Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr.106A

Ședința publică de la 13 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de petenta SC GRUP SRL, cu sediul în G,-, -.2,.86, împotriva Încheierilor din data de 12.02.2008; 05.04.2007 și 19.06.2008 pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA PIETELOR SA, cu sediul în mun.G,-, având ca obiect lămurire dispozitiv.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2008, când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat soluționarea cauzei la data de 13.11.2008, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA:

Asupra apelurilor de față:

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:

Prin acțiunea înregistrată la 23 septembrie 2005 SC Piețelor SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Grup SRL G, evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în G,.

Curtea de APEL GALAȚI prin decizia nr. 29/21.02.2006 a respins apelul formulat de către SC Grup SRL G, ca nefondat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3199/2006 a respins recursul declarat de către aceeași parte, soluția pronunțată fiind irevocabilă.

SC Grup SRL a declarat 3 apeluri, după cum urmează:

S-a formulat un apel împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată de Tribunalul Galați la data de 12.02.2008 în dosarul nr-, cu privire la înțelesul întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii 980/13.10.2005 pronunțată de Tribunalul Galați.

Prin încheierea din 12.02.2008 instanța a respins cererea de îndreptare și lămurire din 23.05.2007, considerând-o nefondată.

Apelanta consideră că instanța de fond judecat greșit o parte din problemele invocate de petentă în cererea de lămurire din 23.05.2007; se precizează că acestea nu puteau fi considerate motive de apel și trebuiau rezolvate prin Încheierea din 12.02.2008.

Primul aspect greșit înțeles de către instanță se referă la faptul că petenta prin cererea de lămurire 23.05.2007 a cerut instanței de fond care a emis încheierea din 5.04.2007, să îndrepte eroarea săvârșită prin omisiune cu privire la susținerea petentei astfel:

La pagina 2 din Încheierea din 05.04.2007, respectiv alineatul al treilea, instanța a apreciat incomplet că: "În cererea înregistrată la dosar la data de 21.03.2007 petenta a formulat completare-rectificare la cererea de lămurire inițială în sensul că întinderea hotărârii nr.980/2005 este limitată doar la evacuare, îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL și că nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile, respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației, pe cheltuiala proprie și în timpul derulării contractului de închiriere nr.9068/2002". Instanța a omis să precizeze că, în cererea de rectificare din data de 21.03.2007, petenta a înlăturat prima cerere și a arătat că, după ce a avut posibilitatea să studieze dosarul 1522/COM/2005 și cererea de chemare în judecată (cu privire la interpretarea personală dată de reclamantă asupra dispozitivului), a constatat că de fapt reclamanta nu a cerut niciodată îndepărtarea bunurilor mobile și imobile din locația închiriată, că de fapt a dat doar ce s-a cerut și în consecință rezultă "sensul că întinderea hotărârii nr.980/2005 este limitată doar la evacuare, îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL și că nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile, respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației, pe cheltuială proprie și în timpul derulării contractului de închiriere nr.9068/2005".

Corect și legal ar fi fost ca instanța de fond să-și îndrepte eroarea săvârșită prin omisiune și să scrie în încheiere adevărata susținere făcută de petentă (așa cum rezultă "negru pe alb" din cererea de rectificare din 21.03.2007 care se află la dosar), astfel: "În cererea înregistrată la dosar la data de 21.03.2007 petenta a formulat completare-rectificare la cererea de lămurire inițială deoarece, după ce a intrat în posesia unei copii de pe cererea de evacuare formulată de reclamantă și a dosarului în cauză, a constatat că reclamanta a cerut doar evacuarea pârâtei, nu a cerut îndepărtarea bunurilor mobile și imobile, și a arătat că întinerea hotărârii 980/2005 este limitată doar la evacuare, adică îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL și că nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile, respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației, pe cheltuiala proprie și în timpul derulării contractului de închiriere nr.9068/2002".

