Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 72/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.72
Ședința publică din data de 1 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTOR 2: Nițu Teodor
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanta - 2000 SRL, cu sediul în B,-, sector 1 și pârâtele Consiliul Local și Primăria, prin primar, ambele cu sediul în,-, jud. P, împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța pentru a posibilitate părților să depună un certificat de grefă din care să rezulte soluția dată în dosarul nr- de Tribunalul Prahova și concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2008 și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 1 aprilie 2008, adoptând următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința nr.622 pronunțată în data de 24 mai 2006, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea completată formulată de reclamanta - " 2000, SRL, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local si Primăria, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâți, a bligat pârâtul Consiliul Local, la punerea în aplicare a angajamentelor contractuale în conformitate cu contractul de asociere nr. 1630/13.03.2000 si a actului adițional din 9.04.2001, a mai obligat ambele pârâte la defrișarea terenurilor stabilite pentru montarea instalațiilor de transport pe cablu si pentru realizarea pistelor de schi, și totodată și a emiterea și avizarea planului urbanistic zonal.
Prin aceeași sentință instanța de fond mai obligat pârâtul Consiliul Local la încetarea folosirii discreționare a terenurilor ce fac obiectul contractului încheiat între părți, la realizarea imediata a infrastructurii de acces -G -, urmând să-si intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere.
Tribunalul a respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâtelor la punerea în aplicare a Hotărârii nr. 49/2002 a Consiliului Local, obligând pârâtele să plătească reclamantei daune cominatorii în valoare de 500 RON pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii până la îndeplinirea efectiva a obligațiilor și suma de 77,6 RON cheltuieli de judecată.
Totodată prin încheierea din data de 19 aprilie 2006 Tribunalul Prahovaa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și a lipsei calității procesuale active - SRL, invocate de pârâte pe calea întâmpinării, pentru considerentele reținute în motivarea încheierii.
Pentru a pronunța sentința, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta și pârâtul Consiliul Local au încheiat contractul nr.1630/13.03.2000 privind realizarea unor obiective turistice în localitatea, zona turistică, obiectul contractului constituindu- colaborarea părților în scopul realizării și exploatării unor obiective turistice de interes local, respectiv amenajarea și exploatarea de pârtii pentru sporturi de iarnă și de vară, montarea și exploatarea unor telecabine și teleschiuri pe trasee aparținând orașului, în zona.
În acest scop, pârâtul Consiliul Local se obliga, potrivit contractului să atribuie în folosință reclamantei, libere de orice sarcini, terenurile necesare pentru amenajarea pârtiilor pentru sporturi de iarnă și de vară, montarea și exploatarea instalațiilor de transport cablu în zonele stabilite conform planului, în plus urma să facă demersurile necesare în vederea obținerii, de comun acord cu proprietarul și aprobarea autorității publice centrale care răspundea de silvicultură, a scoaterii definitive a terenurilor din fondul forestier pentru construirea obiectivelor turistice.
La rândul ei, reclamanta se obliga să asigure fondurile și asistența tehnică la realizarea tuturor lucrărilor de amenajare, construcție montaj, în ce privește pârtiile de schi, telecabine, telescaun, teleschi pentru sporturi de iarnă si de vară si să procure si să monteze utilajele si instalațiile de transport, care vor rămâne în proprietatea sa, ca și imobilele ce vor fi edificate.
Prin același contract, pârâtul și-a luat angajamentul că va asigura folosință netulburată a terenurilor puse la dispoziția reclamantei, pe durata contractului, sens în care nu va încheia nici un contract si nici nu va acorda unor terți facilități de orice natura, în zona studiată, fără acordul expres al reclamantei.
A mai reținut că în anul 2004 Consiliul Local al orașului a chemat în judecată pe - " 2000" SRL cu solicitarea de a se rezilia contractul de asociere încheiat între acestea. In urma acelui proces, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința nr. 111/2.03.2005(fila 19 dosar judecătorie ), prin care a dispus respingerea acțiunii Consiliului Local ca neîntemeiată, hotărâre ce a rămas definitiva prin decizia nr. 218/9.12.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI si irevocabila prin decizia nr.1675/17.05.2006 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Așadar, contractul părților este în vigoare si produce efecte juridice,
știut fiind că, în conformitate cu disp. art. 969 civ. "convențiile legale făcute
au putere de lege între părțile contractante" rezultând de aici obligativitatea
contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage.
