Ordonanță de plată(oug 119/2007). Decizia 1312/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosarul nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA NR. 1312

Ședința public de la 21 Octombrie 2008

PREȘEDINTE Mateuc

Judector

Judector

Grefier

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta - TOTAL SRL împotriva sentinței nr.731 din 03.09.2008 pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât - SA.

La apelul nominal fcut în ședința public au lipsit prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, care învedereaz c recursul a fost declarat și motivat în termenul prevzut de art. 158 alin.3 civ.Cod Penal, c s-a solicitat judecarea cauzei în lips, potrivit dispozițiilor art.242 alin. 2.civ.Cod Penal, precum și faptul c recurenta reclamant a depus prin serviciul arhiv dovada achitrii taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei, conform chitanței nr.- din 20.10.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea, constatând cauza în stare de judecat, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de faț;

Prin sentința nr.731 din 03.09.2008 pronunțat de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis excepția privind necompetența teritorial a Tribunalului O l t, invocat de pârâta - SA și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - TOTAL SRL la Tribunalul Bucure ști - Secția Comercial.

Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c potrivit art.8 alin. 2 din contractul de antrepriz depus la dosar, prțile au convenit ca litigiile s fie soluționate de instanțele de judecat din localitatea unde își are sediul beneficiarul, în cauza de faț pârâta - SA. Întrucât convențiile legal fcute au putere de lege între prțile contractante, conform dispozițiilor art.969 civ. reclamanta avea obligația s respecte aceast clauz, în speț fiind înlturat posibilitatea sa de a alege între instanțele alternativ competente, prevzut de art.12 civ.Cod Penal Tribunalul a avut în vedere, totodat, normele de competenț material, fcând trimitere la dispozițiile art.2 pct. 1 lit. a civ.

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - TOTAL SRL, care a invocat nelegalitatea și a susținut c tribunalul a admis în mod greșit excepția invocat de ctre debitoarea sa și a înclcat dispozițiile art.12 civ.Cod Penal, potrivit crora posibilitatea de a alege instanța aparține exclusiv reclamantului. Aceast alegere are loc în momentul în care se promoveaz acțiunea, și nicidecum atunci când se încheie contractul. Întrucât litigiul este comercial, competența teritorial este cea reglementat de art.10 alin. 4.civ.Cod Penal și, locul plții fiind S, unde se afl contul - TOTAL SRL, competența aparține Tribunalului O l

În cauz nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând actele și lucrrile cauzei, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.304 pct.9 civ.Cod Penal, Curtea gsește recursul nefondat, pentru urmtoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.5 alin. 1 din OUG nr.119/2007, cererea privind creanța de plat a prețului se depune la instanța competent pentru judecarea fondului cauzei în prim instanț, iar potrivit prevederilor alin. 4 al aceluiași articol, udectorul verific din oficiu competența instanței, procedând conform legii.

Ca urmare, competența teritorial de soluționare a ordonanței de plat se determin potrivit regulilor prevzute de lege pentru soluționarea fondului și se reține c, otrivit p. principiului prevzut de art.12 civ.Cod Penal, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotriv competente.

Competența teritorial este alternativ în ipotezele reglementate de art.10 civ Cod Penal și în cazul alegerii instanței prin convenția prților.

În acest din urm caz, îns, competența teritorial este alternativ numai în situația în care alegerea s-a fcut în favoarea prții care va declanșa, ulterior, procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. În aceast situație, reclamantul poate sesiza fie instanța aleas prin convenție, fie instanța competent teritorial potrivit regulilor de drept comun.

Dac, îns, alegerea instanței a fost fcut în interesul ambelor prți, sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecat, adic în interesul pârâtului, competența teritorial nu mai este alternativ, reclamantul fiind ținut, conform principiului forței obligatorii a contractelor, reglementat de art.969 civ. s acționeze la instanța aleas prin convenție.

Ca urmare, Tribunalul Oltaf cut în cauz o corect aplicare a dispozițiilor art.969 civ. dând eficienț clauzei prevzute de prți în art.8 alin. 2 din contractul de antrepriz, conform creia litigiile se soluționeaz la instanțele de judecat din localitatea unde își are sediul beneficiarul - SA, debitoarea chemat în judecat în cererea privind emiterea unei ordonanțe de plat.

Faț de considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.312 alin. 1.civ.Cod Penal

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - TOTAL SRL cu sediul în S,-, jud. O împotriva sentinței nr.731 din 03.09.2008 pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta - SA cu sediul în B,-, sector 2.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 21 octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Radu Mateucă

Mateuc

Judector,

Judector,

Grefier,

23 Octombrie 2008

Red. 2 ex./ jud.

Tehnored.;28.10.2008

Jud. Fond

Președinte:Radu Mateucă
Judecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Ordonanță de plată(oug 119/2007). Decizia 1312/2008. Curtea de Apel Craiova