Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.73

Ședința Publică de la 16.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulată de apelanta SC DE TRANSPORT FEROVIAR B SA, împotriva sentinței comerciale nr.10108 din 2.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta, reprezentată de avocat dl. și intimata, prin consilier juridic dna..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulate și înscrisuri de administrat.

Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri noi de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în apel.

Apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii privind obligarea pârâtei să-i predea un număr de 8 locomotive 2100 proprietatea sa.

Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, arătând că se obligă să preda apelantei bunurile indicate.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând, constată:

Prin sentința comercială nr. 10108/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta DE TRANSPORT FEROVIAR ȘTI în contradictoriu cu pârâta

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a arătat că la data de 05.08.2008 reclamanta DE TRANSPORT FEROVIAR ȘTI a chemat în judecată pe pârâta solicitând obligarea acesteia la predarea către reclamantă a unui număr de 8 locomotive 2100, proprietatea reclamantei, pe care aceasta refuză cu rea-credință să i le dea, cu cheltuieli de judecată. Cererea a fost motivată în sensul că reclamanta a dobândit calitatea de proprietar a unui număr de 8 locomotive prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 643/19.04.2006 încheiat cu pârâta Deși acestea trebuiau livrate în termen de 10 zile de la semnarea contractului și a solicitat în repetate rânduri pârâtei să procedeze la predarea lor, nu a avut nici un rezultat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 970, art. 973, art. 1073 și următoarele pr.civ.

Din analiza materialului probator, instanța a reținut că reclamanta a cumpărat de la pârâtă un număr de 8 locomotive prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 643/2006, convenind ca plata prețului să se facă prin compensare sau cu ordin de plată, livrarea urmând a se realiza după încasarea ordinului de plată.

S-a considerat că nu s-a probat îndeplinirea acestei obligații în sarcina cumpărătorului pentru ca acesta să fie îndreptățit a solicita predarea bunurilor. Procesul-verbal de predare-primire nu are dată și cuprinde mențiunea că pentru a intra în posesia locomotivelor cumpărătorul urma a se deplasa la C unde se aflau garate, dovadă care nu s-a depus în cauză. Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit convenției părților, respectiv art. 9, contractul constituie titlu executoriu pentru cumpărător în situația în care vânzătorul nu își îndeplinește obligația.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 969, art. 970 și art. 480.civ. tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 10108/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel în termen legal apelanta-reclamantă Compania de Transport Feroviar B, care a criticat-o ca nelegală și netemeinică pentru motivul că prima instanță a reținut în mod nelegal că nu s-a îndeplinit obligația de plată a prețului de către cumpărător. De asemenea, a arătat că a solicitat în numeroase rânduri intimatei vânzător să-i predea locomotivele cumpărate, dar refuzul acesteia de a i le preda îmbracă forma abuzului de drept.

Analizând apelul prin prisma motivelor de ape expuse și a dispozițiilor art. 295 alin. 1.pr.civ. se constată că nu este fondat.

În apel, apelanta a completat probatoriul, potrivit art. 295 alin.2 pr.civ. depunând la dosar ordinele de plată nr. 787/16.08.2006 pentru suma de 200.000 lei, nr, 684/18.07.2006 pentru suma de 160.000 lei, nr. 488/04.05.2006 pentru suma de 80.000 lei, nr. 486/04.05.2006 pentru suma de 40.000 lei și nr. 8/16.06.2006 pentru suma de 160.000 lei, ordine de plată cu care a dovedit achitarea prețului locomotivelor achiziționate prin contractul de vânzare-cumpărare nr.643/19.04.2006.

Astfel, se constată că s-a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de clauza contractuală prevăzută la art. 5 din contract, clauză conform căreia "livrarea locomotivelor se va face după încasarea ordinului de plată emis de cumpărător în favoarea vânzătorului", apelanta-cumpărător făcând dovada plății prețului convenit.

Prin clauza de la art. 7 din contract, părțile au stipulat că obligația de predare a locomotivelor incumbă vânzătorului, care trebuie să și-o îndeplinească în termen de 10 zile de la semnarea contractului, cu condiția prevăzută de art. 5 din contract referitoare la plata de către cumpărător a prețului bunurilor vândute.

Prin actul încheiat prin fax, potrivit art. 46.com. la data de 01.08.2008, și intitulat "proces verbal de predare-primire", părțile au menționat îndeplinirea de către intimata-cumpărătoare a obligației de predare, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 643/2006, a locomotivelor enumerate. S-a consemnat în act că locomotivele se află garate la C, iar cumpărătorul se va deplasa la această locație pentru a intra în posesia lor.

S-a îndeplinit astfel obligația de predare a locomotivelor prevăzută de art. 7 din contract în conformitate și cu dispozițiile art. 59 alin. 3.com. potrivit căruia "dacă însă urmează a se preda un lucru determinat, care după cunoștința părților se găsea într-o altă parte în momentul formării contractului, atunci predarea se va face în acel loc".

Totodată, încheierea acestui proces verbal de predare-primire reprezintă și o novare a obligației de predare prevăzută la art. 7 din contract în sarcina vânzătorului, conform art. 1128.civ. în sensul stingerii acestei obligații și a nașterii obligației cumpărătorului de a prelua bunurile obiect al contractului prin intrarea în posesia lor ca urmare a deplasării la locul situării bunurilor.

Având în vedere cele arătate, se constată că nu sunt întemeiate susținerile apelantei referitoare la neîndeplinirea de către intimată, în calitate de vânzător, a obligației de predare a bunului prevăzută de clauza din contractul de vânzare-cumpărare și de dispozițiile art. 1314.civ. Așa cum s-a arătat, prin încheierea procesului-verbal menționat, s-a realizat novarea obligației vânzătorului de predare a bunurilor, prin consemnarea stingerii obligației acestuia și a nașterii obligației cumpărătorului de ridicare a bunurilor de la locul la care acestea se aflau în momentul încheierii convenției.

În consecință, se apreciază că apelul nu este fondat și, în temeiul art. 296.pr.civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de SC DE TRANSPORT FEROVIAR B SA, împotriva sentinței comerciale nr.10108 din 2.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red. /4 ex/13.03.2009

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Alina Sekely Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Bucuresti