Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 84
Ședința publică din 22 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
GREFIER: -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul după casare, declarat de pârâta & CO T împotriva sentinței civile nr.129 din 15 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.819/COM/2004, în contradictoriu reclamanta intimată, având ca obiect obligație a face.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, având în vedere că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2008, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 819/COM/2004, cerere precizată ulterior, reclamanta Tac hemat în judecată pe pârâta & CO T, solicitând restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 132 din 7 noiembrie1998, rezoluționat prin sentința civilă nr. 287/2000, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 405.490.000 lei, reactualizată cu indicele de inflație, sumă care reprezintă prețul achitat de reclamantă în baza contractului indicat; totodată, să se constate că reclamanta a efectuat o serie de investiții și amenajări necesare la construcțiile denumite "stație distribuție carburanți" înscrise în CF nr. 1441 Nouă în valoare de 32.763 EURO, reprezentând sporul de valoare adus imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, între părți a intervenit "contractul de vânzare-cumpărare nr. 132/07.11.1998" prin care pârâta vindea și reclamanta cumpăra construcțiile nefinalizate și neîntabulate în evidențele de carte funciară dar situate pe terenul înscris în CF nr. 1441 Nouă și denumite "stație distribuție carburanți" Nouă; că, la data încheierii contractului a fost transmisă doar posesia bunului, o construcție neterminată, reclamanta obligându-se să finalizeze lucrările conform Autorizației de construcție nr. 18/11.03.1996 eliberată de Consiliul Județean T, în sarcina pârâtei vânzătoare căzând obligația intabulării construcțiilor în cartea funciară și apoi încheierea contractului în formă autentică. Reclamanta a finalizat lucrările de investiții și amenajări la stația de carburanți și a achitat întregul preț stabilit, de 405.490.000 lei dar, urmare a unor neînțelegeri dintre părți, contractul de vânzare-cumpărare a fost rezoluționat prin sentința civilă nr. 287//21.02.2000, ocazie cu care, instanța a dispus doar repunerea pârâtei în situația anterioară nu și restituirea către reclamantă a prețului plătit.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus facturi, chitanțe și ordine de plată prin care a achitat suma indicată mai sus, dovada încercării de conciliere directă în temeiul art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă. interogatoriu, contractul de vânzare-cumpărare nr. 132/1998, și a solicitat efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize tehnice.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată în cauză a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă iar pe fond, ca neîntemeiată, învederând instanței că este de acord ca reclamanta să ridice pe cheltuiala sa, investițiile și amenajările efectuate la stația de carburanți.
Prin sentința civilă nr. 129/15.02.2004 Tribunalul Timișa admis acțiunea precizată a reclamantei dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.754.959.000 lei reprezentând valoarea reactualizată a sumei de 405.489.920 lei precum și plata sumei de 48.984 EURO (în echivalentul în lei la momentul efectuării plății) reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire aduse imobilului "stația de distribuție carburanți" înscris în CF 1441 Nouă. De asemenea s-a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume de la data introducerii acțiunii 23 ianuarie 2004 până la plata efectivă precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinței pronunțate s-a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 132/07.11.1998 având ca obiect transferul proprietății către reclamanta a stației de carburanți, proprietatea pârâtei, edificată pe terenul înscris în CF 1441 Nouă, pentru suma de 400.000.000 lei. Prin sentința civilă nr. 1113/1999 s-a constatat operată rezoluțiunea convențională a acestui contract, repunerea & CO L în situația anterioară și evacuarea din imobilul compus din teren și clădirile edificate pe acest teren, construcții extratabulare. În baza principiului "restituto in integrum" reclamanta nu a fost repusă și ea în situația anterioară prin restituirea prețului achitat pârâtei în valoare de 405.490.000 lei care a fost plătit în două modalități alternative, respectiv prin virament și prin compensare marfă. Facturile, ordinele de plată și chitanțele pentru plata în numerar au fost acceptate de vânzătoarea pârâtă și cuprinse și evidențiate în contabilitatea acesteia.
S-a motivat că acest aspect rezultă din documentele contabile existente la dosar, din interogatoriile luate ambelor părți și concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză.
Astfel, prin expertiza contabilă s-a urmărit ca obiectiv principal, să se stabilească care a fost prețul total achitat în baza contractului nr. 132/1998 și a facturii nr. -/07.11.1998 prin toate modalitățile de plată și ținându-se cont de data plății fiecărei facturi și indicele de inflație aferent, să fie reactualizat întregul preț plătit de reclamantă. Concluzia raportului de expertiză contabilă, a răspunsului la obiecțiuni și a suplimentului, este aceea că reclamanta a achitat pârâtei suma de 405.489.920 lei, care reactualizată are un corespondent de 1.754.959.000 lei.
Prin raportul de expertiză tehnică s-a constatat că reclamanta a efectuat o serie de lucrări de investiții și amenajări necesare la stația de distribuire carburanți.
Valoarea acestor lucrări de îmbunătățire defalcată în anexa 1 este de 41.164 EURO plus 7820 EURO TVA, aferent unui curs mediu de 41.000 lei/EURO la data efectuării expertizei.
Instanța de fond reține faptul că pârâta nu a solicitat efectuarea unor noi expertize, fie de natură contabilă sau tehnică în temeiul art. 212 Cod procedură civilă.
În legătură cu prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă, părțile și-au expus în scris punctele de vedere iar instanța a respins această excepție, reținând că obligația pârâtei de restituire a prețului încasat de la reclamantă s-a născut la data de 04.07.2002, dată la care sentința civilă nr. 287/21.02.2000 a Tribunalului Timișa rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4710/04.07.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 5784/2000.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta & CO solicitând desființarea în totalitate a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului pârâta apelantă a invocat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 287/2000 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă și executorie prin decizia civilă nr. 460/2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA și decizia civilă nr. 4710/2000 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat operată rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 132/1998, s-a dispus repunerea în situația anterioară a societății pârâte și restituirea către reclamantă a folosinței stației de carburanți și evacuarea acesteia din imobil. Ca urmare a acestei sentințe pârâta a încercat să pună în executare hotărârea dată de instanță prin adresele din 23.10.2003, 11.11.2003, 28.11.2003 cât și prin executorul judecătoresc conform procesului verbal nr. 766/22.11.2000, nereușind să pună în practică sentința civilă rămasă definitivă și executorie, deoarece reclamanta a vândut pe timpul executării stația de carburanți conform facturilor anexate.
După nenumărate încercări s-a reușit evacuarea, în baza procesului verbal de evacuare nr. 352/17.10.2003 emis de executorul judecătoresc în data de 17.10.2003, moment în care a fost predată stația custodelui, conform procesului verbal de evacuare până la data de 01.06.2004.
Având în vedere că reclamanta a achitat apelantei suma de 284.077.600 lei reprezentând parțial c/v facturii nr. -/7.11.1998, în perioada imediat următoare evacuării susnumitei, respectând hotărârea instanței s-a restituit suma de 284.077.600 lei cu OP nr. 918/22.12.2003 - 200.917.892 lei și cu OP nr. 221/05.04.2004 - 83.159.708 lei, cu toate că nu a intrat în posesia de fapt a stației distribuție carburanți
Pentru cele arătate pârâta apelantă a solicitat anularea sentinței civile nr. 129/2005 cu privire la valoarea reactualizată a sumei de 405.489.920 lei, respectiv 1.754.959.000 lei, datorită faptului că aceste sume nu corespund realității, suma de 284.077.600 lei primită de la reclamantă fiind restituită o dată cu evacuarea bunului.
Cu toate că în anul 1999 pus în vedere reclamantei că până la finalizarea procesului să nu aducă modificări constructive stației de carburanți pe timpul derulării procesului, aceasta a efectuat lucrări fără acordul pârâtei. Printre aceste modificări s-a motivat că recunoaște că a înlocuit pompele de distribuție carburanți. S-a procedat la verificarea metrologică a acestor pompe, iar Biroul de Metrologie Legală prin procesul verbal nr. 07453/05.06.2004 face cunoscut faptul că aceste pompe nu sunt omologate și nu pot funcționa conform legii.
Referitor la aceste îmbunătățiri făcute în timpul procesului s-a constatat nelegalitate lor și de Inspectoratul Județean în Construcții T, conform adresei nr. 674/26.04.2004 și a adresei Gărzii de Mediu nr. 534/06.05.2004 precum și de către Biroul de Metrologie conform procesului verbal susmenționat. În acest sens solicită să se reanalizeze situația de fapt conform prevederilor legale în construcții și să se dispună ca societatea să respecte sentința civilă nr. 287/2000, urmând ca acele construcții să le desființeze și să le recupereze fizic.
De asemenea, pârâta apelantă & CO Lad epus la dosar completare a motivelor de apel prin care a invocat următoarele:
În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, reținând că obligația de restituire a prețului încasat de pârâtă s-a născut la data de 04.07.2002, dată la care sentința civilă nr. 287/2000 a Tribunalului Timișa rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4710/2002 a Curții Supreme de Justiție. Dreptul reclamantei intimate de a solicita restituirea prețului s-a născut la momentul la care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat ca urmare a rezilierii unilaterale a acestuia, din culpa reclamantei intimate, în temeiul pactului comisoriu expres înserat în contractul de vânzare cumpărare nr. 132/07.11.1998.
. pactului comisoriu de către părțile contractului de vânzare-cumpărare, a avut ca efect desființarea necondiționată a actului de îndată ce a expirat termenul de executare fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire și reclamanta intimată a fost pusă în întârziere. Având în vedere scopul urmărit de pârâtă, respectiv acela de a se constata că a operat rezoluțiunea contractului, acțiunea care a format obiectul dosarului nr. 1517/2000 al Tribunalului Timiș, reprezintă în ceea ce privește primul său petit, o acțiune în constatare, care are un efect declarativ de drepturi, spre deosebire de acțiunile constitutive de raporturi juridice noi și care produc efecte pentru viitor.
Dreptul reclamantei de a solicita repunerea sa în situația anterioară desființării contractului, prin obligarea pârâtei la restituirea prețului achitat în temeiul acestui contract, s-a susținut că s-a născut de la momentul la care contractul a fost desființat, 27.02.1999, dată de la care curge termenul de prescripție de 3 ani. Apreciază că nu pot fi considerate ca fiind plăți ale prețului, plățile efectuate de către reclamanta intimată după data punerii în întârziere, precum livrarea de carburanți, în lipsa unor convenții de compensare.
Instanța, admițând acțiunea a reținut, din documentele contabile existente la dosarul cauzei, din interogatoriile luate ambelor părți și concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, starea de fapt redată în petitul acțiunii, respectiv că reclamanta intimată a achitat prețul contractului de vânzare cumpărare, în două modalități alternative, respectiv prin virament și compensare marfă.
S-a arătat că această apreciere a instanței reprezintă o încălcare a celor mai elementare reguli de drept, întrucât nu se pot reține ca plată a prețului livrările de carburanți.
Prin sentința civilă nr. 287/21.02.2000 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 1517/COM/2000 s-a reținut cu putere de lucru judecat, constatându-se operată rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, că intimata nu a putut face dovada că și-a îndeplinit obligația de plată asumată în contract în termenul stabilit și că nu se poate reține existența unei novații prin intermediul căreia să fie transformată obligația de plată a prețului contractului în obligația de livrare de carburanți. S-a apreciat că în ciuda celor stabilite prin această sentință, instanța de fond, prin sentința apelată, încalcă principiul puterii de lucru judecat consacrat de art. 1201 cod civil și reține o situație contrară.
De asemenea, nu poate fi reținută ca plată a prețului plata prin virament în sumă de 55.817.812 lei, prin OP 32/02.03.1999, motivat de faptul că în materie de vânzări de imobile art. 1367 Cod civil prevede că atunci când părțile au stipulat rezoluțiunea de plin drept pentru neplata prețului la termenul prevăzut în contract, cumpărătorul poate plăti numai cât timp nu este pus în întârziere.
În speța de față fiind vorba de un pact comisoriu de gradul trei, punerea în întârziere constituie mijlocul necesar de exercitare a dreptului de opțiune a creditorului și stabilirea datei după care debitorul nu se mai poate libera valabil.
Ca atare, din totalul sumei de 405.490.000 lei, care se reține de instanță că ar fi suma achitată de către intimată cu titlu de preț, doar suma de 228.259.708 lei a fost achitată cu această destinație și în termenele stabilite de părți. Această sumă a fost restituită integral intimatei prin nr. 918/22.12.2003 și nr. 221/05.04.2004.
Invocă de asemenea excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, motivat de cesiunea de creanță intervenită între reclamantă și, prin care reclamanta a înstrăinat întregul fond de comerț al stației Nouă, deci inclusiv drepturile de creanță față de apelantă, în calitate de proprietară a clădirii, au fost cesionate.
Mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, în ceea ce privește obligarea sa la plata contravalorii lucrărilor prevăzute la punctele 1-7 din raportul de expertiză, întrucât amenajările efectuate de reclamantă sunt încorporate în terenul aferent construcției. Nicăieri în raportul de expertiză, expertul nu apreciază că lucrările care au fost efectuate de reclamantă ar fi lucrări necesare și utile, ci doar identifică aceste lucrări și le evaluează. Poziția apelantei a fost una de opunere față de efectuarea acestor lucrări, în perioada de derulare a litigiului.
Expertul nu a luat în considerare prețurile stabilite de normele indicate de acesta, declarând în mod explicit faptul că la stabilirea valorii acestora a avut în vedere ofertele formulate de două societăți comerciale.
