Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1495/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 78
Ședința publică de la 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
Grefier ---
************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de pârâta - 2000 SA împotriva Sentinței comerciale nr.5783 din data de 08.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata - COM SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială colectivă depusă la fila 26 și intimata prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apărătorul intimatei a transmis prin fax concluzii scrise, după care:
Având cuvântul pe alte cereri, apărătorii părților susțin că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților pe concluzii în apel.
Apelanta pârâtă, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței de fond conform motivelor arătate pe larg în apel și arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că suprafața nu este partajabilă, nu a precizat pentru care parte din suprafață a dispus vânzarea, a fost încălcat dreptul de proprietate față de prevederile Legii nr.346/2004 și precizează că este vorba de un spațiu general de depozitare care nu este partajabil și, în acest moment, nici nu se poate face partajarea acestuia.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că le va cere pe cale separată.
Intimata reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat conform întâmpinării depuse la dosar și susține că a închiriat spațiul în 2003, ulterior s-au încheiat acte adiționale privitoare la chirie și mod de utilizare. Consideră sentința de fond ca fiind perfect legală și arată că, în conformitate cu litera legii, au drept de preferință la vânzare.
Menționează că solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar listă de cheltuieli și acte anexate în susținerea acestei cereri.
CURTEA,
Asupra apelului comercial d e față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5783 din data de 08.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta - COM SRL, în contradictoriu cu pârâta - 2000 SA și a fost obligată pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul imobil din B,-, sector 1.
Tribunalul a reținut că acțiunea promovată de reclamantă este admisibilă pentru următoarele considerente:
Reclamanta în calitatea pe care aceasta o are de "întreprindere mică" conform definiției dată de art.3 și 4 lit.b) din Legea 346/2004, are dreptul de a cumpăra activul imobil - spațiu comercial în suprafață de 1005 mp din-, sector 1 - imobil ce s-a aflat în folosința reclamantei conform contractului de închiriere nr.639/19.09.2003 și actele adiționale acestuia 7/2007 și 9/2008.
Calitatea cerută de lege este probată conform art.3 și 4 din Legea nr.346/2004, cu certificatul de înregistrare a reclamantei, declarația directorului acesteia privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, adresa -/10.03.2008, emisă de ANAF, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, precum și certificatul nr.9169/21.02.2008 emis de ITM In același sens a fost apreciat de tribunal și răspunsul pârâtei la interogatoriu care la întrebarea dacă recunoaște că reclamanta este întreprindere mică în sensul definit de lege și că în această calitate i-a închiriat spațiul, a arătat că știa că la data încheierii contractului de închiriere, reclamanta avea această calitate, conform răspunsului la întrebarea 3, acceptând efectuarea de investiții.
Ca atare, tribunalul a apreciat că, în această calitate specială, de întreprindere mică, reclamanta a închiriat de la pârâtă în anul 2003 spațiul comercial pe care l-a îmbunătățit, fiind prelungită ulterior durata contractului până la 31.12. 2011.
S-a constatat deci existența celor două condiții impuse de Legea nr.346/2004 și anume calitatea reclamantei de întreprindere mică și existența unui contract de închiriere, făcându-se astfel aplicarea art.12 din.346/2004.
Tribunalul a reținut și că pârâta are calitatea solicitată de lege și anume este o societate comercială cu capital integral de stat conform certificatului constatator emis de, fiind astfel îndeplinite în totalitate condițiile Legii 346/2004.
Au fost înlăturate susținerile pârâtei din întâmpinare referitoare la faptul că spațiul în discuție nu poate fi considerat activ în sensul prevăzut de OUG nr.88/1997 și de Legea nr.346/2004, și anume că spațiul este în fapt un depozit făcând parte dintr-un ansamblu cu o suprafață mai mare.
S-a apreciat că este nerelevant în această fază încadrarea spațiului din litigiu în contextul general, această situație neputând afecta încadrarea în textul special de lege, respectiv art.12 alin.1 lit.b) și art.12 alin.2 din Legea nr.346/2004.
