Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1007/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.1007/R-COM
Ședința publică din 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim
- - - judecător
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta - TRANS SRL cu sediul în comuna S, județul A, împotriva sentinței nr.425/F din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind administratorul judiciar domiciliat în Curtea de A, str.- -, -.B,.22, județul A și pârâta - TRANSPORT SRL cu sediul în Pitești, str.-, -.A,.2, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă reprezentată de avocat A și intimata-pârâtă reprezentă de avocat, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5 lei potrivit chitanței nr.18577/21.10.2009 (fila 19) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorii părților solicită atașarea dosarului de fond nr-.
Instanța apreciază că nu se impune atașarea acestui dosar și având în vedere că nu mai sunt alte cereri prealabile, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat A având cuvântul pentru recurenta-reclamantă - TRANS SRL, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, modificarea seninței tribunalului în sensul admiterii contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata-pârâta - TRANSPORT SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
La data de 06.02.2009, contestatoarea - " TRANS " SRL S, societate aflată în procedura reorganizării judiciare, reprezentată prin administratorul -, a investit Tribunalul Comercial Argeș cu acțiunea privind anularea Sentinței nr.1207/F/18.12.2007, ( contestație în anulare), pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - " TRANSPORT" SRL Pitești și, administratorul său judiciar.
În motivarea contestației, contestatoarea relevă că, instanța a inclus în mod greșit creanța intimatei în sumă de 691.843,3 lei, în tabelul definitiv, întrucât, nefiind citat, au fost încălcate dispozițiile art.85 Cod pr.civilă și nu a putut formula apărări.
Judecătorul, nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, în același sens, pronunțându-se și Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1137/04.12.2007. Curtea Constituțională, a reținut că, în situația în care se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2006, prima comunicare a actului de procedură, trebuie realizată în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă.
La data de 15.12.2007, când s-a judecat pricina, nu a fost citată în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata SA " TRANSPORT" SRL Pitești, a solicitat respingerea contestației în anulare, cu motivarea că, la data formulării contestației, nu se formulase recurs, fiind astfel inadmisibilă.
Ulterior, a formulat recurs, însă acesta a fost respins, ca tardiv, prin Decizia nr.469/R-COM/24.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
A mai susținut că admisibilitatea contestației, este condiționată de respingerea recursului, fără ca acesta să fi fost judecat în fond, însă nu a recursului respins ca tardiv, întrucât ar fi eludate dispozițiile art.317 alin.1 Cod pr.civilă.
A mai subliniat că, un recurs tardiv, este socotit, a nu fi introdus.
Prin Sentința nr.425/F/12.05.2009, Tribunalul Comercial Argeșa respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată.
În considerente, a reținut, în raport de prevederile art.317 alin.1 Cod pr.civilă, hotărârile irevocabile, pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă sunt îndeplinite condițiile: că există o hotărâre judecătorească irevocabilă atacată, sau motivele să nu fi putut fi invocate pe cale a apelului sau recursului și să fi existat imposibilitatea invocării celor două motive în apel sau recurs.
La data promovării contestației, sentința atacată era irevocabilă prin nerecurare, întrucât debitorul, nu o atacase cu recurs. Nu este îndeplinită astfel, cea de-a doua condiție de admisibilitate a contestației în anulare.
Debitoarea a formulat recurs ulterior, iar acesta a fost respins ca tardiv, prin Decizia nr.469 R - COM/24.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
A concis cu precizare, inadmisibilității contestației în anulare, întrucât norma legală, vizează admiterea în fond a recursului, nu și când a fost respins ca tardiv.
Împotriva acestei soluții, contestatoarea a formulat recurs în termen legal, invocând critici de nelegalitate încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că instanța de fond, a interpretat și aplicat greșit prevederile art.317 alin.1 Cod pr.civilă.
A evidențiat că, acțiunea îndeplinește cele două condiții, în sensul că, hotărârea este irevocabilă și că s-a aflat în imposibilitate de a invoca cele două motive pe calea apelului s-au recursului.
Arată în concret, că a formulat recurs împotriva Sentinței nr.1207/F/18.12.2007, invocând neregularitatea citării sale, în sensul că, la data de 13.11.2007, s-a repus cauza pe rol și s-a dispus citarea intimaților din cauză, fixându-se termen de judecată la data de 11.12.2007; când s-a fixat termen de judecată la data de 18.12.2007, pentru ca părțile să depună un punctaj comun cu privire la datele din contract și sumele solicitate, instanța s-a pronunțat pe admiterea contestației.
Raportat la prevederile art.317 alin.2 Cod pr.civilă, contestatoarea a precizat că este aplicabil principiul "unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă și că, legea face vorbire de respingerea recursului, fără să fi fost judecat în fond, fără a se invoca culpa cuiva.
A apreciat, că legiuitorul a urmărit, să asigure protecția sporită pentru persoanele care nu sunt citate legal.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la prevederile art. 3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.
Astfel, interpretarea formulată de contestatoare este incorectă, deoarece legiuitorul, nu a urmărit să protejeze neglijența părților, deoarece contestația, în anulare, nu oferă părților o nouă judecată a recursului, după bunul plac, ci în anumite condiții.
Cu titlu de exemplu, în practica judiciară și jurisprudență ar fi, respingerea recursului ca tardiv formulat, deși la dosarul cauzei exista dovada de citare.
Contestatoarea își invocă propria culpă, deoarece, după ce a constatat că pronunțarea sentinței, s-a făcut fără legala sa citare ci că nu se mai afla în termen să declare recurs, ar fi trebuit să formuleze cerere de repunere în termen. În acest context, putea să facă trimitere și la decizia Curții Constituționale, menționată în prezenta cauză.
Dacă a formulat această cerere și s-a respins, respingându-se totodată și recursul, putea să formuleze contestație în anulare.
Contestatoarea însă, a formulat mai întâi contestația în anulare și ulterior recursul. Susținând că hotărârea nu este irevocabilă, întrucât nu a fost legal citată, este evident că, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.317 Cod pr.civilă.
Așa cum s-a menționat, numai printr-o cerere de repunere în termenul de recurs, instanța putea să analizeze, dacă soluția s-a pronunțat fără a fi legal citată și dacă tot astfel, a fost realizată și comunicarea soluției.
Nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 317 alin.1 Cod pr.civilă, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă.
De aceea în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta - TRANS SRL cu sediul în comuna S, județul A, împotriva sentinței nr.425/F din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind administratorul judiciar domiciliat în Curtea de A, str.- -, -.B,.22, județul A și pârâta - TRANSPORT SRL cu sediul în Pitești, str.-, -.A,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/5 ex.
Jud fond
/ 23 oct. 2009
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim