Poprire asiguratorie. Decizia 1509/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1509

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 3: Doina Lupea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta creditor SC FARM SRL, împotriva încheierii nr. 28 din data de 9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitor SC SRL C, având ca obiect poprire asiguratorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă SC FARM SRL prin avocat, lipsind intimata SC SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus prin serviciul arhivă concluzii scrise.

Avocat pentru recurenta reclamantă, precizează că a observat concluziile scrise și că se încearcă să se ajungă la o conciliere între părți.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat pentru recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Arată că, prețul cesiunii a fost achitat și s-a realizat notificare prin fax.

Precizează că, nu poate să facă dovada existenței raportului juridic între ROMÂNIA și debitor, dar este fapt notoriu că această societate este singurul comerciant de cereale de pe piață.

CURTEA:

Asupra recursului de față constată:

Prin încheierea nr. 28 pronunțată în Camera de Consiliu la data de 09.09.2008, Tribunalul Dolj - Secția Comercială a respins cererea formulată de reclamanta creditor SC FARM SRL, împotriva pârâtei debitor SC SRL C prin care s-a solicitat înființarea propririi asiguratorii asupra tuturor sumelor datorate debitorului de către SC SA până la concurența sumei de 337.864,8 lei.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 597 Cod Procedură Civilă, poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591, iar conform dispozițiilor art. 591 alin. 1 Cod Procedură Civilă, pentru a se înființa poprirea asiguratorie este necesar ca reclamantul să obțină o creanță constatată printr-un înscris și exigibilă.

Creanța invocată de către reclamant este constatată printr-un înscris, însă având în vedere că nu s-a făcut dovada plății prețului cesiunii (a cărei consecință este anularea de drept a contractului, fără intervenția instanței, fără punerea în întârziere sau alte formalități) și nici dovada notificării cesiunii către pârât, iar prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr-, pârâtul a solicitat constatarea nulității contractului de cesiune drepturi, creanța nu este exigibilă.

Reclamantul nu a făcut dovada existenței la momentul introducerii cererii a unui raport juridic obligațional al SC SA față de pârât.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, reclamanta creditor SC FARM SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivele de recurs, a arătat că, întrucât prețul prevăzut în contractul de cesiune de 1000 Euro a fost achitat în termen de o zi de la data încheierii contractului, creanța este exigibilă, și în consecință aprecierea instanței privind neexigibilitatea creanței este greșită.

Tot în motivele de recurs, a mai arătat că între debitor și SC ROMÂNIA există raporturi juridice, aceasta din urmă fiind cel mai mare comerciant de cereale, însă se află în imposibilitatea dovedirii existenței acestui raport juridic deoarece contractele au caracter confidențial.

Recurenta a invocat și faptul că procedura popririi asiguratorii impune plata unei cauțiuni.

La data de 17.10.2008 intimata debitor SC SRL Cad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

În cuprinsul întâmpinării a arătat că, actul pe care recurenta creditoare își întemeiază pretențiile este contractul de cesiune încheiat la data de 22.04.2008, lovit de nulitate absolută întrucât prețul de 1000 euro este derizoriu raportat la valoarea creanței de 92.600 euro și că s-a solicitat constatarea nulității absolute, cererea formând obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Comercială cu termen la 05.11.2008.

A arătat, de asemenea, că acțiunea ce formează fondul cauzei, obiect al dosarului nr-, este prematur introdusă, nefiind îndeplinite prevederile art. 7201Cod procedură civilă.

Totodată a arătat că nu s-a făcut dovada existenței vreunui raport juridic obligațional al SC ROMÂNIA față de SC SRL.

Recursul nu este fondat.

Poprirea asiguratorie reprezintă, pentru creditorul care nu are un titlu executoriu, o măsură de asigurare a realizării pretenției ce a fost dedusă judecății printr-o cerere de chemare în judecată și constă în indisponibilizarea sumelor de bani pe care debitorul le are de primit de la un terț datornic al său pentru ca, ulterior obținerii titlului executoriu, să se valideze poprirea.

Așa cum a reținut și instanța de fond, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 597 alin. 1 și 591 alin. 1 Cod procedură civilă reiese că poate solicita înființarea popririi asiguratorii creditorul care nu are un titlu executoriu, dacă creanța sa este constată prin act scris și este exigibilă și dacă dovedește că a intentat acțiune, precum și că poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Textele prevăd, deci, ca și condiții cumulative pentru înființarea popririi asiguratorii: existența unei creanțe constate prin act scris exigibilă, dovada intentării acțiunii pentru obținerea titlului executoriu și existența unor raporturi juridice în temeiul cărora oat reia persoană datorează sau va datora în viitor debitorului sume de bani.

În speță, așa cum a arătat și instanța de fond, nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi juridice în temeiul cărora SC ROMÂNIA datorează sau va datora în viitor debitorului SC SRL sume de bani.

Chiar creditoarea recurentă menționează în motivele de recurs că nu poate face dovada existenței unor raporturi juridice între SC ROMÂNIA și SC SRL.

Simplul fapt că SC ROMÂNA este cel mai mare comerciant de cereale și că pretinsul debitor SC SRL desfășoară activități în domeniul agricol nu conduce la concluzia existenței unor raporturi juridice între cele două.

Ca urmare, întrucât condiția privind existența raporturilor juridice între terțul poprit și debitor nu este îndeplinită, în mod corect prima instanță a respins cererea de înființare a popririi asiguratorii.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la plata cauțiunii, obligatorie în materie comercială, recurenta care trebuia să fie obligată la plata cauțiunii nu are interes să- invoce.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta creditor SC FARM SRL, cu sediul în, județul D, împotriva încheierii nr. 28 din data de 9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitor SC SRL C, cu sediul în C,-, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud. /13.11.2008

jud. Fond

tehnoredactat /2ex./13 2008

10 2008

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Poprire asiguratorie. Decizia 1509/2008. Curtea de Apel Craiova