Deși expertul susține că platforma incintei este placată cu pavale tip, cu o stratificare în 4 trepte, valoarea acestor stratificații este stabilită de expert prin aprecierea că "nici un constructor nu ar putea realiza această lucrare cu un preț sub valoarea de 17,5 EUR + TVA.
Prin soluția pronunțată instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1-3 din D 31/1954, potrivit cărora drepturile subiective civile pot fi exercitate numai în acord cu scopul în vederea căruia au fost recunoscute de legiuitor, în sens contrar săvârșindu-se un abuz de drept, recunoscând, indirect, reclamantei consolidarea unui drept de proprietate asupra unei amenajări edificate fără respectarea dispozițiilor privitoare la disciplina în construcții.
Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că între părți s-a încheiat la 07.11.1999 contractul de vânzare-cumpărare nr. 132 prin care pârâta a vândut reclamantei construcțiile nefinalizate și neîntabulate dar situate pe terenul înscris în CF nr. 1441 Nouă. Se nai arată că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare a fost transmisă doar posesia bunului respectiv a construcției neterminată, reclamanta obligându-se să finalizeze lucrările de construcții conform autorizației de construcție nr. 18/11.03.1996 pârâta având obligația de a întabula construcțiile în cartea funciară și de a încheia apoi contractul în formă autentică.
Deși reclamanta a finalizat lucrările de investiții și amenajări la stația de carburanți și a achitat întreg prețul stabilit prin contract de 405.490.000 lei, cu toate acestea prin sentința civilă nr. 287/PI/21.02.2000 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, fără să se dispună repunerea reclamantei în situația anterioară, respectiv restituirea prețului plătit de 405.490.000 lei care a fost achitat în două modalități alternative și anume prin virament și proces verbal de compensare marfă.
Pentru reactualizarea prețului plătit s-a efectuat o expertiză care a stabilit că suma reactualizată este de 1.754.959.000 lei. Intimata arată că toate facturile, ordinele de plată și chitanțele au fost acceptate la plată și înregistrate în contabilitatea pârâtei.
În ceea ce privește lucrările de investiții și amenajări efectuate la stația de distribuire carburanți se arată că acestea au adus un spor de valoare al imobilului de 48.948 EURO, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.
Se mai arată că s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă și prin conciliere directă, dar fără rezultat, iar în ce privește lipsa autorizației de construire, reclamanta intimată arată că înțelegerea părților a fost ca intimata să continue amenajările deja începute la stația de carburanți fiind în imposibilitatea de a obține autorizația din moment ce nu era proprietar tabular, iar adresele solicitate de pârâta apelantă de la diversele instituții ale statului au fost obținute "pro causa" la câțiva ani după încheierea și rezilierea contractului.
Ulterior reclamanta intimată a depus la dosar și note de ședință prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâta apelantă prin completarea la motivele de apel. Astfel, cu privire la excepția calității procesuale active a reclamantei s-a arătat că s-a încheiat un contract în noiembrie 2002 cu prin care s-a vândut fondul de comerț al stației Nouă, dar acest contract a fost reziliat de părți la 2 decembrie 2002 iar părțile și-au restituit prestațiile reciproce fiind repuse în situația anterioară, iar în ce privește lipsa calității procesuale pasive a se arată că amenajările efectuate de reclamantă au fost realizate pentru finalizarea și dotarea corespunzătoare a stației Nouă, lucrări fără de care nu s-ar fi putut vorbi de o stație corespunzătoare și care au intrat în patrimoniul pârâtei apelante odată cu executarea reclamantei.
Pârâta apelantă a depus la dosar o cerere în probațiune prin care s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize în construcții și a unei expertize contabile indicându-se și obiectivele pe care ar trebui să le aibă cele două expertize.
Această solicitare de probatoriu a fost pusă în discuția părților la ultimul termen de judecată, reclamanta intimată arătând că se opune la efectuarea contraexpertizelor deoarece trebuiau solicitate după depunerea expertizelor conform dispozițiilor art. 212 pct. 2 Cod procedură civilă.
Curtea a respins cererea în probațiune considerând tardivă această solicitare deoarece potrivit art. 212 pct. 2 Cod procedură civilă expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării, deci această solicitare trebuia făcută la instanța de fond după depunerea rapoartelor de expertiză inițiale.
Pârâta apelantă a depus la dosar și concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din motivarea apelului și a criticat modul cum au fost efectuate expertizele tehnice de specialitate la instanța de fond în specialitatea contabilă și construcții.
La dosar s-au mai depus de către apelantă copia sentinței civile nr. 287/PI/21.02.2000 a Tribunalului Timiș, copia deciziei civile nr. 4710/04.07.2002 a Curții Supreme de Justiție, decizia civilă nr. 460/A/15.05.2000 a Curții de APEL TIMIȘOARA, sentința civilă nr. 1113/27.07.1999 a Tribunalului Timiș, proces verbal execuțional din 22.11.2002, proces verbal de control metrologic, adresa Inspectoratului Județean de Construcții T nr. 674/26.04.2004, adresa emisă de Garda Națională de Mediu nr. 534/06.05.2004, proces verbal de evacuare al reclamantei, facturi fiscale și ordine de plată precum și corespondență purtată între părți.
Reclamanta intimată a depus la dosar Convenția încheiată la 02.12.2002 cu privind rezilierea contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la 18.11.2002, contract de asistență juridică și dovada efectuării cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 166 din 24 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 6237/COM/2005 s-a respins apelul formulat de pârâta & CO T împotriva sentinței civile nr. 129 din 15 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 819/COM/2004.
A obligat pârâta apelantă la 2.500 RON cheltuieli de judecată către reclamanta intimată
Curtea de Apel a reținut că apelul formulat este nefondat, întrucât instanța de fond a reținut corect starea de fapt existentă în cauză, în raport de dispozițiile legale în materie și de probatoriul administrat.
În legătură cu cele două excepții invocate de pârâta apelantă prin completările la motivele de apel, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Curtea a reținut că ambele excepții sunt neîntemeiate, motiv pentru care a dispus respingerea lor, deoarece excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei motivat de aspectul cesiunii de creanță intervenită între reclamantă și prin care reclamanta a vândut acestei societăți fondul de comerț al stației Nouă nu poate fi reținută, câtă vreme contractul de vânzare cumpărare invocat a fost reziliat, așa cum rezultă din înscrisul depus la fila 34 dosar, astfel că dreptul de creanță al reclamantei față de pârâtă a reintrat în patrimoniul acesteia.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, s-a constatat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât nu se poate reține că amenajările efectuate la imobilul devenit "stație de carburanți" se află în patrimoniul proprietarului terenului - Consiliul Local Nouă, ci este intrat în patrimoniul apelantei fiind aferente imobilului și nu terenului pe care se află.
Cât privește fondul litigiului dintre părți referitor la obligarea pârâtei la plata prețului achitat de reclamantă reactualizat cât și la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse la imobil, s-a reținut că obligarea pârâtei la plata acestor sume s-a făcut după administrarea de către instanța de fond a unui probatoriu vast constând în înscrisuri, interogatorii luate ambelor părți ce au fost coroborate cu concluziilor unor expertize tehnice de specialitate contabilă și în construcții efectuate în cauză și pe care pârâta nu le-a contestat solicitând efectuarea unor noi expertize de natură contabilă sau tehnică, în fața instanței de fond, ci solicitând efectuarea de contraexpertize doar în fața instanței de apel și această solicitare de probatoriu a fost respinsă fiind tardivă deoarece potrivit art. 212 pct. 2 Cod procedură civilă această solicitare putea fi făcută doar la primul termen după depunerea expertizelor inițiale.
Oricum în analiza situației de fapt se pornește de la actul juridic generator de drepturi și obligații pentru părți, respectiv de la contractul de vânzare cumpărare nr. 132/7.11.1998.
În acest contract având ca obiect stația distribuție combustibil construită în baza autorizației de construcție nr. 18/11.03.1996 eliberată de Consiliul Județean T, stație construită pe terenul cuprins în CF 1441 Nouă, se prevede că respectivul imobil se vinde "în stadiul actual al lucrărilor. cumpărătorul urmând a definitiva lucrările conform documentațiilor și avizelor existente"
Așadar cumpărătorul, respectiv reclamanta și-a executat obligația contractuală de a finaliza lucrările de îmbunătățire la imobilul în litigiu astfel că în mod temeinic a solicitat pârâtei restituirea contravalorii acestora după reintrarea imobilului în patrimoniul pârâtei, iar pârâta nu poate pretinde în baza vreunui temei legal ca reclamanta să desființeze aceste îmbunătățiri, sau să le ridice pe cheltuiala sa și nici nu le poate solicita de la o altă parte - de exemplu proprietarul terenului, din moment ce aceste bunuri au fost contractate chiar cu pârâta și profită acesteia, fiind aferente unui imobil de o anumită natură - stație de combustibil.
