Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2398/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta apelantă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 23.04.2009, note de ședință formulate de către reclamanta intimată, din care un exemplar se comunică reprezentantului apelantei.
Reprezentantul apelante arată că a studiat notele de ședință depuse de către reclamantă intimată înainte de începerea ședinței de judecată, că nu solicită acordarea unui termen în acest sens și că nu mai are alte cereri. Depune la dosar o filă extras din OUG 54/2006.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad - Secția Comercială la soluționarea cauzei în primă instanță, invocată de către pârâta apelantă.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad - Secția Comercială la soluționarea cauzei în primă instanță și în consecință, admiterea apelului, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Arad - Secția de contencios Administrativ, având în vedere că este vorba despre un contract de concesiune, căruia i se aplică textul legal prevăzut expres de OUG 54/2006 privind concesiunea bunurilor publice și care poate fi atacat în contencios administrativ. Arată că în fapt, contractul a fost încheiat în baza Legii nr. 219/1998, dar normele de procedură, fiind de imediată aplicare, se aplică și acestor contracte.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentinței civile nr. 2398/25.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere - A în contradictoriu cu pârâta SC SRL și în consecință: a obligat pârâta SC SRL să realizeze investiția conform contractului de concesiune nr. 18/11.07.2000 și a caietului de sarcini și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin acțiunea introductivă, în urma declinării competenței prin sentința civilă nr. 6775 din 06.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Arad, reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere - Aas olicitat ca pârâta SC SRL să fie obligată la realizarea investiției conform caietului de sarcini și art. 4.4 din contractul de concesiune nr. 18/11.07.2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr. 18/11.07.2000, prin care pârâta s-a obligat să realizeze o investiție, conform caietului de sarcini, în valoare de 105.500 USD, până la data de 24.01.2002 și, deși aceasta din urmă a fost somată de multe ori să realizeze investiția, fiind invitată la conciliere directă conform art. 720 Cod procedură civilă, a refuzat să demareze realizarea investiției, în drept invocându-se dispozițiile art. 969 Cod civil, Legea nr. 244/2004, HG 1998/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul Judecătoriei Arad, pârâta a arătat că a demarat investițiile conform contractului de concesiune, fiind făcute amenajări funciare și amplasate containere la fața locului, fiind neîntemeiată afirmația reclamantei privind obligația pârâtei de a face o investiție de 105.000 USD, având în vedere că în contractul de concesiune nu se face nici o referire la această valoare, ci doar la faptul că investițiile realizate vor fi cedate concedentului la încetarea concesiunii.
Pârâta a mai arătat că reclamanta nu a făcut dovada valorii investiției și dovada pretențiilor sale de 105.000 USD, conform art. 720 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, iar după 8 ani de nerealizare a investiției și de neglijare a obligațiilor contractuale reciproce este dificil a se regăsi condițiile esențiale de realizare a proiectului. A mai susținut că a solicitat rezilierea contractului de concesiune, în sensul că imediat după încheierea acestui contract, ca efect al aderării României la spațiul Comunității Europene, majoritatea facilităților acordate prin contractul de concesiune au dispărut, concesiunea terenului devenind fără obiect și interes pentru concesionar, iar conform art. 9 din caietul de sarcini și art. 11.8 din contract, raportat la nerealizarea investițiilor în termenul prevăzut în contract la art. 12.3, administrația avea obligația să rezilieze acest contract și nu să impună prelungirea și menținerea acestuia în mod forțat, în drept invocându-se dispozițiile art. 2, ale art. 720 Cod procedură civilă și art. 1074 - 1079 Cod civil.
Prin răspunsul la întâmpinare în dosarul Judecătoriei Arad din data de 30.06.2008, reclamanta a arătat că prin prezenta acțiune solicită realizarea investiției, ca parte integrantă a contractului de concesiune și nu plata sumei de 105 500 USD, apreciind că acțiunea sa nu este evaluabilă în bani, fiind vorba de realizarea de investiții și nu de contravaloarea acestora, valoarea investiției în sumă de 105.500 USD fiind trecută în oferta tehnică ca parte integrantă a contractului, conform art. 4 pct. 4 din contractul de concesiune.
Reclamanta a mai arătat că potrivit art. 4.3.9 din contractul de concesiune, investițiile realizate vor intra în proprietatea Consiliului Județean A la finele contractului, sens în care a solicitat realizarea investiției, obligație asumată contractual, iar prelungirea termenului de realizare a acestor investiții s-a făcut prin încheierea unor acte adiționale în cei 8 ani de la încheierea contractului, reclamanta dând dovadă de înțelegere și de bună-credință.
