Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - obligația de a face -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 85
Ședința publică din 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Galan Marius
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în comuna, județul S, împotriva sentinței nr. 149 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamantă, consilier juridic pentrupârâta intimată CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA - Sucursala Sși consilier juridic pentru pârâta intimată - BANCA ROMÂNEASCĂ SA membră a GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF - Sucursala S, lipsă fiind pârâta intimată - TRANS SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care avocat pentru apelantă a depus la dosar, în copie, Fișa de cont pentru operațiuni diverse din luna decembrie 2008- comunicată și celorlalte părți - pentru a face dovada faptului că facturile emise de - Trans SRL către reclamantă au fost achitate integral.
Consilier juridic pentru pârâta intimată CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA - Sucursala Sai nvocat excepția nemotivării în drept a apelului.
Avocat pentru reclamanta apelantă solicitat respingerea excepției, motivat de faptul că apelul este o cale de atac devolutivă.
Instanța constatând apelul legal timbrat și în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamanta apelantă arătat că la instanța de fond au fost depuse o serie de acte prin care s-a făcut dovada faptului că datoria a fost stinsă prin plată, că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivarea sentinței vizând fondul cauzei, că biletul la ordin conține asumarea unei obligații de plată a unei sume de bani, la un anumit termen și într-un anumit loc, obligație ce derivă din existența între părți a unui raport juridic; că întrucât au făcut dovada faptului că datoria a fost stinsă prin plată, rezultă că obligația de plată încorporată în biletul la ordin lipsește, astfel încât beneficiarul biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia. A mai precizat că beneficiarul biletelor la ordin l-ea girat către pârâtele bănci, că girul biletului la ordin reprezintă un act juridic accesoriu, fiind un mijloc de transmitere a unor drepturi, respectiv prin care trăgătorul girant transmite posesorului biletului la ordin creanța pe care trăgătorul o avea față de emitentul tras și care a determinat eliberarea biletului la ordin. Cum în lipsa creanței, nu pot lua naștere obligațiile asumate prin actul accesoriu, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea - TRANS SRL la restituirea celor 14 bilete la ordin.
Consilier juridic pentru pârâta intimată CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA SA - Sucursala Saa preciat sentința ca fiind temeinică și legală și a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru motivele dezvoltate în întâmpinare.
Consilier juridic pentru pârâta intimată - BANCA ROMÂNEASCĂ SA membră a GRUPULUI NAȚIONAL BANK OF - Sucursala Sap recizat că motivele invocate în apel vizează raporturile dintre reclamanta apelantă și - TRANS SRL și ei, ca bancă nu au de unde să cunoască evoluția raporturilor dintre părți. A cerut respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 12.09.2008 înregistrată sub nr. -, reclamanta -" "SRL. - a chemat în judecată pe pârâta -" Trans"SRL. -, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui biletele la ordin emise la data de 18.07.2008 pentru suma de 23.000 lei, la data de 06.08.2008 ( în număr de trei, pentru suma de 20.000 lei fiecare) pentru suma de 60.000 lei, la data de 26.08.2008 ( în număr de cinci - pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei și la data de 27.08.2008 ( în număr de cinci - pentru suma de 25.000 lei fiecare) pentru suma de 125.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 22 din 16.01.2008, pârâta s-a obligat de a-i comercializa materiale de construcții a căror valoare urma să fie decontată în baza facturilor emise, cu filă CEC sau bilet la ordin, în contul vânzătorului, stabilindu-se de comun acord o limită a valorii contractuale de 2.550.000 lei.
A mai arătat că pe parcursul derulării contractului a convenit emiterea periodică a unor bilete la ordin, ca o garanție a executării obligației de plată a mărfurilor livrate, bilete care puteau fi valorificate la scadență în măsura în care la exigibilitatea obligației de plată a facturilor emise, nu-și îndeplinea această obligație.
În acest context, la data de 18.07.2008 a emis un bilet la ordin pentru suma de 23.000 lei, la data de 06.08.2008 a emis trei bilete la ordin pentru suma de 60.000 lei ( 20.000 lei fiecare), la data de 26.08.2008 a emis cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei ( 25.000 lei fiecare ) și la data de 27.08.2008 a emis încă cinci bilete la ordin pentru suma de 125.000 lei (25.000 lei fiecare), primul bilet având scadența la 18.09.2008.
Reclamanta a precizat că în speță, obligația de plată a sumelor înscrise în biletele la ordin, a cărei executare a fost garantată prin emiterea instrumentelor de plată menționate, nu mai există, deoarece a achitat integral mărfurile ce i-au fost livrate.
Astfel, potrivit Borderoului privind situația achizițiilor de mărfuri și a plăților către furnizorul -" Trans"SRL. -, în perioada 01.01.2008 - 10.01.1008, precum și potrivit de cont pentru operațiuni diverse aferentă lunii septembrie 2008, pârâta a emis facturi în valoare totală de 567.108,94 lei, iar plățile pe care l-ea efectuat în favoarea acesteia sunt în sumă totală de 585.811,53 lei, mai mult cu 18.702,59 lei decât valoarea facturilor emise pentru mărfurile ce au fost cumpărate.
că, pârâta a dat dovadă de rea - credință, introducând toate biletele la ordin spre decontare în circuitul bancar și că există riscul ca în contul său să nu existe disponibilul necesar acoperirii sumelor, ceea ce poate conduce la raportarea acestei situații la CIP, ca incident de plată major, fără a avea vreo culpă în situația astfel creată.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 969 Cod civil.