Situația invocată în sensul că acest spațiu reprezintă în fapt un depozit nu înlătură constatarea îndeplinirii condițiilor generale impuse de lege și anume cele referitoare la calitatea vânzătorului care trebuie să fie o societate comercială cu capital de stat, calitatea cumpărătorului care trebuie să fie o întreprindere mică, existența unui contract de închiriere a activului disponibil și notificarea în scris a solicitării de cumpărare de către reclamantă a activului imobil închiriat. S-au reținut în acest context răspunsurile pârâtei la interogatoriul propus spre a fi luat acesteia de reclamantă.
Îndeplinirea acestor condiții face nerelevantă cuprinderea a spațiului într-un ansamblu mai larg, împrejurare pe care de altfel reclamanta a cunoscut-o la momentul când a procedat la închiriere.
A mai invocat pârâta prin întâmpinare prevederile art.109 din HG nr.577/2002 și anume împrejurarea că investițiile efectuate nu ar depăși procentul de 15% din valoarea activului.
Legea 346/2004 ca și Legea 137/2002, 577/2002 și OUG 88/1997 definesc valoarea activului ca însemnând valoare contabilă a acestuia conform art.109 alin.1 din OUG 88/1997, care statuează că prețul de ofertă este prețul de pornire a licitației ce poate fi mai mic, mai mare sau egal cu valoarea contabilă a activului. Aceste reglementări nu utilizează expresia "valoare de piață" urmând a se prezuma că odată ce pârâta și-a dat acordul pentru efectuarea investițiilor în acest spațiu conform adresei nr.356/13.07.2007 și răspunsului la întrebarea 3 interogatoriului, a considerat îndeplinite prevederile legale pentru derularea în continuare a raportului stabilit în baza Legii nr.346/2004 ce dă dreptul reclamantei la cumpărarea acestui activ.
Faptul că acest spațiu reprezintă un activ, contrar susținerilor din întâmpinare reiese din chiar înscrisurile depuse de pârâtă respectiv "Fișa mijlocului fix", "Depozit de carte B", și Anexa nr.2 numită "Situația terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat" care probează împrejurarea că spațiul este înregistrat în patrimoniul societății, că este mijloc fix și deci conform Legii 82/1991 acesta este un activ imobil înregistrat în patrimoniul societății.
Potrivit contractului de închiriere nr.639/2003 și a actelor adiționale ulterioare, ca și în concordanță cu mențiunea înregistrată prin certificatul constatator nr.-/17.03.2009, rezultă că activul este funcțional încă din 2003, de la începutul închirierii existând autorizarea folosirii spațiului ca punct de lucru pentru desfășurarea activității de depozitare și comercializare a produselor de papetărie, rechizite școlare etc.
Prin raportul de evaluare efectuat anterior introducerii acțiunii se probează faptul că investițiile au fost realizate, procentul fiind mai mare de 15% conform calcului depus de reclamantă și necontestat de pârâtă.
Conchizând, tribunalul a reținut că reclamanta și-a probat susținerile și anume îndeplinirea prevederilor Legii nr.346/2004, arătând că spațiul este funcțional și că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a-l vinde conform art.12 alin.1 și 2 din Legea nr.346/2004.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâta - 2000 SA care a arătat că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a înlăturat susținerile acesteia referitoare la caracteristicile spațiului a cărui vânzare se solicită de către reclamanta intimată.
Spațiul în suprafață de 1005 mp face parte integrantă din activul depozit de carte și nu îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 3 lit. d din OUG nr. 88/1997 în sensul că nu poate fi separat și organizat independent.
În mod eronat instanța de fond a reținut că spațiul în cauză reprezintă un depozit întrucât, în fapt, el reprezintă doar o parte integrantă, inseparabilă, a activului "depozit" în suprafață totală de 5.234 mp, concluzie care reiese și din fișa de inventar a întregului activ.
De asemenea, apelanta a arătat că înscrierea unei mențiuni la registrul comerțului referitor la constituirea unui punct de lucru în spațiul închiriat nu are nici o relevanță asupra situației juridice a spațiului și nu echivalează cu îndeplinirea condițiilor arătate pentru calificarea sa ca activ.
În plus, condiția posibilității organizării și funcționării independente a spațiului este prevăzută și de articolul 13 din Legea nr. 346/2004.
S-a mai arătat că, în cauză, nu există un raport de evaluare acceptat de către apelantă astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile impuse de articolul 12 alin.1 și 2 din Legea nr. 346/2004, iar îndeplinirea condiției speciale privind valoarea investițiilor s-a apreciat prin prisma unui raport de evaluare efectuat înaintea introducerii acțiunii și prezentat în mod fals de către reclamantă ca fiind însușit de pârâtă.
