Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Tg Mures

sR OMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 8/

Ședința publică din 28 Ianuarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de reclamantele - SRL, J-, cu sediul în Târgu-M-.6 și - SRL, J-, cu sediul în Târgu-M-/A.3, împotriva Sentinței comerciale nr.1204/22.06.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr. 1678/2006.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Susținerile părților și dezbaterile în fond au fost consemnate în cadrul încheierii din ședința publică din 14 ianuarie 2008, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2008 apoi pentru data de astăzi, 28.01.2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 1204 din 22 iunie 2007, Tribunalul Comercial Mureșa luat act de renunțarea reclamantelor SRL și SRL la judecarea petitelor 6 și 7 din acțiunea modificată și precizată, respectiv la cererea de sistare a stării de indiviziune cu privire la imobilul din Târgu-M, B- 22 2. nr. 150, județul M, prin stabilirea proprietăților exclusive a zonelor de folosință concretă, indiviză și a zonelor asupra cărora există servitute de trecere, la cererea de stabilire a liniilor de hotar între proprietățile existente de platforma industrială situată în Târgu-M, B- 22 2. nr. 150, județul

Prin aceeași hotărâre au fost respinse celelalte petite formulate de cele două reclamante în contradictoriu cu pârâtele SRL, SRL, SRL, Metal SRL, SRL și Vest SRL, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantele au solicitat prin petitele 1-5, obligarea pârâtei SA la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 895 mp în favoarea SRL, iar în caz de refuz hotărârea judecătorească să țină loc de act de întabulare, cu drept de proprietate exclusivă, obligarea aceleiași pârâte să încheie act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 526 mp în favoarea SRL, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act de întabulare, ca drept de proprietate exclusivă, constatarea nulității absolute a înscrisului "Declarație autentificată sub nr. 446 din 17 mai 2005" la Notarul Public, desființarea acestui act și radierea tuturor mențiunilor efectuate în cuprinsul CF nr. 92515/N Târgu-M și transcrierea în CF nr. 93009/N Târgu-M, având ca proprietar pe ProdD. SRL, constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 90 din 2 februarie 2005 la Biroul Notarului Public, întabulat prin încheierea nr. 219 din 3 februarie 2005, privind dezmembrarea parcelei cu nr. cadastral 1569/11/1 în două parcele 1569/11/1/1 și 1569/11/1/2, radierea mențiunilor efectuate în CF nr. 92510/N privind servitutea de trecere pe parcela cu nr. cadastral 1569/11/2, 1569/9/2 înscrise în CF nr. 93009/ Reclamantele și-au precizat acțiunea în repetate rânduri, forma asupra căreia s-au oprit fiind cea din 18 iunie 2007 și anume:

1.- obligarea pârâtei SRL (fosta ) la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața totală de 895 mp în indiviziune, suprafața rezultând din totalizarea următoarelor suprafețe: 743 mp în indiviziune din CF nr. 92515/N nr. cad. 1569/11/1/1; 115 mp în indiviziune din CF nr. 93009/N, nr. cad. 1569/11/2; 37 mp în indiviziune din CF nr. 93009/N, nr. cad. 1569/9/2 (743 + 115 + 37 = 895), în favoarea SRL iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act de întabulare;

2.-obligarea aceleiași pârâte la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața totală de 526 mp în indiviziune, suprafață rezultând din totalizarea următoarelor suprafețe: 436 mp în indiviziune din CF nr. 92515/N, nr. cad. 1569/11/1/1; 68 mp în indiviziune din CF nr. 93009/N, nr. cad. 1569/11/1/2; 21 mp în indiviziune din CF nr. 93009/N, nr. cad. 1569/9/2 (436 + 68 + 21 = 526) în favoarea SRL, iar în caz de refuz hotărârea să țină loc de act de întabulare;

3.-constatarea nulității absolute a înscrisului "Declarație autentificată sub nr. 446 din 17 mai 2005" Notar, desființarea lui și radierea tuturor mențiunilor efectuate în cuprinsul CF nr. 92515/N Târgu-M și transcrise în CF nr. 93009/N Târgu-M, având ca proprietar pe SRL;

4.-constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 90 din 2 februarie 2005 - Notar, întabulat prin încheierea nr. 219 din 3 februarie 2005 privind dezmembrarea parcelei cu nr. cadastral 1569/11/1 în două parcele: 1569/11/1/1 și 1569/11/1/2;

5.-radierea mențiunilor efectuare în CF 92510/N privind servitutea de trecere pe parcela cu nr. cadastral 1569/11/1/2, 1569/9/2 înscrise în CF nr. 93009/

La acea dată s-a renunțat la judecarea petitelor 6 și 7 din acțiunea introductivă.