Revenind la cauza dedusă judecații, s-a reținut că anterior încheierii contractului părților, s-a încheiat convenția protocol din 14.02.2000 care prevedea obligația Primăriei de a pune la dispoziție terenurile necesare realizării proiectului comun, libere de orice sarcini, precum si obligația Primăriei de a efectua schimbul de terenuri în acest scop cu Romsilva; otodată potrivit Legii 599/2001, aceasta avea obligația efectuării schimbului de terenuri cu Consiliul Local în scopul realizării proiectului ce formează obiectul asocierii în participațiune, menționându-se si exonerarea de taxe a Consiliului Local, aferente acestui schimb.
După efectuarea schimbului de terenuri, conform protocolului înregistrat sub nr. 49/6.08.2002, Primăria orașului a încheiat cu - " " SA, în calitate de asociat al reclamantei, procesul verbal de predare - primire a terenurilor forestiere ce făceau obiectul contractului de asociere.
In vederea începerii lucrărilor, reclamanta a adresat numeroase notificări pârâtelor si Romsilva prin care solicita defrișarea acestor terenuri.
La aceste notificări, Romsilva a răspuns cu adresa nr. 9886/14.10.2005 prin care a arătat că punerea în aplicare a prevederilor Legii 599/2001 este de competenta Consiliului Local sub aspectul defrișării, precizând în acest sens că va da tot sprijinul acestei instituții conform atribuțiilor ce-i revin (fila 82).
De altfel, o dovada în plus a faptului că pârâtele aveau obligația defrișării terenurilor ce face obiectul contractului este adresa Primăriei nr. 6656/31.10.2005 prin care arată că nu se poate proceda la defrișarea terenurilor până la soluționarea litigiilor având ca obiect rezilierea contractului de asociere.
Ca atare, fiind proprietari ai terenurilor în litigiu, este cert că nu poate fi avută în vedere apărarea pârâtelor în sensul că aceasta obligație excede prevederilor contractuale, deoarece o astfel de operațiune era absolut necesară demarării proiectului, iar ea putea fi pusă în aplicare de proprietarul terenului potrivit disp. Legii 599/2001.
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la emiterea si avizarea planului urbanistic zonal, s-a reținut că prin decizia nr.141/16.05.2005 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, aceasta instanța a stabilit cu puterea lucrului judecat că pentru nerealizarea obligațiilor asumate în contract culpa evidenta aparține Consiliului Local, "mai ales în ce privește obținerea planului urbanistic zonal, care nici până în acel moment nu a fost înaintat spre avizare Consiliului Județean In atare situație, în mod logic si legal pârâta intimată nu a putut obține avizele si autorizația de construcție pentru realizarea obiectivelor proiectate cu toate că a făcut demersuri în acest sens, în vederea eliberării certificatului de urbanism, depunând si memoriile tehnice aferente".(fila 29 - dosar judecătorie ).
Pe de altă parte, însă, prin adresa nr. 4724/14.07.2003 emisă de Primăria se arată că la data de 7.08.2003 se supune aprobării Consiliului Local, planul urbanistic zonal, elaborat pentru si se precizează că după adoptarea proiectului de hotărâre se va prezenta acest plan, Comisiei de Avizare a Consiliului Județean
Constată tribunalul că era evident că neîndeplinirea acestei sarcini reprezenta o culpa pârâtelor, care nu au înțeles să-si respecte obligațiile asumate prin contract, astfel că au fost înlăturate susținerile acestora în sensul că obligația nu era prevăzuta în contract, întrucât este binecunoscut că fără aprobarea prealabila a planului urbanistic zonal nu pot fi obținute autorizațiile de construcție pentru demararea proiectului.
Totodată, în privința capătului de cerere referitor la obligarea pârâtelor de a înceta folosința discreționara a terenurilor s-a reținut în aceeași decizie a Curții de APEL PLOIEȘTI (141/16.05.2005) că predarea terenurilor a fost doar una formala, "în realitate acestea sunt folosite în beneficiul propriu al pârâtelor, mai ales că acestea nu și-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor, reclamanta având înscris în Cartea funciara un drept de folosință, dar pe care nu îl poate materializa în realizarea proiectelor de investiții".
