Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 145/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 145/
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii C, și - împotriva deciziei civile nr. 1340/12.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator - SRL și
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul G personal și asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatului arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea contestației în anulare.
Reprezentantul intimatului G solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată, arătând că motivele invocate de contestatori nu se încadrează celor pentru care se poate dispune anularea hotărârii contestate, iar pe de altă parte cererea de antrenare a răspunderii nu se putea formula individual de către creditori conform Legii nr. 85/2006, ci numai de către lichidator sau de Comitetul creditorilor cu acordul judecătorului sindic. Mai arată că în speță, contestatorii dețin deja un titlu executoriu constând din hotărârea penală.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1340/12.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-, s-a respins recursul formulat de creditorii C, și - împotriva sentinței civile nr. 396/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a constatat că prin sentința civilă nr. 396/28.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților G, aflat în stare de deținere în Penitenciarul Timișoara și, pentru autoritate de lucru judecat; s-a închis procedura insolvenței fata de debitoarea - SRL; s-a dispus radierea debitoarei din evidentele T și notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor: T și C, precum și DGFP T și ORC T pentru efectuarea mențiunii; a constatat că judecătorul sindic si lichidatorul judiciar IT Management sunt descărcați de îndatoriri sau responsabilități, potrivit art. 136 din Lg.85/2006.
Astfel, prima instanță a constatat că prin sentința civilă nr. 850/28.09.2005 pronunțată în dosarul 6537/COM/S/2005 al Tribunalului Timișa fost deschidă procedura insolvenței cu privire la debitoarea - SRL, iar pentru administrarea acestei proceduri s-a înregistrat pe rolul aceleiași instanțe dosarul 148/S/2005, reținând că în averea debitorului nu există bunuri de valorificat pentru acoperirea cheltuielilor administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, prin Sentința civilă nr. 29/09.03.2006, judecătorul sindic dispus închiderea procedurii insolvenței.
S-a mai reținut că prin decizia civilă nr. 808/18.09.2006, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul -, instanța de recurs trimis cauza spre rejudecarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale persoanelor ce au administrat societatea supusă procedurii.
Cu ocazia rejudecării s-a suplimentat probatoriul administrat în cauză și au fost citați pârâții pentru a-și formula apărările.
Față de acestea, judecătorul sindic a constatat că răspunderea persoanelor ce au condus activitatea societății, așa cum e reglementată Legea nr. 85/2006, este una personală specială, care are caracteristicile răspunderii civile delictuale, că pârâții au fost obligați, în dosarul penal nr. 2248/p/2003 al Curții de Apel Timișoara la plata în temeiul răspunderii civile delictuale, către părțile vătămate - creditorii din dosarul de față - a sumelor cu care i-au prejudiciat și că aceste sume sunt obiectul declarațiilor de creanță formulate de creditori în cadrul procedurii insolvenței și al pretențiilor acestora pentru plata cărora s- formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale supusă soluționării.
În speță s-a reținut că instanța penală s-a pronunțat asupra acțiunii civile și a dispus obligarea inculpaților - pârâți în cauză - la repararea prejudiciului cauzat părților vătămate - creditori în cauză, tocmai prin faptele săvârșite de aceștia pentru și în cadrul societății comerciale debitoare, iar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Așa fiind, și văzând cele arătate mai sus, judecătorul sindic a mai constatat că în cauză s-a atras răspunderea patrimonială a pârâților și în consecință a respins în baza art. 166 Cod procedură civilă și art. 1020 cod civil cererea formulată de creditori în temeiul art. 138 din Legea 85/2006. De asemenea, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 131 din Legea 85/2006, văzând că bunurile din averea debitoarei nu au putut fi identificate, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare, a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditorii reclamanți C, și -, solicitând admiterea recursului în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale ale firmei și ale lui G pentru achitarea creanței stabilită prin decizia penală nr. 483/A/12.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2248/.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că prin rechizitoriul nr. 720/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr. 3049/P/1999 au fost trimiși în judecată inculpații și G - pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și fals intelectual, iar inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și fals intelectual. Se mai arată că la data de 01.04.1998 a luat ființă prin înmatriculare la Registrul comerțului, - N SA, cu puncte de lucru în T, A și A, cu asociat unic, cetățean austriac, având la înființare un capital social de 2.000.000 lei, reprezentând 248 dolari SUA și obiect - activități de producție, comerț, import-export și servicii cu titlul de activitate principală, respectiv fabricarea de parfumuri și produse cosmetice, inclusiv în sistem lohn. S-a mai arătat că deși era angajat cu contract de muncă la societate ca translator, era persoana care rezolva problemele organizatorice ale firmei, coordonând activitatea; inculpatul G era angajat ca director marketing și coordona activitățile firmei; inculpații G și au fost împuterniciți de inculpatul să dispună numai împreună de fondurile în lei și în valută existente în conturile firmei, iar în baza acestei împuterniciri a dobândit calitatea de director formal al firmei, astfel că orice măsură ce se impunea a fi luată, trebuia să aibă și girul său; și au pus bazele unui câștig bănesc nelegal, care presupunea ca banii obținuți cu titlul de garanție - cauțiune de la mai multe mii de persoane fizice, în baza unor contracte privind desfășurarea producției la domiciliu de lactoalbumină brută uscată, să fie însușită de capii afacerii prin virarea lor în băncile străine, de regulă elvețiene.