Analizând susținerile părților prin prisma actelor juridice încheiate și consecințele pe care le produc acestea, instanța a reținut că reclamantele alături de pârâtele 1-5 au dobândit de la pârâta 6 SA (în prezent SRL) dreptul de proprietate asupra obiectivelor economice aflate pe platforma industrială situată în Târgu-M,-, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare, ulterior cuprinse în contracte autentice, potrivit istoricului prezentat de SRL și necontestat (fila 232 dosar fond). Concret, la 10 iunie 2004, SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 594 cu SRL, prin care a declarat că vinde atelierul de tâmplărie, garaj, magazie, uscător cherestea, garaj și terenul de sub acestea, antecontract în care s-a mai făcut menținea că "odată cu acestea se transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 200 mp ce revine imobilului conform dezmembrării ce urmează a se efectua, dreptul de proprietate asupra cotei indivize din suprafața de teren reprezentând căile de acces" și că "suprafața de teren din indiviziune va fi stabilită prin act adițional în funcție de suprafața ocupată, ce trece în proprietatea cumpărătorului, raportat la suprafața de teren ce se afla în folosință comună".

La 2 iulie 2004, între SA și SRL s-a încheiat antecontractul înregistrat sub nr. 649 prin care vânzătoarea a declarat că vinde atelierul de lăcătușărie cu birouri în clădire și atelier de lăcătușărie și vestiar în clădire și terenul de sub acestea, făcându-se și menținea că "odată cu acestea se transmite cumpărătorului dreptul de proprietate asupra suprafeței de 210 mp ce revine imobilului conform dezmembrării ce urmează a se efectua, dreptul de proprietate asupra cotei indivize din suprafața de teren reprezentând căile de acces" și s-a mai precizat că "suprafața de teren din indiviziune va fi stabilită prin act adițional în funcție de suprafața ocupată ce trece în proprietatea cumpărătorului, raportat la suprafața de teren ce se afla în folosință comună".

La Cap. III alin. 2 al art. 3.1. a fost stabilit prețul terenului la 7 euro/inclusiv TVA/mp).

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2861 din 1 octombrie 2004, SRL a cumpărat imobilul înscris sub nr. B1 în CF 92512/N Târgu-M nr. top. 1930/3/8/1, nr. cad. 1569/8/1 teren intravilan în suprafață de 589 mp, având edificate, obiectivele economice de la 24/2 - atelier de tâmplărie, - garaj, cu drept de servitute de trecere asupra parcelelor cu nr. top 1930/3/11/1, nr. cad. 1569/11/1 nr. top. 1930/3/9/2, nr. cad. 1569/9/2 înscrise în CF 92515/N Târgu-M precum și imobilele înscrise sub B1 în CF nr. 9515/N Târgu-M, nr. ord., nr. top. 1930/3/5/2, nr. cad. 1569/5/2, teren 85 mp cu edificatele - magazie, - garaj, nr. ord., nr. top. 1930/3/11/3, nr. cad. 1569/11/3, 38 mp cu obiectivul /2 uscător.

Prin contractul autentificat sub nr. 4414/14 septembrie 2004, SRL a cumpărat imobilul situat în Târgu-M,-, înscris în CF nr. 92510/N Târgu-M, nr. top. 1930/3/6 (nr. cad. 1569/6/1, (1930/3/11/4,) 1569/11/4, (1930/3/11/8), 1569/11/8, (1930/3/11/10), 1569/11/10, (1930/3/7/1) 1569/7/1, compus din 1190 mp teren având edificate obiectivele - atelier de lăcătușărie (sub ), - lăcătușărie și vestiar precum și curte cu construcții și curte (sub, respectiv ). În contract s-a făcut mențiunea "parcela are drept de servitute de trecere asupra parcelei cu nr. top. 1930/3/11/1, nr. cad. 1569/11/1, nr. top. 1930/3/2/2, nr. cad. 1569/9/2 înscrisă în CF nr. 92515/N Târgu-

Instanța de fond a mai reținut în considerente că după încheierea actelor autentice, societățile cumpărătoare au intrat în posesia imobilelor, exercitându-și dreptul de proprietate și cel de servitute. Totodată, s-a reținut că la începutul anilor 2005, SRL a vândut unele obiective de platformă către SRL care ulterior a devenit și asociat majoritar la SRL, moment din care reclamantele susțin că au apărut problema în legătură cu îngrădirea dreptului de acces și limitarea servituții de trecere pe platforma industrială, în condițiile în care toate obiectivele sunt destinate unor activități productive de prelucrare a lemnului, confecții metalice, etc. fiind necesară aprovizionarea cu materii prin transport marfă, parcare mijloace de transport

