Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 846/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 805/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 846
Ședința publică de la 04 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR I -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții G și împotriva sentinței comerciale nr.3822 din 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a făcut cerere de repunere a cauzei pe rol și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de repunere pe rol.
Curtea pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol.
Intimata prin avocat, solicită admiterea cererii de repunere cauzei pe rol astfel cum a fost formulată.
Curtea, în urma deliberării admite cererea formulată de intimată și dispune repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata prin avocat, solicită admiterea recursului să se stabilească competenta de soluționare a cauzei ca fiind a Tribunalului București Secția Comercială. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI- Comercială la data de 24.10.2007 reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâții G și, solicitând obligarea acestora în solidar să refacă lucrarea de delimitare a terenului situat în Popești, Județul I - tarlaua 22, parcela 501/10.
Totodată, a solicitat obligarea pârâților în solidar să plătească:
-suma de 193.482,36 lei, reprezentând c/val. materiale construcție plus c/val. tuturor lucrărilor efectuate de societatea sa pe suprafața de teren identificată greșit de cei doi pârâți:
-c/val. autorizației de demolare;
-c/val. lucrărilor de demolare și transportul molozului;
-daune pentru întârzierea cu care este nevoită să efectueze lucrările de construcții;
-eventualele daune solicitate de - 3 SRL;
-plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr.3822/17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI- Comercială a admis excepția de necompetență materială, excepție invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile art.4 Cod comercial și ale art.2 alin.1 lit.a și b coroborate cu dispozițiile art.1 pct.1 și art.5 Cod pr.civ. apreciind cu privire la natura juridică a cauzei ca fiind civilă.
În esență, tribunalul a reținut că în cauză, prezumția de comercialitate instituită de art.4 Cod comercial a fost înlăturată prin caracterul civil, litigiul nefiind prilejuit de încălcarea unor obligații rezultate din raporturi comerciale ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale, fiind consecința efectuării unei lucrări cadastrale în mod eronat.
Tribunalul a mai reținut că față de petitul 1 care este o acțiune neevaluabilă și în raport de dispozițiile art.2 alin.1 lit.a și b coroborate cu dispozițiile art.1 pct.1 și art.5 Cod pr.civ. competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei d e la domiciliul pârâților.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, pârâții G și, în temeiul dispozițiilor art.158 alin.3 Cod pr.civ. au declarat recurs, apreciind-o ca fiind nelegală în raport de dispozițiile art.2 alin.1 pct.1 cod pr.civ. prin raportare la valoarea obiectului cererii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - SRL a învederat că, față de prevederile art.2 pct.1 lit.a Cod pr.civ. sentința comercială nr.3822/17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială este nelegală, solicitând casarea acesteia și admiterea recursului declarat de pârâți.
Examinând recursul în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, prin art.3 pct.1 și 2 din Codul Comercial, legiuitorul stabilit că sunt fapte de comerț cumpărările, vânzările și închirierile de "mărfuri sau producte" ori de obligațiuni de stat sau alte titluri de credit.
De asemenea, art.4 Cod comercial prevede că, toate contractele și obligațiunile unui comerciant se socotesc fapte de comerț subiective, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
În cauză, având în vedere obiectul acțiunii, Curtea reține că nu sunt incidente dispozițiile art.3 pct.1 și 2 Cod comercial care ar fi atras natura comercială a cauzei.
Mai mult, prezumția de comercialitate instituită de art.4 Cod comercial a fost înlăturată în mod corect de instanța de fond, întrucât fapta care a condus la declanșarea litigiului, respectiv, întocmirea eronată a unei lucrări cadastrale, nu a fost săvârșită de societatea intimată prin încălcarea unor obligații rezultate din raporturi comerciale ci a fost săvârșită de recurenții pârâți necomercianți.
Prin urmare, în cauză, nu pot fi reținute ca fiind incidente nici dispozițiile art.56 Cod comercial, situație în care, în mod corect instanța de fond a reținut natura civilă a cauzei și a admis excepția de necompetență materială Tribunalului București - Secția Comercială stabilind față de caracterul neevaluabil al primului capăt de cerere și de domiciliul recurenților pârâți că instanța competentă este Judecătoria Sector 6.
În considerarea celor arătate, constatând că sentința atacată este legală, Curtea în baza art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat împotriva acesteia ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții G și împotriva sentinței comerciale nr.3822 din 17.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL, ca nefondat.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Iulia Nicoleta
I
GREFIER,
Red.Jud. - 18.09.2008
Tehnored. - 19.09.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte:
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Florica Bodnar, Iulia Nicoleta