Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 2208/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr.125
Ședința publică de la 05 februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător: - -
Grefier: -
**************
Pe rol soluționarea cauzei comerciale de față având ca obiect recursurile formulate de debitoarea BANCA ROMÂNĂ prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR și creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimatul expert contabil, împotriva Încheierii din 13.08.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Dezbaterile în recursuri au avut loc în cadrul ședinței din 29 ianuarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 05 februarie 2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursurilor comerciale de față, deliberând, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință de la 13.08.2007 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII-a comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea expertului contabil și s-a dispus majorarea onorariului expertului cu suma de 10.500 lei în sarcina creditoarei AVAS.
Judecătorul sindic a reținut că expertul contabil, prin cererea înregistrată la data de 28.02.2006, a solicitat aprobarea onorariului final în sumă de 12.000 lei, inclusiv TVA pentru expertiza contabilă efectuată în cauză.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 17.01.2007 s-a admis cererea expertului și s-a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 10500 lei în sarcina debitoarei.
Încheierea de ședință a fost casată prin decizia comercială nr.458/22.03.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare întrucât instanța de control judiciar a apreciat că cererea trebuia soluționată în ședință publică, cu citarea părților.
Judecătorul sindic a reținut, cu ocazia rejudecării cererii expertului, că expertiza a fost dispusă de instanță din oficiu pentru stabilirea creanței debitoarei față de creditoarea AVAS, iar judecătorul sindic a stabilit un onorariu provizoriu de 1000 lei care a fost avansat de debitoare, urmând ca, după efectuarea expertizei, onorariul să fie suportat de partea în culpă.
Apreciind că AVAS este în culpă întrucât a fost admisă contestația lichidatorului judiciar și creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu suma stabilită în expertiză, judecătorul sindic a dispus majorarea onorariului de expert în sarcina AVAS.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs debitoarea BANCA ROMÂNĂ în faliment, prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEM BANCAR, care a solicitat modificarea în parte a încheierii recurate în sensul obligării creditoarei AVAS la suportarea onorariului final de 11.500 lei.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că expertul contabil a solicitat aprobarea plăți onorariului final de 12.000 lei, iar instanța de fond a reținut în mod corect că, prin încheierea de ședință de la 11.10.2005 judecătorul sindic a stabilit un onorariu provizoriu de 1000 lei care va fi avansat de debitoare, urmând ca, după efectuarea expertizei, onorariul să fie suportat de către partea în culpă.
În dispozitiv, însă, apare numai mențiunea referitoare la majorarea onorariului de expert cu suma de 10.500 lei în sarcina creditoarei AVAS. Atât timp cât onorariul final este de 11.500 lei, din care 1000 lei a fost achitat de debitoare, se impunea ca judecătorul sindic, admițând cererea, să stabilească în sarcina AVAS plata întregului onorariu de expert.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 punctul 8 și 304 indice 1 Cod de procedură civilă.
Conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, cererea de recurs este scutită de timbraj.
Împotriva încheierii de ședință a formulat recurs și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI care a arătat că încheierea de ședință nu i-a fost comunicată, încălcându-se astfel dispozițiile art.266 alin. 3 Cod de procedură civilă.
S-a solicitat, de asemenea, modificarea încheierii recurate, urmând a se dispune ca onorariul expertului contabil să fie suportat din averea debitoarei.
Conform art. 86 din OUG nr. 51/1998, recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În motivarea recursului, s-a arătat că, pentru soluționarea contestației debitoarei la declarația de creanță formulată de AVAS, instanța de judecată a încuviințat, din oficiu, efectuarea unei expertize contabile judiciare având ca obiectiv determinarea cuantumului datoriei debitoarei către creditoare.
