraineze catre reclamanta cota indiviza de teren asupra spatiului comercial la un pret ce urma sa se stabileasca prin negociere directa, astfel incat, fata de art. 1 alin. 4 si 6 din contract si de art. 969, 970 si 1073.civ. tribunalul a apreciat ca actiunea este intemeiata.
II. Impotriva acestei sentinte a declaratapelparata, aratand ca, din analiza art. 1 alin. 4 din contract rezulta ca partile au convenit conditiile si modul in care se va efectua transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului teren in cota-indiviza, si anume dupa inregistrarea in capitalul social al vanzatorului a terenului, clauza ce reprezinta un termen suspensiv incert, deoarece nu se cunoaste momentul in care urma sa se opereze aceasta inregistrare. In opinia apelantei, pana la implinirea acestui termen tranzactia este suspendata, tot prin acordul partilor, conform art. 1 alin. 4 din contractul de vanzare-cumparare.
Apelanta considera ca in cauza de fata instanta de fond nu a avut consimtamantul partilor de a revoca termenul suspensiv incert convenit de parti si nici nu a avut in vedere vreo "cauza autorizata de lege" pentru a proceda in consecinta. Mai arata ca, atat Legea nr. 137, cat si partile contractante au prevazut ca bunul trebuie inscris in capitalul social inainte de a-l vinde, conditie neindeplinita la momentul de fata.
Apelanta sustine ca in mod gresit instanta de fond o obliga sa vanda aceasta cota-indiviza, desi proprietarul activului este o alta societate (- ), conform contractului de vanzare-cumparare incheiat de initmata cu aceasta, prin acest contract transmitandu-se si dreptul de folosinta asupra cotei-parti de teren aferente spatiului vandut. Or, considera apelanta, in aceasta situatie, promisiunea sa de vanzare catre reclamanta-intimata este nula.
Intimata a formulatintampinare, solicitand respingerea apelului, ca nefondat.
Aceasta arata ca, intr-adevar, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 662/18.04.2006 a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului spatiu comercial situat in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2, precum si dreptul de folosinta a cotei-indivize de terene de 22,24 mp, catre -, dar sustine ca a fost indreptatita sa cheme in judecata societatea parata, fata de cele convenite initial cu aceasta.
Arata ca, de la momentul perfectarii contractului a purtat o ampla corespondenta cu parata care a obtinut in data de 03.03.2000 titlul de proprietate cu privire la terenul ce face obiectul prezentului litigiu, notificand-o in sensul majorarii capitalului social cu valoarea terenului. De mai bine de 9 ani apelanta parata a inteles sa stea in pasivitate, neefectuand nici intabularea, nici inscrierea in capitalul social a terenului in discutie, intimata considerandu-se in drept sa solicite si sa obtina executarea in natura a obligatiilor asumate de apelanta-parata, conform disp. art. 1073 ai 1075.civ.
Apelul nu este fondat.
1. Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 2727/28.11.2002, pârâta - SA a transmis catre reclamanta dreptul de proprietate asupra imobilului spatiu comercial situat in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2, precum si dreptul de folosinta a cotei-indivize de teren de 22,24 mp, ca urmare a consimtamantului exprimat de ambele parti contractante in cuprinsul contractului de leasing imobiliar nr. 10549/31.12.1998.
Potrivit art. 1 alin. 4 din contract, cota-indiviza de teren asupra spatiului comercial urma sa faca obiectul unui contract de vanzare-cumparare intre cele doua parti, dupa obtinerea titlului de proprietate asupra terenului de catre - SA, contract ce trebuia incheiat in maxim 6 luni din momentul inregistrarii terenului in capitalul social al societatii parate. In art. 1 alin. 6 s-a prevazut ca pretul de vanzare a terenului urma sa se stabileasca prin negociere directa, fara insa a putea fi mai mic decat cel din evidenta contabila a vanzatorului din momentul perfectarii contractului privind terenul.
La data de 03.03.2000 parata a obtinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0052 emis de Primaria Municipiului B cu privire la suprafata de 4220,91 mp teren cota-parte indiviza, compusa din 67 de amplasamente printre care si 80,58 mp in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2.
In fata instantei de fond parata s-a aparat invocand faptul ca terenul in cauza nu a fost inca intabulat, ceea ce a impiedicat inregistrarea in capitalul social a terenului in litigiu. Aceasta aparare a fost, insa, inlaturata de prima instanta, care a apreciat ca parata isi invoca, practic, propria culpa.
In apel, reclamanta-intimata a depus extras de carte funciara si incheierea prin care s-a dispus, la data de 31.07.2009, intabularea dreptului de proprietate al paratei-apelante asupra cotei-indivize de teren de 22,24 mp din B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2.
Parata-apelanta a sustinut in fata instantei de apel ca prin Hotararea AGEA nr. 99/09.02.2010 s-a respins propunerea de vanzare prin negociere directa a terenurilor, cote -indivize, printre care si cel solicitat de reclamanta-intimata, contrar notei de fundamentare intocmite de Presedintele Consiliului de Administratie. In Hotarare se stabileste ca societatea sa puna la dispozitia actionarului majoritar copii de pe contractele de vanzare-cumparare din care sa reiasa in mod explicit obligatia de vanzare a terenurilor si, de asemenea, mentionarea pretului minim de vanzare pentru fiecare cota-indiviza in parte.
2. - SA a fost infiintata in anul 1990 prin Decizia nr. 1071/1990 a Primariei Municipiului B, ca urmare a reorganizarii Intreprinderii Comerciale "Alimentara 2", potrivit Legii nr. 15/1990.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr.15/1990, bunurile din patrimoniul societatii comerciale astfel infiintate sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu.
Prin HG nr. 834/1991 s-au stabilit terenurile aflate in patrimoniul acestei societati comerciale la infiintare, in baza art. 5 din acest act normativ fiind emis de Primaria Municipiului B la data de 03.03.2000 certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0052 cu privire la suprafata de 4220,91 mp teren cota-parte indiviza, compusa din 67 de amplasamente printre care si 80,58 mp in B,. cel M nr. 54,. 37, parter, sector 2. In alineatul 2 al art. 5 din HG nr. 834/1991 se prevede ca aceste certificate de atestare sunt supuse publicitatii imobiliare.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate are, asadar, caracterul unui act administrativ cu caracter individual, generand un raport juridic intre emitent si solicitant (apelanta), fata de terti, cum este cazul intimatei, acesta devenind opozabil doar de la data efectuarii operatiunilor de publicitate.
3. Principala aparare a paratei-apelante a fost procedura de intabulare, ingreunata de faptul ca s-a emis un singur certificat de atestare pentru o suprafata de teren situata pe 67 de amplasamente, ceea ce a facut ca, desi certificatul s-a emis in 2000, pana la data introducerii actiunii de catre intimata-reclamanta, sa nu fie posibila majorarea capitalului social si, pe cale de consecinta, nici respectarea obligatiei asumate prin contract.
Curtea apreciaza ca fiind corecta constatarea primei instante, in sensul ca parata-apelanta a avut timp suficient pentru a proceda atat la intabulare, cat si la majorarea capitalului social (peste 8 ani, in raport cu data introducerii actiunii), in conditiile in care certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis in 2000, iar contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat cu intimata in anul 2002, iar suprafata de teren aferenta spatiului comercial vandut, de 22,24 mp este foarte in raport cu suprafata totala pentru care s-a emis certificatul, intabularea realizandu-se progresiv. apelanta arata in intampinarea depusa la fond ca pana la acel moment (13.02.2009) a reusit sa intabuleze 90 cote-indivize de teren din cele 157. In opinia Curtii, apelanta nu a depus toate diligentele necesare pentru finalizarea procedurilor de intabulare si majorarea capitalului social si, pe cale de consecinta, nu s-a preocupat de indeplinirea obligatiilor contractuale asumate.
De altfel, in apel s-a facut dovada de catre intimata ca prin incheierea nr. -/31.07.2009 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al apelantei-parate, pentru suprafata de 22,24 mp invocata in prezentul litigiu.
Prin Hotararea AGEA nr.99/09.02.2010, fara nicio justificare, s-a respins propunerea de vanzare prin negociere directa a terenurilor, cote-indivize, printre care si cel solicitat de reclamanta-intimata, apelanta-parata, alegand, asadar, sa nu isi respecte obligatia asumata prin contractul incheiat cu intimata-parata, desi erau indeplinite toate cerintele stabilite prin conventie de catre parti.
În considerarea dispozițiilor art.969 și 1073.civ. Curtea apreciaza ca instanța de fond a pronuntat o solutie legala si temeinica, prin obligarea paratei la îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate prin contract, respectiv la încheierea vânzării-cumpărării pentru cota-indiviza de 22,24 mp, apelul urmand a fi respins, ca nefondat, in temeiul disp. art. 296 alin. 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă - SA, cu sediul in B,- (Complex ),. 1, sector 2 împotriva sentinței comerciale nr. 9098 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul in B,. nr. 70, sector 2, ca nefondat.
Cu drept de recurs in termen in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.02.2010.
PRESEDINTE JUDECATOR
GREFIER
Red. jud./4 ex.
Fond -
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Președinte:Izabela DolacheJudecători:Izabela Dolache, Alina Pănescu