Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1410/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1410/COM

Ședința publică de la 28 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, împotrivaDeciziei civile nr. 345/19.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr. 345/com/19.03.2009în contradictoriu cu intimații - - SRL, cu sediul în B, b-dul - - - Parc Comercial, nr.6, sect.6, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, - C 2005 SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, - SRL, cu sediul în B,--3, sect.1.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează asupra contestației formulată de DGFP C, care este motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 766/36/04.06.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, contestatoarea DGFP Cas olicitat anularea Deciziei civile nr. 345/com/19.03.2009 pronunțată de această instanță pentru motivul prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare determinante pentru soluționarea cauzei.

Astfel, instanța de control judiciar a respins recursul formulat, deși, în exercitarea rolul activ, trebuia să verifice dacă raportul de închidere a procedurii a fost supus analizei/aprobării Adunării creditorilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 alin.2 Cod procedură civilă.

Intimații legal citați nu au formulat apărări în cauză.

Examinând contestația în anulare formulată în temeiul art.317 alin.2 pr.civ. Curtea constată că este neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 345/com/19.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, a fost respins ca nefondat recursul comercial declarat de creditorul C împotriva Sentinței civile nr.515 din 26.01.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor - C SRL - prin lichidator judiciar, intimații creditori - SRL și - SRL

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a arătat că susținerile recurentei nu pot fi primite deoarece, așa după cum este cunoscut, după parcurgerea operațiunilor prevăzute de lege, procedura insolvenței urmează să se închidă, cazurile luării deciziei și consecințele închiderii procedurii fiind stabilite de Legea nr.85/2006.

În cazul în care judecătorul sindic dispune, în condițiile art.54 din lege continuarea perioadei de observație și, deci, aplicarea procedurii generale, administratorul judiciar are obligația întocmirii unui raport care să conțină cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitorului, cu mențiunea persoanelor care le-ar fi imputabilă, precum și indicarea posibilității de reorganizare a activității debitorului sau, după caz, propunerea de intrare în faliment.

Ori, în cauză, s-a constatat că lichidatorul judiciar a întocmit raportul conform dispozițiilor legale, arătând că, administratorul social al debitoarei nu a predat documentele financiar-contabile, astfel încât, nu a fost posibilă întocmirea raportului cu privire la cauzele care au generat starea de încetare de plăți, aceasta în contextul în care, se arată că, debitoarea nu deține bunurile sau sursele de venituri necesare valorificării pentru continuarea procedurii falimentului.

Aceasta a fost motivația pentru care lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.

Prin art.59 din legea insolvenței, legiuitorul a reglementat conținutul și cerințele celui de-al doilea raport obligatoriu al administratorului judiciar, - primul fiind cel efectuat în condițiile art.54 din lege -,cel de-al doilea raport conținând, în principal, cauzele care au determinat apariția insolvenței, persoanele vinovate de această stare, și procedura de urmat, reorganizarea sau falimentul, elaborarea sa făcându-se într-un termen fixat de către judecătorul sindic.

Stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au determinat apariția insolvenței debitorului, cu mențiunea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, prezintă o importanță deosebită în procedura de atragere la răspundere a membrilor organelor de conducere a debitorului, în temeiul art.138 și urm. din lege, cum de altfel, ar contribui și la instituirea măsurilor asigurătorii ce ar justifica totodată, aceste măsuri, în temeiul art.141 și urm. din lege.

În atare condiții, cel de-al doilea raport al administratorului judiciar, întocmit în condițiile art.59 din Legea nr.85/2006, constituie cel mai detaliat material, cu privire la cauzele și împrejurările insolvenței debitorului, reprezentând și un veritabil mijloc de probă pentru atragerea răspunderii materiale a persoanelor ce se fac vinovate de săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute expres și imperativ în conținutul art.138.

În cauză, raportul final al lichidatorului confirmă încă odată, dacă mai era cazul, față de cel de-al doilea raport obligatoriu împrejurările că, documentele financiar-contabile nu au fost predate, fiind imposibilă stabilirea cauzelor care au generat starea de încetare de plăți, societatea ne mai deținând bunuri sau alte surse de venituri, astfel că, afirmațiile recurentei referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul neformulării cererii prevăzute de art.147 din legea insolvenței, apar ca fiind nejustificate și pe cale de consecință urmează a fi respinse.