Aceasta constatare a Curții de Apel Ploiești este subliniata si de hotărârea Consiliului Local nr. 48/16.08.2004, privind modificarea si
completarea Hotărârii nr.40/20.07.2004 cu privire la taxele percepute în zona de
litigiu de către pârâte.
In schimb, capătul de cerere privitor la obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr. 49/8.08.2002 a Consiliului Local,
acesta a fost apreciat ca fiind neîntemeiat. S-a reținut în acest sens că prin
hotărârea menționată s-a dispus garantarea investiției primei faze a proiectului
"0MU" în valoare de 9.480.000 USD si dobânzile aferente cu terenuri aflate în
domeniul privat al orașului (fila 36).
Sub un prim aspect s-a constatat că această hotărâre a fost revocata ulterior prin Hotărârea Consiliului Local nr.63/21.10.2002 (fila 35), stabilindu-se că toate actele administrative, emise în baza HCL 49/2002 sunt nule. Ori, aceasta hotărâre nu a fost atacată si nu s-a solicitat anularea ei de către persoanele interesate, pe calea contenciosului administrativ.
Așadar, atâta vreme cât o astfel de obligație nu a fost cuprinsă în contractul părților, iar hotărârea nr. 49/2002 prin care Consiliul Local își asuma garantarea investiției, a fost ulterior revocata, tribunalul a apreciat că o astfel de obligație nu mai poate subzista.
Acest proiect a fost aprobat și de Consiliul Local prin Hotărârea Consiliului Local nr. 14/26.04.2001.
Ulterior, a fost semnat Memorandumul între Guvernul României si Uniunea Europeana la 4.12.2001, care prevede în cuprinsul său amenajarea unui complex turistic pe ruta - si realizarea zonei turistice.
Acest Memorandum a fost ratificat prin OG nr.48/2002 si aprobat de Parlamentul României prin Legea 560/2002 (fila 143) în prezent în vigoare.
In raport de aspectele reținute, era cert că pârâtele erau obligate să respecte obligația asumată prin HCL 14/2001 si prevăzuta de Legea 560/2002.
Susținerea pârâtelor, în sensul că prin rezoluția PNA din martie 2004 pronunțată în dosar nr. 430/P/ 2003, se stabilește că datorita unei greșeli a unor funcționari publici a fost menținut acest proiect, deși era neeligibil, urmează a fi înlăturată, întrucât prin rezoluția din 2.03.2006 din dosarul nr. 6838/2005 Departamentul Național Anticorupție a dispus infirmarea soluției citate mai sus.
Prin urmare, tribunalul a constatat întemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la realizarea infrastructurii de acces - G -, raportat la considerentele expuse.
In ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la intabularea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce formează obiectul contractului de asociere, s-a reținut prin hotărârile pronunțate anterior, că realizarea proiectului comun nu poate fi adusă la îndeplinire, în lipsa emiterii autorizațiilor de construire pentru obiectivele turistice.
Ori, este binecunoscut că pentru emiterea autorizației de construire este necesară solicitarea proprietarului terenului, iar intabularea dreptului de proprietate devine sub acest aspect o condiție necesară pentru realizarea proiectului amintit.
Referitor la reconvenționala pârâtelor, tribunalul a reținut în primul rând că potrivit deciziei nr. 141/16.05.2005 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a stabilit că reclamanta " a făcut tot posibilul pentru realizarea obligațiilor asumate, dar culpa evidentă aparține "pârâtei Consiliul Local.
Ori, potrivit disp. art. 1073 si următoarele civ. este de principiu că toate contractele sinalagmatice dau naștere la drepturi si obligații reciproce în favoarea si în sarcina fiecăreia dintre părțile contractante, cauza obligației fiecărei părți fiind obligația celeilalte, iar executarea uneia din aceste obligații reciproce este cauza executării celorlalte obligații.
In caz de neexecutare totala sau parțiala a contractului, cealaltă parte este îndreptățită să solicite, în funcție de voința si alegerea sa, fie executarea în natura a convenției, fie poate invoca excepția de neexecutare sau poate cere rezoluțiuna contractului.