S-a menționat că nu se poate reține că lucrările și îmbunătățirile respective au fost realizate fără autorizațiile necesare așa cum rezultă din adresele Inspectoratului Județean în Construcții, Gărzii de Mediu și Institutului de Metrologie depuse de pârâtă la dosar deoarece obligația obținerii acestor avize nu s-a aflat în sarcina reclamantei ci chiar a pârâtei apelante așa cum rezultă din contractul amintit "unde la capitolul - obligațiile părților - se prevede că reclamanta se obligă "să continue investiția până la finalizarea acesteia, conform avizelor existente, avize emise de organele competente.
S-a reținut că pârâta avea obligația obținerii acestor avize sau autorizații și nu își poate invoca propria culpă când susține inexistența acestora sau neobținerea lor de către partea adversă.
S-a considerat că este neîntemeiată susținerea pârâtei apelante, în sensul că a restituit reclamantei intimate întreaga sumă primită de aceasta cu titlu de preț, din moment ce chiar în motivarea apelului (fila 4 dosar apel) recunoaște că a restituit doar suma de 284.077.600 lei. S-a arătat că această sumă a fost reținută de expertiza contabilă ca restituită însă la 22.12.2003 și respectiv 05.04.2004 așa cum rezultă din concluziile expertului de la fila 95 dosar fond, astfel că s-a calculat reactualizarea sumei datorate din momentul scadenței până la achitarea efectivă - iar pe de altă parte suma totală datorată de pârâtă este de 488.649.628 lei care a fost achitată de reclamantă prin diferite modalități de plată, respectiv în numerar, prin viramente, prin livrări de produse și prin compensări - și mai mult așa cum rezultă din concluziile expertizei contabile depuse la fila 96 dosar fond aceste sume se regăsesc în contabilitatea pârâtei ca fiind achitate, neexistând diferențe, toate aceste sume fiind achitate în baza contractului 132/1998 și a facturii -/7.11.1998.
De asemenea, se invocă de către pârâtă faptul că o livrare de combustibil în contul creanței nu poate constitui o plată efectivă și că în mod greșit expertul contabil a considerat această modalitate de plată ca fiind valabilă, însă pârâta a indicat chiar ea în contract 2 modalități alternative de plată a contractului și nici nu a restituit ca nedatorată suma achitată prin această modalitate de plată, mai mult a înregistrat în contabilitate această plată, deci a recunoscut practic achitarea acesteia.
Totodată rezilierea contractului încheiat între părți nu a avut drept motiv neplata integrală a prețului ci neachitarea acestuia la termenul stabilit în contract ceea ce denotă recunoașterea pârâtei în ce privește respectiva plată.
Împotriva deciziei civile nr. 166 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 6237/COM/2005 a declarat recurs pârâta & CO T în termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,8,9 Cod procedură civilă, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei nr. 129/2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș în sensul respingerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 645 din 9 februarie 2007 pronunțată în dosar nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială a admis recursul declarat de pârâta & CO împotriva deciziei civile nr. 166 din 24 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială și de contencios Administrativ, a casat decizia și a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat ca fiind ca fiind fondat recursul declarat de pârâta & CO.
S-a reținut de către Înalta Curte de Casație și Justiție că potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, modificarea sau casarea hotărârii se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricini. Dispozițiile citate supun spre analiză dispozițiile art. 261 (5) Cod procedură civilă care obligă instanța de judecată să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În susținerea acestui motiv, recurenta a invocat mai multe argumente care vizează numai chestiuni de fond astfel că acestea nu au fost examinate întrucât aprecierile autoarei în legătură cu probele administrate în cauză și cu concludența acestora în raport de obiectul pricinii depășesc sfera de analiză a motivului evocat.
Având în vedere că recurenta a pus în discuție în cadrul acestui motiv nepronunțarea pe excepția privind prescrierea dreptului la acțiune, Înalta Curtea reținut spre examinare numai acest motiv care vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel întrucât nepronunțarea pe această excepție lipsește decizia de fundament legal. Reținerea spre analiză a acestei critici își găsește rațiunea în imposibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra deciziei pronunțată de instanța de apel, câtă vreme dezlegarea care trebuia dată acestei excepții este în strânsă legătură cu exercițiul dreptului la acțiune.
S-a arătat că așa cum rezultă din actele dosarului, acțiunea promovată în cauză este urmarea rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părțile în proces, constată judecătorește în urma operării unui pact comisoriu expres, prin care s-a dispus repunerea în situația anterioară numai a vânzătoarei care a inițiat acea acțiune. Întrucât principiul repunerii părților în situația anterioară este un efect al rezoluțiunii contractului, o consecință a desființării cu efect retroactiv a convenției dintre părți, s-a menționat că acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă.