În acest context, este cunoscut că închiderea procedurii poate fi pronunțată de judecătorul sindic, conform legii insolvenței, în 5 situații diferite, și anume:

- insuficiența fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor administrative ale procedurii;

- executarea cu succes a planului de reorganizare;

- terminarea lichidării și a tuturor distribuțiilor în caz de faliment;

- acoperirea întregii mase credale, chiar înaintea finalizării lichidării;

- neînregistrarea nici unei creanțe la masa credală, după deschiderea procedurii la cererea debitorului (în acest caz, închizând procedura, judecătorul sindic revocă hotărârea de deschidere a procedurii).

În cazul în careactivele sau fondurile debitorului nu există sau sunt insuficientepentru acoperirea "cheltuielilor administrative" - este vorba, în realitate, de cheltuielile procedurii - procedura insolvenței se poate închide în orice stadiu, chiar dacă, fie nu s-a trecut la faliment încă, fie s-au efectuat unele vânzări și distribuții de fonduri, dar cheltuielile de procedură ulterioare efectuării distribuțiilor nu mai pot fi acoperite din fondurile debitorului.

Lipsa resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor administrative determină, în orice stadiu al procedurii, închiderea acesteia.

Prin urmare, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea pronunța o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Este necesar a se reține că măsura intervine indiferent de felul creanțelor sau izvorul acestora, chiar dacă persoana îndreptățită nu a fost înștiințată, pentru închiderea procedurii în temeiul art.131 din lege, fiind irelevantă cauza care a provocat insolvența debitorului.

Totodată, față de dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, nu se poate susține că avansarea de către creditori a sumelor necesare desfășurării procedurii nu este justificată, având în vedere că însăși legea prevede o astfel de posibilitate în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori dacă acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative. Pe de altă parte, aceste dispoziții nu contrazic prevederea din art.4 alin.4 din lege referitoare la utilizarea fondului de lichidare, prevedere aplicabilă doar în situația în care există bunuri în averea debitoarei și se justifică astfel continuarea procedurii.

Potrivit art.317 pr.civ.Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Curtea constată că deși contestatorul și-a întemeiat acțiunea pe acest text de lege nu a trecut și la arătarea motivelor pentru care consideră că este incident în cauză. Prin urmare, aplicabilitatea lui la speța de față nu va fi reținută.

Referitor la dispozițiile art.318 pr.civ. textul prevede căHotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prima teză a textului are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Noțiunea de greșeală materială în acest context nu trebuie interpretată extensiv, pe această cale neputând fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în scopul retractării unei hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale, nu și pentru netemeinicie.

A da părților posibilitatea de a se plânge, pe calea contestației în anulare de modul în care instanța de recurs a apreciat probele și a interpretat dispozițiile actelor normative invocate înseamnă a se deschide dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, prin invocarea unor motive de nelegalitate și netemeinicie, ceea ce este inadmisibil.

Or, criticile formulate de contestator vizează însuși fondul cauzei, fiind identice cu cele dezbătute cu ocazia judecării recursului și practic tind la rejudecarea acestuia, ceea ce după cum am arătat, este inadmisibil.

În ceea ce privește teza a doua a textului art.318 pr.civ. aceasta este incidentă atunci când instanța de recursa omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.Or, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situațiile prevăzute de art.304 pct. 1- 9.pr.civ.

În cererea de recurs nu a fost indicat vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct. 1- 9.pr.civ. astfel că susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare determinante pentru soluționarea cauzei este neîntemeiată.

Așa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul deciziei contestate, instanța de control judiciar a răspuns tuturor criticilor formulate de recurentă.

În consecință, Curtea constată că niciunul dintre argumentele prezentate nu se circumscriu în sfera reglementată de art.317 și art.318 pr.civ. și va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulareformulată de - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, împotriva Deciziei civile nr. 345/19.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - - SRL, cu sediul în B, b-dul - - - Parc Comercial, nr.6, sect.6, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, - C 2005 SRL - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, - SRL, cu sediul în B,--3, sect.1,ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

tehnoredactat dec.jud.-- -

2ex/ 07.12.2009

03 2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 1410/2009. Curtea de Apel Constanta