Părțile s-au judecat pentru rezoluțiunea contractului de asociere la solicitarea pârâtei Consiliul Local, însă aceasta acțiune a fost respinsă în mod irevocabil, reținându-se că partea chemata în judecată - reclamanta din prezentul litigiu - și-a îndeplinit obligațiile contractuale.
Așadar, în condițiile în care s-a demonstrat că îi aparține culpa contractuala pentru nerealizarea proiectului, parata nu poate emite pretenții contractuale proprii, atâta vreme cât nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate.
Pe de altă parte, prin probatoriile administrate reclamanta a făcut dovada că poate asigura fondurile si asistenta tehnica la realizarea lucrărilor de amenajare, precum si să asigure fondurile necesare realizării acestora. In acest sens putând fi avute în vedere înscrisurile depuse la dosar constând în scrisori si garanții bancare de la bănci importante din Elveția si Germania, cum ar fi:
AG, -, DG Bank.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel atât reclamanta - 2000 SRL, cât și pârâtele Consiliul Local și Primăria.
În motivarea apelului reclamanta susține că instanța de fond a pronunțat o soluție dată cu aplicarea greșită a legii, atunci când a apreciat ca nefondat capătul de cerere al acțiunii introductive, prin care s-a solicitat obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr.49 /08.08.2002 a Consiliului Local.
Menționează că motivarea instanței de fond se întemeiază pe faptul că HCL 49/2002 a fost revocată prin Hotărârea nr.63/2002, iar societatea apelantă nu a atacat această hotărâre, apreciindu-se în consecință că toate actele administrative emise în baza HCL 49/2002 ar fi nule, sens în care s-a respins respectivul capăt de cerere și astfel solicită se reține că această motivare este lipsită de suport legal deoarece:
Orice hotărâre a Consiliului Local nu poate fi revocată sau atacată în contencios administrativ decât în termen de 30 de zile de la data adoptării sale, potrivit legii.
În consecință. "pretinsa revocare" a Hotărârii 49/08.08.2002, intervenită la un interval de peste 70 de zile de la data adoptării sale, respectiv 21 octombrie 2002 (data Hotărârii nr.63/2002) nu este făcută cu respectarea legii, deci nu poate produce efecte juridice.
Hotărârea nr.49/2002 nu își putea înceta efectele decât în condițiile în care Consiliul Local ar fi promovat o acțiune în contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data adoptării sale (08.08.2002), prin care tind să-i desființeze efectele.
Mai mult decât atât, o eventuală decizie de atacare în justiție a acestei hotărâri de către Consiliul Local, trebuia să fie comunicată în mod obligatoriu societății reclamante parte direct interesată de realizarea efectelor respectivei hotărâri.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă în mod evident că pârâtele intimate nu au comunicat o asemenea intenție sau conținutul Hotărârii 63/2002, societății apelante, și nici nu a atacat în justiție Hotărârea 49/2002, situație care contravine legii.
În consecință, Hotărârea nr.63/2002 a fost emisă în disprețul legii, nu poate produce efecte juridice și nici nu poate fi opozabilă reclamantei apelante.
Mai mult decât atât se solicită a se reține în sprijinul apărării sale și următoarele situații:
La data încheierii contractului de asociere în participațiune, legea atunci în vigoare, nu prevedea posibilitatea acordării garanțiilor pentru împrumuturi externe, de către autoritățile administrației publice locale.
În baza Legii 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, a fost adoptată HG 978/04.10.2001 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare contractării sau garantării de împrumuturi externe de către autoritățile administrației publice locale, care a instituit posibilitatea acordării de garanții, de către autoritățile publice locale.
Susține reclamanta prin motivele de apel că datorită neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către cele două pârâte, care ar fi permis demararea efectivă a proiectului în anul 2002, Consiliul Județean Pac onvenit cu Consiliul Local și Primăria, acordarea de garanții necesare proiectului, detailat prin cele două contracte de asociere în participațiune 1630-1629/2000, de către Consiliul Local.
În acest sens Hotărârea 49/2002 a Consiliului Local, a fost adoptată ca urmare /2001, și a corespondenței purtate între - SA și Consiliul Județean P, în scopul acordării garanțiilor.