La 2 februarie 2005, sub nr. 90 fost autentificat actul de dezmembrare a parcelei cu nr. cad. 1569/11/1 din CF nr. 92515/N pe care era notată servitutea de trecere în două parcele cu nr. cad. 1569/11/1/1 și 1569/11/1/2 - încheierea nr. 2191 din 3 februarie 2005 despre care reclamantele susțin că nu au cunoștință, iar la 17 mai 2005 au fost autentificate declarațiile nr. 446 și 450. În cadrul primei declarație societățile reclamante și pârâții, mai puțin SRL, care nu și-a însușit actul prin semnătură, au solicitat a se cuprinde în act autentic faptul că sunt de acord cu radierea sarcinii servituții de trecere asupra parcelelor cu nr. top. 1930/3/11/1/2 (1569/11/12) și nr. top. 1930/3/11/1/2 (1569/11/12) și nr. top. 1930/3/9/2(1569/9/2) înscrise în CF nr. 92515 și transcrise în CF nr. 93009/N, proprietar fiind SRL.

În cea de-a doua, SRL, a declarat că este de acord cu radierea sarcinii - servitute de trecere asupra parcelei cu nr. top. 1930/3//9/2 (1569/9/2) înscrisă în CF nr. 92515, proprietar SRL.

Ca rezultat al acestor declarații, prin încheierea nr. 1114 din 18 mai 2005 au fost radiate servituțile de trecere constituite în favoarea reclamantelor pe parcela cu nr. cadastral 1569/9/2 înscrisă în CF 93009/N pentru SRL și parcelele cu numerele cadastrale 1569/11/1/2 și 1569/9/2 înscrise în CF nr. 93009/N pentru SRL:

Reclamantele susțin că acest document nu a fost semnat în fața notarului de ele, actul fiind falsificat prin adăugarea textului unei file care poartă semnăturile și ștampile ale declaranților, dar care au fost date în corespondență cu SRL, având ca temă reglementarea altor probleme. S-au invocat și alte nereguli de redactare a actului în fața notarului, fapte ce au determinat instanța de fond să ceară lămuriri de la notarul public, care a răspuns prin adresa nr. 3 din 12 ianuarie 2007. De asemenea, instanța a reținut că reclamantele au posibilitatea să declare înscrisul fals și să-și exercite drepturile procedurale avute la îndemână, dar, a ținut cont de faptul că prin notele de ședință de la fila 217, reclamantele au precizat că nu a fost săvârșită o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă, în urma clarificărilor date în ședința din 6 aprilie 2006, au defăimat declarația autentificată de notarul public nr. 446 din 17 mai 2005, astfel că, respectând dispozițiile art. 181 Cod procedură civilă, a înaintat înscrisul organelor de cercetare penală pentru cercetarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual. judecății nu a fost întrerupt, întrucât a fost necesară administrarea altor probe care aveau legătură și cu alte probleme deduse judecății, iar la termenul din 8 iunie 2007, când a fost pusă în discuție suspendarea judecății până la finalizarea cercetărilor penale, reclamantele au solicitat continuarea judecății cauzei și soluționarea ei, arătând că au cunoștință de consecința neînscrierii în fals a înscrisului, în ceea ce privește semnătura și ștampila reclamantei SRL. S-a subliniat că renunțarea la servitutea de trecere reprezintă o aberație, întrucât ar duce la încetarea activității societăților.

Instanța a concluzionat că declarația autentificată sub nr. 446 din 17 mai 2005, nefiind semnată de reprezentantul SRL, nu reprezintă un act unilateral valabil al acestei societăți și nu o obligă în nici un fel, însă, declarația autentificată sub nr. 450 din 17 mai 2005, cuprinde o renunțare parțială în raport cu cealaltă declarație fiindcă privește doar una dintre cele două parcele menționate în declarația nr. 446 și anume parcela 1930/3/9/2, nr. cadastral 1569/9/2, diferențierea fiind justificată de faptul că parcela nr. 1930/3/11/1/2 cu nr. cadastral 1569/11/1/2 vizează servitutea de trecere care asigură accesul la clădirea care formează proprietatea SRL. S-a considerat astfel firesc ca această societate să nu semneze declarația de renunțare în forma în care a fost autentificată sub nr. 446.

Instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 65 raportat la art. 49 și 51 din Legea nr. 36/1995 în care este statuat care sunt mențiunile ce se impun a fi cuprinse în încheierea de autentificare, sub sancțiunea nulității, concluzionând că, în raport de aceste dispoziții, declarația nr. 446 din 17 mai 2005 nefiind investită de SRL prin semnătură, nu-i este opozabilă și nu se impune anularea ei. În ceea ce privește pe reclamanta SRL, instanța a constatat că declarația nr. 446/2005 a fost semnată, aplicată ștampilă, elemente necontestate sub aspectul veridicității, însă este invocat faptul că, actul ar fi fost falsificat prin adăugarea textului unei file care poartă semnăturile și ștampilele declarațiilor, dar care au fost date în corespondența cu ProdD. SRL, în alte probleme. Întrucât nu s-au finalizat cercetările penale și nu s-a declarat fals înscrisul, instanța l-a primit ca atare, recunoscându-i valoarea probantă prevăzută de art. 1173 cod civil în ceea ce o privește pe această reclamantă și pârâtă. S-a precizat în considerente că renunțarea la servitutea de trecere pentru cele două parcele menționate în declarația autentificată 446/2005 nu împiedică desfășurarea activității, nu împiedică accesul la imobilele aflate pe platforma identificată, rămânând servitutea pe celelalte parcele, constituind însă o îngreunare a operațiunilor de întoarcere a autovehiculelor de mare tonaj în direcția opusă de mers, aspect care nu poate constitui motiv de nulitate absolută a declarației contestate.

Prin urmare, s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a declarației autentificate sub nr. 446 din 17 mai 2005.

În privința obligării la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în condițiile arătate în precizarea de acțiune a reclamantelor, instanța a avut în vedere faptul că în cadrul antecontractelor s-a stabilit în sarcina ambelor părți obligația și că SA și-a asumat obligația de a înstrăina dreptul de proprietate asupra construcțiilor, suprafeței de teren de 200 mp, respectiv 210 mp, teren ce revine imobilului conform dezmembrării ce urmează a se efectua și cotelor indivize din suprafața de teren reprezentând căile de acces. Prin modalitatea în care au încheiat actele autentice, obligația asumată prin antecontracte, aceea de a înstrăina dreptul de proprietate asupra unei cote indivize reprezentând căile de acces prin voința părților, s-a transformat într-un drept de servitute de trecere asupra terenului reprezentând căile de acces, aspect reținut de instanță. Reclamantele au susținut că nu poate fi invocată novația, întrucât este expres prevăzută voința părților de a, iar instanța a considerat că voința de a face o novație trebuie, într-adevăr, să rezulte direct din act conform art. 1130 Cod civil, însă literatura de specialitate a statuat că nu este vorba de o exprimare a voinței de a în anumiți termeni. Astfel, în situația concretă dedusă judecății, instanța a apreciat că, în condițiile în care asupra acelorași căi de acces părțile au convenit în mod expres, cu o identificare exactă în teren, un drept de servitute și nu de proprietate în indiviziune cum stipula actul precedent, intenția de a este explicită. S-a precizat, pornind de la înțelesul noțiunilor de drept de proprietate indiviză și servitute, că actul inițial a cuprins o obligație imperfectă a transferului dreptului de proprietate, fiindcă nu era în formă autentică, iar prin schimbarea dreptului care poartă asupra aceleiași suprafețe de teren din proprietatea indiviză în servitute de trecere, s-a schimbat obiectul contractului.

Instanța a analizat întreg materialul probator, inclusiv constatarea cercetării la fața locului și răspunsurile la interogator, reținând că reclamantele au fost inconsecvente în ceea ce privește modul în care au înțeles să-și realizeze drepturile, în continuare solicitând recunoașterea a două drepturi reale imobiliare asupra aceluiași teren, constituit din căile de acces, drept de proprietate indiviză, dar și drept de servitute, în condițiile în care existența unui drept de proprietate indiviză exclude menținerea unui drept de servitute. Reclamantele, prin aceeași acțiune urmăreau să devină și proprietare ale fondului aservit, iar o operare în cartea funciară a drepturilor pe care reclamantele urmăresc să le dobândească pe această cale este imposibilă, întrucât ele dețin un drept de servitute asupra parcelei la care nu au renunțat și urmăresc și înscrierea unui drept de proprietate indiviză. S-a concluzionat că reclamantele nu au drept de proprietate asupra parcelei cuprinsă în actul de dezmembrare, față de considerentele pentru care li se respinge cererea de obligare la încheierea contractului și nu le-a fost încălcat dreptul de dispoziție, prin dezmembrare neaducându-li-se nici o atingere dreptului de servitute pe care îl aveau în momentul dezmembrării terenului.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel d e cele două reclamante, care au solicitat modificarea integrală în sensul admiterii acțiunii acestora, reluând textul petitelor precizate în dosarul de fond.

S-a considerat că hotărârea este nelegală sub aspectul încălcării prevederilor art. 953-961 Cod civil cu privire la exprimarea valabilă a consimțământului, respectiv viciile de consimțământ, în ceea ce privește declarația autentificată nr. 446 din 17 mai 2005 și a art. 948, 969, 1128 pct. 1 și art. 1130 Cod civil, privind condițiile încheierii contractului, forța obligatorie a acestuia, condițiile în care poate opera novațiunea și dovada admisibilă în aceste situații.

