Obligatia de a nu face. Decizia 1187/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1187/2008

Ședința publică din 19 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - M SRL, împotriva sentinței civile nr. 397 din 17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ B, având ca obiect obligația de a nu face.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, consilier juridic, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 16.05.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinarea trimisă prin fax, din partea intimatei, prin care a solicitat respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul recurentei a învederat instanței că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului recurentei pe recursul promovat în cauză.

Reprezentantul recurentei a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele formulate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.397 din 17 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a espins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta - M SRL, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică B

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată inițial la Judecătoria Baia Mare sub dosar nr-, reclamanta - M SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică B M, să dispună încetarea tuturor procedurilor de atribuire a contractului de închiriere asupra obiectivului, ce a făcut obiectul licitației publice organizate de pârâtă în data de 15.11.2007 și să dispună obligarea pârâtei la conservarea obiectivului până la soluționarea acțiunii principale înregistrată sub dosar nr-.

Această cerere a fost respinsă prin sentința civilă nr.5368/ 08.11.2007, sentință împotriva căreia reclamanta a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr.7/R/11.01.2008 Tribunalul Maramureșa admis recursul și casat sentința reținând cauza spre rejudecare.

S-a reținut că potrivit dispozițiilor art.255 alin.1 din OUG 34/2006 modificată, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractuale, are dreptul de a contesta actul respectiv, pe cale administrativ jurisdicțională sau în justiție, în condițiile legii contenciosului administrativ Legea nr.554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub dosar nr-.

La dosar s-a depus corespondența purtată de pârâta Direcția Silvică cu Instituția Prefectului prin care aceasta din urmă o atenționează pe pârâtă că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.247/2005 fiind depuse cereri de retrocedare pentru terenul unde sunt amplasate și construcțiile aferente și că se impune sistarea demersurilor de încheiere/concesionare sau vindere vizând.

Deși înregistrată pe rolul Secției de contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Maramureș, reclamanta - M SRL reprezentată de consilier juridic nu și-a modificat temeiul de drept al cererii, respectiv dispozițiile art.581 Cod procedură civilă.

Intrucât procedura ordonanței președințiale este specifică raporturilor de drept privat instanța a apreciat că în prezenta cauză ar fi incidente dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004, însă reclamanta nu a făcut referiri la îndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 din Legea nr.554/2004.

Pârâta Direcția Silvică BMp rin adresa nr.11814/ 19.11.2007 i-a comunicat reclamantei că procedura de atribuire a contractului de achiziție a serviciului de închiriere aaf ost suspendată urmare contestației pe care aceasta ar fi depus-

Reprezentantul pârâtei a susținut că urmare sesizării primite din partea Prefectului Județului Maf ost suspendată orice procedură de atribuirea contractului de achiziție vizând.

In ce privește acțiunea de drept comun la a cărei soluționare s-a solicitat încetarea tuturor procedurilor de atribuire a contractului de închiriere, reprezentantul pârâtei Direcția Silvică BMa depus Decizia 135/R/08.02.2008 prin care s-a constatat nul recursul promovat împotriva încheierii de declinare a competenței vizând acțiunea înregistrată sub dosar nr-.

Având în vedere că reclamanta a înțeles să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile legale aplicabile în materia de achiziții publice, în speță Legea nr.337/2006 pentru aprobarea OUG 24/2006, instanța a respins cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea cererii de Ordonanță Președințială promovată.

În motivarea recursului arată că a depus la Judecătoria Baia Mare cererea de ordonanță președințială solicitând obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică B M la încetarea tuturor procedurilor de atribuire a contractului de închiriere asupra obiectivului, ce a făcut obiectul licitației publice organizate de către pârâta în data de 05.11.2007.

A înțeles să promoveze prezenta acțiune deoarece pe rolul Judecătoriei Baia Mare se află spre soluționare dosarul cu nr- (actualmente nr-), având ca obiect constatarea dreptului reclamantei de închiriere asupra obiectivului și obligarea pârâtei la încheierea procesului verbal de predare primire cu reclamanta și predarea efectivă a obiectivului.

A solicitat soluționarea cererii în camera de consiliu, deoarece există un pericol iminent ce constă în faptul că există premisele atribuirii contractului de închiriere asupra acestui obiectiv către o altă societate, iar dosarul de fond are primul termen la 14.04.2008.

Prin întâmpinarea de la 9-10, intimata DIRECȚIA SILVICĂ B M, solicită respingerea recursului, arătând că cererea reclamantei este inadmisibilă raportat la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere, deoarece, prima condiție de admisibilitate a cererii, privind urgența nu se regăsește.

Consideră că nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție privitoare la neprejudicierea fondului cauzei, deoarece pe rolul Tribunalului Maramureș se judecă, în primă instanță, acțiunea intimatei care face obiectul dosarului nr-, privind constatarea dreptului reclamantei de atribuirea contractului de închiriere a și predarea către reclamantă a obiectivului.

Precizează că obiectul prezentei cauze are legătură cu obiectul cauzei din dosarul nr- context în care admiterea cererii de ordonanță președințială ar prejudicia fondul cauzei.

Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:

Reclamanta prin cererea introductivă de instanță a circumscris pretențiile sale sferei dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă iar din starea de fapt relevată de aceasta ca justificarea demersului judiciar prima instanță a reținut în mod corect că, sunt incidente dispozițiile din legislația specială vizând achizițiile publice.

Prima instanță a reținut că acțiunea de drept comun până la soluționarea căreia s-a solicitat suspendarea oricăror proceduri în achiziția publică derulată a fost înregistrată la instanța de drept comun și nu pot fi invocate dispozițiile incidente în cauză respectiv prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile amintite anterior statuează asupra posibilității persoanelor care se consideră vătămate într-un drept al lor printr-un act administrativ de a solicita suspendarea executării actului subsecvent momentului la care au înțeles să declanșeze procedura plângerii prealabile împotriva actului apreciat ca fiind vătămător.

Formularea unei cereri de ordonanță președințială prin care să fie urmărită aceeași finalitate cu aceea pe care partea ar putea-o obține în condițiile art. 14 din legea privind contenciosul administrativ fără respectarea dispozițiilor speciale nu poate fi primită.

Procedura ordonanței președințiale așa cum aceasta apare reglementată de dispozițiile Codului d e procedură civilă, pe care de altfel și-a întemeiat demersul judiciar și reclamanta, este una specială și pot fi dispuse măsuri vremelnice doar în ipoteza în care sunt îndeplinite și celelalte condiții vizând atât neprejudecarea fondului cauzei cât și existența unui prejudiciu ireparabil ceea ce reclamanta nu a demonstrat.

Pentru considerentele enunțate anterior, Curtea a apreciat recursul promovat ca nefiind fondat reținând că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente nefiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă invocat de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta - M SRL împotriva sentinței civile nr. 397 din 17.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - G - - - - -

Red./

2 ex./21.05.2008

Jud.fond.-

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a nu face. Decizia 1187/2008. Curtea de Apel Cluj