Pentru efectuarea acestei expertize. Judecătorul - sindic a stabilit un onorariu provizoriu de 1.000 RON, suma care a fost avansată de către debitoare. După finalizarea expertizei, expertul contabil a solicitat majorarea onorariului la suma de 11.500 lei, solicitare care a fost admisă de către instanță care a dispus in mod nelegal, ca plata acestei sume reprezentând majorarea onorariului să fie în sarcina recurentei.
Recurenta a considerat că aceasta dispoziție a instanței de fond este contrară dispozițiilor legale aplicabile in materie, motiv pentru care a solicitat modificarea acestei hotărâri.
Astfel, pe aceasta cale, au fost încălcate dispozițiile art. 18 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 83/1998, cu completările si modificările ulterioare, potrivit cărora "Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege vor fi suportate din averea instituției de credit debitoare (alin. 3). În lipsa disponibilităților în conturile prevăzute la art. 10 lit. a se vor utiliza disponibilități din fondul de lichidare prevăzut de Legea nr. 64/1995. republicata ( Legea nr. -)" (alin. 4).
Fondul de lichidare la care se refera prevederile legale anterior enunțate, este reglementat de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, care stipulează următoarele: "Fondul de lichidare va fi constituit prin:
a)majorarea cu 20% a taxelor percepute de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale pentru operațiunile de înregistrare;
b)majorarea cu 20% a taxelor percepute pentru operațiunile de înregistrare in registrul societăților agricole și, in cazul asociațiilor și fundațiilor ce desfășoară activități economice, în registrul asociațiilor și fundațiilor. "
Onorariul stabilit de judecătorul sindic pentru efectuarea expertizei contabile judiciare in cauza se incadreaza in categoria cheltuielilor aferente procedurii falimentului debitoarei si urmeaza a fi achitat potrivit dispozitiilor art. 211 din Legea nr. 83/1998, cu completarile si modificarile ulterioare. Aceste dispozitii legale reglementeaza ordinea de prioritate in care vor fi platite creantele declarate in procedura insolventci debitoarei
Prima instanță a ignorat aceste prevederi legale când a dispus ca onorariul expertului să fie suportat de către, întrucât aceasta solutie nu este prevăzută de nicio dispoziție legală aplicabila in materie, legea stabilind, in mod expres, că, in situatia in care debitoarea nu dispune de fonduri din averea sa, cheltuielile de procedura vor fi suportate din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr.85/2006
și nu din averea creditorilor.
De altfel, argumentul invocat de judecătorul sindic, potrivit căruia onorariul pentru efectuarea expertizei va fi suportat de parte in culpa, nu prezinta relevanta, intrucat nu se intemeiaza pe vreo dispozitie legală.
Mai mult decat atat, analizând inscrisurile depuse la dosarul nr-, inregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comerciala, având ca obiect procedura insolventei BANCII ROMANE, se poate concluziona ca nu este partea in culpa, ci contestatoarea, respectiv lichidatorul judiciar al debitoarei.
Pentru sustinerea acestei afirmatii, s-a reiterat faptul ca declaratia de creanta formulata de a fost contestata de catre lichidatorul judiciar al falitei, care a solicitat respingerea cererii, ca fiind tardiv formulata si, in consecință, neinscrierea in tabelul creditorilor BANCII ROMANE cu nicio suma din creanta totala declarata.
In urma administrarii probei cu expertiza, incuviintata din oficiu de judecatorul sindic, Tribunalul B - Sectia a VII-a Comerciala a respins, prin Sentinta comerciala nr. 478/14.02.2007 (anexata prezentei), contestatia formulata de lichidatorul judiciar al debitoarei impotriva declaratiei de creanta a, dispunand inscrierea creantei acestei creditoare in cuantum de 100.412,22 USD in tabelul obligatiilor debitoarei, potrivit solicitării creditoarei.
Este adevărat ca, împotriva acestei hotărâri judecătorești, contestatoarea a formulat recurs, care a fost admis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comerciala, prin Decizia comerciala nr. 940/R/06.06.2007, însa, instanta de recurs nu a dispus modificarea hotararii atacate in sensul admiterii, asa cum a fost formulata, a contestației lichidatorului judiciar la declarația de creanță, ci a dispus înscrierea in tabelul creditorilor cu suma de 230.218,85 lei.
Pentru ca S să fie considerată partea in culpa, ar fi trebuit ca instanța să aprecieze susținerile sale în privința creanței datorate de Banca Română ca neîntemeiate și să dispună neînscrierea în tabelul creditorilor acestei debitoare, așa cum a solicitat contestatoarea în cererile formulate.
Contrar solicitărilor contestatoarei, instanța de recurs a considerat că debitoarea datorează totuși creditoarei o sumă de bani reprezentând creanța preluată de la Casele de asigurări de sănătate precizate în declarația de creanță, astfel încât nu se poate concluziona că este partea în culpă în acțiunea prin care s-a soluționat cererea de înscriere a creanței.
Față de aspectele subliniate, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea încheierii recurate, dispunând ca onorariul exper-
tului contabil să fie suportat din averea debitoarei.
Analizând actele dosarului cu prioritate asupra excepției tardivității recursului invocată de intimată, curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar legea procedurii insolvenței prevede, în art. 8 alineat 2 că termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Încheierea recurată, pronunțată e judecătorul sindic în ședința publică din 13.08.2007, a fost comunicată AVAS la sediul din B, str. - nr.21, sector 1 la data de 7.09.2007, dovada de comunicare fiind restituită la dosarul cauzei cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afișarea".
Conform înscrisurilor depuse în recurs, AVAS a înștiințat Tribunalul București cu privire la schimbarea sediului încă din data de 16.08.2007, iar la data de 14.11.2007 a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.266 alineat 3 Cod de procedură civilă pentru comunicarea hotărârii, cerere căreia însă nu i s-a dat curs.
În consecință, curtea reține că recurenta a comunicat instanței de fond schimbarea sediului înainte de efectuarea comunicării hotărârii, iar încheierea a fost comunicată la vechiul sediu, dovada fiind restituită la dosar cu mențiunile arătate mai sus.
Față de considerentele expuse mai sus, curtea va respinge excepția tardivității recursului declarat de AVAS ca neîntemeiată.
În ceea ce privește recursurile declarate în cauză, curtea urmează a le analiza din perspectiva motivelor invocate de părți și a dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, sub toate aspectele.
Astfel, din actele dosarului rezultă că judecătorul sindic a analizat cererea expertului de majorare a onorariului acestuia cu suma de 10.500 Ron ca urmare a efectuării expertizei având ca obiectiv stabilirea creanței debitoarei BANCA ROMÂNĂ către AVAS în raport de documentele contabile prezentate de părțile în proces.
Prin încheierea de ședință pronunțată de judecătorul sindic la data de 13.08.2007 s-a admis cererea expertului și s-a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 10.500 lei în sarcina AVAS, concluzionându-se că partea în culpă este această creditoare.
Atât debitoarea, cât și creditoarea au formulat recurs împotriva hotărârii, debitoarea susținând că judecătorul sindic a omis să oblige creditoarea și la plata onorariului provizoriu de expert, iar creditoarea afirmând că plata onorariului de expert se circumscrie cheltuielilor aferente procedurii și urmează a fi suportată de debitoare.
În raport de motivele de recurs invocate de părți, curtea apreciază că se impune, mai întâi, a fi lămurită problema caracterului cheltuielilor pretinse de expert, respectiv dacă acestea reprezintă cheltuieli
de judecată sau de procedură, considerentele care vor fi expuse vizând o problemă de drept comună ambelor recursuri.
Astfel, în cauză, AVAS în calitate de creditor a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu o creanță în valoare totală de 339.297,72 lei, iar, față de contestarea creanței de către lichidatorul debitoarei, instanța de judecată a dispus din oficiu efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv stabilirea cuantumului creanței datorată de BANCA ROMĂNĂ creditoarei.
Prin decizia nr.940 R/6.06.2007 a Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VI-a Comercială a fost admis recursul debitoarei prin lichidator judiciar și a fost înscris AVAS în tabelul creditorilor cu suma de 230.218,85 lei.
În vederea efectuării expertizei, judecătorul sindic a stabilit un onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina debitoarei, urmând ca la plata onorariului final de expert să fie obligată partea în culpă.
În opinia curții, o astfel de încheiere nu leagă instanța, potrivit dispozițiilor art.268 alineat 2 Cod de procedură civilă, întrucât această hotărâre este una premergătoare care nu pregătește dezlegarea pricinii, așa cum sunt, de exemplu, încheierile prin care sunt soluționate excepțiile de procedură.
În cauză, expertiza contabilă a fost dispusă de instanță din oficiu în vederea stabilirii unei creanțe contestate, iar culpa în efectuarea cheltuielilor de administrare a probei nu poate fi stabilită în sarcina AVAS atât timp cât creanța sa a fost totuși înscrisă la masa credală, chiar dacă are o valoare mai mică decât cea pretinsă inițial, întrucât nu s-a ajuns la concluzia că debitoarea nu ar datora nici o sumă de bani creditoarei.
Curtea apreciază că problema culpei trebuie privită mai larg, în contextul întregii proceduri a insolvenței, stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile și care -în nici un caz- nu poate fi imputată creditorilor societății.
În consecință, curtea apreciază că onorariul aferent efectuării expertizei reprezintă o cheltuială de procedură care urmează a fi suportată din averea instituției de credit debitoare conform art. 38 din OG nr. 10/2004 privind falimentul instituțiilor de credit, care prevede că, în cazul falimentului, creanțele vor fi plătite în lei, prioritare fiind cheltuielile reprezentate detaxe, timbre și orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea instituției de credit debitoare, precum și plata remunerației persoanelor angajate în condițiile legii, inclusiv a lichidatorului.
Întrucât curtea apreciază că plata onorariului de expert reprezintă o cheltuială aferentă procedurii, se vor înlătura apărările
formulate de recurenta debitoare prin întâmpinare, acestea referindu-se la plata cheltuielilor de judecată conform dreptului comun.
Obiectul reglementării cheltuielilor de procedură îl reprezintă sursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare desfășurării procedurii și, spre deosebire de reglementarea cuprinsă în art. 274 din Codul d e procedură civilă, cheltuielile de procedură nu vor fi suportate de debitor la cererea celeilalte părți, ci această obligație revine de drept debitorului, în temeiul legii.
În raport de toate considerentele expuse mai sus, curtea, în baza art. 312 raporta la art. 304 indice 1 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de AVAS, va modifica în parte încheierea recurată și va dispune majorarea onorariului de expert cu suma de 10.500 lei în sarcina debitoarei BANCA ROMÂNĂ.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii referitoare la admiterea cererii de majorare onorariu expert contabil.
Față de considerentele expuse în legătură cu caracterul cheltuielilor efectuate în legătură cu expertiza contabilă, curtea va respinge recursul declarat de debitoarea BANCA ROMÂNĂ în faliment prin lichidator judiciar ca nefondat, având în vedere și împrejurarea că aceasta a achitat deja onorariul provizoriu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
Admite recursul declarat de recurenta-creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, în contradictoriu cu intimatul expert contabil și cu intimata recurentă BANCA ROMÂNĂ prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR, împotriva Încheierii din 13.08.2007 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-.
Modifică în parte încheierea recurată în sensul că:
Dispune majorarea onorariului de expert cu suma de 10.500 lei în sarcina debitoarei în faliment Banca Română.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de debitoarea BANCA ROMÂNĂ prin lichidator judiciar FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5.02.2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
2 ex.
7.02.2008
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