Reclamanții recurenți au arătat că activitatea avea ca punct de pornire achitarea către firmă a sumei de 1.000.000 lei sub formă de cauțiune-garanție, persoana primind 5 pliculețe cu catalizatori -615, o foaie de producție în baza căreia se făceau plățile ulterioare, scrisoare de garanție, chitanță cu suma încasată, un contract de prestări servicii și tehnologia de producere, iar după 77 de zile, respectiv după 10 etape se restituia persoanei fizice suma inițială și o sumă egală cu aceasta cu titlul de salariu pentru munca prestată, care se impozita și din care se cumpărau laptele și ustensilele necesare în continuare. Au mai arătat că în perioada martie - octombrie 1998, cei trei inculpați au prezenta persoanelor fizice contractante ca adevărate, mai multe fapte mincinoase, respectiv: că lactoalbumina brută uscată va fi comercializată, în realitate fiind inutilizabilă, că va fi vândută cu contract unei firme străine cu prețul de 2500 franci elvețieni/kg, în realitate neexistând nici un contract, că garanțiile depuse nu vor fi cheltuite, deși din acestea s-au plătit salariile angajaților și ale producătorilor la domiciliu, iar 650.000 DM a fost depusă în bănci străine.
De asemenea, s-a constatat de către instanță că inculpații și G prin aplicarea de semnături conjugate pe ordinele de cumpărare valută și pe dispozițiile de plată valutare externe, au procedat la schimbarea sumei de 3.426.147.500 lei din garanțiile deponenților în valută, reprezentând echivalentul sumei de 520.800 DM și 93.500, cât și virarea acestor sume cu acte false în bănci din Elveția și, fără nici o garanție că dacă afacerea nu se finalizează să fie restituiți. au mai efectuat și alte plăți tot din garanțiile persoanelor fizice, către stat ori către alte persoane, creând pagube contractanților și aducând la cunoștința acestora că abia după ce firma va dispune de 3.000 kg lactoalbumină, va putea să o exporte, ceea ce nu era adevărat, afirmație ce a fost făcută cu scopul de a atrage cât mai multe fonduri din partea persoanelor fizice, întrucât chiar din actele existente la firmă se confirmă că se poate prelucra doar cantitatea de 1.800 kg lactoalbumină în termen de 3 luni de zile, adică în termenul de valabilitate al produsului. Se arată că în 7 luni de zile s-au adunat 800 kg produs și 19 miliarde de lei din garanțiile - cauțiune.
Astfel, s-a precizat că cei trei inculpați au dus în eroare aproximativ 3000 părți civile, în scopul obținerii pentru ei a unui folos mincinos, injust și al păgubirii părților vătămate, așa încât în perioada 11.05.1998-08.10.1998, aceștia, prin diferite manevre financiare și-au însușit din gestiune suma de 817.389.000 lei, ce proveneau din garanțiile persoanelor fizice. Pentru a justifica sumele fictive ridicate din casieria firmei, inculpatul a semnat în alb, în Austria, mai multe dispoziții de încasare pe care le-a înmânat inculpaților și din urmă au recunoscut în cursul urmăririi penale, săvârșirea infracțiunii de delapidare, iar inculpatul, contrat probelor existente la dosar, nu a recunoscut decât primirea sumei totale de 60.000.000 lei. La data de 30.11.1998, societatea debitoare la contul 642 - creditori, avea înscrisă suma de 19.563.200 ce reprezenta garanție-cauțiune, iar cu dispozițiile de plată nr. 4/21.08.1998, nr. 5/02.08.1998, nr. 6/24.08.1998, nr. 7/25.08.1998, nr. 8/26.08.1998, nr. 9/27.08.1998, s-au achitat în numerar numitului suma de 178.301.200 lei pentru analize de laborator, dar din actele existente în posesia debitoarei, nu rezultă că aceste analize au fost efectuate, deci nu există motivația plății. Cu adresa din 28.07.1998 firma din - a solicitat mostre pentru efectuarea de analize, iar în aceeași zi, cu factura nr. 249/1998, laboratorul acestei firme a pretins plata analizelor de laborator în sumă de 14.800 franci elvețieni.
Reclamanții recurenți au arătat că în data de 10.10.1998, efectuându-se o percheziție în autoturismul inculpatului, s-au identificat în portbagaj pungile cu lactoalbumină brută uscată, predate anterior lui și mai multe hârtii în alb cu antetul firmei "COLO.", precum și plicuri cu catalizatori. În decizia penală nr. 483/A/12.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2248/ este menționat că inculpatul G recunoaște că suma de 800.000.000 lei care se susține că a fost delapidată, este justificată cu acte, semnându-se în alb dispoziții de încasare care să justifice în contabilitate sumele încasate, că banii erau dați de către acesta din încasările zilnice. Se concluzionează că activitatea a început la data de 15.04.1998, iar la data de 08.10.1998 a început urmărirea penală și au fost arestați inculpații, dată până la care nu se livrase nici o cantitate de lactoalbumină uscată, iar pentru o parte din aceasta expirare chiar termenul de valabilitate, iar firma continua să achiziționeze lactoalbumină și nu realiza livrări, ceea ce a condus organele de anchetă la concluzia că interesul inculpaților era de a atrage cât mai mulți deponenți de garanții. Se arată că tot inculpatul G este cel care a efectuat plata nelegală către, astfel încât neexistând un contabil autorizat toată răspunderea pe linie contabilă îi revenea inculpatului G, din declarația martorului, ce îndeplinea funcția de contabil, fără a avea autorizație legală și care era subordonat lui G, rezultând că inculpatul nu a adus niciodată acte, ceea ce contravine art. 25, 26 din Legea 82/1991.
Reclamanții au menționat că prin decizia penală nr. 2376 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 402/2004, s-a stabilit următoarele pedepse: inculpatul G - 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi; inculpatul - 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi; iar prin decizia nr. 108/R/31.01.2000, din dosarul nr. 9503/P/1999, Curtea a casat această încheiere și rejudecând cauza a menținut starea de arest a inculpaților G și, deși înainte de pronunțarea deciziei menționate, acesta din urmă a părăsit România și neprezentându-se la Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost amânată de mai multe ori. nculpatul a decedat la data de 04.12.2000, motiv pentru care s-a dispus încetarea procesului penal împotriva acestuia.
Lichidatorul judiciar al - SRL, respectiv MANAGEMENT a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, arătând că recurenții au obținut un titlu executoriu împotriva pârâților, reprezentant de decizia penală 423/A/22.12.2003, pe care au posibilitatea să o pună în executare, aceeași sumă fiind solicitată practic și pe calea procedurii insolvenței.
Recurenții au depus la dosarul de recurs concluzii scrise, prin care au solicitat admiterea recursului și obligarea pârâților la plata sumelor stabilite prin decizia penală nr. 483/A/22.12.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Instanța de recurs a apreciat ca nefondat recursul creditorilor, reținând că în cadrul procedurii insolvenței administrată de către Tribunalul Timiș prin judecător sindic în dosarul -, recurenții au formulat declarații de creanță și apoi cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților G și, deși împotriva celor doi pârâți a fost pornită și o acțiune penală, fiind trimiși în judecată: G - pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și fals intelectual, iar inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, delapidare, evaziune fiscală și fals intelectual, iar prin decizia penală 483/A/22.12.2003 din dosarul 2248/P/2003 al Curții de Apel Timișoara, au fost condamnați cei doi inculpați pentru săvârșirea acestor infracțiuni și obligați la despăgubiri civile către părțile vătămate constituite părți civile C, și -, la plata sumelor de 220 Euro sau echivalent în lei la data plății către C, 140 Euro către - și 280 Euro către, sumă la care urmau să se adauge dobânzile legale în momentul executării.