Adresa 5003/2002 emisa de către Primăria către - SA, confirmă garantarea creditului extern pentru prima etapă de realizare a proiectului, în valoare de 9.480.000 USD, cu teren în suprafață de 95 ha, care face parte din domeniul privat al localității.
În acest sens, apelanta - 2000 SRL și - SRL au adresat numeroase notificări pârâtelor prin care solicita emiterea garanțiilor necesare realizării celor două contracte de asociere în participațiune și respectiv pentru punerea în aplicare a Hotărârii 49/2002.
Precizează apelanta că în actul constitutiv încheiat între ea, - SRL, - SA, Consiliul Local și Consiliul Județean P, în calitate de asociați ai - SA, preambulul acestui document se referea la dispozițiile Legii 31/1990, ale Legii 215/2001, privind administrația publică locală, precum și Hotărârea Consiliului Local, 14-15/13.03.2000 și 48-49/08.08.2002 și a Legii 599/2001. Precizează că actul constitutiv s-a încheiat la 1 noiembrie 2002, dată ulterioară momentului în care se pretinde, că a fost revocată, respectiv anulată Hotărârea Consiliului Local nr.49/08.08.2002, prin Hotărârea 63/21.10.2002
Mai mult de atât, la nivelul anului 2003, Consiliul Județean a precizat prin adresa nr.1967/18.03.2003 către Consiliul Local, că trebuie acordate garanții de către autoritatea publică, pentru realizarea proiectului, iar răspunsul Guvernului nr.1571/2005, confirmă această realitate conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Un alt motiv de apel îl reprezintă greșita acordare a cheltuielilor de judecată doar în cuantum de 77,6 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitată de apelantă, deși a solicitat obligarea pârâtelor și la plata onorariului de avocat în suma de 1000 lei, așa cum au dovedit cu chitanța depusă la dosarul cauzei.
În consecință solicită ca pe calea admiterii apelului formulat să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 1077,6 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru și a onorariului de avocat.
În finalul motivelor formulate solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței nr.623/2006 în sensul admiterii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtelor la punerea în aplicare efectivă a Hotărârii nr.49/08.08.2002 a Consiliului Local, cu privire la garantarea finanțării primei etape a proiectului, în valoare de 9.480.000 USD, conform obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune nr.1630/2000 și a actelor adiționale, și respectiv obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1077,6 lei față de reclamantă, cu menținerea restului dispozitivului sentinței nr.623/2006.
In cuprinsul cererii pârâtele precizează că instanța de fond în mod nelegal a dispus respingerea excepției invocate de către ele privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul din data de 01.03.2006, au motivat excepția invocată cu adresa nr.4675/24.07.2992 prin care li se aducea la cunoștință că "- SA a preluat acțiunile lui - SRL cât și pe cele ale - 2000 SRL. Prin urmare - SA a preluat toate drepturile celor două societăți și este de fapt interlocutorul în toate afacerile ce privesc proiectul ".
Instanța de fond a reținut că terenurile ce fac obiectul contractului de asociere au fost predate către - SA, în calitate de asociat al reclamantei prin procesul verbal de predare primire a terenurilor forestiere. Menționează că terenurile ce fac obiectul contractului de asociere sunt revendicate în conformitate cu Legea 247/2005, cererile privind restituirea acestora aflându-se la Direcția Silvică și Comisia Județeană P, astfel că prin restituirea terenurilor către foștii proprietari contractul de asociere ar rămâne fără obiect.
Sunt invocate, totodată, dispozițiile Legii 247/2005 titlul V pct.2 potrivit cărora: "Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate private își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie".
Se mai arată că în mod greșit s-a reținut că sarcina defrișării intra în competența pârâtelor, fapt ce ar fi rezultat din adresa nr.9886/14.10.2005, întrucât din adresa respectivă nu rezulta acest lucru, ci numai faptul că Romsilva îl îndruma pe reclamant să se adreseze instituției lor, însă nu puteau proceda la defrișare fără un aviz prealabil de la Romsilva.
Astfel în mod eronat, a fost a obligată instituția pârâtă să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul contractului de asociere, întrucât intabularea unui drept de proprietate rămâne la latitudinea proprietarului și instanța nu poate obliga pe nimeni să-și intabuleze dreptul de proprietate.
Precizează apelantele pârâte că și soluția de respingere cererii reconvenționale în totalitate este nelegală, iar motivarea acesteia este vădit subiectivă.
În finalul susținerilor se arată că instanța de fond nu a avut propria opinie cu privire la pricina dedusă judecății, mulțumindu-se să reia concluziile Curții de Apel menționate în decizia 141/16.05.2005.
Se solicită prin motivele depuse admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii, întrucât instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că apelul formulat de reclamanta - 2000 SRL nu este fondat și apelul declarat de pârâtele Consiliul Local și Primăria este fondat, pentru următoarele considerente:
Se poate observa în cauză că prin Actul Adițional nr.2 din 9 aprilie 2001 la contractul de asociere nr.1630 din 13 martie 2008, acesta nu a putut fi pus în executare.
Astfel, între amplasamentul stabilit prin punctul 4 din contract, amplasament ce reprezintă numai terenuri cu vegetație forestieră și amplasamentul real, așa cum rezultă din amenajamentul silvic al UP II, nu a existat și nu există o identitate în ceea ce privește suprafața fiecărei parcele și locația efectivă.
O parte din terenurile forestiere au fost retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar, iar pe de altă parte locația parcelelor nu coincide cu amplasamentul fizic, astfel încât dacă s-ar preda efectiv, parcelele se găsesc într-o zonă unde nu este posibilă edificarea de construcții, respectiv pârtie de schi și telegondole, conform contractului de asociere.
Se poate observa că dispozițiile Legii 247/2005, Titlul V pct.2 prevăd că "actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau localităților, terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar în vederea punerii în posesie".
În mod eronat prima instanță a reținut că această obligație putea fi executată de către autoritățile publice locale.
Un alt aspect important și neobservat de prima instanță rezidă în faptul că au apărut dificultăți în punerea în executare a contractului în ceea ce privește diferențele mari de suprafață, între suprafața menționată în Legea nr.599/2001 pentru fiecare parcelă în parte și suprafața reală a fiecărei parcele, astfel încât dacă s-ar fi predat conform legii menționate, Direcția Silvică P ar fi predat o suprafață mult mai mare de teren-pădure, respectiv 29.04 ha, pe un alt amplasament și unde, așa cum s-a spus, este impropriu din punct de vedere tehnic pentru realizarea investiției.
Situația aceasta rezultă din amenajamentul silvic, de exemplu la art.4 pct.6 din contract se menționează faptul că 35 din UP II are 3,3 ha, în Legea nr.599/2001 35 este trecută cu 11,4 ha, iar în realitate conform amenajamentului 35 are 21,8 ha.
Deasemenea în mod greșit prima instanță a reținut că sarcina defrișării terenurilor forestiere intră în competența apelantelor pârâte, când acestora nu le-a fost predate faptic și efectiv terenurile respective ce făceau obiectul contractului de asociere, a se vedea în acest sens Adresa nr.9886 din 14.10.2005. Ca atare rezultă faptul că numai Romsilva RA o îndrumase printr-o adresă pe reclamantă să se adreseze Primăriei, dar aceasta din urmă nu putea proceda la defrișare fără un aviz favorabil de la Romsilva RA și dacă, lucrul cel mai important, terenul era în posesia efectivă în domeniul public sau privat al Orașului.
În atare context prima instanță în mod greșit a obligat Consiliul Local și Primăria să intabuleze dreptul de proprietate asupra terenurilor ce fac obiectul contractului de asociere, când o parte din terenuri nu erau în posesia apelantelor pârâte, iar intabularea unui drept de proprietate are efect declarativ și de publicitate, rămânând la latitudinea proprietarului acest aspect, neputând fi obligat în acest sens pe cale judecătorească.
În consecință încercând să predea efectiv aceste terenuri către Consiliul Local, Direcția Silvică P și Ocolul Silvic au realizat faptul că nu știu ce suprafață de teren trebuie să predea și mai ales pe ce amplasamente.
Astfel, apelantele pârâte au dovedit că acesta este principalul motiv pentru care terenurile nu s-au predat decât formal către Orașul, care nu le-a avut în posesie efectivă niciodată, acestea rămânând în toată această perioadă în fondul național forestier, Legea nr.599/2001 și, implicit, contractul de asociere nu s-a putut aplica datorită unui complex de factori care nu determină în mod direct culpa apelantelor pârâte.
Apelantele pârâte au dovedit în acest caz că au dorit punerea în executare a contractului de asociere și realizarea investiției în zona Orașului făcând demersuri în măsura posibilităților, în acest scop.
Printre aceste demersuri, Primăria cu sprijinul Consiliului Județean Pai nițiat Legea privind exceptarea de la plata taxei pentru ocuparea definitivă a unor terenuri din Fondul Național Forestier și transmiterea acestora în proprietatea publică a orașului și în administrarea Consiliului Local al Orașului, respectiv Legea 599/31 octombrie 2001, pentru suprafața de 29,40 ha conform anexei.
Pentru terenurile pe care urma să se construiască investiția, obiect al contractului de asociere, ce erau proprietate publică a Orașului, s-a adoptat HCL nr.49/08.08.2002 în baza unor considerente de interes major al comunității pentru derularea contractului de asociere, hotărâre prin care s-a trecut suprafața de 29,40 ha, din domeniul public în domeniul privat al orașului.
Ulterior la data de 21 octombrie 2002 prin HCL nr.63 a fost revocată HCL nr.49/08.08.2002, astfel încât terenurile ce făceau obiectul contractului de asociere au redevenit domeniul public al Orașului, fiind supuse Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia neputând constitui obiectul contractului de asociere.
În aceste condiții prima instanță în mod neîntemeiat a reținut că prin Protocolul nr.4916/06.08.2002 s-a efectuat un schimb de terenuri între Primăria și Romsilva RA, deoarece la acea dată s-au predat formal către Orașul terenurile cu vegetație forestieră ce făceau obiectul Legii nr.599/2001 și a contractului de asociere. Se poate observa că pentru aceste terenuri reprezentând domeniul public și nu privat al Orașului, nu s-au putut aproba PUZ-uri în zona, terenurile nu și-au putut schimba categoria de folosință în terenuri intravilane, în fapt terenurile au rămas în continuare în folosința și administrarea ROMSILVA RA.
Prima instanță în mod greșit a obligat apelantele pârâte la emiterea și avizarea PUZ-urilor, deoarece acestea nu mai sunt proprietari terenurilor, acestea fiind retrocedate foștilor proprietari în baza Legilor Fondului Funciar.
Mai mult decât atât, prima instanță în mod nelegal și neîntemeiat a obligat și Primăria alături de Consiliul Local să îndeplinească obligațiile contractuale, obiect al contractului de asociere, deoarece contractul nr.1630/2000 a fost încheiat numai cu Consiliul Local.
Ținând seama de cele arătate mai sus rezultă cu certitudine faptul că terenurile ce fac obiectul contractelor de asociere în participațiune au fost retrocedate fostului proprietar sau nu au ajuns în proprietatea privată a Orașului, tocmai de aceea apelantele pârâte nu au nici o culpă că nu au putut pune în executare respectivele contracte.
Având în vedere cele arătate mai sus urmează a se constat temeinicia apelurilor formulate de Consiliul Local al Orașului și Primăria numai în ceea ce privește acțiunea principală formulată de apelanta reclamantă - 2000, urmează ca în baza art.296 Cod procedură civilă să se respingă ca nefondat apelul reclamantei pârâte și să se admită apelul pârâtelor, ceea ce va determina schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul că se respinge ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamanta - 2000 SRL.
Urmează a se menține restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale a apelantelor pârâte Consiliul Local și Primăria.
Constatând că cererile de apel sunt legal timbrate,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul reclamantei - 2000 SRL, cu sediul în B,-, sector 1, formulat împotriva sentinței nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Prahova.
Admite apelul pârâtelor Consiliul Local și Primăria, prin primar, ambele cu sediul în,-, jud. și modifică în parte sentința nr. 622 din data de 24 mai 2006 pronunțate de Tribunalul Prahova, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea principală.
Menține restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește reconvenționala apelantelor pârâte.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1aprilie 2008.
Președinte, Judecător,
G - - -
Fiind în concediu de odihnă
Semnează președintele instanței
Grefier
- -
Red. / tehnored.
6 ex./ 24 aprilie 2008
nr.8806/2005 Tribunal
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Nițu Teodor
