Ordonanță de plată(oug 119/2007). Decizia 1091/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1091

Ședința publică din data de 29 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea SC -- Arcul de SRL, cu sediul în Târgoviște,--8, jud. D împotriva sentinței nr. 511 din data de 21 iulie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu debitorul Inspectoratul Școlar Județean D, cu sediul în Târgoviște, Bd. - - I, nr. 62, jud. D.

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. -/4.08.2009 și timbru judiciar de 0,15, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-creditoare SC -- Arcul de SRL, reprezentată de avocat din cadrul Baroului D, în substituire avocat -, care depune împuternicirea avocațială nr. 16/7.05.2009, lipsind intimatul-debitor Inspectoratul Școlar Județean

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta-creditoare SC -- Arcul de SRL, reprezentată de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Dâmbovița, instanța competentă să soluționeze cauza, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.3 din nr.OUG 119/2007.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială contencios administrativ și fiscal sub nr. 2759/120/24 iunie 2009, creditoarea SC -- Arcul de SRL a chemat în judecată, prin procedura prevăzută de nr.OUG 119/2007, pe pârâtul Inspectoratul Școlar Județean D, solicitând să fie obligat să-i achite contravaloarea facturii nr. -/31.12.2008, în cuantum de 26.656 lei, plus rata dobânzii de 10 % pe an, scadentă la 28.01.2009.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea la 5.12.2008 două contracte având ca obiect asigurarea de utilități la Grădinița din satul

, comuna, județul D și la Școala cu clasele I-IV și Grădinița din satul, comuna, județul D; a mai arătat creditoarea că, realizând faza de proiectare, a emis la 31.12.2008 factura nr. -, ce reprezintă contravaloarea prestațiilor efectuate, care a fost acceptată de către debitoare, însă plata nu s-a efectuat până la formularea acțiunii în justiție, deși la 9.06.2009, prin notificarea 3990 debitoarea i-a solicitat sistarea lucrărilor de execuție până la repartizarea bugetului pe anul 2009.

La termenul din data de 21 iulie 2009 instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea cauzei și a rămas în pronunțate pe excepție.

Prin sentința nr. 511 din data de 21 iulie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat Judecătoriei Târgoviște competența de soluționare a cererii formulate de creditoarea SC -- Arcul de SRL în contradictoriu cu debitorul Inspectoratul Școlar Județean

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 5 din nr.OUG 119/2007 cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit.a Cod pr. civilă, tribunalul ca primă instanță judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, iar în speță valoarea debitului este sub această limită, competența soluționării cauzei revinind judecătoriei d e la sediul debitoarei, potrivit art. 1 pct. 1 și art. 5 Cod pr. civilă.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea SC -- Arcul de SRL, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor nr.OUG 119/2007 art. 5 alin.(3), care prevede că "cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii, se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență".

Invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, recurenta solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului pentru soluționarea fondului la Tribunalul Dâmbovița, instanța competentă material, care, în mod greșit și-a declinat competența.

Intimatul-debitor Inspectoratul Școlar Județean Daf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că Judecătoria Târgoviște este instanța competentă să soluționeze cauza.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:

Instanța de fond a procedat greșit la declinarea competenței materiale în favoarea Judecătoriei Târgoviște, invocând dispozițiile art. 5 alin.1 din nr.OUG 119/2007, fără a avea în vedere modificarea art. 5 prin Legea nr. 118/25.05.2008, care a introdus 2 noi alineate referitoare la competență.

Astfel, cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii, se depune la instanța de contencios administrativ competentă (art. 5 alin.3 din nr.OUG 119/2007).

Întrucât creanța în litigiu privește un contract de achiziții publice, reclamanta s-a adresat instanței competente material să-i soluționeze cererea, respectiv Tribunalului Dâmbovița - Secția de contencios administrativ.

Normele de competență materială au caracter imperativ, fapt pentru care instanța are obligația verificării din oficiu, însă instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin.1 în loc de art. 5 alin.3, care stabilește competența instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința, va respinge excepția de necompetență materială a tribunalului și va restitui dosarul aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății, în cauză fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de creditoarea SC -- Arcul de SRL, cu sediul în Târgoviște,--8, jud. D împotriva sentinței nr. 511 din data de 21 iulie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu debitorul Inspectoratul Școlar Județean D, cu sediul în Târgoviște, Bd. - - I, nr. 62, jud. D.

Modifică în tot sentința atacată și respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu

- - - - - -

Grefier

Red. / - 5ex./ 06.10.2009

Dosar fond -- Tribunalul Dâmbovița

Jud. fond

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Stan Aida Liliana Nițu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Ordonanță de plată(oug 119/2007). Decizia 1091/2009. Curtea de Apel Ploiesti