Poprire asiguratorie. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR. 300/ DOSAR NR-

Ședința publică din 24 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SRL împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din 4 mai 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 23 iunie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 24 iunie 2009.

CURTEA

Constantă că prin Încheierea din 4.05.2009, Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis în parte cererea având ca obiect înființare poprire asiguratorie formulată de creditoarea Arctic în contradictoriu cu debitoarea SRL.

A dispus înființarea popririi asiguratorii până la concurența echivalentului în lei a sumei de 104.112,69 euro în favoarea creditoarei, asupra contului debitoarei deschis la terțul poprit Bank SA Sucursala

A stabilit în sarcina creditoarei, obligația de plată a unei cauțiuni în sumă de 43.000 lei în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Prima instanță a reținut următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.597 Cod Procedură Civilă "oprirea p. asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591.

Dispozițiile art. 592 - 595 se aplică în mod corespunzător".

Potrivit art.591 Cod Procedură Civilă creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

În speță, creditoarea a făcut dovada că deține un înscris care consemnează o creanță, respectiv facturile fiscale emise de creditoare depuse la dosar, precum și că a formulat cerere de chemare în judecată a debitoarei pentru respectiva creanță (dosarul nr- al Tribunalului Brașov ), conform certificatului aflat la fila 70 din dosar.

Instanța a reținut și îndeplinirea condiției referitoare la exigibilitatea creanței constând în contravaloarea hârtiei livrate, aspect ce rezultă din faptul că, deși ajunse la scadență prin expirarea termenelor de plată, sumele stabilite prin facturi nu au fost achitate.

Cu privire la creanța constând în dobândă, instanța a apreciat că aceasta nu îndeplinește condiția de a fi constatată printr-un înscris, de a fi certă și exigibilă.

Având în vedere că, în speță, creditoarea a dovedit îndeplinirea condițiilor stabilite prin textele de lege citate anterior cu privire la creanța constând în neplata hârtiei furnizate de reclamantă, acțiunea acesteia fiind fondată doar cu privire la această creanță, a fost admisă în parte.

S-a dispus înființarea popririi asigurătorii până la concurența echivalentului în lei a sumei de 104.112,69 euro în favoarea creditoarei, asupra contului debitoarei deschis la terțul poprit BANK SA Sucursala

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 908 alin. 1 din Codul Comercial, instanța a stabilit, în sarcina creditoarei, obligația de plată a unei cauțiuni, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancțiunea prevăzută de art. 592 alin. 4 raportat la art. 597 alin. 2 Cod Procedură Civilă, referitoare la desființarea de drept a popririi asigurătorii în cazul nedepunerii cauțiunii în termenul stabilit de instanță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea SRL. pentru următoarele motive:

Din dispozițiile hotărârii nu rezultă suma în lei pentru care s-a dispus înființarea popririi asiguratorii. Se consideră măsura nelegală din următoarele motive: blocarea conturilor SRL determină imposibilitatea de plată, în lanț, a drepturilor cuvenite altor furnizori; suma de bani pe care o datorează debitoarea creditoarei nu este scadentă. Convenția părților a fost aceea de plată eșalonată a debitului înregistrat; imobilizarea sumei de cca. 437.270 lei urmează a paraliza activitatea societății, cu consecințe grave iremediabile.

Instanța a analizat formal îndeplinirea condițiilor legale fără a verifica dacă această măsură se justifică ca urmare a comportamentului debitoarei și fără a analiza consecințele patrimoniale ale acestei măsuri.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește indicarea în lei a sumei poprite, afirmația recurentei este, în dispozitivul încheierii recurate fiind menționat explicit faptul că se "dispune înființarea popririi asiguratorii până la concurența echivalentului în lei a sumei de 104.112,69 euro".

În legătură cu celelalte motive, Curtea reține că oportunitatea luării unei măsuri asiguratorii nu poate face obiectul dezbaterilor judecătorești în limitele procesuale determinate, iar eventualele consecințe negative sunt asigurate prin ordonarea cauțiunii în sumă de 43.000 lei.

Dispozițiile art. 597 Cod procedură civilă nu condiționează înființarea unei popriri asiguratorii de inexistența posibilității luării altor măsuri asiguratorii și nici de caracterul echitabil pentru debitor a măsurii luate.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SRL împotriva Încheierii din 4 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească suma de 1866, 67 euro cu titlu de cheltuieli de judecată, în echivalent lei, la cursul de la data plății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.: /26.06.2009

Tehnored: /30.06.2009/ -2 ex -

Judecător fond:

Președinte:Codruța Vodă
Judecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Poprire asiguratorie. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Brasov