Cei trei recurenți nu au pus în executare această decizie penală, solicitând și pe calea procedurii insolvenței atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților G și pentru neplata sumelor pentru care recurenții au obținut deja un titlu executoriu constituit de decizia penală arătată mai sus. În acest context, cererea reclamanților recurenți de a obține obligarea pârâților la plata unei sume la care pârâții au fost obligați deja, a fost apreciată ca lipsită de interes, finalitatea celor două acțiuni fiind în fapt, aceeași, deoarece recurenții pot solicita executarea silită a executării penale, neavând interes în a obține încă un titlu împotriva acelorași persoane.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare contestatorii, C și, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, în motivele contestației - filele 17-19 dosar - solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și reluarea judecății pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale a lui G și dispunerea urmăririi internaționale a conturilor deținute de acesta în care a virat sumele în valută.
Au invocat faptul că hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în considerare mai multe acte, conform art. 318 Cod procedură civilă, respectiv: interogatoriul pârâtului G; 3 file din registrul de casă ce cuprind încasările de cauțiune de la noii contractanți; 2 procese-verbale cu obiectele ce au aparținut - SRL; la fila 28 alin. 4 în decizia penală nr. 483/A/22.12.2003 din dosarul nr. 2248/P/2003, în care s-a reținut că menținerea măsurilor asiguratorii de către organele de urmărire penală asupra bunurilor inculpaților și ale - SRL; precizări la raportul de expertiză contabilă - SRL, în care se arată scopul încasărilor, expertul concluzionând că aceste cauțiuni puteau fi asimilate unei creditări / finanțări ale firmei.
Se mai invocă faptul că instanța de recurs nu a cercetat următoarele motive de recurs, care se regăsesc la art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, respectiv: nu a luat în considerare motivul de recurs prin care s-a arătat că există conturi în băncile din Elveția și știute de către G, în care acesta a efectuat transferuri; la dosar există împuternicirea prin care inculpații și au fost împuterniciți de să dispună numai împreună de fondurile în lei și valută din conturile firmei.
Contestatorii consideră că lichidatorul era obligat să urmărească și conturile externe, nu numai cele interne, că trebuia vă valorifice toate bunurile pentru recuperarea sumelor stabilite de instanța penală. S-a mai făcut referire la 2 procese-verbale cu obiecte ce au aparținut - SRL: proces-verbal întocmit de IPJ T - Serviciul Criminalitate Economică, proces-verbal întocmit de, serviciul, care conțin obiectele preluate, locul unde sunt depozitate și persoanele care au fost martore la întocmirea proceselor verbale. Consideră că instanța era obligată să-l oblige pe inculpatul G să spună adevărul la toate întrebările contestatorilor, că acesta la interogatoriul din 28.06.2007 nu și-a menținut răspunsurile date la urmărirea penală. Arată că singura persoană care a ridicat sume în lei din casă este fostul director de marketing - G, după cum rezultă și din filele registrului de casă.
Contestatorii consideră că răspunsul afirmativ al inculpatului G privind dotarea firmei cu mobilier nou și aparatură de informatică contrazice cele afirmate de lichidator, care a susținut că aceste bunuri nu pot fi valorificate. Se invocă faptul că expertului - i-au fost puse la dispoziție toate actele financiar contabile, fără a se preciza unde au fost predate aceste acte după efectuarea expertizei, menționând că expertiza contabilă s-a efectuat la solicitarea inculpaților. Arată că s-au înscris în tabelul creditorilor cu sumele menționate în hotărârea definitivă a instanței penale, sens în care invocă dispozițiile art. 1021 Cod civil.
S-a mai considerat de către contestatori că nu poate fi respinsă cererea pe motivul autorității de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile pentru aceasta, respectiv nu există identitate cu privire la părți și la obiect. Astfel, în cauza penală obiectul a fost înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 și 5, cu latura civilă prin care părțile vătămate s-au constituit ca părți civile pentru recuperarea garanției-cauțiune, iar în prezentul dosar obiectul este lichidarea judiciară, falimentul - SRL. Arată că în cauza de față au solicitat drepturile stabilite prin decizia penală nr. 483/A/22.10.2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 2248/P/2003, nemodificate prin decizia penală nr. 2376/08.04.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 402/2004, contestatorii arătând că au fost trecuți în tabelul definitiv de creanțe al - SRL.
Contestatorii susțin că lichidatorul nu a ținut cont de faptul că prin decizia Curții de Apel Timișoara se arată că plata se poate face și în lei, cu dobânzile legale de la data plății și că nu le-a înmânat un exemplar din tabelul definitiv consolidat de creanțe al - SRL, motiv pentru care nu au putut lua poziție față de această eroare. Consideră că lichidatorul nu și-a îndeplinit atribuțiile, nu a cercetat cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, deși i-au pus la dispoziție hotărârile judecătorești, precizările de expertiză, adresele firmei, copii ale registrului de casă, etc. Astfel, bunurile societății și cele personale ale inculpaților, inclusiv conturile bancare externe, au rămas neidentificate, deși puteau fi identificate și recuperate. Mai arată că s-au prezentat la executorul judecătoresc pentru recuperarea sumelor de bani, dar acesta a solicitat conturile ce urmau a fi urmărite, precum și băncile la care acestea sunt deschise, informații pe care contestatorii arată nu le dețin întrucât obținerea acestora era în sarcina lichidatorului.
Intimatul Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, considerând că nu sunt îndeplinite nici una dintre condițiile prevăzute de lege pentru anularea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză pe calea contestației în anulare. Arată că acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății putea fi formulată potrivit art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 numai de către judecătorul sindic, și doar în subsidiar, dar cu încuviințarea judecătorului sindic, de către Comitetul creditorilor, conform art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006, așa încât creditorii nu pot exercita în mod individual acțiunea în răspundere patrimonială, deoarece este o acțiune societară și nu poate fi exercitată doar în folosul unuia dintre creditori, excluzându-i pe ceilalți de la beneficiul recuperării creanțelor lor din masa credală complinită pe cale unei asemenea acțiuni.
Contestatorii, C și au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că în tabelul definitiv consolidat de creanțe al debitoarei - SRL, prezentat de lichidator la termenul de judecată din 24.01.2007 sunt menționați doar patru creditori: cei trei contestatori și Administrația Finanțelor Publice, apreciind că era imposibil de stabilit de către judecătorul sindic un Comitet al creditorilor care, conform art. 16 alin. 1 din Legea 85/2006 trebuie să fie format dintr-un număr de 3-7 membrii ai creditorilor.
Se mai arată că lichidatorul a solicitat închiderea procedurii - SRL fără a-și îndeplini obligațiile prevăzute de Legea 85/2006, respectiv fără a ajuta creditorii înscriși pe tabelul definitiv de creanțe pentru recuperarea creanțelor, motiv pentru care apreciază că sunt îndreptățiți să solicite antrenarea răspunderii personale patrimoniale a lui
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza art. 317 și 318 Cod procedură civilă privitoare la contestația în anulare, Curtea constată și reține următoarele:
Contestatorii, C și și-au întemeiat în drept contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, care prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
În fapt ei au arătat că hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs nu a luat în considerare mai multe acte depuse la dosar (interogatoriul pârâtului G, acte contabile, procese verbale, precizări la raportul de expertiză contabilă, etc.) și nu a cercetat toate motivele de recurs invocate de recurenți, respectiv motivul prin care recurenții au arătat că pârâtul dispune de conturi bancare în Elveția și, în care a efectuat transferuri bancare și că la dosar există o împuternicire prin care inculpații G și au primit drept de a dispune de conturile firmei.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă care deschid calea contestației în anulare specială pentru două motive, respectiv greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.
În speță nu poate fi vorba despre o greșeală materială săvârșită de către instanța de recurs deoarece în înțelesul dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Greșelile săvârșite de către instanța de judecată trebuie să fie greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale așa cum invocă în motivarea în fapt cei trei contestatori.
Cât privește motivul al doilea al contestației în anulare, și anume acela că instanța de recurs a omis să cerceteze o parte din motivele de recurs invocate, este de reținut că textul de lege incident în cauză - art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă - poate fi invocat numai când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs, ori în speță, neanalizarea tuturor motivelor de recurs invocate nu se datorează vreunei omisiuni săvârșită de instanță, ci a avut un caracter deliberat, căci s-a constatat că recursul în întregul său este lipsit de interes în condițiile în care cei trei recurenți contestatori, în dosarul de față, au obținut pentru aceleași pretenții un alt titlu executoriu pe care îl puteau pune în executare, iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs ( Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, decizia 3177/2000).
În ceea ce privește întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul G, se constată că sunt întemeiate doar susținerile acestuia prin care invocă faptul că în cauză nu sunt incidente nici una dintre condițiile prevăzute de lege pentru anularea hotărârii recurate, restul susținerilor referitoare la persoanele care pot formula acțiunea în atragerea răspunderii personale patrimoniale prevăzută de art. 318 alin. 1 din Legea 85/2006 neavând legătură cu obiectul contestației în anular, ci eventual cu fondul cauzei sau cu recursul împotriva acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, se va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, C și împotriva deciziei civile nr. 1340/12.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii, C și împotriva deciziei civile nr. 1340/12.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./04.03.2008
Tehn./04.03.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș; Judecător:
Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara; Judecători: - -, - -.
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