Este evident că acest aspect nu făcea obiectul unui motiv de apel, deoarece eroarea săvârșită de instanța de fond despre susținerea părții se îndreaptă la cerere sau din oficiu, de către instanța care a emis Încheierea din 05.04.2007, motiv pentru care aceasta nu se prescrie și nici nu se consimte. Faptul că instanța, prin Încheierea din 12.02.2008, a susținut că acest aspect este un motiv de apel și nu unul de îndreptare conform art.281 pr.civ. este o greșeală de judecată care se îndreaptă pe calea prezentului apel.

Al doilea aspect greșit înțeles de către instanță se referă la faptul că petenta prin cererea de lămurire din 23.05.2007 a cerut instanței de fond care a pronunțat încheierea din 5.04.2007 să explice și să indice pentru cine este hotărârea 980/2005, de ce este fără echivoc și nu necesită lămuriri nefiind contradicții între dispozitiv și considerente.

Instanța reține că susținerile petentei referitoare la soluția juridică a spațiului închiriat și starea acestuia exced dispozițiilor art.281/1 Cod procedură civilă.

Faptul că instanța, prin încheierea din 12.02.2008 a susținut că au fost invocate motive de apel și nu de lămurire conform art. 2811Cod procedură civilă reprezintă o greșeală de judecată care se îndreaptă pe calea prezentului apel formulat.

Solicită casarea încheierii din 12.02.2008 cu trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, care trebuie să lămurească pentru cine nu este clară hotărârea nr. 980/2005, fără echivoc și nu necesită lămuriri neexistând contradicție între dispozitiv și considerente și a constatat că susținerile petentei referitoare la situația juridică a spațiului închiriat și starea acestuia exced cadrului procesual stabilit de art. 2811Cod procedură civilă.

Să îndrepte eroarea materială indicată cu privire la susținerea petentei greșit consemnată la pagina 2 alin. 3 din încheierea din 5.04.2007, prin înlocuirea cu adevărata susținere a petentei respectiv

" în cererea înregistrată la dosar la data de 21.03.2007 petenta a formulat completare - rectificare la cererea de lămurire inițială, deoarece după ce a intrat în posesia unei copii de pe cererea de evacuare formulată de reclamantă a constatat că aceasta a solicitat numai evacuarea pârâtei nu și îndepărtarea bunurilor mobile și imobile și a arătat că întinderea hotărârii nr. 980/2005 este limitată numai la evacuarea persoanei juridice și nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației.

Prin cel de al doilea apel formulat de SC Grup SRL împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțată de Tribunalul Galați la 5.04.2007 în dosarul - cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii 980/2005 pronunțată de Tribunalul Galați susține că menționata încheiere este nelegală.

Arată că la data de 27.11.2006 a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului sentinței 980/13.10.2005, iar la data de 21.03.2007 a formulat o cerere de rectificare a primei cereri formulate, pe care înlătură.

S-a demonstrat că reclamanta nu a cerut niciodată îndepărtarea bunurilor mobile și imobile din locuința închiriată - ci evacuarea persoanei juridice SC Grup SRL, că instanța a judecat și a dat doar ce s-a solicitat, întinderea hotărârii 980/2005 este limitată numai la evacuarea persoanei juridice SC Grup SRL.

Prin compararea conținutului cererii de rectificare 21.03.2007 cu soluția și motivele din Încheierea 5.04.2007 rezultă că există erori, omisiuni și aprecieri inadmisibile, contrare dispozițiilor legii.

La pagina nr.2 din Încheiere/05.04.2007, respectiv alineatul al treilea, instanța a precizat incomplet că "În cererea înregistrată la dosar la data de 21.03.2007 petenta a formulat completare - rectificare la cererea de lămurire inițială în sensul că întinderea hotărârii nr.980/2005 este limitată doar la evacuare, îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL și că nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile, respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației, pe cheltuiala proprie și în timpul derulării contractului de închiriere nr.9068/2002". Instanța a judecat greșit pentru că nu a observat că, în cererea de rectificare din data de 21.03.2007, petenta a înlăturat prima cerere și a arătat că, după ce a avut posibilitatea să studieze dosarul 1522/COM/2005 și cererea de chemare în judecată (cu privire la interpretarea personală dată de reclamantă asupra dispozitivului), a constatat că de fapt reclamanta nu a cerut niciodată îndepărtarea bunurilor mobile și imobile din locația închiriată, că de fapt a dat doar ce s-a cerut și în consecință rezultă "sensul că întinderea hotărârii nr.980/2005 este limitată doar la evacuare, îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL și că nu prevede evacuarea bunurilor mobile și imobile, respectiv desființarea sau demolarea unor construcții sau lucrări care au fost executate în interiorul locației, pe cheltuială proprie și în timpul derulării contractului de închiriere nr.9068/2005".

La pagina 2 din Încheiere /05.05.2007, respectiv ultimul alineat instanța a precizat incomplet că"Pe cale de consecință reținând că hotărârea este clară, fără echivoc și nu necesită lămuriri", Instanța a omis să precizeze pentru cine este clară hotărârea pronunțată. Nu s-a precizat dacă hotărârea 980/2005 este clară pentru instanță sau pentru petenta care a explicat și arătat corect întinderea dispozitivului.

Cererea de lămurire a fost formulată de către petentă în baza prevederilor art.281 ind.1 (1) pr.civ. care spune clar că: în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la, întinderea, dispozitivului, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea, să lămurească dispozitivul". În consecință, petenta a arătat că are nevoie să i se lămurească înțelesul și întinderea dispozitivului sentinței dată de instanță și firesc, instanța trebuia să clarifice aceste nedumeriri pentru petentă și nu pentru sine. Arată că din conținutul cererii /21.03.2007 se desprind șase întrebări conexe evidente.

Reclamanta a cerut evacuarea chiriașului, a cerut îndepărtarea bunurilor mobile aparținând chiriașului, a cerut îndepărtarea bunurilor imobile aparținând chiriașului (dacă "da" de unde rezultă? ); instanța a dispus evacuarea chiriașului, instanța a dispus îndepărtarea bunurilor mobile, instanța a dispus îndepărtarea bunurilor imobile (dacă "da" de unde rezultă?).

La pagina nr.2 din Încheiere /05.04.2007, respectiv alineatul al nouălea, alineatul al zecelea, alineatul al unsprezecelea și ultimul alineat - instanța precizează în mod eronat și inadmisibil că nu există contradicții între considerente și dispozitiv.

Instanța a precizat că "pentru a hotărî astfel în considerentele hotărârii, instanța a reținut că potrivit disp.art.2 lit.a alin.2 din contract neutilizarea de către locatar a spațiului închiriat din culpa sa două luni consecutiv, conferă locatarului dreptul de a realiza contractul cu o prealabilă înștiințare".Prezenta instanță a mai precizat că totodată s-a reținut că pârâta a confirmat neutilizarea spațiului din anul 2003, prin adresa nr.023/2005 imputând reclamantei neimplicarea în activitatea de obținere a documentației necesare desfășurării activității.

Pentru ca prevederile din art.2, lit.a alin.2 Cap. coroborat cu prevederile din Cap. VII din contractul 9068/2002, să producă efecte legale în avantajul locatorului, este mai mult decât evident că erau necesare să se îndeplinească trei condiții simultane și obligatorii: locatarul să nu utilizeze spațiul două luni consecutiv; culpa neutilizării spațiului să aparțină exclusiv locatarului; locatorul să înștiințeze pe locatar că va cere în instanță rezilierea contractului. Din actele aflate la dosar, cât și din cele reținute de instanță, rezultă că este probată și demonstrată îndeplinirea unei singure condiții din cele trei, respectiv condiția ca locatarul să nu utilizeze spațiul două luni consecutiv - ceea ce arată că, din acest punct de vedere, ne aflăm într-o contradicție și eroare evidentă.

Instanța a făcut o eroare evidentă când a precizat că pârâta a imputat reclamantei neimplicarea în activitatea de obținere a documentației necesare desfășurării activității iar o astfel de obligație excede contractului dintre părți. Practic instanțele au "omis vădit" imputația principală, în sensul că pârâta a imputat reclamantei faptul că aceasta din urmă a predat un imobil sub o destinație falsă, precizat în scris că predă un imobil care are destinație de spațiu de producție și care s-a dovedit că avea destinație de spațiu de comerț - cu alte cuvinte a prezentat o situație neadevărată ca fiind adevărată. Este evident că reclamanta avea obligația legală (art.1420 Cod civil, legea 50/91, art.1 lit.c, Cap.V din contract) să înlăture această din situația juridică a imobilului pentru ca pârâta să poată desfășura activitate legală. Faptul că pârâta a cerut în secundar de la reclamantă unele documente pentru a rezolva această problemă, pentru care nu avea nici o obligație, arată buna credință a pârâtei și reaua credință a reclamantei și nu numai.

, contradicțiile și erorile de la pct.1.3 fac obiectul unei contestații în anulare aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța care a emis Încheierea, prin cererea de lămurire formulată de petentă în data de 21.03.2007, nu a fost investită în fapt să cerceteze dacă există contradicții între considerente și dispozitiv deoarece petenta nu a precizat că nu înțelege întinderea dispozitivului din cauza contradicțiilor dintre considerente și dispozitiv ci din cauza contradicțiilor cu partea adversă ceea ce evident nu este același lucru. Din acest motiv, precizările făcute în Încheiere/4.04.2007 cu privire la lipsa contradicțiilor dintre considerente și dispozitiv, susținerea lor și aprecierea că susținerile petentei referitoare la situația juridică a spațiului și starea acestuia exced cadrului procesual stabilit de art.281 ind.1 pr.civ. motiv pentru care respinge cererea - sunt inadmisibile deoarece contravin dispozițiilor legale art.129 (5), (6) pr.civ.

În continuare a arătat că nu au fost indicate de către instanță articolele de lege aplicabile în speță. Contrar prevederilor art. 261(1) alin. 5 Cod procedură civilă și 255(2), instanța a omis să se pronunțe asupra încheierilor conexe și incidente din cererea de lămurire din 21.03.2007 și nu a arătat motivele de fapt și drept care au determinat soluția.

Aprecierea petentei este că sentința 980/2005 dispune numai evacuarea persoanei juridice SC Grup SRL

Prin cel de al treilea apel este criticată Încheierea din Camera de Consiliu din 19.06.2008pronunțată de Tribunalul Galați pe care o consideră nelegală, deoarece nu lămurește întinderea dispozitivului.

Hotărârea 980/13.10.2005, nu a susținut că dispozitivul hotărârii cuprinde motive potrivnice, instanța soluționând ceea ce nu s-a solicitat.

Se arată în continuare că instanța trebuia să lămurească clar dacă hotărârea dispune sau nu îndepărtarea persoanei juridice SC Grup SRL din imobilul care a făcut obiectul contractului de închiriere 9086/26.08.2002;

Dorește să se stabilească dacă prin sentința respectivă s-a dispus îndepărtarea bunurilor mobile aparținând SC Grup SRL care se găsesc în imobilul în discuție, imobil ce a făcut obiectul contractului 9068/2002;

În fine, solicită să se stabilească dacă hotărârea 980/2005 dispune sau nu îndepărtarea bunurilor mobile aparținând lui SC Grup SRL și care se află în imobilul în discuție.

Curtea de Apel reține că cele trei apeluri formulate în dosarul de față, privind Încheierea din 12.02.2008, Încheierea din 5.04.2008 și Încheierea din 19.06.2008 - dosar - sunt nefondate, din următoarele considerente:

Prin Încheierea din Camera de consiliu pronunțată la data de 12.02.2008 instanța a respins cererea de îndreptare și lămurire din 23.05.2007, ca nefondată.

Instanța a motivat corect și complet că petenta putea face apel în cadrul căruia să discute motivele invocate și care nu se încadrează în dispozițiile art. 2812din Codul d e procedură civilă.

În conformitate cu 281 (1) erorile sau omisiunile cu privire la numele calitatea și susținerile părților sau cele de calcul cât și alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În cauză nu au fost comise erori de judecată în sensul codului d e procedură civilă.

În dispozitivul hotărârii nr. 980/2005 s-a dispus evacuarea apelantei din spațiul situat în în suprafață totală de 114,72.

Acest spațiu a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 9068/2002 încheiat între părți.

Considerentele sentinței și dispozitivul sunt în concordanță, concluziile instanței fiind clare, precise, motivate în fapt și drept și în momentul de față soluția este irevocabilă.

În totalitate susținerile apelantei nu se încadrează în conținutul dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă ceea ce a condus la respingerea cererii formulată de petentă.

Prin Încheierea din 5.04.2007 Tribunalul Galați respinge cererea motivând corect, complet și convingător în sensul art. 2811Cod procedură civilă că aceasta este nefondată.

Tribunalul precizează că nu sunt necesare lămuriri cu privire la sensul întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței 980/2005 a Tribunalului Galați în dosarul nr. 1522/com/2005 întrucât nu există contradicții între considerente și dispozitiv.

O hotărâre clară, precis motivată, fără contradicții cu un dispozitiv corect și complet redactat în raport cu obiectul cauzei dedus judecății, nu poate fi modificată în sensul precizărilor formulate prin motivele de apel invocate de către apelantă la cele 3 încheieri care de fapt au același conținut și nu urmăresc altceva decât finalitatea avută în vedere de legiuitor în secțiunea VI - Îndreptarea lămurirea și completarea hotărârii conform art. 281 Cod procedură civilă.

Ori dispozițiile legale sus menționate se aplică conform conținutului și finalității urmărite de legiuitor, în alte condiții pot viza abuzul de drept.

În conținutul apelului referitor la Încheierea din 19.06.2008 apelanta reia motivele din celelalte 2 apeluri însă precizează mai clar că dorește să se lămurească dacă a fost evacuată sau nu din imobilul la care se referă contractul de închiriere 9086/2002.

În condițiile în care evacuarea formulată de către intimată a fost admisă și se referă la apelantă, nu mai sunt utile alte precizări situația fiind clară.

referitoare la bunurile mobile și imobile pe care le solicită apelanta exced reglementărilor art. 281 Cod procedură civilă și de fapt suita de procese intentate de către apelantă nu urmăresc decât tergiversarea executării sentinței de evacuare admise care o privește pe aceasta în calitatea sa de persoană juridică.

Conținutul unei hotărâri cât și a dispozitivului acesteia nu se pot rectifica în condițiile art. 281 Cod procedură civilă decât strict limitativ în cazul situațiilor reglementate de text pe care le-a expus imperativ legiuitorul.

Toate nemulțumirile apelantei puteau fi discutate de către aceasta până la rămânerea irevocabilă a hotărârii analizate.

Motivele de apel invocate de către apelantă sunt în totalitate infirmate prin conținutul probelor analizate și dispozițiile legale menționate astfel că cele 3 apeluri formulate în cauza de față de către SC Grup SRL sunt nefondate urmând a fi respinse în consecință, conform art.289 și urm. pr.civ. încheierile din 12.02.2008, din 5.04.2008 și 19.06.2008, sunt legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate petenta SC GRUP SRL, cu sediul în G,-, -. 86, împotriva încheierilor din, 05.04.2007, 12,02. 2008 și 19.06.2008 pronunțate de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 noiembrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehno: 16.12.2008/4 ex

Președinte:Sarmisegetuza Tulbure
Judecători:Sarmisegetuza Tulbure, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 106/2008. Curtea de Apel Galati