Opoziție la executare. Decizia 686/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia nr. 686/
Ședința publică din 23 septembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de -BANK ROMÂNIA, cu sediul în B, Calea, nr. 236/B, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 24/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal răspund recurenta-reclamantă Bank România B prin consilier juridic - și intimata-pârâtă Târgu-M prin avocat, lipsă intimatul-lichidator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul procedural, fiind timbrat cu o taxă judiciară de timbru în sumă de 4,00 lei și cu un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, iar intimata a depus întâmpinare.
Părțile prezente declară că nu au alte cereri de formulat.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum este formulat în scris, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii opoziției formulate de bancă la actul adițional al actului constitutiv publicat în Monitorul oficial al României, partea a IV-a nr. 3349/19.10.2006 în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a asociaților, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă.
Reprezentanta creditoarei-intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 25/21.04.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dos. nr-, dată în camera de consiliu, a fost respinsă ca nefondată acțiunea disjunsă, respectiv opoziția formulată de reclamanta " BANK ROMANIA" în contradictoriu cu pârâta " " prin lichidator judiciar împotriva hotărârii adunării generale a asociaților societății pârâte, de modificare a actului constitutiv prin divizare, conform actului adițional publicat în Monitorul oficial al României partea a - IV - a nr. 3349/19.10.2006.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin opoziția formulată la data de 14.12.2006, se arată în considerentele hotărârii atacate, creditoarea BANK ROMANIA B, formulată împotriva actului adițional la actul constitutiv publicat în Monitorul oficial al României, nr. 3349/19.10.2006, partea a IV-a, prin care s-a solicitat anularea hotărârii de divizare, precum și a actului adițional corespunzător, iar ca cerere accesorie să se dispună obligarea asociaților și la repararea prejudiciului cauzat băncii prin decizia de a dizolva societatea.
Prin sentința comercială nr. 48/C/03.04.2007 a Tribunalului Comercial Mureș, se arată în continuare în hotărârea atacată, a fost respinsă opoziția formulată în cauză pe motiv că este inadmisibilă, invocându-se dispozițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 rep. în sensul în care creditoarea a atacat, prin opoziție, actul adițional ca act juridic și nu proiectul de divizare, ca posibilă operațiune care i-ar putea afecta interesele. Prin decizia nr. 1156/R/09.11.2007, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa admis recursul formulat de creditoare și s-a dispus casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se în considerente că este admisibilă opoziția întrucât, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 rep. ca a treia etapă de divizare, divizarea, ca expresie a modificării actului constitutiv, poate fi atacată pe această cale.
astfel, în urma casării, instanța de fond reține că prin sentința comercială nr. 9c/18.02.2008 a Tribunalului Comercial Mureș privind capătul accesoriu de cerere disjuns, respectiv cu privire la cererea de despăgubiri îndreptată împotriva asociaților, acest capăt a fost anulat ca netimbrat.
De asemenea, instanța de fond mai reține că în rejudecare s-au administrat probe.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei calității de interes a reclamantei, instanța a dispus respingerea lor, arătând, în motivare, că simpla calitate de creditor social al societății ce a adoptat actul de modificare al actului constitutiv îi conferă, în raport cu dispozițiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 rep. astfel că reclamanta justifică atât calitatea procesuală activă, cât și interesul în promovarea opoziției.
În aceeași măsură, instanța de fond a respins și cererea de suspendare a opoziției, formulată de pârâtă potrivit dispozițiilor art. 35 și 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste dispoziții legale, reține instanța de fond, se referă la procesele privind realizarea creanțelor asupra societății debitoare insolvente, pe când litigiul de față urmărește conservarea patrimoniului falitei și nu realizarea efectivă a creanțelor în procedura insolvenței.
În fapt, arată prima instanță în hotărârea atacată, pe fondul cauzei, prima instanță reia distincția pe care instanța de casare a făcut-o prin decizia nr. 1156/R/09.11.2007, și anume că operațiunea de divizare presupune trei etape, fiecare cu specificul ei și cu căile de atac ce pot fi exercitate. În cazul de față, instanța de fond a analizat, din perspectiva capetelor de cerere formulate prin opoziție, cea de a doua etapă, prin care se desăvârșește divizare prin adoptarea actului adițional și, respectiv, a treia etapă constând în întocmirea actului constitutiv al noii societăți rezultate din divizare.
