Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 915/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:915

Sedința publică din 24 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Minodora Condoiu

JUDECĂTOR 2: Mirela Politeanu

JUDECĂTOR 3: Decebal Taragan

GREFIER - - -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurentele reclamante SC SRL și SC SRL împotriva încheierii de ședință de la 19.12.2007 și a sentinței civile nr.285/22.01.2008 nr. pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentele prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Recurentele reclamante prin apărător, învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentelor reclamante prin apărător, pe recurs.

Recurentele reclamante prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Teleorman la data de 17.10.2007, reclamantele Societatea Comercială "" SRL, cu sediul în A,-, județul T și ", SRL, cu sediul în A,-, -A,.A,.5, județul Societate în insolvență reprezentată prin lichidator economist, în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T, cu sediul în A, str. C-tin. -, nr. 73, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru anul agricol 2007/2007, conform Legii 381/2002 și HG636/20.06.2007, aceste despăgubiri să fie plătite reclamantei " " SRL

Prin sentința civilă nr.285 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei "" SRL A, invocată de pârâta DIRECTIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ. S-a admis excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamantele "" SRL și "" SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T și pe cale de consecință s-a respins acțiunea reclamantelor ca fiind prematur introdusă.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a SC SRL tribunalul a constatat că este nefondată, având în vedere că există un contract în asociere în participațiune nr.7/15.02.2007 care reglementează raporturile juridice existente între asociați, astfel că " " este asociat titular, iar SC "" asociat participant.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, dispune imperativ, instituind expres anumite excepții cu privire la obligativitatea îndeplinirii de către persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, a procedurii prealabile, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, iar reclamantele nu s-au adresat cu plângere autorității publice administrative care a emis acest act sau organului ierarhic superior în vederea anulării acestuia.

Împotriva sentinței civile nr.285 din 22 ianuarie 2008 și a încheierii din 19.12.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman secția de litigii de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal a declarat recurs SC SRL și SC "" SRL arătând că: 1) tribunalul secția 1 în complet de litigii comerciale a apreciat greșit natura juridică a acțiunii în justiție socotind-o ca fiind de contencios administrativ; 2) sentința nr.285/22.01.2005 este nelegală, în mod greșit s-a considerat că acțiunea este prematur introdusă deoarece chiar dacă ar fi un litigiu de contencios - administrativ nu este cazul să parcurgă procedura plângerii prealabile față de Legea nr.554/2004 așa cum a fost modificată prin Legea nr.262/2007, aceasta constituind dreptul comun iar Legea nr.381/2002 este o lege specială. Recurenta mai arată că nici în Legea nr.381/2002 și nici în HG nr.636/2007 nu apare absolut nici o referire cu privire la vreo obligație care să sugereze instituția plângerii prealabile în această materie.

Prin încheierea din 11 iunie 2008 s-a respins cererea de înaintare a cauzei către Secția de Contencios administrativ cu motivarea menționată în acea încheiere.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele invocate pe care le va analiza împreună, Curtea reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată este obligația de a face - referitor la drepturile recurentei - reclamante izvorâte dintr-un contract de asociere în participațiune.

Contractul de asociere în participațiune încheiat între SC SRL și SC SRL are ca obiect asocierea celor două societăți în vederea cultivării suprafeței de 866 ha.

Faptul că cele două societăți au chemat în judecată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală T pentru ca aceastasă fie obligatăsă calculeze sumele cuvenite legal-drept despăgubiri pentru culturile anului 2006/2007 conform Legii nr.381/2002 și HG nr.636/20 iunie 2007 nu înseamnă că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.554/2004.

Potrivit articolului 1 din legea menționată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i- fost cauzată.

Față de textul de lege menționat și obiectul cererii de chemare în judecată Curtea reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 1 și în consecință nici a dispozițiilor articolului 7 din legea menționată deoarece reclamantele nu au solicitat anularea vreunui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ci au solicitat ca pârâta să fie obligată să calculeze sumele cuvenite legal drept despăgubiri pentru culturile anului aprilie 2006 - 2007 conform Legii nr.381/2002 și HG nr.636/20 iunie 2006.

Având în vedere considerentele arătate precum și dispozițiile articolului 56 Cod comercial Curtea în baza articolului 3041și a articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la secția comercială a aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurentele reclamante SC SRL și SC SRL împotriva încheierii de ședință de la 19.12.2007 și a sentinței civile nr.285/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la secția comercială a aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 24 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

Ex. 2

16.10.2008

Președinte:Minodora Condoiu
Judecători:Minodora Condoiu, Mirela Politeanu, Decebal Taragan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 915/2008. Curtea de Apel Bucuresti