Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIE Nr. 1046

Ședința public de la 15 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Comercial privind pe recurent " " și pe intimat " ", având ca obiect alte cereri REINTEGRARE SPAȚIU LOCATIV, recurs formulat împotriva sentinței comerciale numrul 386/COM din 10 februarie 2009, pronunțat de Tribunalul Iași.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint d-na avocat pentru intimata "", lipsind:

- recurent - " "

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz:

- recurs la al 4-lea termen, dup care

D-na avocat depune la dosar un extras dup fișa dosarului nr- - avînd ca obiect reziliere contract, dosar în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 20 mai 2009, a respins recursul declarat de pîrîta recurent " " În raport de acest înscris, d-na avocat apreciaz c recursul de faț a rmas fr obiect, contractul fiind desființat. Recurenta nu mai are calitate.

Întrucît reprezentanții recurentei " " I lipsesc, dosarul cauzei este lsat la sfîrșitul ședinței, la oad oua strigare.

La a doua strigare se prezint intimata "" reprezentat de d-na avocat.

Lipsește recurenta " "

La interpelarea instanței, d-na avocat precizeaz c nu mai are de formulat alte cereri.

Curtea constat recursul în stare de judecat și acord cuvîntul la dezbateri.

concluzii de respingere a recursului, d-na avocat susține c, potrivit înscrisului depus la dosar și care reprezint fișa dosarului nr- - avînd ca obiect reziliere contract, contractul de locațiune încheiat de prți a fost desființat. Recursul de faț este neîntemeiat și rmas fr obiect, conchide d-na avocat, solicitînd obligarea recurentei la cheltuielile de judecat efectuate în recurs.

Instanța declar închise dezbaterile și rmîne în pronunțare.

Ulterior deliberrii,

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului comercial d e faț;

Prin sentința comercial nr.386/COM din 10 februarie 2009, pronunțat de Tribunalul Iași - Secția Comercial și de contencios Administrativ s-a respins ordonanța președințial formulat de reclamanta T & M & G în contradictor cu pârâta ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:

Prin cererea de ordonanț președințial înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamantul - a chemat în judecat pe pârât solicitând instanței s dispun reintegrare acesteia în spațiul locativ pe care îl ocupa.

În motivarea cererii reclamantul a artat c la data de 01.09.2006 a încheiat cu contractul de închiriere nr. 4/01.09.2008 pentru un spațiu comercial în suprafaț de 90 mp situat în B-dul. - nr. 57, -.6, parter. Contractul a fost încheiat pentru o perioad de 4 ani.

a formulat cerere de reziliere a contractului de închiriere nr. 4/01.09.2008, cerere care face obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Iași sub nr-. În prezent, dosarul se afl în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind pronunțat o soluție irevocabil în cauz.

Cu toate acestea, deși nu exist o soluție irevocabil pronunțat în dosarul care are ca obiect rezilierea contractului menționat și fr a avea nici un titlu executoriu, reprezentantul legal, doamna, însoțit de reprezentanți ai firmei de paz și protecție a ptruns în dimineața zilei de 29.11.2008 în spațiul deținut de societatea reclamant în chirie, a distrus și a înlocuit încuietorile și a ocupat fr nici un drept spațiul în cauz.

La fața locului au fost chemați reprezentanți ai Secției 1 Poliție I care au consemnat în documentele specifice ptrunderea în spațiu a reprezentantului legal RL. însoțit de reprezentanți ai firmei de paz și protecție dar care au refuzat s le elibereze copii dup acestea.

la fața locului pentru a restabili ordinea, patrula Secției 1 Poliție a asistat la ptrunderea pe nedrept în spațiu și la schimbarea încuietorilor de la ușile de acces fr a face nici un demers pentru a opri ilegalitatea și nici o cercetare pentru a clarifica situația, motiv pentru care a formulat și trei plângeri penale.

Reclamanta nu mai are acces în spațiul pe care îl deține în mod legal în baza unui contract de închiriere și la toate bunurile societții lor. Astfel, în interior în spațiile afectate birourilor se gsesc documente originale cu privire la înființarea societții, documente originale contabile, contracte și alte înscrisuri doveditoare cu privire la activitatea societții lor iar în halele de producție se gsesc utilajele cu care societatea lor își exercit obiectul de activitate, respectiv producție mobilier, utilaje a cror valoare se ridic la aproximativ 30.000 de euro. Mai mult decât atât, societatea lor a realizat în spațiul în cauz investiții de amenajare și modernizare a spațiului în cuantum de aproximativ 30.000 de euro.