Reclamanta a mai invocat faptul că adoptarea de către Statul Român a unor reglementări pentru armonizarea legislației interne cu acquis-ul comunitar, nu poate reprezenta neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către concedent, concesionarul asumându-și răspunderea și riscurile activității desfășurate, nefăcându-se dovada creării prin diminuarea facilităților fiscale și vamale, a unor sarcini suplimentare în favoarea pârâtei care să rupă echilibrul financiar.
S-a mai reținut din probele administrate în cauză, respectiv contractul de concesiune nr. 18/11.07.2002, contractul de cesiune nr. 3426/27.06.2005, acte adiționale la contractul de cesiune, convocarea la conciliere directă, notificările trimise pârâtei și caietul de sarcini, că între reclamantă, în calitate de concedent și SC Import-Export SRL, în calitate de concesionar, s-a încheiat contractul de concesiune nr. 18/11.07.2000, prin care pârâta s-a obligat să realizeze o investiție, în condițiile art. 4 pct. 4 din contract și a caietului de sarcini, în valoare de 105 500 USD.
Pârâta SC SRL, în calitate de concesionar, a încheiat contractul de cesiune nr. 3426 din 27.06.2005, cu SC Import-Export SRL, în calitate de cedent, prin care s-a concesionat către pârâtă contractul de cesiune nr. 18/11.07.2000 precum și terenul în suprafață de 1000 mp, aferent parcelei 2e, amplasat în incinta Zonei Libere -A și înscris în 9437, cu nr. top. 1174/1/1/1/1/10/4 începând cu data de 01.08.2005, astfel că pârâta a dobândit calitatea de concesionar în contractul sus menționat, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate.
Pârâta a fost somată de mai multe ori să realizeze investiția, fiind invitată la conciliere directă conform art. 720 Cod procedură civilă, însă a refuzat să demareze realizarea investiției.
Instanța de fond a apreciat că într-adevăr, adoptarea de către Statul Român unor reglementări pentru armonizarea legislației interne cu acquis-ul comunitar, nu poate constitui motiv pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către concesionar, care și-a asumat riscurile prin activitatea pe care urma să o desfășoare pe terenul amplasat în incinta Zonei Libere -A și înscris în 9437, cu nr. top. 1174/1/1/1/1/10/4. În consecință, s-a apreciat că nefăcându-se dovada creării prin diminuarea facilităților fiscale și vamale, a unor sarcini suplimentare în favoarea pârâtei care să rupă echilibrul financiar, iar convențiile legal făcute, între părți au putere de lege, conform art. 969 cod civil și art. 4 pct. 4 din contractul de concesiune, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă Administrația Zonei Libere - A, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, în sensul că a obligat pârâta să realizeze investiția conform contractului de concesiune nr. 18/11.07.2000 și caietului de sarcini.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C-, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii susținerilor sale din întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat și motive suplimentare de apel, prin care a invocat faptul că hotărârea a fost dată de o instanță necompetentă material, motivat de faptul că terenul obiect al concesiunii face parte din domeniul public al Statului român, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică -".
Pârâta apelantă susține că în fapt, contractul de concesiune a cărui executare a fost solicitată, este un contract administrativ, iar concedenta are calitate de regie autonomă și îndeplinește toate cerințele aplicabilității textului legal menționat. întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din legea contenciosului administrativ: "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică". Arată că reclamanta intimată desfășoară o activitate de interes public, în domeniul administrării Zonei Libere, dobândind calitatea de autoritate publică în accepțiunea Legii 554/2004. Art. 12 alin. 1 din Legea 213/1998, sub imperiul căreia a fost încheiată concesiunea, arată că "bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local", dovedindu-se intenția legiuitorului ca bunurile aparținând domeniului public să fie administrate exclusiv în regim de putere publică.
Pârâta arată că în speță, calificarea acordului de concesiune care formează obiectul prezentei cauze drept contract administrativ atrage incidența prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004, conform căruia "instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile - legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ".
Astfel, consideră că ipoteza în care autoritatea publică este cea care solicită executarea contractului administrativ se cuprinde în sfera Legii nr. 554/2004, întrucât potrivit art. 18 alin. 4 lit. c, instanța de control administrativ poate "impune uneia dintre părți îndeplinirea unei anumite obligații", motiv pentru care solicită admiterea apelului și anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente - Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ, în temeiul art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă.