Cea de a doua etapă nu a fost atacată de creditoarea din prezenta cauză, în schimb a fost atacată de creditoarea "" Tg. - M, care a fost însă respinsă ca tardiv formulată.
În ce privește cea de a treia etapă, ce a fost atacată de creditoare potrivit cadrului general oferit de art. 61 din Legea nr. 31/1990 rep. respectiv opoziția formulată împotriva actului modificator al actului constitutiv adoptat de, acest act nu poate decât să se conformeze proiectului de divizare, creditorul care a formulat opoziție trebuind să demonstreze, însă, că acest act atacat nu corespunde proiectului de divizare adoptat în etapele anterioare și care, din acest motiv, nu mai poate fi atacat din moment ce creditoarea a atacat doar ultima etapă a divizării.
Or, reține în continuare instanța de fond, după divizare fiecare societate în parte, rezultată din divizare, acționează independent, iar "", rezultată din divizare, nu a fost chemată în proces, deși instanța de fond a cerut reclamantei să-și precizeze opoziția și în raport cu această nouă persoană juridică.
Pentru a considera temeinică opoziția, apreciază instanța de fond, este necesar ca creditoarea să demonstreze vătămarea vreunui drept rezultat din neconcordanța actului modificator al actului constitutiv al societății față de proiectul de divizare devenit definitiv. Însă, reclamanta nu invocă nicio astfel de neregularitate concretizată în vreo vătămare, decât aspecte prejudiciabile față de cuprinsul proiectului de divizare, și anume faptul că s-au transferat active către noua societate înființată în urma divizării, adică către "", aspecte care putea fi invocate doar prin atacarea proiectului de divizare promovată potrivit art. 242 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep.
Astfel, concluzionează instanța de fond, din verificarea actului adițional atacat prin opoziție, acesta este în concordanță cu proiectul de divizare în ceea ce privește diminuarea capitalului social al " " cu suma de 94.815 lei, aferent sumei destinate formării capitalului social, precum și împotriva celorlalte mențiuni din actul adițional.
Față de această hotărâre a declarat recurs creditoarea - reclamantă BANK ROMANIA solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună admiterea opoziției, și anume anularea actelor prin care s-a hotărât divizarea debitorului, precum și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantumul taxelor de timbru și timbru judiciar. Motivele recursului sunt axate pe fondul cauzei, reiterând, practic, afirmațiile susținute și în fața instanței de fond. Astfel, se arată că recurenta a acordat în anul 2001 un credit societăților, și International, care, alături de numiții și s-au obligat la returnarea creditului conform graficului convenit, garantând acest credit cu bunuri proprii, dar și cu reputația, situația financiară și planurile de afaceri pe termen. " " deținea o cotă de participare sub formă de acțiuni la "" în proporție de 86,29%, valoarea de piață a acestei societăți fiind evaluată la suma de 4.140.000 Euro. Prin divizarea efectuată, pretinde recurenta, în fapt " " a dorit să-și protejeze participația la capitalul social al "" și, implicit, privarea creditorilor de a urmări silit acest activ, fapt ce poate fi asimilat, consideră recurenta, ca fiind o încercare de sustragere de la obligațiile de plată ce-i incumbă debitoarei " ", or, arată recurenta, creanța totală a recurentei se ridica la data de 17.11.2006 la suma de 1.698.167,78 euro. În continuare, se susține că divizarea activului și pasivului, odată cu divizarea, s-a făcut cu încălcarea principiului general al preluării obligațiilor față de creditori, proporțional cu activul dobândi și că nu au fost depuse în vederea realizării divizării inventarul și evidența contractelor în curs de executare și repartizarea acestora în vederea obligațiilor contractuale între cele două societăți rezultate în urma divizării. Astfel, nu rezultă care dintre cele două societăți rezultate preia datoria față de creditoarea - recurentă. Prin soluția dată, cu motivarea invocată de instanța de fond, recurenta apreciază că prima instanță a restrâns în mod inadmisibil sfera de aplicare a dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 31/1990 rep. care permite creditorilor să atace orice fel de hotărâre privitoare la modificarea actului constitutiv de câte ori o asemenea hotărâre îi prejudiciază, astfel că instanța de fond, prin afirmația cum că creditoarea ar fi trebuit să demonstreze neconcordanța dintre proiectul de divizare și actul de