În perioada 02-05.12.2008 societatea lor trebuie s depun la documentele justificative, pentru reînnoirea și suplimentarea unei linii de credit, documente care se afl în birourile din spațiul comercial în cauz și la care nu aveau acces. Prin nedepunerea în termenul stabilit a documentelor solicitate linia de credit în valoare de 45.000 lei nu poate fi reînnoit la societatea lor fiind pus în situația de a nu își putea onora obligațiile de plat ctre furnizori. Ctre mare parte dintre furnizori au fost emise instrumente de plat (cecuri și bilete la ordin) pentru a asigura plata. În cazul în care nu vor putea depune la termen documentele la pentru reînnoirea liniei de credit aceasta va expira în perioada amintit și îi va pune în situația de a nu avea lichiditți pentru a achita furnizorii care, prin introducerea la plat a instrumentelor de plat menționate îi pune în iminența unei incidențe bancare cu consecințe drastice pentru societate precum și în iminența unor executri silite pentru instrumente refuzate la plat.

Totodat, fac precizarea c societatea pârât prin același reprezentant legal a mai ptruns odat fr drept în spațiul comercial în cauz la data de 06.10.2007, așa cum reiese din fotografiile anexate, motiv pentru care pe numele acesteia s-a întocmit dosar penal 12015/P/2007.

Mai mult decât atât, societatea lor a achitat în permanenț chiria aferent și energia electric, așa cum reiese din facturile, chitanțele, ordinele de plat și extrasele de cont anexate.

Consider c sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 581 Cod procedur civil, pentru ordonanța președințial, respectiv:

Astfel solicit instanței, s ordone o msur, pân la soluționarea situației juridice a spațiului comercial în cauz, respectiv pân la data la care va rmâne definitiv și irevocabil o sentinț cu privire la evacuarea din spațiu.

Este vorba de un caz grabnic, deoarece în perioada 02 - 05.12.2008 societatea lor trebuie s depun la documentele justificative precizate pentru reînnoirea și suplimentarea unei linii de credit, documente care se afl în birourile din spațiul comercial în cauz și la care nu avea acces.

Solicit instanței s ordone o msur pentru prevenirea unei pagube iminente care urmeaz a se produce prin:

- imposibilitatea în care se afl de a depune în termen documentele pentru reînnoirea liniei de credit;

- iminența unei incidențe bancare cu consecințe drastice pentru societate;

- iminența unei incidențe bancare cu consecințe drastice pentru societate;

- iminența unor executri silite pentru instrumente refuzate la plat.

Paguba produs nu se poate repara, deoarece nedepunerea în termen a documentelor pentru reînnoirea liniei de credit determin incidența bancar a societții lor prin lipsa de lichiditți pentru achitarea furnizorilor și demararea procedurilor de executare silit prin poprire sau prin orice alt form de executare pentru instrumentele de plat date furnizorilor. Paguba odat produs nu se mai poate repara deoarece o eventual întoarcere a executrii silite, în cazul în care ar avea câștig de cauz în demersurile lor juridice ar fi foarte dificil în condițiile în care societatea lor va intra în incidenț de plat cu consecințe în neacordarea de alte credite pentru viitor.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondat. Pârâta arat c în prezent reclamanta nu mai deține contract de închiriere valabil pentru proprietatea sa, c s-a constatat rezilierea de drept a contractului prin decizia irevocabil a Curții de Apel Iași nr. 36/COM/26.02.2008.

De asemenea, arat c reclamanții înc au sistemul de securitate activat, astfel c cei care nu pot intra sunt ei.

Au depus înscrisuri din care rezult reaua credinț a reclamanților, care nu pltesc chiria și utilitțile de peste 2 ani, refuzând sistematic s primeasc facturile și refuzând și s-și ridice bunurile din spațiul respectiv.

De asemenea, prezint dovezi c a efectuat procedura prealabil și c, mai mult decât atât, a procedat și la radierea punctului de lucru din-.

A depus și acte ce dovedesc faptul c, datorit prejudiciului produs firmei lor de ctre reclamanta, se afl în prezent în imposibilitate de a plti ratele pentru spațiul respectiv.

