Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.157/COM

Ședința publică din data de 02 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

S-a luat în examinarecererea de revizuire, formulată de revizuentul - domiciliat în C, str. - - nr.57, județul C, împotrivaDeciziei civile nr.149/COM/26.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr-(nr. în format vechi 1294/COM/2004), în contradictoriu cu intimata SC III SA - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuentul, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele din Codul d e procedură civilă.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și stadiul procesual. Învederează că la dosarul cauzei revizuentul a depus precizări asupra motivelor de drept ale cererii de revizuire.

Cererea de revizuire este motivată și timbrată cu 10 lei taxa judiciară de timbru, conform chitanței depusă la dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

Curtea pune în vedere revizuentului să pună concluzii asupra tardivității formulării cererii de revizuire, însă revizuentul refuză, apreciind că este prioritar a se soluționa excepția de neconstituționalitate privind accesul liber la justiție și implicit dreptul la apărare invocată în temeiul acelor articole din Constituție ce vizează aceste aspecte.

CURTEA:

Asupra cererii de revizuire de față.

Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr.149/ com/26.04.2004 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- (nr. vechi 294/com/2004) a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1069/com/06.02.2004 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.4623/com/2003 prin care se respinsese ca nefondată opoziția formulată de acesta în condițiile Legii nr.26/1990.

Prin cererea înregistrată sub nr.1476/36/27.10.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, revizuientul a solicitat în contradictoriu cu intimata SC III SA, prin lichidator judiciar, revizuirea Deciziei civile nr.149/com/26.04.2004 a Curții de APEL CONSTANȚA, invocând dispozițiile art.322 alin.2, 4.5, 8 din Codul d e procedură civilă.

La primul termen de judecată curtea a pus în vedere revizuientului să precizeze,punctual,motivele, temeiurile de drept și termenul legal de depunere al cererii.

În precizările scrise, depuse la data de 30.11.2009 revizuientul a invocat excepția de neconstituționalitate privind accesul liber la justiție și implicit dreptul la apărare, arătând că nu are cunoștință, până în prezent, de transferul proprietății acțiunilor FPS către Sc SRL în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.244/12.04.1996 prin unica modalitate prevăzută în art.98 din Legea nr.31/1990 și este în imposibilitate de a chema în judecată FPS privind executarea obligațiilor din acest contract. A indicat motivele și temeiul de drept al cererii de revizuire, arătând că înțelege să invoce:

- art.322 pct.2 Cod de procedură civilă, cu motivarea că instanța nu a motivat respingerea amânării și "astfel dreptul la apărare converge către zero și implicit instanța s-a pronunțat în baza unor dispoziții generale și reglementare";

- art.322 pct.4 teza a II- coroborat cu art.184 Cod de procedură civilă în ce privește procesul-verbal din 27.03.1997 încheiat între FPS Transilvania și SC III SA, în care este stipulat că Sc SRL deține 42550 acțiuni, iar efectele acestui înscris s-au materializat, în opinia sa, în sensul că în Registrul consolidat al acționarilor s-a menționat că SC SRL este acționar majoritar.

- art.322 pct.5 teza 1 Cod de procedură civilă întrucât în Procesul-verbal AGA din 22.04.1997 s-a prevăzut că "au fost convocați toți acționarii înregistrați în Registrul consolidat până la 31.03.1997", iar până în prezent nicio instanță nu a verificat structura acționariatului menționată în Registrul consolidat realizat în perioada 27-31.03.1997 în baza procesului-verbal din 27.03.1997.

În raport de aceste precizări, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii de revizuire.

Revizuientul a refuzat să pună concluzii asupra tardivității formulării cererii de revizuire, apreciind că este prioritar a se soluționa excepția de neconstituționalitate privind accesul liber la justiție și implicit dreptul la apărare invocată în temeiul acelor articole din Constituție ce vizează aceste aspecte.

Conform art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de tardivitate, excepție care face de prisos cercetarea pe fond a cererii de revizuire.

Astfel, potrivit art.324 alin.1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:

1.în cazurile prevăzute deart. 322pct.1, 2 și 7 alin.1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri;

3. în cazurile prevăzute deart. 322pct.4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul. În lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

4.în cazurile prevăzute deart. 322pct.5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

Față de dispozițiile mai sus citate, Curtea constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului de o lună, după cum urmează:

- pentru cererea întemeiată pe disp. art.322pct.2, termenul curge de la data comunicării hotărârii, respectiv de la data de 11.06.2004, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 37 din dosarul nr- (nr. vechi 294/COM/2004) al Curții de APEL CONSTANȚA;

- pentru cererea întemeiată pe disp. art.322 pct.4, respectiv atunci când hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora. În situația dată, înscrisul pe care revizuientul îl invocă este procesul-verbal AGA din 22.04.1997, astfel că termenul limită de 3 ani este depășit la momentul formulării cererii de revizuire.

- pentru cererea întemeiată pe disp. art.322 pct.5, termenul curge din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, iar în cauză, înscrisul invocat de revizuient era cunoscut de acesta încă de la momentul formulării cererii de revizuire din data de 17.12.2008, judecată în dosarul nr-.

Pentru considerentele expuse, constatând că sancțiunea depășirii termenului legal este aceea a decăderii din dreptul de a formula calea extraordinară de atac, urmează a admite excepția tardivității și a respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide

Admite excepția tardivității cererii de revizuire, invocată din oficiu.

Respinge cerereaformulată de revizuientul - domiciliat în C, str. - - nr.57, județulde revizuire a deciziei nr.nr.149/COM/26.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr- (nr. în format vechi 1294/COM/2004), în contradictoriu cu intimata SC III SA - prin lichidator judiciar, cu sediul în C,-, județul, ca tardiv formulată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 decembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.dec.jud.

4 ex/29.12.2009

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Elena Carina Gheorma

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 157/2009. Curtea de Apel Constanta