S-a motivat că instanța a dat o interpretare eronată probelor administrate, ajungându-se la situația bizară în care obiectivele economice, proprietate tabulară a reclamantei să fie considerate adevărate "insule" pe platformă, fără a avea un drept de servitute sau un drept de proprietate indiviză în ceea ce privește căile de acces. S-a precizat că rolul procesului a fost acela de a institui reguli juridice cu privire la situația căilor de acces pe platformă, nicidecum o abordare pur teoretică, ideală, imposibilă a problemei comerciale deduse judecății. S-a contestat faptul că instanța a cenzurat necesitatea anulării declarației nr. 446/2005 pe motiv că nu este opozabilă SRL, ignorându-se faptul că declarația a fost operată în cartea funciară, iar renunțarea a devenit o certitudine.

S-a subliniat că din moment ce instituirea servituții s-a făcut prin act autentificat în fața notarului, renunțarea la servitute trebuia făcută printr-un alt contract cu acest conținut, iar nu printr-o declarație care, "culmea", nu a fost semnată.

De asemenea, s-a invocat și faptul că declarația nu a fost semnată cu acest conținut nici de SRL și că, faptul că a fost găsit de cuviință să sesizeze organele de urmărire penală pentru verificarea falsului, ar fi dat posibilitatea suspendării cauzei până la soluționarea acțiunii penale, ceea ce nu s-a întâmplat, instanța reținând actul ca valabil deși nu a fost semnat de reprezentanții societății reclamante.

S-a mai subliniat că instanța nu a avut în vedere faptul că prin înscrierea unui drept de servitute asupra căilor de acces, părțile au urmărit o soluționare provizorie a situației, până la finalizarea vânzării tuturor obiectivelor de pe platformă, și niciodată societățile reclamante nu au renunțat la ideea dobândirii unui drept de proprietate în schimbul unui servituți cu privire la care ulterior să se rețină că ar fi renunțat, precizându-se că în cuprinsul actelor autentice nu există o mențiune expresă în sensul renunțării la înțelegerea stabilită inițial.

Pârâta intimată SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de reclamante, punctându-se că documentele autentificate sunt în afara oricărui dubiu, ele cuprind voința părților semnatare, nu s-a susținut că semnătura și ștampila aplicată pe ele ar fi fals, nu s-a formulat plângere penală pentru eventuală faptă infracțională în legătură cu aceste documente, la insistențele instanței reclamantele au susținut că nu înțeleg să promoveze înscrierea în fals a declarației autentificate nr. 446 din 17 mai 2005, înțelegând ca instanța să tranșeze litigiul prin prisma legii civile. Astfel, constatându-se că actele autentice îndeplinesc cerința legii, obligă la ceea ce părțile au fost de acord să cuprindă. S-a insistat asupra faptului că reclamantele prin acte notariale separat au decis că renunță la posibilitatea de a utiliza pentru trecere o parcelă care la data aceea nu avea legătură cu șoseaua, iar renunțarea la acea dată nu a semnificat vreo limitare a drepturilor reclamantelor de a comunica, trece și utiliza spre sau de la proprietățile lor de pe platformă. Susținerile părților au fost reluate și detaliate și în concluzii scrise.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de caracterul devolutiv al apelului, instanța reține următoarele:

Nu există aspecte contradictorii legate de starea de fapt care rezultă din documentele aflate la dosar, antecontracte și contracte autentificate, privind imobilele înstrăinate ci doar privind modul în care părțile s-au înțeles asupra căilor de acces și conținutul actelor vizând acest drept asupra acestora, începând cu antecontractul și până la înscrierea în cartea funciară.

Esențial pentru soluționarea cauzei este analiza modului în care părțile contractante din antecontractele de vânzare-cumpărare și apoi din contractele autentificate în baza cărora reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra obiectivelor comerciale de pe platforma industrială din Târgu-M,-, au înțeles să clarifice situația căilor de acces, pornind de la mențiunea în antecontract înserată la Cap. II pct. 2.2 și 2.3. Cu toate acestea, la încheierea actelor autentice de vânzare-cumpărare cu SRL s-a stipulat o notă că "parcela are drept de servitute trecere asupra parcelei nr. top. 1930/3/11/1; 1930/3/2/2, înscrisă în CF nr. 92515/N (fila 11 dosar fond), în ceea ce o privește pe SRL, iar în contractul autentic privind-o pe SRL s-a stipulat că parcelele au drept de servitute de trecere asupra parcelelor cu nr. top. 1930/3/11/1 și 1930/3/9/2, înscrise în CF nr. -/N Târgu-M (fila 39 dosar fond).