modificare a actului constitutiv, a schimbat înțelesul dat de legiuitor prin textul de lege mai sus - menționat. Recurenta apreciază că prin opoziția prevăzută la art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 rep. poate fi atacată inclusiv prima etapă a divizării, respectiv hotărârea de principiu privind divizarea. Totodată, recurenta precizează că din punct de vedere juridic nu prin proiectul de divizare se realizează operațiunea propriu - zisă, ci prin hotărârile asociaților adoptate în prima și, respectiv, a treia etapă a divizării, sens în care invocă și practică judiciară, precum și doctrină în materie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata " " solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate de recurentă. În motivele întâmpinării se arată, în esență, că recurenta a atacat prin opoziție la divizare actul adițional al actului constitutiv, procedura specifică și reglementată pentru etapa a treia de divizare, deși se invocă concret nemulțumirile, de către reclamanta - recurentă, legate de proiectul de divizare. Or, în raport cu proiectul de divizare, art. 242 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 rep. prevede termenul în care se poate ataca, și anume în 30 de zile înaintea datelor ședințelor în care adunările generale extraordinare urmează a hotărî asupra divizării. Recurenta nu a atacat proiectul de divizare, fapt ce demonstrează, în opinia intimatei, că aceasta nu s-a considerat afectată de acest act în calitatea sa de creditoare. Mai mult, opozițiile formulate de alți creditori împotriva proiectului de divizare, au fost respinse prin sentința nr. 169/05.06.2006 a Tribunalului Comercial Mureș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 660/R/2006 a Curții de Apel Tg. - În consecință, cum reclamanta - recurentă nu a invocat nicio neconcordanță între proiectul de divizare, pe care nu l-a atacat, și actul adițional atacat, soluția instanței de fond este considerată a fi temeinică și fondată.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
Potrivit art. 129 aliniat ultim Cod procedură civilă,"În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". În raport cu acest text imperativ, instanța legal sesizată cu soluționarea unei cauze, nu se poate pronunțaminus petitaori ultra petita, ci doar în limitele cererii formal făcute prin cererea introductivă de instanță.
În cazul de față, instanța de fond a reținut în mod corect că prin opoziția formulată, admisibilă întrucât recurenta - reclamantă are atât calitatea procesuală activă, cât și interesul de a formula o astfel de opoziție (ținând cont de dispozițiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 rep.), aceasta a sesizat instanța doar cu privire la actul adițional al actului constitutiv, publicat în Monitorul Oficial, partea a IV-a nr. 3349/2006.
Din această perspectivă, a rămas instanței de fond, în raport și cu cele dispuse de instanța de recurs prin decizia nr. 1156/R/09.11.2007, dată de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, în dos. nr-, prin care s-au dezlegat chestiuni de drept, să se pronunțe doar asupra celei de a treia etape care a finalizat întreaga procedură a divizării, și anume asupra actului adițional.
Or, marja de apreciere a instanței de fond a fost, în acest fel, limitată doar a se pronunța, cum și corect a sesizat aceasta în considerentele hotărârii atacate, asupra concordanței actului adițional cu proiectul de divizare. Prima instanță nu a identificat vreo cauză de nulitate, din acest punct de vedere, a actului adițional, atacat cu opoziție, astfel că a dispus respingerea acesteia.
De altfel, și prin motivele de recurs reclamanta invocă apărări în legătură cu celelalte două etape anterioare, parcurse deja, și față de care nu a exercitat nicio cale de atac. Solicitarea recurentei, potrivit căreia instanța s-ar fi putut pronunța și asupra celorlalte etape, ce nu fac obiectul cauzei, încalcă dispozițiile imperative relevate mai sus, respectiv ale art. 129 aliniat ultim Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, constatând că soluția instanței de fond este corectă și neidentificând alte motive care ar fi putut conduce la admiterea recursului, instanța va respinge ca nefundat recursul formulat de BANK ROMÂNIA
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta BANK ROMÂNIA B, cu sediul în B, Calea, nr. 236/B, sector 1, împotriva Sentinței comerciale nr. 24/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./30.10.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