De asemenea, prin aceeași suplimentare a motivelor de apel, pârâta apelantă a apreciat că acțiunea este nefondată și a mai invocat excepția prescripției extinctive, motivat de faptul că a fost depășit termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1, 3 și 7 în Decretul nr. 167/1958, acțiunea având caracter patrimonial, precum și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, întrucât unicul motiv pentru preluarea concesiunii de către pârâtă a fost regimul fiscal și vamal preferențial existent la momentul actului de cesiune, moment la care dreptul de a cere realizarea investiției era deja prescris.
Reclamanta intimată a formulat note de ședință cu privire la suplimentarea motivelor de apel, prin care a făcut referire la excepția de tardivitate, precizând însă că nu înțelege să o invoce. Cu privire la excepția de necompetență materială, arată că această excepție ar trebui discutată cu prioritate, susținând că necompetența ar putea fi, eventual, de natură funcțională, și nu materială, cauza fiind soluționată de către tribunal. Arată că Legea 219/1998 care reglementează regimul concesiunilor, sub care a fost încheiat și contractul de cesiune litigios, a fost modificată prin Legea 528/2004, evaluând și apariția Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, față de art. 27 din Legea 554/2004, art. 27 alin. 3 din Legea 219/1998, așa cum a fost modificat prin Legea 518/2004 și cu trimitere la art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă, consideră că instanța trebuie să aprecieze dacă sunt aplicabile aceste legi sau, fiind vorba despre un raport juridic născut sub imperiul legii care definea contractul de concesiune ca fiind un contract comercial în condițiile art. 56 Cod comercial, să mențină competența instanțelor învestire.
Reclamanta susține că practica judiciară statornicită după apariția Legii nr. 554/2004 statuează faptul că sunt situații când autoritățile administrative nu acționează întotdeauna în calitatea lor de autoritate administrativă, ci în calitate de persoană juridică pentru administrarea patrimoniului statului.
Examinând apelul declarat de pârâtă prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe în soluționarea cauzei, Curtea va constata că acesta este întemeiat, cauza trebuind să fie calificată ca fiind una de contencios administrativ și nu una comercială, cum greșit a fost considerată de prima instanță.
În opinia Curții, hotărârea apelată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, având în vedere că în cauză se invocă neexecutarea unui contract de concesiune și că terenul obiect al concesiunii face parte din domeniul public al Statului român,
În acest sens, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică".
Contractul de concesiune încheiat între reclamantă și pârâtă este un contract administrativ, iar reclamanta este regie autonomă, potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fiind asimilată unei autorități publice, Reclamanta intimată desfășoară o activitate de interes public, în domeniul administrării Zonei Libere, dobândind calitatea de autoritate publică în accepțiunea Legii 554/2004.
Art. 12 alin. 1 din Legea 213/1998, sub imperiul căreia a fost încheiată concesiunea, prevedea că "bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a autorităților administrației publice centrale și locale, a altor instituții publice de interes național, județean sau local", dovedindu-se intenția legiuitorului ca bunurile aparținând domeniului public să fie administrate exclusiv în regim de putere publică.
Calificarea contractului de concesiune care formează obiectul prezentei cauze drept contract administrativ atrage incidența prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004, conform căruia "instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ".
Mai mult, potrivit art. 66 din OUG nr. 54/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007: "(1) Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
(2) Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.
(3) Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secția de contencios administrativ a curții de apel, conform prevederilor legale".
Întrucât aceste norme legale sunt norme de procedură ele sunt de imediată aplicare, astfel încât litigiul dintre părți, declanșat la 15.05.2008, trebuia soluționat în primă instanță de secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului, iar nu de instanța comercială.
Pentru aceste considerente, în baza art. 297. pr. civ. Curtea va admite apelul pârâtei SC C-N împotriva sentinței comerciale nr. 2398/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și în consecință, va anula hotărârea apelată și va trimite cauza spre competentă soluționare la ribunalul Arad - Secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul pârâtei SC C-N împotriva sentinței comerciale nr. 2398/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Anulează hotărârea apelată și trimite cauza spre competentă soluționare la ribunalul Arad - Secția contencios administrativ.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red./08.05.2009
Dact./08.05.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător-sindic:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu
