Opoziție la executare. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 838
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu Țăndăreanu
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta - SRL C împotriva sentinței nr. 11/20 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL C.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. pentru recurenta-reclamantă - SRL C, lipsind intimata - pârâtă - SRL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. pentru recurenta-reclamantă - SRL C depune împuternicirea avocațială nr. - și chitanța nr. 521-147-005 din 27 mai 2009 reprezentând plata taxei judiciare de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar mobil de 0,15 lei.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții asupra recursului de față.
Av. pentru recurenta-reclamantă - SRL C, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, criticând soluția instanței de fond întrucât nu a ținut cont de faptul că actul adițional la actul constitutiv al societății pârâte - SRL din 26 mai 2008 nu a fost publicat în Monitorul Oficial.Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 11 noiembrie 2008, reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâții - SRL și ONRC-OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL DOLJ, a formulat în temeiul art. 208(3) și (4) coroborat cu art. 62 din Legea 31/1990 opoziție față de reducerea capitalului social efectuată de debitoarea - SRL, reducere înscrisă la Registrul Comerțului D, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 10342/29.10.2008, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunța, să se admită opoziția și să se dispună ca reducerea să nu fie operabilă până când debitorul asigură garanția plății creanței, fie ca aceasta să plătească creanța în sumă de 155.287,79 lei la care se adaugă penalități contractuale, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii reclamanta - SRL a arătat că debitoarea - SRL a cumpărat marfă de la reclamantă cu facturile emise în anul 2008 și a rămasă neachitată suma de 155.287,79 lei.
Menționează că la baza înțelegerii dintre părți a stat și înțelegerea menționată pe facturi care conține și clauza penală pentru întârziere la plată,respective de 3% la suma restantă.
A mai arătat că la data de 29 octombrie 2008 prin încheierea judecătorului delegat la Registrul Comerțului D s-a dispus reducerea capitalului social al - SRL, la solicitarea acesteia, iar creanța datorată de debitoare este anterioară mențiunii de reducere de capital social, fiind în sumă de 155.287,79 lei,la care se adaugă și penalități.
A arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii 31/1990 capitalul social reprezintă garanția îndestulării creditorilor, ori în speța de față debitoarea având cunoștință despre creanțele ce le datorează încearcă diminuarea capitalului social cu scopul de a frauda creditorii.
Reclamanta a menționat că în conformitate cu art. 208 Lg.31/1990 este creditor îndreptățit a face opoziție la reducerea de capital social, iar în baza aceluiași temei legal reducerea de capital social nu are efect și nu se pot face plăți în beneficiul acționarilor până când creditorii nu au obținut garanții pentru realizarea creanțelor sau până când debitoarea nu achită creanța.
In conformitate cu dispozițiile art.62 din Legea 31/1990 cererea a fost înregistrată la Registrul Comerțului, fiind înaintată la instanța competentă in speță Tribunalul Dolj -Secția Comerciala.
La data de 20 februarie 2009, reclamanta - SRL a depus la dosar precizare la opoziție, solicitând admiterea opoziției, obligarea pârâtei să asigure garanții pentru plata creanței în suma de 155.287,79 lei la care se vor adaugă și penalitățile contractuale, creanță născută în perioada 21.07.2008 - 30.-08.2008, cu consecința interzicerii oricăror plăți în favoarea asociaților până la momentul garantării creanței, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 20 martie 2009, instanța din oficiu, invocat excepția de tardivitate a formulării cererii.
Prin sentința nr.11/20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit art. 208 din Legea 31/1990 în cazul reducerii capitalului social, creditorii societății, ale căror creanțe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptățiți să obțină garanții pentru creanțele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări. Aceștia au dreptul de face opoziție împotriva hotărârii de reducere a capitalului social, în conformitate cu art.62 din Legea 31/1990.
Potrivit art.62 din Legea 31/1990 opoziția se face în termen de 30 zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României.
Termenul de 30 de zile prevăzut de textul legal menționat pentru introducerea opoziției este un termen de decădere și curge de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului modificator în Monitorul Oficial al României.
Actul adițional la actul constitutiv al societății pârâte - SRL privind reducerea capitalului social, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea IV nr.3590 din 30 iunie 2008, iar opoziția formulată de reclamantă, potrivit art. 208 alin.3 din Legea 31/1990 republicată, a fost depusă la 10 noiembrie 2008, cu mult peste termenul de 30 zile prevăzut de art. 62 din 31/1990 republicată.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta - SRL C, criticând-o ca netemeinică și nelegală susținând că, instanța contrar dispozițiilor art. 208 din Legea 31/1990 și art. 61 și 62 din aceeași lege, a reținut ca fiind tardivă opoziția fără a observa că nu hotărârea AGA a fost publicată în MO ci actul adițional.
Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Din actele dosarului, respectiv extrasul din MO nr. 3590/31.06.2008 partea a IV, se reține că s-a publicat la acea dată, actul adițional emis în baza din data de 26.05.2008 având ca obiect diminuarea capitalul social în conformitate cu dispozițiile Legii 31/1990, prin restituirea către asociatul - OLTENIA SA a unei cote - părți din aportul în numerar proporțional cu reducerea capitalului social și reducerea unor părți sociale, calculate egal pentru fiecare parte socială.
Art.62 din 31/1990 prevede că " Opoziția se face în termen de 30 zile de la data publicării hotărârii asociaților sau a actului adițional modificator în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă prezenta lege nu prevede un alt termen".
Din dispozițiile textului de lege precitat, rezultă obligația alternativă a societății de a publica în Monitorul Oficial fie hotărârea asociaților, fie actul adițional modificator. Cum actul adițional modificator a fost publicat la data de 31.06.2006 iar opoziția a fost introdusă la data de 10.11.2008, peste termenul de 30 zile prevăzut de legiuitor, în mod corect instanța de fond a reținut că opoziția a fost introdusă tardiv și a respins-o ca atare.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 312. pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de reclamanta - SRL C, cu sediul în C-, județul D, împotriva sentinței nr. 11/20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - SRL C, cu sediul în C,-, județul
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2009.
Președinte, Moleanu | Judecător, | Judecător, Țăndăreanu |
Grefier, |
03 Iunie 2009
Red. Jud.
Ex. 2
Tehnored../10.06.2009
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu