Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 98

Ședința publică din data de 12 iunie 2009

PREȘEDINTE: Nițu Teodor

JUDECĂTOR 2: Urlețeanu Alexandrina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta SC Coreco SRL, prin lichidator SC, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 58 din data de 11 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, jud.

Apelul este netimbrat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit apelanta-pârâtă SC Coreco SRL, prin lichidator SC și intimatul-reclamant Tribunalul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că apelul se află la al doilea termen de judecată, este motivat dar netimbrat, iar prin serviciul registratură reprezentanta apelantei-pârâte avocat a depus cerere de amânare a judecării cauzei întrucât în perioada 11-12 iunie 2009 participă la un UNPIR.

Curtea, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv obligația de a face izvorâtă dintr-un contract comercial d e antrepriză încheiat de pârâta-debitoare falită, stabilește că apelul declarat de lichidatorul pârâtei SC Coreco SRL nu este scutit de plata taxei judiciare de timbru și trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care,

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 137 Cod pr.civilă, potrivit cărora instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură invocate, Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului, rămâne în pronunțare asupra acesteia, fără a se mai pronunța asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentanta apelantei-pârâte avocat.

CURTEA

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 58 din data de 11 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC Coreco SRL prin lichidator, a obligat pârâta să predea reclamantei documentele necesare întocmirii cărții tehnice conform 273/1994 Cap.B Execuție cuprinzând: procesul verbal de predare al amplasamentului și reperului la nivelment general; înregistrările de calitate cu caracter permanent efectuate pe parcursul execuției lucrărilor, precum și celelalte documentații întocmite conform prescripțiilor tehnice, prin care se atestă calitatea lucrărilor (rezultatul încercărilor efectuate, certificatele de calitate, condica de betoane, registrul proceselor verbale de lucrări ascunse, notele de constatare ale organelor de control, registrul unic de comunicări și dispoziții de șantier, procesele verbale de probe specifice și speciale, etc.); procesele verbale de recepție a terenului de fundare, a fundațiilor și structurii de rezistență, procesele verbale de admitere a fazelor determinante; caietele de atașament, procesele verbale privind montarea instalațiilor de măsurare prevăzute prin proiectul de urmărire specială a construcțiilor, dacă este cazul, precum și consemnarea citirilor inițiale de la care încep măsurătorile, expertize tehnice, verificări în teren sau cercetări suplimentare efectuate în afara celor prevăzute de prescripțiile tehnice sau caietele de sarcini rezultate ca necesare, ca urmare a unor accidente tehnice produse în cursul execuției sau ca urmare a unor greșeli de execuție.

Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să întocmească procesele-verbale de predare-primire stadii fizice executate până la data de 12.11.2007, precum și să plătească reclamantei 16 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta SC Coreco SRL, prin lichidator SC, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă a depune și dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă.

Având în vedere că apelanta- pârâta SC Coreco SRL, prin lichidator SC, nu a achitat taxa de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși a fost citată cu această mențiune așa cum reiese din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la filele 8 și 12 din dosar, urmează a se dispune anularea apelului ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997 și art. 9 din nr.OG 32/1995 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC Coreco SRL, prin lichidator SC, cu sediul în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 58 din data de 11 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -. -, nr. 6, jud.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. - 4ex./22.06.2009

Dosar fond -- Tribunalul Prahova

Jud. fond

Președinte:Nițu Teodor
Judecători:Nițu Teodor, Urlețeanu Alexandrina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Ploiesti