În susținerea acțiunii promovate a depus la dosar înscrisuri (filele 6 - 21).
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta -" Trans"SRL. - a solicitat, în principal respingerea acțiunii ca inadmisibile.
În subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat excepția inadmisibilității cererii față de dispozițiile art. 7201Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 8 decembrie 2008 - la solicitarea apărătorului reclamantei, au fost introduse în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârâte - Credit Europe Bank România SA. - Sucursala S și -" Românească"SA - Membră a Grupului Național Bank of - Sucursala
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Credit Europe Bank România SA. - Sucursala S, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta -" Românească"SA - Membră a Grupului Național Bank of - Sucursala S, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea cererii ca nelegală și neîntemeiată.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei față de bancă și lipsei calității procesuale pasive a sa.
Examinând excepțiile invocate, instanța a reținut următoarele:
Biletul la ordin reprezintă un înscris prin care o persoană (emitent) se obligă să plătească o sumă de bani, la scadență, unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia.
Cum biletul la ordin conține asumarea propriei obligații de plată a unei sume de bani, la un anumit termen și într-un anumit loc, rezultă că această obligație de plată derivă din existența între părți a unui raport juridic.
În lipsa raportului juridic obligațional, nu există nici obligația de plată încorporată în biletul la ordin, iar în lipsa acestei obligații de plată, beneficiarul biletului la ordin este obligat la restituirea acestuia.
Prin prisma acestor argumente se apreciază că reclamanta justifică calitatea procesuală activă.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei -" Românească", aceasta este dată de calitatea de posesor a biletelor la ordin ce fac obiectul analizei.
Prin sentința nr. 149 din 2.02.2009, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând în esență că deși biletele la ordin au fost emise ca o garanție a executării obligației de plată a mărfurilor livrate, aspect ce rezultă din procesele verbale de predare-primire, caracterul de titlu autonom al biletului la ordin și modul legal în care banca a intrat în posesia titlului (prin gir) face inopozabil dobânditorului ( băncii) raportul juridic obligațional dintre emitentul și primul posesor al acestui titlu de valoare.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, reiterând susținerile din cererea introductivă de instanță și insistând asupra faptului că prin plata efectuată în baza raportului juridic obligațional, obligația de plată încorporată în biletul la ordin nu există și aceste bilete trebuiau restituite, rolul lor fiind acela de a garanta executarea obligației convenite de părți și putând fi valorificate doar dacă la data la care obligația de plată a devenit exigibilă, nu ar fi îndeplinit această obligație. Apelanta mai arată că dat fiind caracterul accesoriu al girului, nu se poate face abstracție de raportul preexistent dintre girant și girator, în lipsa creanței pe care trăgătorul o avea față de tras, obligațiile asumate prin gir neputând lua naștere în mod legal.
Apelul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin construcția sa argumentativă, apelanta încearcă trangresarea tuturor regulilor datorită cărora biletul la ordin constituie unul dintre cele mai eficiente mijloace de plată, de credit și de garanție a executării unor obligații.
încercat de apelantă, acela potrivit căruia biletele la ordin trebuie restituite pentru că obligația pe care o garantau a fost executată, valabil într-un raport juridic civil clasic de genul împrumutului garantat cu un gaj asupra unui bun mobil, este inacceptabil în materie cambială datorită naturii juridice specifice a acestui titlu și a caracterelor conferite prin lege, în principal acela de a fi un titlu abstract, complet, autonom și necondiționat.
Astfel, așa cum arată și judecătorul fondului, biletul la ordin creează obligații autonome, obligații de sine stătătoare astfel încât, fiecare semnătură pusă pe titlu creează un raport juridic distinct cu regim propriu, viciile sau lipsurile raportului juridic anterior neafectând valabilitatea celorlalte astfel de raporturi.
Astfel, raportul fundamental care a stat la baza emiterii biletului la ordin, subzistă și după emiterea lui și îndreptățește părțile la exercitarea unor acțiuni de drept comun în ce privește executarea obligațiilor, dar nu este opozabil posesorului legitim al titlului, posesor care în speța de față este Credit Europe Bank și care rămâne beneficiarul obligației necondiționate de plată pentru suma înscrisă în titlu, putând la rândul său să gireze acest titlu unei alte persoane. Aceasta pentru că, în beneficiul securității raporturilor comerciale, legiuitorul a înțeles ca în această materie, să acorde prioritate aparenței asigurând posesorului legitim al titlului o protecție deplină, respectiv dreptul de a primi suma de bani menționată în titlu chiar dacă în fapt datoria primordială nu există.
În consecință, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în comuna, județul S, împotriva sentinței nr. 149 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal - în dosarul -.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
6ex/30.06.2009
jud.fond.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Galan Marius