Ambele prți au solicitat și administrat probe cu înscrisuri, fiind depuse la dosar și planșe foto.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauz instanța apreciaz c acțiunea este neîntemeiat urmând a fi respins pentru urmtoarele considerente:

Conform art. 581 Cod procedur civil "Instanța va putea s ordone msuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru pstrarea unui drept care s-ar pgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executri".

Prin urmare o prim condiție pe care trebuie s o îndeplineasc reclamantul este justificarea caracterului urgent al cererii.

Reclamanta nu a justificat urgența, faptul c în perioada 02 - 05.12.2008 societatea lor trebuia s depun la documentele justificative precizate pentru reînnoirea și suplimentarea unei linii de credit, documente care se afl în birourile din spațiul comercial în cauz și la care nu avea acces nefiind în nici un fel dovedit sub aspectul c astfel de documente se gsesc în prezent în spațiul respectiv. Reclamanta susține doar fr a dovedi c în interior în spațiile afectate birourilor se gsesc documente originale cu privire la înființarea societții, documente originale contabile, contracte și alte înscrisuri doveditoare cu privire la activitatea societții lor iar în halele de producție se gsesc utilajele cu care societatea lor își exercit obiectul de activitate, respectiv producție mobilier, utilaje a cror valoare se ridic la aproximativ 30.000 de euro. Mai mult instanța constat c înc din data de 08.10.2007 pârâta a notificat reclamanta pentru a se prezenta s-și ridice bunuri și acte aflate în spațiul respectiv (notificarea de la fila 224). Din niciun mijloc de prob nu a reieșit vreun refuz al pârâtei în acest sens. prejudiciului material nu a fost în nici un fel probat mai ales c termenul în care se presupune c trebuiau depuse documentele era anterior introducerii prezentei acțiuni iar pretinsa paguba ar fi avut loc pân în momentul pronunțrii hotrârii.

De asemenea în speț nu este îndeplinit nici condiția neprejudecrii fondului și în plus cererea se dovedește a fi nefondat.

Astfel instanța reține c la data de 01.09.2006 reclamanta T & M & GLa încheiat cu contractul de închiriere nr. 4/01.09.2008 pentru un spațiu comercial în suprafaț de 90 mp situat în-, -.6, parter. Contractul a fost încheiat pentru o perioad de 4 ani.

a formulat cerere de reziliere a contractului de închiriere nr. 4/01.09.2008, cerere care a fost admis conform sentinței comerciale 36/COM/26.02.2008 pronunțat de Tribunalul Iași, soluția fiind confirmat de Curtea de Apel Iași care prin decizia 54/06.10.2008 a respins apelul formulat de reclamanta din prezenta cauz. În prezent, dosarul se afl în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind pronunțat o soluție irevocabil în cauz.

Prin urmare hotrârea fiind definitiv chiar dac nu este irevocabil constituie titlu executoriu potrivit art.7208Cod procedur civil. Faptul c reprezentantul legal, doamna, însoțit de reprezentanți ai firmei de paz și protecție a ptruns în dimineața zilei de 29.11.2008 în spațiul deținut de societatea reclamant în chirie, a este urmarea punerii în executare a unei hotrâri judectorești ce constituie titlu executoriu și nu poate fi considerat c a ocupat fr nici un drept spațiul în cauz. Prin urmare aparența de drept este în favoarea pârâtei, urmând a fi analizat cu ocazia judecrii cererii pe drept comun dac motivele reclamantei justific luarea msurii reintegrrii sale în spațiul în cauz, acesta nemaiputându-se prevala de un titlu privind spațiul respectiv, care ar justifica doar prin el însuși admiterea cererii.

Celelalte motive artate de reclamant, respectiv faptul c la fața locului au fost chemați reprezentanți ai Secției 1 Poliție I care au consemnat în documentele specifice ptrunderea în spațiu a reprezentantului legal RL. însoțit de reprezentanți ai firmei de paz și protecție dar care au refuzat s le elibereze copii dup acestea și c sosit la fața locului pentru a restabili ordinea, patrula Secției 1 Poliție a asistat la ptrunderea pe nedrept în spațiu și la schimbarea încuietorilor de la ușile de acces fr a face nici un demers pentru a opri ilegalitatea și nici o cercetare pentru a clarifica situația nu au nici un fel de relevanț în cauz.

Prin urmare nu se poate reține, pentru motivele artate mai sus c reclamanta deține în mod legal spațiul în baza unui contract de închiriere, acesta fiind în prezent reziliat. Faptul c societatea lor a realizat în spațiul în cauz investiții de amenajare și modernizare a spațiului în cuantum de aproximativ 30.000 de euro, dincolo de faptul c nu a fost probat nu are relevanț faț de obiectul acțiunii-ordonanț președințial.

Pe cale de consecinț, faț de toate aceste motive instanța va respinge acțiunea reclamantului T & M & G L ca nefondat.

Vzând și dispozițiile art.274 Cod procedura civila instanța urmeaz s resping cererea reclamantei T & M & GLp rivind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat, reclamanta fiind cea care a czut în pretenții și s admit în parte cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecat pe care o va obliga la plata sumei de 600 de lei constând în onorariu avocat, apreciind conform art.274 alin.3 c onorariul inițial solicitat este nepotrivit de mare faț de valoarea și complexitatea pricinii și munca îndeplinit de avocat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta T & M & G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu urmtoarea motivare:

Între - SRL și - T & M & G SRL a fost încheiat în data de 01.09.2006 contractul de închiriere nr.4, prin care ambele prți au fost de acord ca firma - T & M & G SRL s-și exercite dreptul de locatar în spațiul din B-dul. - nr.57, - parter, pe o perioad de 4 ani de zile, pân la data de 01.09.2010 și s beneficieze de acest drept pe toat aceast perioad cu excepția cazului în care contractul de închiriere se reziliaz pe cale amiabil (art.22 din contract) sau pe cale juridic (art.23 din contract).

Face precizarea recurenta c, contractul de închiriere nr.4/01.09.2006 este în vigoare, nu a fost desființat așa cum susține reclamanta și instanța de judecat în motivarea sentinței comerciale 386/COM/10.02.2009, prțile nu au convenit pe cale amiabil rezilierea lui iar reclamanta a inițiat acțiune în instanț pentru rezilierea acestui contract înc din octombrie 2007, acțiune ce se afl în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și are termen de judecat la data de 20.05.2009.

- SRL susține c rezilierea contractului a fost notificat chiriașului, conform art.22, afirmația fiind una eronat, subscrisa nu a primit niciodat o notificare de reziliere a contractului de chirie formulat așa cum prevede art.22 din contractul de închiriere, reclamanta procedând unilateral la așa-zisa reziliere a contractului. Mai mult decât atât și instanța de judecat în motivarea sentinței recurate afirm "faptul c reprezentantul legal al - SRL, doamna, însoțit de reprezentanți ai firmei de paz și protecție SRL a ptruns în dimineața zilei de 29.11.2008 în spațiul deținut de societatea reclamant cu chirie, este urmarea punerii în executare a unei hotrâri judectorești ce constituie titlu executoriu (conform art.720 ind.8 Cod procedur civil) și nu poate fi considerat c a ocupat fr nici un drept spațiul în cauz".

Susține recurenta c aceast afirmație este incorect, nelegal, evident prtinitoare pentru - SRL și reprezentantul su legal, pentru urmtoarele considerente: hotrârile judectorești executorii pot fi puse în executare doar de ctre executorii judectorești, prin urmare reprezentantul - SRL ar fi trebuit s ptrund în spațiu însoțit de un executor judectoresc pe baza unei hotrâri judectorești de evacuare din spațiu și nu de o firm de paz, pentru ca executarea s fie legal.

Mai arat recurenta c instanța nu a avut în vedere c - SRL prin reprezentant legal a procedat la evacuarea chiriașului din spațiu, de dou ori, fr a avea o hotrâre judectoreasc în acest sens, fr a fi însoțit de un organ abilitat s efectueze evacuarea (executor judectoresc), producând daune materiale și morale chiriașului. În acest sens stau mrturie plângerile penale formulate de chiriaș împotriva reprezentanților reclamantei, plângeri care sunt în momentul de faț pe rolul instanței de judecat.

Reaua credinț a - SRL este demonstrat de faptul c aceasta avea cunoștinț despre procedurile legale care trebuie parcurse pentru a putea evacua un chiriaș din spațiul închiriat, conform legii (art.25 Legea 114/1996, art.3711 Cod procedur civil). aceast afirmație prin faptul c în data de 06.02.2008 reclamanta a formulat o cerere de investire a contractului de închiriere cu titlu executoriu, în dosarul - de pe rolul Judec toriei Iași, cerere care i-a fost respins.

Desigur și instanța care a motivat sentința comercial recurat trebuia s aib în vedere aceste prevederi legale înainte de a face afirmația de mai sus evident prtinitoare în favoarea - SRL.