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4410 fost autentificat la 14 septembrie 2004 iar cel cu nr. 2861 la 1 octombrie 2004.

Prin declarația autentificată nr. 446 din 17 mai 2005, reprezentanții SRL Târgu-M, Metal SRL Târgu-M, SRL Târgu-M, SRL Târgu-M, Vest SRL Târgu-M și-au exprimat acordul de radiere a sarcinii de servitute de trecere asupra parcelelor cu nr. top. 1930/3/11/1/2,nr. cad. 1569/11/1/2 și nr. top. 1930/3/9/2 nr. cad. 1569/9/2 înscrise în CF nr. 92515/N Târgu-M și transcrise în CF nr. 93009/NB - proprietatea SRL, în declarație fiind trecută și SRL care însă nu și-a exprimat acordul prin semnătură și aplicarea ștampilei societății (filele 12 verso și 13 dosar fond).

La aceeași dată, 17 mai 2005, este cuprinsă în declarația autentificată sub nr. 450, acordul reprezentantului SRL Târgu-M la radierea sarcinii servituții de trecere asupra parcelei 1930/3/9/2, nr. cad. 1569/9/2 înscris în CF nr. 92515/N Târgu-M proprietar SRL (filele 13 verso și 14 dosar fond).

Potrivit extrasului de carte funciară de la fila 42 dosar, cu privire la SRL s-a dispus radierea servituții de trecere pe parcela cu nr. cad. 1569/9/2 conform acordului dat de această societate, iar în privința SRL s-a radiat servitutea de trecere pe parcelele cu nr. cadastrale 1569/11/1/2 și 1569/9/2, prin urmare, s-a dat eficiență declarațiilor cuprinse în cele două acte autentificate, mai precis, s-a ținut cont de înscrierea efectuată în cartea funciară de ambele declarații, prima ca înscris sub nr. 446 fiind inoperantă față de SRL, contrar susținerilor din apel. Față de această societate înscrierea s-a făcut conform declarației dată prin actul nr. 450 din 15 mai 2005, chiar dacă s-au menționat ambele declarații autentificate.

Sub acest aspect, în mod justificat instanța de fond a apreciat că, din moment ce actul autentificat sub nr. 446 nu este operant și opozabil, neavând efect față de reclamanta, nu se impune anularea acestuia la cererea reclamantei respective, acesta fiind un mod corect de soluționare a petitului, instanța fiind chiar obligată să analizeze necesitatea anulării din moment ce a fost sesizată în acest sens, constatând astfel că renunțarea nu a devenit o certitudine prin prisma efectelor actului menționat, ci prin prisma efectelor actului autentificat sub nr. 450, act care nu s-a cerut a fi anulat. Dacă în privința reclamantei SRL s-ar fi dat eficiență actului autentic 446 s-ar fi radiat servitutea de trecere atât pe parcela 1569/9/2 cât și pe parcela 156/11/1/2, așa cum rezultă din declarație, și potrivit extrasului de carte funciară de la fila 18, în privința SRL, or, potrivit extrasului de la fila 42 dosar, față de SRL s-a operat renunțarea și radiat servitutea de trecere doar cu privire la parcela cu nr. cad. 1569/9/2 în acord cu declarația autentificată nr. 450.

S-a susținut însă faptul că declarația autentificată sub nr. 446 nu a fost semnată de reprezentanții societăților reclamante. Cu privire la SRL s-a clarificat aspectul legat de lipsa semnăturii, instanța de fond făcând o analiză corectă a acestei împrejurări, ținând cont și de declarația autentică dată în aceeași zi cu privire la radierea servituții de trecere, context în care s-a clarificat și motivul obiectiv care a determinat-o pe această societate să nu semneze declarația nr. 446, exprimându-și însă acordul de radiere doar cu privire la o parcelă cadastrală prin declarația cu nr. 450. În ceea ce o privește pe cealaltă reclamantă, SRL, se susține că nu a fost semnată în fața notarului, contrar faptului că pe actul autentic apare semnătura și ștampila societății respective. S-a motivat că s-a făcut o amplasare în pagină în așa fel încât să se potrivească iar caracterele dactilografierii textului sunt diferite, ștampilele aplicate pe cele două file nu au continuitate. La termenul din 24 noiembrie 2006, instanța de fond a cerut lămuriri și explicații reprezentantei reclamantelor, dacă înțelege să declare expres ca fiind fals înscrisul încheiat de notar, deoarece în această situație se impune înaintarea sesizării la parchet în vederea efectuării cercetărilor iar reprezentanții reclamantelor a declarat oral că părțile pe care le reprezintă nu înțeleg să recurgă la procedura penală, ci doresc anularea înscrisului (fila 115 verso dosar fond).

La solicitarea instanței, notarul public ce a procedat la autentificarea actului a comunicat în scris instanței prin adresa aflată la fila 158 dosar fond, modul în care se justifică diferența dintre caracterele de redactare a declarației pe cele trei file și anume faptul că notarul stagiar a redactat declarația pe laptop-ul personal, precizându-se că în fața notarului stagiar au fost luate semnăturile declarantelor, iar aplicarea ștampilelor s-a făcut corect, împrejurare ce rezultă din "declarația" depusă în original. În pofida acestui răspuns, reprezentanta reclamantelor susține că reprezentantul SRL nu a semnat acest act, iar administratorul acestei societăți precizează că semnătura îi aparține și s-a aplicat și ștampila societății, însă nu pe acest text, că nu are cunoștință de existența biroului notarial, identitatea notarului sau a notarului stagiar, considerând că declarația este falsă (fila 167), aspecte consemnate în încheierea de ședință din 12 ianuarie 2007. În acest context, instanța i-a pus în vedere reprezentantului reclamantei să precizeze dacă înțelege sau nu să declare în fals declarația autentificată sub nr. 446/2005 (fila 169). Prin notele de ședință depuse pentru termenul din 9 martie 2007 (filele 216-218 dosar fond) s-a solicitat instanței, în baza prevederilor art. 184 Cod procedură civilă să procedeze la cercetarea înscrisului, în baza mijloacelor de probă administrate și să constate nulitatea absolută a declarației autentificate de notarul public sub nr. 446/2005, fiind o certitudine faptul că deși este "cuprins în cuprinsul declarației precum și în încheierea de autentificare, SRL nu a semnat acest înscris, astfel că este clară lipsa consimțământului", iar față de această stare de fapt, se consideră că nu a fost săvârșită o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cis-a comis o gravă nelegalitate privind lipsa consimțământului părților semnatare.

În ședința din 6 aprilie 2007, reprezentanții reclamantelor, precizează ca prin prisma legii civile să se verifice legalitatea actului nr. 446/2005, că urmează ca instanța să procedeze la verificarea înscrisului și să constate neconcordanțele din conținutul acestora, trebuind avut în vedere și principiul celerității soluționării cauzei. Acestea au considerat că validarea promisiunii de vânzare-cumpărare ar rezolva litigiul pe fond, ar duce la stabilitate, iar pentru constatarea nulității absolute a declarației se precizează oral că înțeleg că se înscrie în fals, întrucât actul notarial a fost prezentat la cartea funciară de către o persoană fizică, administratorul pârâtei SRL și aceasta își asumă răspunderea, urmând ca plângerea să fie îndreptată împotriva acesteia.

Instanța a înaintat declarația autentificată sub nr. 446/2005 și încheierea de ședință din 6 aprilie 2007 în vederea cercetării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzut de art. 281 Cod penal (fila 262). Totodată, a procedat și la o cercetare la fața locului, constatările fiind menționate în procesul verbal aflat la fila 265-266 dosar.

În pofida susținerilor orale în fața instanței de fond, apelanta invocă faptul că dacă a găsit de cuviință să sesizeze organele penale, s-ar fi creat posibilitatea suspendării cauzei până la soluționarea acțiunii penale, ceea ce nu s-a întâmplat. Considerentele deja expuse fac de prisos comentarii suplimentare, însă trebuie reținut că, potrivit prevederile art. 183 Cod procedură civilă, în situația reglementată de acest text legal, instanțapoate suspendajudecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului, împreună cu procesul verbal ce se va încheia. În ședința publică din 8 iunie 2007, instanța a pus în discuție părților dacă se consideră că se impune suspendarea cauzei până la soluționarea sesizării penale, iar reprezentantul reclamantelor a precizat că nu se impune suspendarea, ci dimpotrivă, a solicitat judecarea cauzei chiar dacă cunoaște consecința neînscrierii în fals a declarației în ceea ce privește semnătura și ștampila SRL.

În contextul celor arătate, față de actele dosarului, probele administrate și în raport de dispozițiile Legii nr. 36/1995 - Legea notarilor publici și a activității notariale, instanța în mod justificat a apreciat că nu sunt elemente, cel puțin în fața instanței civile, care să justifice constatarea nulității unui act notarial. Fiind vorba despre un înscris autentic, se aplică prevederile art. 179 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă precum și art. 1173 Cod civil.

Dându-se eficiență celor două declarații de renunțare la servitutea de trecere pe cele două parcele menționate în declarația nr. 446/2005 și pe cea din declarația 450/2005, având în vedere schițele imobilului precum și constatările la fața locului privind accesul la imobilele de pe platformă, instanța a pronunțat o soluție temeinică și legală, inclusiv sub aspectul eficienței juridice a unei promisiuni de vânzare-cumpărare cu privire la imobil teren, care nu îmbracă formă autentică, în comparație cu efectul unui contract autentic privind același imobil.

Nu se mai poate da eficiență dispoziției de obligare la contract cu privire la imobilele din litigiu, reprezentând căi de acces, în condițiile în care, părțile, după încheierea promisiunii de vânzare, prin antecontract, au stabilit prin act autentic un drept de servitute de trecere asupra terenului reprezentând căile de acces, cu privire la care părțile prin declarații autentice au și renunțat. Nu se poate reține susținerea apelantelor în sensul că prin înscrierea unui drept de servitute asupra căilor de acces părțile au urmărit o soluționare provizorie a situației, până la finalizarea vânzării tuturor obiectivelor de pe platformă, întrucât voința părților rezultă din actele întocmite ulterior în formă autentică. Soluționarea provizorie a situației este valabilă tocmai între momentul încheierii antecontractelor și cel al încheierii contractului autentic, acesta din urmă stabilind definitiv termenii negocierii contractuale. Nu se poate da eficiență unei înțelegeri cuprinse într-o promisiune de vânzare, într-un antecontract, peste clauzele cuprinse în contractul autentic privind același imobil, ținându-se cont de regimul juridic stabilit prin norme imperative privind actele de dispoziție asupra unui imobil-teren, forma autentică cerutăad validitatem. Faptul că în cuprinsul actelor autentice nu s-a făcut o mențiune expresă în sensul renunțării la o înțelegere inițială, nu înseamnă că subzistă acea înțelegere, câtă vreme rezultă contrariul din conținutul actului autentic încheiat cu privire la același imobil asupra căruia a purtat înțelegerea.

Apelantele nu au reușit să dovedească inadmisibilitatea operării unei novații în speța supusă judecății, câtă vreme voința părților de stingere a vechii obligații asumată prin antecontract s-a stins prin încheierea contractului autentic ce conține o nouă obligație privind căile de acces. Practic stingerea vechii obligații imperfectă de altfel, a operat concomitent cu nașterea unei noi obligații prin încheierea și semnarea actului autentic de vânzare-cumpărare, altfel părțile ar fi reiterat obligația sau menținerea promisiunii de înstrăinare a cotei ideale din teren și căile de acces ale platformei. Aspectele invocate de apelantă, în raport cu actele dosarului, cu actele autentice efectul acestora, înscrierea lor în cartea funciară și succesiunea lor în timp, nu conving de existența vreunui viciu de consimțământ, iar dacă cercetarea penală va duce la constatarea săvârșirii vreunei infracțiuni legate de aspectele săvârșirii infracțiunii de fals, vor fi deschise alte mijloace procedurale pentru a da eficiență în domeniul civil celor constatate în cauza penală. Cert este că, în raport de actele dosarului, de probele administrate de instanța civilă, de efectele juridice ale actelor autentice, constatările și concluziile instanței de fond sunt corecte, făcându-se o corectă interpretare și aplicare a legii. Față de considerentele pentru care nu se impune anularea declarației nr. 446/2005 și nici obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare este evident că nu mai comportă discuții anularea actelor de dezmembrare, așa cum corect a reținut instanța de fond.

Pe de altă parte, instanța a constatat tot din probele administrate, inclusiv cercetarea la fața locului, că renunțarea la servitutea de trecere pe cele două parcele nu împiedică desfășurarea activității, nefiind împiedicat accesul la imobilele de pe platforma industrială, întrucât a rămas accesul pe parcelele hașurate cu de pe schița de la fila 264 dosar, astfel că nu se poate vorbi de "insule" de platformă, conform susținerilor din apel. Faptul că sunt îngreunate operațiile de întoarcere a autovehiculelor de mare tonaj, aspect consemnat și în procesul verbal de la fața locului, nu poate constitui motiv de nulitate, părțile dându-și acordul în deplină cunoștință de cauză prin declarațiile de renunțare cuprinse în act autentic care, până la constatarea lor ca fiind false, produc efecte juridice.

Față de cele ce preced, văzând și prevederile art. 296 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat apelul celor două reclamante.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelantele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în favoarea pârâtelor intimate ProdD. SRL și SRL, în cuantum de câte 2.000 lei pentru fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantele SRL Târgu-M și SRL Târgu-M, împotriva sentinței comerciale nr. 1204 din 22 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial în dosarul nr. 1678/2006.

Obligă apelantele să plătească intimatelor pârâte ProdD. SRL și SRL, cheltuieli de judecată în cuantum de câte 2.000 lei pentru fiecare.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/10 ex.

Jud.fond:

-4.02.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 8/2008. Curtea de Apel Tg Mures