Dacă pe aspectul prescriptibilității dreptului la acțiune pentru restituirea prețului achitat și a investițiilor (amenajărilor) nu au existat susțineri contradictorii, s-a arătat că în ce privește momentul nașterii dreptului la acțiune părțile au avut susțineri proprii, care plasează acest moment la data operării pactului comisoriu, la data pronunțării soluției din rezoluțiune sau la data evaluării din spațiu. În aceste condiții instanța de apel trebuia să țină seama de procedura de soluționare a excepțiilor procesuale reglementate de art. 137 Cod procedură civilă, care prevede în primul alineat că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea fondului.
S-a motivat că din perspectiva reglementării citate se observă că instanța de apel a trecut direct la cercetarea criticilor care vizau fondul pretenției dedusă judecății fără să analizeze mai întâi excepția de fond, peremtorie a prescripției invocată de apelantă. Din acest punct de vedere critica în legătură cu nepronunțarea instanței asupra excepției prescripției este întemeiată.
Mai trebuie reținut că în cazul rezoluțiunii și a efectelor acestei sancțiunii civile prescripția extinctivă este supusă unor reguli diferite în ce privește începutul ei în condițiile existenței unui pact comisoriu expres și nu în ultimul rând sub aspectul obiectului restituirii așa cum a fost stabilit prin petitul acțiunii. Întrucât determinarea momentului nașterii dreptului la acțiune presupune cercetarea unor aspecte de fond, nașterii dreptului la acțiune presupune cercetarea unor aspecte de fond, s-a considerat că rezolvarea acestei chestiuni irevocabil în recurs ar însemna o examinare omisso medio și prejudicierea părților de un grad de jurisdicție.
Cu referire la celelalte critici s-a reținut că acestea nu se impun a fi analizate întrucât vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției pronunțată în apel. privind aprecierea probelor, însușirea concluziilor expertizei și aspectele legate de cuantumul sumelor determinate prin expertiză, prin ipoteză nu au putut fi examinate întrucât recursul în această reglementare nu are caracter devolutiv și prin urmare nu-și propune să examineze împrejurările de fapt întrucât acestea trebuie să fie deplin stabilite în fața instanțelor care potrivit legii pot face o analiză a fondului pricinii.
În legătură cu celelalte excepții care au fost supuse analizei instanței de apel, s-a arătat că este lipsită de orice suport probator critica formulată în recurs câtă vreme nu s-au invocat de către recurentă dispozițiile legale care au fost încălcate în soluționarea acestora, obligație care este impusă de altfel de art. 304 alin. 1 și 3021lit. c Cod procedură civilă.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin încheierea ședinței publice din data de 11 septembrie 2007, Curtea de Apel în baza dispozițiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă ridicată de pârâta apelantă & CO T în dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA.
Prin decizia nr. 25 din 15 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr. 1399/D/2007, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 212 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, excepție ridicată de & CO T în dosar nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială.
Pârâta apelantă a arătat că obligația principală izvorâtă din contract, a reclamantei intimate, era aceea de a achita la datele stabilite prețul lucrului vândut, fiind prevăzut, în cuprinsul contractului, și un pact comisoriu expres de cel mai înalt grad, prin care se convenise ca nerespectarea termenelor și modalităților de plată de către cumpărătoare atrage automat desființarea de drept a contractului de vânzare-cumpărare. Deoarece cumpărătoarea, reclamanta intimată în speța de față, nu și-a executat obligațiile ce i-au revenit, în data de 27.02.1999, a informat-o despre rezoluțiunea contractului încheiat între părți.
Întrucât reclamanta intimată, respectiv cumpărătoarea, nu și-a îndeplinit de bună voie obligația de a evacua stația de carburanți, s-a arătat de către pârâta apelantă că a fost nevoită să o acționeze în instanță, cu scopul principal de aop utea evacua.
S-a menționat că prin sentința civilă nr. 1113/PI, în dosarul nr. 4387/COM/1999, pronunțată la data de 27 iulie 1999, respectiv sentința civilă nr. 287/PI în dosarul nr. 1517/COM/2000, pronunțată la data de 21.02.2000 de către Tribunalul Timiș - Secția Comercială, ulterior prin decizia civilă nr. 460/A în dosarul nr. 2919/COM/2000, pronunțată la data de 15 mai 2000 de către Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială și Contencios Administrativ, iar apoi prin decizia civilă nr. 4710 în dosarul nr. 5784/2000, pronunțată la data de 04.07.2002 de către Curtea Supremă de Justiție, Secția Comercială, i s-a admis în mod definitiv și irevocabil acțiunea.