Recurenta mai arat c în ceea ce privește motivele pentru care instanța a respins cererea reclamantei - T & M & G SRL având ca obiect ordonanța președințial reintegrare spațiu locativ consider s sunt neîntemeiate, c instanța nu a analizat toate probele din dosar și c prin pronunțarea dat a favorizat evident pârâta - SRL.

În ceea ce privește urgența, care trebuie demonstrat conform art.581 Cod procedur civil, instanța consider c reclamanta nu a justificat-

Recurenta consider c în speț este îndeplinit condiția urgenței având în vedere c recurenta-reclamant își desfșoar activitatea comercial în spațiul închiriat, ori împiedicarea reprezentanților societții de a ptrunde în spațiul închiriat echivaleaz cu paralizarea activitții comerciale a recurentei, fapt de natur s produc o pagub iminent ce nu s-ar mai putea repara, conform art.581 alin.1 Cod procedur civil.

Instanța susține c reclamanta nu dovedește c în interiorul spațiului închiriat de la pârât se gsesc documente originale cu privire la înființarea societții, documente originale contabile, contracte și alte înscrisuri doveditoare cu privire la activitatea societții iar în halele de producție se gsesc utilaje cu care societatea își exercit obiectul de activitate, respectiv producție mobilier. Nu este clar ce fel de dovezi ar fi trebuit aduse în fața instanței mai mult decât cele depuse la dosar de reclamant și anume pozele din care reiese clar c pârâta a intrat în spațiul închiriat, a schimbat încuietorile, a montat sistem de alarm propriu și a pus sigilii astfel ca chiriașul s nu poat intra în spațiul pe care îl deține în chirie de drept. Cum putea reclamanta s aduc dovezi când nu mai putea s intre în spațiu? Dac instanța ar fi avut nevoie de alte dovezi de ce nu le-a cerut reclamantei, exercitându-și astfel rolul activ și neprtinitor în soluționarea cauzei, așa cum prevede art.215 din Codul d e procedur civil?

Mai afirm instanța c pârâta a notificat reclamanta pentru a se prezenta s-și ridice bunuri și acte în spațiul respectiv, înc din data de 08.-10.2007 (notificarea de la fila 224). Susține recurenta c cererea de reintegrare în spațiu a fost formulat în data de 03.12.2008, ca urmare a intrrii ilegale a pârâtei - SRL în spațiul închiriat în data de 29.11.2008, prin urmare notificarea pârâtei din data de 08.10.2007 nu are nicio legtur cu cererea de faț, a fost formulat în alt context și în alte împrejurri. Pârâta nu are nicio dovad c dup intrarea ilegal în spațiu din data de 29.11.2008 ar fi permis accesul chiriașului în spațiu, dimpotriv dovezile de la dosar (poze) arat clar intenția pârâtei de a îngrdi accesul chiriașului (încuietori schimbate, sistem de alarm propriu, sigilii).

În ceea ce privește vremelnicia, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acesteia.

Recurenta a fcut dovada vremelniciei, hotrârea judectoreasc privitoare la rezilierea contractului de închiriere deși este definitiv nu este irevocabil, recurenta a fcut dovada existenței acțiunii de fond între aceleași prți (dosar -) de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție) în baza contractului de închiriere, iar pe de alt parte, msura solicitat este oricum prin natura sa fiind condiționat de durata de timp a contractului de închiriere din care izvorște obligația intimaților de a asigura liniștita folosinț.

Condiția neprejudecrii fondului, susține instanța, nu este îndeplinit, și aduce o serie de argumente neadevrate, consider recurenta.

Instanța susține c pârâta a intrat în spațiu în data de 29.11.2008 legal, c aparența de drept este în favoarea pârâtei, dat fiind faptul c hotrârea judectoreasc este una executorie. Contractul de închiriere nr.4/01.09.2008 nu este reziliat de drept înc, chiriașul este înc în drepturi, proprietarul poate, conform legii, evacua pe chiriaș sau intra în spațiu numai pe baza unei hotrâri judectorești în care se stipuleaz evacuarea chiriașului și nu în ultimul rând în prezența unui executor judectoresc care s pun în aplicare hotrârea judectoreasc.

Prin urmare argumentele instanței prin care afirm c "aparența de drept este în favoarea pârâtei" sunt nereale și nu pot fi susținute legal.

