Opoziție la executare. Decizia 1257/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIE Nr. 1257

Ședința public de la 02 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Palihovici

Judector: - -

Judector: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului B împotriva sentinței nr. 24/ camera de consiliu din 19 iunie 2009 pronunțat de Tribunalul Iași.

La apelul nominal fcut în ședința public nu se prezint prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult c, recursul este la primul termen de judecat, declarat și motivat în termen, scutit de tax de timbru.

Vzând c, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 cod procedur civil, instanța rmâne în pronunțare asupra cererii de faț.

Ulterior deliberrii,

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului de faț;

Prin sentința comercial nr. 24/19.06.2009 pronunțat de Tribunalul Iașis -a respins acțiunea formulat de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B în contradictoriu cu pârâții B, și, ca tardiv introdus.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut c reclamanta Administrația Finanțelor Publice Municipal B are calitate procesual activ în cauz, fiind creditor în raport cu B pentru suma de 361.790 lei reprezentând debitele ctre bugetul de stat ale acestei societți, aspect confirmat de înscrisurile aflate la filele 7 - 18 dosar.

La data de 23.09.2008, sub nr. 3743 fost autentificat actul modificator al actului constitutiv al, prin care asociatul unic pârâtul s-a retras din calitatea de asociat și administrator, a cesionat prțile sale sociale numiților și -.

Prin actul modificator s-au schimbat denumirea societții din în și sediul social din B în sat și com., jud.

Prin încheierea nr. 2713/30.09.2008 a judectorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Boto șanis -a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor din actul modificator, radierea firmei din Registrul Comerțului B ca urmare reînmatriculrii în registrul Comerțului I și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator nr. 3743/23.09.2008 (fila 29 dosar).

Potrivit adresei nr. 19649/19.05.2009 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Boto șani, actul adițional nr. 3743/23.09.2008 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 779 la data de 05.02.2009, conform copiei aflate la fila 98 dosar.

Instanța a mai constatat c în baza art. 61 alin. 1 din Legea 31/1990 creditorii sociali prejudiciați prin hotrârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care s solicite instanței s oblige, dup caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.

Termenul pentru formularea opoziției este de 30 de zile de la data publicrii hotrârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform art. 62 alin. 1 din Legea 31/1990.

În cauz actul modificator a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 5.02.2009, iar cererea de opoziție a reclamantei a fost introdus la data de 08.04.2009, peste termenul legal prevzut.

În aprare pe excepția tardivitții, reclamanta a invocat principiul echipolenței, punctul su de vedere fiind în sensul c termenul de 30 de zile pentru exercitarea opoziției curge de la data comunicrii documentelor ce au stat la baza cesiunii efectuate de prin adresa nr. 14636/19.03.2009, adres trimis la solicitarea organului fiscal.

Instanța reține c adresa indicat de reclamant se afl la fila 21 dosar, prin aceasta de pe lâng Tribunalul Boto șani comunicându- înscrisurile ce au stat la baza cesiunii.

În cauz îns, nu sunt incidente dispozițiile Codului d e procedur civil, ci prevederile speciale și derogatorii instituite de legea societților comerciale în ce privește momentul de la care începe se curg termenul de 30 de zile pentru formularea opoziției, respectiv data publicrii actului modificator în Monitorul Oficial.

De asemenea, termenul respectiv de 30 de zile este un termen de decdere ce oblig titularul dreptului la opoziție s-l exercite în intervalul de timp prevzut de art. 62 alin. 1 din Legea 31/1990, sub sancțiunea stingerii dreptului, termenul în discuție nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen.

Pentru considerentele expuse, instanța a admis excepția invocat din oficiu și a respins ca tardiv introdus acțiunea formulat de reclamant.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurenta a susținut c a luat cunoștinț de modificrile aduse actului constitutiv al B prin adresa înregistrat la B cu nr. 14636/19.03.2009 transmis la cererea instituției.

A precizat recurenta c se legitimeaz procesual în introducerea unei astfel de cereri în baza art. 61 și 62 din Legea nr. 31/1990 și totodat c este prejudiciat în drepturile sale de creanț întrucât societatea în cauz figureaz cu obligații de plat la bugetul consolidat al statului în sum de 361.790 lei.

Consider recurenta c scopul urmrit prin modificarea actului constitutiv este acela al sustragerii de la plata obligațiilor ctre bugetul statului.

În cauz a fost fcut dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite și a legturii de cauzalitate dintre fapt și prejudiciu.

Recurenta a mai susținut c instanța a ignorat principiul echivalenței prevzut de art. 102 alin. 1 din Codul d e procedur civil potrivit cruia termenele curg de la data comunicrii actelor de procedur, apreciind c în speț termenul de 30 zile prevzut de art. 62 curge de la data comunicrii documentelor ce au stat la baza cesiunii. Nu s-au administrat probe în recurs.

Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Recursul este nefondat.

Reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bai nvestit instanța cu opoziția la încheierea judectorului delegat de pe lâng Oficiul Registrului Comerțului B nr. 2713/30.09.2008, sediul materiei fiind dispozițiile art. 61 și urmtoarele din Legea nr. 31/1990.

Potrivit dispozițiilor art. 62 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, termenul pentru formularea opoziției este de 30 zile de la data publicrii hotrârii asociaților sau actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Curtea reține c, în speț, recurenta nu contest nici data publicrii acestor acte (5.02.2009) și nici data depunerii acțiunii (8.04.2009), ci aplicabilitatea în cauz a prevederii legale mai sus artate.

Instanța nu poate primi critica recurentei potrivit cu care în soluționarea excepției tardivitții trebuiesc aplicate prevederile art. 102 alin. 1 teza inițial din Codul d e procedur civil, potrivit cu care termenele încep s curg de la data comunicrii actelor de procedur și nu dispozițiile art. 62 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.

Aceasta deoarece, pe de o parte, chiar textul invocat de recurent prevede c termenele curg de la comunicare "dac legea nu dispune altfel", iar pe de alt parte, legea special invocat de recurent ca și temei legal - Legea nr. 31/1995 prevede în mod expres momentul de la care începe s curg acest termen, și anume cel al publicrii actului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-

Cum data publicrii în Monitorul Oficial, necontestat în cauz, este 5.02.2009, iar data depunerii opoziției - 8.04.2009, Curtea constat c în mod corect instanța de fond a reținut c în cauz a fost depșit termenul de 30 zile prevzut de legea special.

Curtea va respinge ca nefondat critica recurentei referitoare la ignorarea principiului echivalenței prevzut de art. 162 Cod procedur civil de ctre prima instanț având în vedere faptul c prin hotrârea recurat, instanța de fond a analizat aplicabilitatea acestei din urm prevederi și a argumentat înlturarea ei în verificarea termenului de depunere a opoziției.

Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedur civil s mențin hotrârea recurat ca fiind temeinic și legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului B împotriva sentinței nr. 24 (camera de consiliu din 19 iunie 2009 a Tribunalului Iași ) hotrâre pe care o menține.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public, azi 2 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR, GREFIER,

- - - - - - - -

Red.

Tehnored.

02 ex.

30.11.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Președinte:Liliana Palihovici
Judecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Opoziție la executare. Decizia 1257/2009. Curtea de Apel Iasi