Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.619/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva încheierii comerciale nr. 234/21.01.2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimata-pârâtă - LEASING SA prin lichidator - H & B, având ca obiect recurs împotriva încheierii de suspendare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului, precum și faptul că la data de 6 mai 2009 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea lichidatorului judiciar al intimatei prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă și un înscris din partea fostului lichidator al intimatei - -.
Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, astfel că se constată că recursul este legal timbrat.
La întrebarea instanței, reprezentantul recurentei arată că în prezent, bunurile în litigiu se află în proprietatea societății reclamante, contractul de leasing având o clauză expresă privind cumpărarea la expirarea contractului. Deci transmiterea dreptului de proprietate operează de drept, în virtutea contractului, la plata tuturor redevențelor. Contractul de vânzare nu este o condiție sine qua non a transmiterii dreptului de proprietate, ci doar o formalitate necesară înmatriculării bunului.
Întrebat fiind de instanță, arată că transferul dreptului de proprietate a avut loc cu mult timp înainte de deschiderea procedurii de ență, iar contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat din vina exclusivă a finanțatorului, care a reținut toate actele de identitate ale autovehiculului.
În continuare, curtea pune în discuție părții prezente competența de soluționare a prezentei cauze, raportat la natura juridică a cauzei, la caracterul ei patrimonial sau nepatrimonial.
Reprezentantul recurentei arată că, în opinia sa, competența aparține judecătoriei, cauza fiind nepatrimonială, obiectul acestei neevaluabil în bani, întrucât se solicită încheierea unui înscris pentru înmatriculare, respectiv, a unui contract de vânzare-cumpărare.
Totodată, arată că înțelege să precizeze petitul recursului, în sensul că, în temeiul art. 312 alin 1-3, art. 304 alin 9 și art. 3041pr.civ. se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, acțiunea fiind obligația de a face, cu obiect nepatrimonial. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea comercială nr. 234 din 21 ianuarie 2009 Tribunalului Comercial Clujs -a dispus, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, suspendarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta CAPITAL, până la închiderea procedurii enței pârâtei-debitoare ce face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Cluj.
Pentru a hotărî în privința suspendări cauzei în condițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, instanța de fond a constatat că dreptul reclamantei de a obține obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a născut din contractul de leasing financiar nr. din 16 mai 2005, care consacră în favoarea reclamantei dreptul de opțiune între cumpărarea bunului utilizat și returnarea lui. La data de 30 octombrie 2006, reclamanta a ales varianta cumpărării bunurilor deținute în baza contractului de leasing, iar singurul element care a împiedicat realizarea acordului de voință în sensul vânzării bunurilor a fost lipsa acordului pârâtei.
Art. 11 din nr.OG 51/1997, arată instanța de fond, prevede fără echivoc faptul că transferul dreptului de proprietate are loc doar la momentul exprimării acordului de către ambele părți, iar în caz de nerealizare a acordului de voință, partea în culpă poate fi obligată la despăgubiri.
Neexistând acordul, dreptul de proprietate asupra vehiculelor utilizate a rămas în patrimoniul pârâtei, iar dreptul reclamantei de a obține obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare fiind un drept de creanță, nu mai poate fi valorificat printr-o acțiune directă împotriva pârâtei aflată în procedură de ență, ci doar prin intermediul unei declarații de creanță.
Instanța de fond a respins apărările reclamantei referitoare la calificarea cererii de chemare în judecată ca fiind o obligație de a face, deoarece litigiul are o natură patrimonială determinată de natura patrimonială a dreptului la valorificarea căruia tinde reclamanta.
Petitul privind înmatricularea, a arătat instanța de fond, este unul accesoriu și nu determină astfel natura juridică a cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea continuării judecării.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că cererea de chemare în judecată ere natura unei obligații de a face prin care solicită doar consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în sensul procurării unui înscris valabil în baza căruia să realizeze mai apoi înmatricularea definitivă a autovehiculelor.
Transferul dreptului de proprietate, arată reclamanta, a avut loc de drept la momentul finalizării contractului de leasing, în condițiile art. 20 din nr.OG 51/1997, contractul încheiat de către părți fiind un contract de leasing financiar, a cărui particularitate îl constituie faptul că transmiterea dreptului de proprietate are loc de drept și nu prin acordul părților.
Cele reținute de către instanța de fond au în vedere dispozițiile legale aplicabile contractului de leasing operațional și nu celui de leasing financiar.
Pârâta prin noul lichidator judiciar nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
În condițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, toate cererile și acțiunile judiciare și extrajudiciare formulate în legătură cu bunurile debitoarei aflată în procedură de ență se suspendă pe durata acestei proceduri.
De asemenea potrivit art. 13 al.3 din OG nr. 51/1997,privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, "Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic și creditorilor în situația în care locatorul/finanțatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie."
Contractul de leasing încheiat de reclamantă cu pârâta este un contract de leasing financiar și nu operațional, aspect ce permite concluzia că transferul dreptului de proprietate asupra bunului a avut loc cu prilejul plății ultimei rate.
Potrivit art. 7 pct. 7 din Codul Fiscal contract de leasing financiar este orice contract de leasing care indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:
"a) riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
b) contractul de leasing prevedeexpres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
c) utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente;
d) perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înțelesul acestei definiții, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului;"
Potrivit pct. 8 din același articol contractul de leasing operațional este orice contract de leasing încheiat între locator si locatar, care nu îndeplinește condițiile contractului de leasing financiar.
În speță, transferul dreptului de proprietate și deci înstrăinarea dreptului din patrimoniul debitoarei s-a realizat înainte de intrarea în procedură de ență.
Astfel, art. 34 din contract, (fila 10, dos. fond) prevede că "la expirarea contractului, dacă și-a îndeplinit obligațiile contractuale, locatorul se obligă să respecteopțiunea de cumpărare a utilizatorului stabilită la data încheierii prezentului contract,".
Rezultă deci cu certitudine că încă de la data încheierii contractului de leasing utilizatorul, recurenta-reclamantă, și-a manifestat opțiunea de a cumpăra bunul, opțiune acceptată încă de la acel moment de către locotor. Evident opțiunea este condiționată de plata integrală a ratelor, însă acest aspect urmează să fie stabilit de către instanța de fond.
La data deschiderii procedurii de ență, dreptul de proprietate nu se mai afla în patrimoniul debitoarei, astfel încât cererea formulată de către reclamantă nu are ca obiect valorificarea unui drept patrimonial, respectiv transferul dreptului de proprietate dintr-un patrimoniul în altul, deoarece acest transfer s-a realizat înainte de intrarea în procedura de ență.
Calea ce trebuie urmată de reclamantă pentru finalizarea operațiunii este cea a acțiunii directe, nefiind necesară depunerea unei declarații de creanță, deoarece dreptul solicitat nu are un caracter patrimonial.
Având loc transferul dreptului de proprietate, reclamanta urmărește prin intermediul cererii de chemare în judecată procurarea înscrisului doveditor al operațiunii juridice și nu producerea efectivă a acestei operațiuni, respectiv a transferului dreptului de proprietate.
Cererea de chemare în judecată nu se încadrează în categoria cererilor la care face referire art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât nu privește un bun sau un drept care se află în patrimoniul debitoarei, ci încearcă să obțină o manifestare de voință în sensul punerii la dispoziție a înscrisului constatator a operațiunii juridice ce a fost desfășurată anterior.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va admite recursul și se va casa hotărârea atacată, urmând a se trimite cauza spre continuare judecății aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii comerciale nr. 234 din 21 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./05.06.2009.
Jud.fond..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