Învedereaz recurenta instanței un lucru extrem de important, acela c la data inițierii acțiunii în justiție pentru rezilierea contractului de închiriere - SRL nu a notificat chiriașul, conform art.22 din contract (notificare expres prin care s-l înștiințeze despre rezilierea contractului la o anumit dat), dar a gsit de cuviinț s introduc acțiune în justiție pentru rezilierea contractului în pofida faptului c chiriașul a fcut lucrri de întreținere și conservare a spațiului închiriat cu cca. 12 luni înainte de introducerea acțiunii. Mai este demn de reținut c la data introducerii acțiunii în justiție pentru rezilierea contractului - SRL nu poate s fac dovada c chiriașul nu ar fi pltit chiria, neexistând facturi semnate și acceptate de chiriaș care s dovedeasc acest lucru.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului pentru urmtoarele motive:

Contractul de închiriere a fost desființat prin decizia civil depus la dosar pronunțat de Tribunalul Iași și menținut de Curtea de Apel Iași.

În materie comercial deciziile sunt executorii, prin urmare temeiul invocat de recurent nu este susținut de dispozițiile legale.

De altfel - prin sentința comercial 485/20 februarie 2009 fost dispus evacuarea recurentei din spațiu-lucru care s-a și realizat - dovada fiind procesul verbal încheiat de executorul judectoresc atașat în copie la dosarul cauzei.

Mai mult decât atât la momentul promovrii acțiunii recurenta încheiase un contract de comodat cu o alt societate - dovada o face cu propriile susțineri fcute de recurent la executorul judectoresc.

Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauz, Curtea constat c recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

Așa cum în mod corect a reținut prima instanț, între prți a fost încheiat un contract de închiriere pentru o perioad de 4 ani, la data de 1.09.2006, având ca obiect spațiul în care reclamanta-recurent solicit reintegrarea pân la data la care va rmâne definitiv și irevocabil sentința cu privire la evacuarea din spațiul comercial în suprafaț de 90. situat în-, -6, parter.

Sentința nr.36/COM din 26 februarie 2008 pronunțat de Tribunalul Iași la care face referire reclamanta și prin care s-a constatat rezilierea de drept a contractului de închiriere nr.4/1.09.2006, încheiat între prțile în litigiu a rmas irevocabil ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului formulat de T & M & G I, de ctre Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa fiind, la data formulrii cererii de reintegrare (2.12.2008), recurenta nu mai avea un titlu valabil în baza cruia s ocupe imobilul, criticile acesteia referitoare la faptul c acest contract de închiriere ar mai fi în vigoare fiind astfel nefondate.

Se mai reține, de asemenea, c prin sentința comercial nr.485 din 20 februarie 2009 pronunțat de Tribunalul Iașis -a dispus evacuarea pârâtei -recurent în prezenta cauz - din spațiul comercial în care se solicit reintegrarea, situat în I,-, - parter pân la soluționarea irevocabil a dosarului nr-, înregistrat la Tribunalul Iași, având ca obiect evacuarea acesteia din același spațiu, pe calea dreptului comun.

Faț de acest aspect, toate criticile referitoare la nelegala sa evacuare din acest spațiu sunt nefondate.

Având în vedere c recurenta-reclamant nu justific, în cauz, îndeplinirea condițiilor generale de admisibilitate ale ordonanței președințiale referitoare la aparența dreptului și justificarea unui interes legitim (dat fiind absența titlului de locațiune, în baza cruia ar putea solicita reintegrarea), se constat c nu pot fi întrunite nici condițiile specifice de admisibilitate ale ordonanței președințiale referitoare la urgenț și neprejudecarea fondului cauzei, așa încât toate criticile formulate de recurent vizând condițiile urgenței, vremelniciei și neprejudecrii fondului cauzei, urmeaz a fi astfel înlturate.

Pentru motivele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedur civil, Curtea va respinge ca nefondat recursul comercial d e faț și va menține ca legal și temeinic sentința recurat.

Vzând și dispozițiile art.274 Cod procedur civil.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta - "T & M & G " SRL I împotriva sentinței comerciale nr.386/COM/10 februarie 2009 pronunțat de Tribunalul Iași, sentinț pe care o menține.

Oblig recurenta s achite intimatei - "" SRL I suma de 420 lei cheltuieli de judecat efectuate în recurs.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 15 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

07.VII.2009.-

2 ex.-

Președinte:Camelia Gheorghiu
Judecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Geta Sandu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1046/2009. Curtea de Apel Iasi