Apelul a fost legal timbrat, iar în drept s-au invocat dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate de apelantă, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a drepturilor contractuale ale creditorilor ale căror creanțe sunt garantate cu ipotecă, gaj, privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit sechestru asigurător, în situația în care sunt îndeplinite condițiile impuse de textul de lege.
Apelanta nu contestă calitatea intimatei de întreprindere mică și nici împrejurarea că imobilul a cărui vânzare se solicită este deținut în baza unui contract de închiriere, dar apreciază că spațiul nu poate fi considerat un activ disponibil, întrucât nu îndeplinește condiția de a putea fi organizat și de a funcționa independent.
Curtea, în aprecierea acestui motiv de apel, va avea în vedere dispozițiile art. 13 din actul normativ menționat, care prevăd că prin active se înțeleg unități de producție, subunități, secții, spații comerciale, spații de cazare ori alte bunuri de același gen din patrimoniul unei regii autonome, societăți/companii naționale, precum și al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, ce pot fi organizate să funcționeze independent.
În opinia curții, această cerință a organizării independente a spațiului pentru a putea fi considerat activ este îndeplinită întrucât însăși apelanta a împărțit spațiul, închiriindu-l mai multor societăți comerciale, independente una față de cealaltă, printre acestea aflându-se și intimata. Împrejurarea că spațiul de 1005 mp face parte dintr-o suprafață de 5234 mp este irelevantă deoarece chiar reclamanta, prin închirierea bunului, a demonstrat faptul că spațiul poate fi organizat să funcționeze independent, aceasta fiind singura condiție impusă de legiuitor pentru a fi considerat "activ".
În ceea ce privește relevanța acordată de instanța de fond înregistrării în registrul comerțului a spațiului închiriat ca punct de lucru al intimatei, curtea constată că tribunalul nu a dat eficiență acestei situații în calificarea spațiului ca activ în sensul art. 13 din Legea 346/2004, ci a reținut că activul este funcțional încă din anul 2003. Este evident că judecătorul delegat la registrul comerțului nu are competența de a verifica asupra încadrării spațiului în categoriile menționate prin legile speciale în procedura de menționare a sediului secundar de activitate al unei societăți comerciale, dar o atare mențiune poate face dovada utilizării efective a spațiului și a faptului că exisă o prezumție puternică în sensul că acesta este funcțional.
Prin urmare și acest motiv de apel este apreciat ca nefondat.
Susținerile apelantei referitoare la neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 27 din OUG nr. 88/1997 privind valoarea investițiilor efectuate de intimată în spațiul a cărui vânzare se solicită sunt infirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Astfel, instanța de fond, în mod corect a coroborat răspunsurile la interogatoriu din care rezultă că pârâta a fost de acord cu efectuarea investițiilor prin adresa nr. 356/13.07.2007, cu raportul de evaluare depus la dosar de reclamantă, iar raportul dintre valoarea investițiilor și valoarea de inventar a spațiului, așa cum rezultă aceasta din înscrisurile administrate chiar de pârâtă, dovedește îndeplinirea condițiilor impuse de legiuitor.
Întrucât în mod sistematic intimata a solicitat apelantei acordul la vânzarea spațiului și negocierea prețului, iar acest acord nu a fost exprimat de apelantă, este evident că negocierea prețului nu a avut loc și nici nu s-a putut întocmi un raport de evaluare a spațiului de către un expert agreat de părți. De altfel, instanța de fond nu a stabilit decât obligația apelantei de a proceda la vânzarea spațiului închiriat către pârâtă, urmând ca ulterior contractul să parcurgă etapele specifice unei asemenea tranzacții, respectiv evaluarea concretă a spațiului și a investițiilor în vederea stabilirii prețului vânzării.
Constatând că apelul este nefondat, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, curtea îl va respinge pentru considerentele expuse pe larg mai sus.
În baza dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga apelanta la plata către intimată a sumei de 3015 lei cheltuieli de judecată, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă - 2000 SA cu sediul în B, sector 3, nr. 62-68, împotriva Sentinței comerciale nr.5783 din data de 08.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata - COM SRL cu sediul în B, sector 4,-, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 3015 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.4/ 18.02.2010
.
Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Minodora Condoiu