S-a arătat că în motivarea acestor sentințe și decizii, toate instanțele de judecată au reținut cu autoritate de lucru judecat, că rezoluțiunea contractului dintre societatea sa și reclamanta intimată s-a produs la data de 27 februarie 1999. Conform prevederilor legale, instanțele de judecată au putut doar constata că rezoluțiunea contractului s-a produs doar la acea dată și nu au pronunțat o sentință prin care au dispus rezoluțiunea convenției.
S-a specificat că în fapt, data la care a operat rezoluțiunea este stabilită prin decizia instanței supreme care în decizia de îndrumare nr. 4710 din 4 iulie 2002 pronunțată în dosar nr. 5784/2000 la fila 2, alin. 3 se reține că: "Deoarece pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile reclamanta a încunoștințat pârâta cu privire la rezoluțiunea contractului încă din data de 27.02.1999".
Atât textele legale cât și practica juridică, precum și hotărârile pronunțate în speță sunt unanime în a arăta ca în situația pactelor comisorii exprese de gradul IV, instanța doar constată rezoluțiunea convenției, data de la care începe să curgă termenul de prescripție, fiind data de la care partea a știut de existența rezoluțiunii.
S-a arătat că, în speța de față, dreptul reclamantei s-a prescris la data de 1.03.2003.
În aceste condiții, acțiunea este tardiv introdusă - data depunerii sale fiind 23.01.2004 - 10 luni de la expirarea acestui termen.
S-a considerat că acesta este și motivul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, în decizia de îndrumare dată pune în discuție excepția prescripției prezentei acțiunii, greșit analizată de către celelalte instanțe.
Prin notele de ședință formulate, reclamanta intimată a solicitat respingerea excepției ca nefondată.
Reclamanta intimată a considerat că în mod neechivoc termenul de prescripție început în anul 1999 fost întrerupt situație în care nu putem vorbi despre o împlinire a acestuia până la data introducerii acțiunii.
Cu ocazia rejudecării apelului declarat de pârâta & CO, Curtea va lua în examinare doar excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei invocată de pârâta apelantă & CO și asupra căreia instanța de apel, prin decizia casată a omis să se pronunțe.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, aceasta urmând să fie respinsă pentru următoarele motive:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 819/23.01.2004, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta & CO restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtei de a-i restitui suma de 405.490.000 ROL reactualizată cu indiciile inflației, ca urmare a rezilierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 132/07.11.1998 încheiat între părți, prin sentința civilă nr. 287/PI/21.02.2000.
Se reține că obligația pârâtei de a restitui reclamantei prețul încasat de la aceasta ca urmare a rezilierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 132/07.11.1998 prin sentința civilă nr. 287/2000 s-a născut la data de 4 iulie 2002, dată la care această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4710/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosar nr. 5784/2000, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta T împotriva deciziei nr. 460/A/15.05.2000 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Având în vedere că acțiunea prin care reclamanta a solicitat restabilirea situației anterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 132/07.11.1998 a cărei reziliere s-a dispus prin sentința civilă nr. 287/2000, a fost introdusă la Tribunalul Timiș în data de 23 ianuarie 2004, acțiunea reclamantei a fost formulată în termen.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 32.763 EURO, se reține că nici pentru acest capăt de cerere nu a intervenit prescripția invocată de pârâtă. Astfel, dreptul reclamantei de a solicita contra valoarea investițiilor s-a născut la momentul în care pârâta a intrat în fapt în posesia "Stației de distribuție carburanți" înscrisă în Nouă, nr. 1441 în urma încheierii de către executorul judecătoresc a Procesului verbal de evacuare din 17 octombrie 2003 din dosarul execuțional nr. 352/2003.
Curtea reține că celelalte excepții invocate de pârâta apelantă prin completarea motivelor de apel, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, au fost soluționate prin decizia casată, prin respingerea acestora și ca instanță de apel s-a pronunțat și asupra fondului cauzei.
Având în vedere cele reținute în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de pârâta & CO T împotriva sentinței civile nr.129 din 15 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.819/COM/2004.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, urmează să oblige pârâta apelantă & CO T să-i plătească reclamantei intimate T suma de 3.570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta & CO T, cu sediul în Nouă, nr. 4. jud. T, împotriva sentinței civile nr.129 din 15 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.819/COM/2004.
Obligă pârâta apelantă & CO T să-i plătească reclamantei intimate, cu sediul în T,-, suma de 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red. /22.05.2008
Dact. /28.05.2008 - 2 ex.
Emis 2 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar
